Cataracta congenitala

Sursa: Flickr

Intelegem prin cataracta congenitala opacifiera partiala sau totala a cristalinului, inceputa inca din viata intrauterina, deci prezenta la copilul nou-nascut. In situatia unei cataracte “totale” (cristalin opacifiat in totalitate), cataracta congenitala poate fi usor diagnosticata deoarece prin pupila (care este un orificiu) se poate observa culoarea alba (in mod normal, cand cristalinul este transparent, prin pupila se vede culoarea neagra).

Cataracta congenitala poate fi unilaterala (la un singur ochi) sau bilaterala (la ambii ochi). Cataracta congenitala unilaterala trebuie operata la cat mai scurt timp de la nastere, de preferinta in primele 2 luni. Astfel se previne ambliopia, deoarece in acest context, cristalinul fiind opac, ochiul afectat nu poate vedea iar creierul incepe sa stearga imaginea iar vederea scade treptat. Ambliopia devine in scurt timp majora daca nu se intervine chirurgical in timp util si nu se incep devreme procedeele de recuperare a vederii.

Desi poate parea paradoxal, este mai favorabila cataracta congenitala bilaterala pentru ca  in acest caz ambliopia se instaleaza mai greu, vederea fiind slaba insa egala la cei doi ochi. Cataracta congenitala bilaterala poate fi operata si ceva mai tarziu. Este necesar ca cel care opereaza asa ceva sa aiba experienta in acest domeniu deoarece evolutia postoperatorie este particulara si mai dificila decat la adult. Apare un sindrom inflamator accentuat, fapt pentru care copilul cu acest tip de afectiune trebuie tinut sub observatie de catre medicul operator, cu tratament.

 

Aceasta boala apare de multe ori dupa ce in primele 3-4 luni de sarcina, mama a avut o afectiune virala de orice tip (viroza respiratorie, digestiva, boala virala eruptiva cu sau fara stari febrile etc), adenopatii (ganglioni mariti ca volum), frecvent apare dupa rubeola, toxoplasmoza, varicela, sifilis, hepatite, intoxicatii cu diferite substante.

Reiterez in acest articol ceea ce am scris in cel despre “Transmiterea genetica”: un pahar de alcool de orice fel, o tigara, un drog sau un medicament prezent in corp IN MOMENTUL CONCEPTIEI pot duce la grave malformatii ale fatului! Din pacate in multe cupluri sarcina apare dupa participarea la o petrecere cu bautura si tutun: din 10 asemeenea cazuri, 2-3 copii se vor naste cu diverse malformatii (oculare, cardiace, ortopedice, neurologice, auditive etc), iar aceasta deoarece in acel moment se produce o MUTATIE GENETICA. Aceasta, odata aparuta, se va transmite cu mare probabilitate mai departe timp de mai multe generatii, deoarece mutatiile se mostenesc cu regularitate.

Cunosc din pacate familii intregi cu afectiuni oftalmologice grave. Spre exemplu, am avut 2 paciente surori cu cataracta congenitala bilaterala, nevazatoare (nu fusesera operate), fiecare avand cate 4 copii, si baieti si fete, toti cei 8 copii cu cataracta congenitala ca mamele lor! In total, 20 de ochi din aceeasi familie cu aceeasi afectiune! Bunicul copiilor avusese si el aceasta afectiune.

Din aceste motive, cei care au o asemenea patologie trebuie sa se gandeasca foarte serios daca doresc sa aduca pe lume copii, avand in vedere probabilitatea ca acestia sa sufere de boala parintelui sau (mama sau tatal), sau unor rude apropiate pe linie sanguina (bunica, unchi, matusi, veri).

Cataracta congenitala poate aparea doar ca atare sau se poate asocia si cu alte multiple malformatii (cardiace, retard mintal, digestive etc). In tot cazul, intr-o familie in care exista afectiuni ce se pot mosteni genetic precum aceasta si in care apare un nou descendent (un copil), acesta necesita obligatoriu un consult oftalmologic la nastere, in vederea depistarii unei eventuale patologii oculare in timp util, si asta CHIAR DACA NOU-NASCUTUL PARE SANATOS!! Din pacate cele mai multe cataracte congenitale nu se observa nici de catre medicul neonatolog, consultul oftalmologic fiind singurul care poate pune un diagnostic precoce pentru evitarea orbirii.

Articole similare:

915 comentarii

  • Am citit mesajul dvs cu mult interes. Ultimul consult la care am fost in timp ce asteptam raspunsul dvs s-a gasit o acuitate vizuala la os de 0.4 de la 0.1si la od 0.8 dna doctor nu i-a mai facutfetitei alt consult cu picaturi si s-a ghidat dupa rezultatele de la citirea cu picaturi din februarie. A considerat ca lentilele de + 3 si + 6 date atunci sunt bune, a pus-o pe fetita sa citeasca intai cu ochiul mai slab si a ramas sa ne vedem in septembrie dupa vacanta. Si dumneaei ne-a spus ca vom ajunge la ocluzie toata ziua. Vom face tot ce putem. Multumesc mult.

    • Buna ziua!
      Am fost de curand la un consult oftalmologic, diagnosticul este de miopie mica, insa ulterior uitandu-ma pe fisa de consultatie am observat niste insemnari pe aceasta in legatura cu polul posterior (si anume: la OD: UD= 0.4, macula cu reflex prezent, vascular normal; OS: UD= 0.4, zona de atrofie peripapilara pigmentata temporal, in rest acelasi aspect)si tensiunea oculara care este la OD= 19(n.c) si OS= 18. Ce inseamna toate acestea? La consult nu mi s-a explicat ce inseamna (exceptand faptul ca trebuie sa port ochelari permanenti si ca ma pot opera doar dupa efectuarea a doua consultatii consecutive la care sa se stabileasca o stagnare a miopiei) iar cand am vazut era prea tarziu sa mai pot intreba. Precizez ca port ochelari permanenti
      (am OD: -1.5 Dsf si la OS: -1 Dsf), iar la control am fost programata peste 2 ani. Ar fi indicat sa merg la control mai devreme? Va mutumesc ptr un eventual raspuns. O zi buna!

      • Este un consult efectuat corect, cu precizarea aspectului polului posterior (fundului de ochi).

        • Buna ziua d-na doctor.Dupa 3 luni de numeroase tratamente si cautari la diferite farmacii pt procurarea colirelor date de dvs pt chalazion, astazi am ajuns la spitalul de oftalmologie sa le cumpar (nici o farmacie nu le prepara, spunand ca nu au mediu steril).Va rog sa-mi spune-ti daca pe timpul celor 14 zile de tratament pot sa-mi continui programul obisnuit sau ar trebui ca macar 1-2 zile sa nu ies din casa. Va rog sa-mi spune-ti daca ar trebui sa incep si cu antibiotic, tinand cont de faptul ca a copt si s-a spart de 2-3 ori pana acum. Va multumesc din suflet, sunteti singura mea speranta de a nu ajunge la operatie.

          • Puteti sa mergeti la servici fara probleme numai sa va puneti picaturile. Nu trebuie niciun antibiotic.

            • Sarut mana ma numesc balasica gheorghe sunt din vrancea si am probleme cu ochii de 15 ani ochiul stang vad cu ceata si cand este soare afara vad niste pete negre ca niste scame care se plimba . Cand obosesc mai mult ma doare si ochiul am fost la doctori oftalmologi dar nu au stiut ce am va rog sa.mi spuneti daca este ceva grav sa iau trimitere la dumneavoastra cu respect Balasica Gheorghe

              • Va rog sa precizati daca purtati ochelari (distanta, citit, ce dioptrii) si ce diagnostic ati primit la ultimul control oftalmologic. De asemenea daca aveti alte afectiuni.

                • Buna ziua d-na doctor si LA MULTI ANI!
                  Va rog sa-mi dati un sfat de specialitate in urmatoarea problema: de cca 7 ani am fost diagnosticat cu glaucom cu unghi deschis, tinand TO in limite normale cu 2 pic/zi de COSOPT si 1 pic/zi de TRAVATAN. De cca 2 ani iau tratament pentru HTA, iar din aprilie 2014 si pentru diabet. Problema pentru care va deranjez este aceea ca, de cca 1 an, cand privesc la TV mai mult de aprox. o ora, imi obosesc ochii si nu mai vad, din ce in ce mai mult, clar. Daca fac o pauza de 10-15 min., incep sa vad din nou bine, dar ochii imi obosesc mai repede (nu dupa o ora). Mentionez ca port ochelari pt. aproape si pt. distanta. La cei pt. distanta am urmatoarele dioptrii: OD = sfera: – , cilindru: + 1 , ax: 10 ; OS = sfera: + 0,5 , cilindru: – 0,75 , ax: 85. Nu va ascund faptul ca ochelarii pt. distanta ii folosesc numai la TV si cand conduc masina pe distante lungi. Ochii imi obosesc cand privesc la TV indiferent daca port ochelari sau nu.
                  Va multumesc anticipat.

                  • Nu ati scris cat aveti la citit.

                    • Buna dimineata.
                      Revin la rugamintea de mai sus si va transmit dioptriile la ochelarii pt. aproape: OD = sfera: + 2,25 , cilindru: + 1 , ax: 10 ; OS = sfera: +2,75 , cilindru: – 0,75 , ax: 85.

                    • Probabil ca ochelarul a devenit insuficient si trebuie schimbat (atat cel de distanta cat si de citit). Altfel nu ati vedea bine un timp si apoi prost.
                      Ochelarul de distanta este obligatoriu pentru : STRADA, TV si condus pe orice distanta (nu va puteti urca la volan fara!!). In caz contrar, pt a vedea bine strangeti din ichi, lucru care creste presiunea intraoculara si decompenseaza glaucomul.

                • Buna ziua . Am o nepotica Cati si are 5 ani . La 11 luni a fost operata de cataracta congenitala la amindoi ochii . Fetita de atunci a vazut ff bine dar acum recent la un control doctorita si asistentul vorbeau cam pe ascuns ca ar avea cataracta in spatele ochilor . Asta ma sperie teribil . Operatia a fost facuta la un spital de renume din California , USA unde si locuim – Children Hospital iar doctorul se numeste Bibiana Reiser director of oftalmology . VA rog sa mi spuneti ce credeti despre aceasta cataracta in spatele ochilor . VA multumesc din suflet .

                • Buna ziua am și eu o întrebare copilul meu sa operat de 16ani de cataractă congenitala și nu știm dacă trebuie sa se opereze pen ai schimba pupila mulțumesc

                  • Rog de ani si ani sa nu foloseasca nimeni, niciodată, termeni anatomici si medicali pt ca nu stiti si faceti mult rău. Stiti de la scoala ca pupila e un orificiu, o gaură. Nu inteleg intrebarea dvs. Reveniti cu fișa de consult actuală pe mail.

            • Buna seara d-na doctor. Va doresc sa aveti parte de un an bun cu sanatate si implinirea tuturor dorintelor frumoase. Va rog din suflet sa ma ajuta-ti cu un sfat. Am urmat tratamentul dat de dvs. pt chalazion, l-am terminat de aproximativ 3 saptamani. Nu ma mai doare, a mai scazut un pic din umflatura, in schimb in aceasta seara a copt iar. Mentionez ca dupa ce am terminat tratamentul dat de dvs. cu cele 2 colire, am luat si vitaminele pt imunitate. Nu stiu ce as putea sa mai fac si de aceea apelez din nou la dvs cu rugamintea daca imi pute-ti spune, daca este necesar sa repet tratamentul cu colire (chalazionul are deja aproape 4 luni de cand a aparut). Daca este cazul de operatie, crede-ti ca as putea ajunge la dvs? As putea sa va trimit o fotografie pe o adresa de e-mail? Va multumesc foarte, foarte mult.

            • Buna ziua d-na doctor,

              Am fost diagnosticat de un medic oftalmolog in urma cu aproximativ 1 luna cu ‘chalazioane multiple’ la OD. Am avut picaturi Spersodex si unguent Blephagel, dar nu am reusit sa rezolv problema.
              Exista si un alt tratament sau trebuie sa ma operez neaparat?
              Am facut si o cultura de secretie oculara la Synevo- a iesit negativ.
              V-as fi recunoscator daca m-ati putea consulta dv.
              Multumesc anticipat pentru raspuns.

        • Ma numesc Veronica,din Targoviste,am 61 de ani si ma adresez dvs. cu rugamintea sa-mi precizati ce tratament sa urmez pentru ochiul drept la care m-am operat de dezlipire de retina recmatogena in luna mai 2011 la Spitalul Militar din Bucuresti.In urma acestei operatii mi s-a spus ca am un glaucom pentru care mi s-a recomandat picaturi Cosopt(2 pe zi)si o picatura de Gamfort.Aplicand acestea imi scade tensiunea oculara dar m-am ales cu o alergie la ochi din martie 2014.Mi s-au dat picaturi de alergie Opatanol,Yabak,Flumetol,Claritin,Kanamicina si lacrimi artificiale:Lubristil si Systane Ultra.O perioada mi-au fost de folos,dar acum a inceput iarasi aceasta alergie care se manifesta mai mult la ochiul operat prin inrosirea pleoapei si usturime in partea de jos.Cand nu folosesc picaturile pentru tensiunea oculara,aceasta alergie dispare.Va rog din suflet,sfatuiti-ma ce sa mai urmez? Multumesc!

          • Medicamentele antiglaucomatoase au efecte secundare la toti pacientii. Cosoptul de obicei nu da efecte secundare, incercati cu Glautan in loc de ganfort, iar intre aplicari, puneti Alergorom 2/zi timp de cateva zile.

        • Buna seara,băiețelul meu de 1 anișor se confrunta la ochiu drept cu o cicatrice,de curând am fost la alt medic care pe rețeta pentru plasture scria cataracta ,va rog frumos sa îmi dati un sfat,se poate vindeca cumva??multumesc mult

      • Stimata doamna doctor,

        Ma numesc Luta Iulia, sunt mama unei fetite de 4 luni si jumatate. La nasterea ei am observat o asimetrie a ochilor, care insa nu a fost remarcata de cadrele medicale de la spitalul Universitar unde am nascut. La 7 saptamani ale fetitei(finalul lunii iunie) am mers la primul control oftalmologic in Bucuresti. Medicul ne-a spus ca fundul de ochi este bun insa nu ne-a pus niciun diagnostic pentru acea asimetrie, spunand ca se va remedia in timp. Asimetria nu s-a remediat si am continuat seria de investigatii in speranta gasirii unui diagnostic si a unor concluzii medicale. La jumatatea lunii august am mers la ecografie transfontanelara iar masuratorile globilor oculari au fost (OD diametru 25 mm, OS diametru 22 mm). Am revenit la acelasi medic oftalmolog care ne examinase anterior. Nici de data aceasta nu am primit un diagnostic, insa ne-a recomandat un consult neurologic. Am efectuat si acest consult neurologic, conform caruia copilul nu are nicio problema neurologica. Nu ni s-a pus niciun diagnostic insa ni s-a recomandat sa facem analize la hormonii tiroidieni si o ecografie oculara. Analizele hormonilor tiroidieni au iesit au iesit in parametri. Am mai efectuat inca un consult neurologic si doua oftalmologice, fara a ni se pune un diagnostic. Am facut si ecografia oculara si nu s-a observat nicio formatiune in spatele ochilor. Mentionez ca ecografia oculara a fost facuta la Craiova unde, din motive personale, am stat pana la jumatatea lunii septembrie. In concluzie, nu avem niciun diagnostic pentru aceasta asimetrie si nicio posibila cale de solutionare.

        Ca orice mama, sunt ingrijorata pentru fetita mea, cu atat mai mult cu cat trei medici oftalmologi care au consultat-o nu au putut pune un diagnostic clar. Mi-as dori din tot sufletul sa ne primiti la o consultatie cu fetita. Va multumesc din suflet si voi astepta cu nerabdare raspunsul dvs! Cu stima, Iulia Luta

        • Va rog sa trimiteti pe adresa de e-mail a spitalului cateva poze clare din fata cu ochisorii copilului si aceasta asimetrie despre care vorbiti.
          Va rog sa adaugati in e-mail si mesajul pe care l-ati postat aici.

          • Buna ziua doamna doctor,

            am retransmis mesajul si cateva poze pe adresa oftalmologie@spitaloftalmologie.ro. Emailul a fost trimis duminica noaptea 29 septembrie 2014, avand subiectul Luta Iulia_poze asimetrie ochi copil 4,5 luni. Voi astepta cu mare interes raspunsul dvs. Am sperante mari ca ne puteti ajuta sa aflam ce e cu fetita noastra. Va multumesc din suflet!

            • Pare a fi un sindrom de retractie palpebrala, programati-va la un consult la dna dr Doina Dinu.

              • Buna ziua,
                Doamna Dr.stiu ca nu are nicio legătură desfundarea canalelor lacrimare cu acest subiect dar chiar nu stiu unde scriu sa îmi dati si mie niste sfaturi.Am un băiețel de 3 luni si ii curg ochisori lacrima care se scurge se transformă intr-o secretie galbenă mentionez ca am fost la oftalmolog si mi sa dat bineinteles tratament cu netacin si vigamox sunt foarte disperată ca nu stiu ce sa ii mai o fac bebelusului acum este la etapa când îsi baga mainile in gurita si îmi este frica sa nu îsi bage secretii in gurita si sa dezvolte alte infecții la stomacul,o singura rugăminte am daca puteti sa îmi spuneti care sunt pasi pt mesajul de desfundare Va multumesc din suflet

          • Buna seara d-na doctor. Va rog mult daca ma pute-ti sfatui intr-o problema. De 2 luni mi-a aparut la ochiul drept un urcior, la pleoapa inferioara. M-am sters in fiecare seara cu ser fiziologic si m-am dat o perioda cu unguent tobradex, apoi cu unguent cu kanamicina. A iesit putin piroi, apoi a inceput sa ma mai lase durerea si sa se mai retraga, fara a trece de tot. De 3-4 zile a inceput sa se inroseasca si sa se mareasca iar. Am fost la un cabinet de oftalmologie si mi s-a spus sa fac tratament 10 zile cu picaturi netildex si unguent betabioptal si daca nu va trece sa merg inapoi pt incizie. Va rog din suflet sa-mi spune-ti ce ma sfatuiti sa fac si daca este posibil sa treaca dupa atata timp numai cu tratament. Mentionez ca nu am mai avut niciodata vreo problema la ochi si nu-mai dau seama de la ce s-a putut face. Va multumesc anticipat pt raspuns si pt timpul acordat.

          • Nici nu știu cum sa încep am o fetita de 6 anișori am nascuto foarte greu, și din cauza nasteri am nascuto cu strabism ambii ochii la vârsta de 5 ani a fost operata de strasism,și poarta mereu ochelari merg la control mereu,, as vrea sa știu dacă e posibil sa poarte toată viata ochelari? Va rog să-mi răspundeți,,

      • Buna ziua d-na doctor, am 17 ani si de aproximativ 1 an , vad in ceata cu ochiul drept, doar cu ochiul drept, si nu stiu ce as putea avea, as vrea din suflet sa ajung la dumneavoastra sa fac o consultatie si sa urmez un tratament, chiar daca sunt la 600 de km distanta nu este o problema .Va multumesc!

      • Bună ziua,vă rog dacă se poate un sfat .Mama mea in vîrsta de 65 ani are din tinereţe probleme cu vederea.
        Ultimul dg
        AO CATARACTĂ CORTICONULEARA ŞI SUBCAPSULARA POSTERIOARĂ OD CORTICONULEARA OS
        OD COROIDOZA MIOPICA,CONUS MIOPIC MARE CU RAREFIERE,EPITELIU PIGMENTAR
        OS COROIDOZA CU FORFECARE DE APROPIE INTERPAPILOMOLECULARA, CATARACTĂ CORTICONULEARA IN EVOLUŢIE.
        Medicii din Dr Tr Severin consideră că nu se mai poateface nimic şi va rămîne oarbă in 6 luni_ 6 ani.
        Eu aş încerca şi in Bucureşti.Dumneavoastră ce îmi recomandaţi?
        Mulţumesc!

        • Miopia forte (nu ati scris valoarea miopiei) poate da niste complicatii grave intr-adevar. Din pacate ireversibile, unele dintre ele. Nu poate nimeni aprecia daca acestea apar si in cata vreme. Nu poate face nimeni mai mult in acest sens. Medicul oftalmolog care va vede va poate spune care este starea maculei si daca operatia de cataracta va poate aduce imbunatatiri.

    • Buna ziua damna doctor M.Pop ,am o fetita de 9 ani si inca de la 3 ani ne luptam cu probleme la ochii ,la inceput ni s-a spus ca are strabism ,am purtat ochelari de strabism dar in timp ea nu vedea clar cu ei am fost la 3 medici oftamologi si tot asta ni se spunea dar ea tot nu vedea clar ,acum aproximativ 5 ani am mers la un alt medic oftamolog si care ne-a spus ca are miopie si un muschi slabit si de acolo ar fi strabizmul care ni sa spus de la inceput ,intradevar nea mers bine dar singura problema care nu o inteleg este de ce ii creste dioptria asa repede .Are 9 ani si dioptria -3 ,iar acuma noi trebuie sa mergem in septembrie iar la control care il facem din 6 in 6 luni si observ ca foarte des sterge ochelari ,cu toate cai sterg foarte bine ,are dureri de cap sau ochi nu foarte dese .A avea nevoie urgent de un sfat de la dumneavoastra va apreciez foarte mult ptr tot ceea ce faceti .Va multumesc

      • Va rog sa precizati cel mai recent diagnostic complet si exact al medicului oftalmolog precum si orasul unde locuiti.

        • Ultima consultatie a fost pe 29.03.2014. OD -3 . O.S -3 . dist.pup.O.D -0,75 cyl ax 85. dist.pup.-0,50 cyl. ax80. Astigmatizm miopic ,imi cer scuze dar mai este un m dupa miopic nu pot sami dau seama ce ar putea fi dar singura teama este de ce nui stagneaza in septembrie avem urmatoarea consultatie ,la fiecare consultatie ii punea picaturi in ochisori .va multumesc din suflet ptr timpul acordat .

        • Buna ziua,vam trimis diagnosticul acum 2 zile astigmatizm miopic , si dioptriile ,inca astept un raspuns va rog daca se poate va multumesc mult .

    • Buna ziua Dna Doctor!

      Am un nepotel de 6 ani care in urma cu 3 ani a fost diagnosticat cu toxacara canis – microb care a afectat ochiul drept pierzandu-si vederea. A fost operat la spitalul clinic de oftamologie din cluj mai intai pentru aceasta infectie, iar dupa 6 luni a fost din nou operat pentru strabism la acelasi ochisor. Perioada post operatorie a decurs bine, pana in urma cu o luna cand copilul a acuzat durere in ochiul drept si i s-a dilatat pupila.Dupa consultatie a fost diagnosticat cu glaucom si a urmat tratament cu cosopt, insa copilul continua sa acuze durere la ochiul drept. Ce sa facem?
      Va multumesc!

      • Copilul mai vede lumina cu acest ochi? Nu inteleg ce fel de operatie a facut pentru toxocara. Glaucomul este categoric scundar si trebuie tratat ca atare. Va rog sa trimiteti 1-2 poze clare din fata cu ochisorii copilului pe adresa de mail a spitalului impreuna cu acest mesaj.

        • Buna ziua,Dna Doctor!

          Imi cer scuze ca revin din nou. Am trimis poze si diagnosticul pe adresa spitalului insa cum nu am primit raspuns – m-am gandit ca poate s-a ratacit pe undeva.
          Astept cu incredere raspunsul Dvs. Va multumesc!

          • Am raspuns la toate e-mailurile si nu am primit niciunul de la dvs. Va rog sa verificati ca ati trimis pe adresa corecta si sa retrimiteti.

          • L-am gasit acum in fisierul “spam” (mesaje nedorite) si l-am recuperat de acolo. Va voi raspunde.

            • Va multumesc! Astept cu incredere!
              In 29 oct. copilul a fost internat de urgenta acuzand dureri.
              Pot sa va trimit pe adresa de E-mail iesirile din spital?

              cu stima, maria

                • Buna seara Dna Dr, la un control de rutina mi s a spus ca am cataracta congenitală care momentan trebuie periodic monitorizata si mi s a prescris calciu osteocare si picături quinax. După un timp am mers si la alt medic din Craiova renumit pt operațiile de cataracta. Aceasta din urma nu a adus vorba de cataracta de nici un fel. La sfârșitul consultației am întrebat o eu daca nu am cataracta congenitală? Mi a zis ca nu, nu am. In momentul de fata ma ustura tare ochii si mi obosesc f repede si vad câteodată in ceata. Ce ma sfătuiți sa fac? Am început sa mi pun din nou quinax pana ma hotărăsc la ce medic sa merg. Îmi puteți in Craiova sa mi recomandați un oftalmolog ok? Sa ce părere aveți, ce ar trebui sa fac? Se poate unul sa zică de cataracta si altul nu? Eu căruia sa i acord credit? Va multumesc anticipat pt timpul acordat si aștept răspuns de la dvs cât mai curând. Sănătate va doresc! Doamne ajuta!

                  • Daca este intr-adevar cataracta este nesemnificativa si nu are nevoie de operatie. Daca vedeti bine, in niciun caz nu trebuie sa va operati. Nu aveti de ce pune Quinax, nici de ce lua Osteocare pt asa ceva. Puneti lacrimi artificiale seara la culcare o saptamana si dimineata o picatura de Sensivit, tot o saptamana. Atat.

              • Din moment ce simtul luminos este pierdut, NICIO manevra de orice fel nu ii mai poate reda vederea vreodata. Daca ochiul este nelinistit si dureros, ar trebui dupa parerea mea eliminat pentru a inlatura aceasta situatie si in plus pentru protectia celuilalt ochi.

    • Buna ziua! In urma unui accident suferit la varsta de 4 ani, mi-am pierdut un ochi.De la acea varsta port proteza si in urma cu 7 ani am schimbat-o ultima oara.Imi puteti da detalii unde as putea face una noua pt ca cea facuta in urma cu 7 ani,nu este una reusita.Va multumesc.

    • Stimata doamna doctor, istoricul medical al bunicii mele este urmatorul: OD operatie cataracta; Pseudofachie de CP.
      OS status post traumatism ocular contuziv, uveita anterioara;
      operatie cataracta;
      uveita hipertensiva (medicatie: vigamox,trusopt,maxidex,prednison);
      Keratouveita conjunctivita purulenta(medicatie:betabioptal,trusopt,mydriacyl,maxidex);
      keratoiridociclita cronica(medicatie:floxal,flumetol S,lacrivisc,thealoz,trusopt);
      keratita stromala,ulcer corneean operat, acoperire cu membrana amniotica (medicatie;trobom sol,zovirax unguent,aciclovir cp 400 ml,mycomax 2 mg,thealoz).

      La ultimul ex oftalmologic OS: VOD=1fc, VOS=nd la 50 cm, TOD=15mmHg, TOS=normoton digital, Biomicroscopic:OD-PFK-CP, OS: cornee ingrosata central si paracentral,cu zona de dezepitelizare supraiacenta, cu neovascularizatie corneeana.

      Bunica descrie episodul actual de keratita de 6 luni, a urmat mai multe tratamente cu antibiotice, antiinflamatorii, epitelizante fara ameliorarea simptomatologiei, cu reveniri si pierderi de vedere la OS. In aceasta perioada a purtat mai multe lentile terapeutice avand dureri foarte mari, nu le-a suportat si s-a apelat la acoperirea ochiului cu membrana amniotica.

      Cu stima, Nitu Amalia (eleva a doamnei profesor Gabureac Aurelia)

      • Puteti veni MAINE (luni) pe la ora 11:30 sa o vad? Sa aiba rabdare si sa spuna ca e din partea dnei Gabureac. Daca nu puteti sa o insotiti poate veni si singura. Astazi este foarte multa lume si desi nu fac consultatii in timpul saptamanii, facem o exceptie.

        • Sigur ca da, o sa venim maine. Va multumim foarte mult!

        • Buna ziua, doamna doctor.
          Ma confrunt de aproape un an de zile cu o problema la ambii ochi la care in urma mai multor tratamente si analize nu am niciun rezultat. Primele simnptome au fost de durere si inrosire a ambilor ochi. Medicii oftalmologi pe care i-am consultat mi-au pus diagnosticul: OD episclerita, AO panuveita recidivanta cu aspect de uveita anterioara cu depuneri fibrino celulare pe endoteliul cornean si cu densificari vitreene filamentoase si membranoase. Discret edem macular mai evident la OS. Mi s-a recomandat continuarea investigatiilor pentru o eventuala infectie specifica sau autoimuna. Mi s-au prescris Yellox si Vimovo. Ulterior am facut investigatii la reumatologie, alergologie si am facut analize de imunologie, medicul crezand ca poate fi vorba despre o boala autoimuna. Analizele au iesit in parametrii normali. Din luna august sunt sub tratament cu Medrol si simpotmele s-au mai ameliorat, desi sunt momente in care ochii se inrosesc foarte tare si ma dor. Medicul de imunologie a suspectat ca ar putea fi vorba de paraziti din cauza numarului de eozinofile marite. Mi-a prescris Albendazol si numarul lor s-a micsorat insa simptomele nu s-au ameliorat. Dimpotriva, in momentul in care doza de medrol a fost micsorata simptomele s-au agravat. La ultimul consult oftalmologic diagnosticul a fost: OD la FO structura vitreana mai dens, cu filamente flotante, papile, vase, camp retinian si reflex macular aspect normal; La OS vitros pulverulent. papila normal conformata, vase fara modificari evident. regiunea maculara cu fibroza limitantei interne, cu proeminenta moderata edematoasa care incepe sa aiba aspect polichistic probabil ca urmare a edemului persistent, deranj pigmentar. campul retinian cu aspect patat posibil datorita alterarii epiteliului pigmentar in contextul unei vasculopatii. Dr. Barar Aurelian mi-a recomandat sa mai cer parerea si a altui specialist.

          Va multumesc!

    • Buna seara. Fetita mea de doi ani a fost diagnosticata de doi medici cu cataracta bilaterala congenitala, ochiul stang fiind cel mai afectat. Am citi postarile dvs despre aceasta afectiune. V-as ruga, daca puteti, sa ma sfatuiti in privinta unui doctor si a unei clinici care efectueaza operatii pentru aceasta boala la copii. Va multumesc anticipat.

    • Buna ziua,
      Copilul meu a primit urmatoarele diagnostice: AO cataracta congenitala in evolutie, L AO colobom irian congenital.
      Epicriza: pacient de 5 luni, suspect AO de retinoblastom se prezinta sub anestezie generala. Evaluarea a obiectivat AO: colobom irian congenital, in inferior cataracta subcapsulara posterioara in evolutie, mai importanta la ochiul stang cu vase prezente in inferior. FOAO se lumineaza in rosu, nu se pot preciza detalii. Echografie mod A+B – OA, retina aplicata fara formatiuni tumorale in cavitatea vitreana, diametrul A-P OD=16,69 mm, OS=16,33.
      Va rog sa imi recomandati un medic cu experienta care opereaza catarcte la copii asa mici (in prezent copilul meu are 7 luni). Multumesc si numai bine!

      • As mai avea o precizare: copilul meu este deja programat pentru operatie la dnul profesor Dorin Chiselita (spitalul sf Spiridon Iasi). Insa dvs recomandati sa raman la acest doctor sau sa ne adresam spitalului din Bucuresti, la dnii doctori Tataru Calin sau Corbu Catalina, asa cum ati mai recomandat si altor persoane care s-au adresat pe acest blog. Numai bine!

      • In primul rand Avand in vedere multiplele malformatii ale copilului, este bine sa nu mai aveti alti copii, pentru ca pot toti avea aceleasi afectiuni. Apoi, este foarte greu sa hotarasca altcineva pentru dumneavoastra pentru ca este greu sa va deplasati mereu pentru controale la Bucuresti cu copilul, dar dvs hotarati. In fine, cataracta NU este evolutiva la aceasta varsta. Dar daca ea exista si impiedica vederea, este necesar tratamentul chirurgical. Va sfatuiesc sa ii faceti un PEV si o ERG pentru a estima care este sansa copilului de a vedea dupa operatie.

    • Buna ziua!
      In cursul zilei de ieri am suferit o hemoragie subconjunctivala la ochiul stang.In urma consultului nu mi s-a prescris tratament ci doar monitorizarea tensiunii arteriale,care in mod normal este in jurul valorii de 11/7..intrebarea mea este daca pot lua tarosin in conditia in care sufar din copilarie de o gastrita hiper acida(eventual un omez inainte de tarosin..).Mentionez ca mama este diabetica si a suferit in urma cu 8 ani de glaucom.

      Multumesc mult!
      O zi buna!

      • In asemenea situatie nu este nevoie de niciun tratament, se retrage de la sine. Referitor la mama dvs, NU EXISTA “a suferit de glaucom”. Odata diagnosticat, glaucomul este o boala cronica, pe viata. Daca are, trebuie tratat permanent, altfel duce la orbire. Trebuie investigata foarte serios in acest sens. Daca boala se confirma, controlati-va si dvs caci se poate mosteni. Nu are insa kegatura cu hemoragia subconjunctivala.

    • Buna ziua. Sotul meu a fost diagnosticat cu iridociclita recidivanta la ochiul stang cu HLAB 27 pozitiv. Nu s-au gasit alte semne clinice pt aceasta gena in afara de iridociclita. Ultimul puseu a fost mai bland, s-a tratat doar cu picaturi. As dori sa va intreb daca exista vreo modalitate/tratament prin care sa putem rari aceste pusee. Stiu ca va trage de ea toata viata, dar poate macar am putea rari puseele. El are un job care necesita deplasarea pe perioade mai luni, uneori in strainatate si este mereu cu frica in san ca il apuca. Va multumesc anticipat. Multa sanatate!

      • CATEGORIC daca exista HLAB27 este “candidat” la spondilita si anticorpii exista deja. Nu are niciun fel de dureri, cat de mici, in zona lombara, de exemplu? Trebuie obligatoriu tratat si de un reumatolog, probabil aceasta este cauza iridociclitei.

    • Buna seara d-na doctor Monica Pop as avea o rugaminte la Dumneavoastra ce inseamna Atrofie Optica Ireditara Familiala ? Se poate opera sau se dau bioptri pentru ochelari ? Va rog sa`mi dati si mie un raspuns si un numar de telefon daca se poate .

      • Din pacate aceasta boala este definitiva, nu exista tratament si din oacate se poate transmite in continuare la copii. Sa faca tratamentul meu de oe blog pentru Atrofie optica, CU APROBAREA NEUROLOGULUI.

    • D-na doctor va rog din suflet sa nu ignorati acest mesaj. Este vorba de fetita mea in varsta de 2 ani si 7 luni.
      Am citit articolul dvs legat de problema pe care o are si fetita mea, dar am mare nevoie de indrumarea dvs. Dupa nastere, in maternitate a luat stafilococul auriu la ochisori si a fost tratata cu gentamicina injectabil timp de 8 zile si tobrex picaturi timp de apox. 12 zile si s-a vindecat. Vara trecuta a facut o conjunctivita virala care a fost tratata dupa 4 zile (pt ca s-a intamplat la sf de saptamana)cu nettacin picaturi 3/zi timp de 5 zile. De atunci copilul imi da semnala de un discomfort. In present are din nou conjunctivita, dar nu stiu de care. Timp de cateva zile a avut foarte putina secretie, acum mai are mici cojite pe genele unui singur ochisor, iar din cand in cand i se tulbura ochii si simte ca o jeneaza ca si cum ar avea ceva strain in ochisor, zic eu. Dupa ce am citit articolul publicat de dvs, ma gandesc sa nu fi ramas cu acea keratita in urma conjunctivitei virale sau sa aiba o conjunctivita alergica. Am fost la oftalmolog si mi-a dat tratament cu azyter 2/zi timp de 3 zile si unguent betabioptal. Va rog din suflet sa ma indrumati.

      • D-na doctor, revin la mesajul meu, si va spun ca fetita in present tuseste putin si are nasul infundat, iar pe gat, pe partea laterala simt la mana 2-3 ganglioni micuti. Va multumesc din suflet.

      • Disperarea dvs afisata se transmite si copilului, incercati sa va linistiti. Cum inghite fetita? Are dureri in gat? Febra? Reveniti.

        • Va multumesc din suflet ca ati raspuns mesajului meu. Revin. asa cum mi-ati cerut, si va spun ca fetita a facut febra si nici nu prea a vrut sa manance, dar in urma cu 2 saptamani, i-am administrat paracetamol supozitor pt febra si un siropel antibiotic din plante Biosept – 2 lingurite /zi timp de 10 zile. In prezent copilul nu mai face febra si mananca bine. Mai tuseste putin sec din cand in cand si are nasucul infundat. Vreau sa va spun, daca are importanta, ca atunci cand o ating usor pe acei mici gaglioni de pe gat, nu da semnale ca doare sau deranjeaza. Imi cer scuze ca am scris asa in detaliu. Stiu ca nu e bine sa fiu disperata, dar ma gandesc ca daca mai intarzii cu tratamentul, conjunctivita va trece de la sine, dar va lasa urme si nu vreau sa imi bat joc de ochisorii propiului meu copil.
          Multa sanatate!

    • Buna seara.Am un băiețel de 1an si 2luni…primul diagnostic a fost cataracta congenitală ochi stâng…Urmând ca din păcate diagnosticul final membrana fibroasa cu persistenta de canal Cloquet.Exista vreo șansa ca băiețelul meu sa poată vedea cu ochișorul acela?Va mulțumesc!O seara frumoasa

    • Bună ziua Dna doctor. De curând am fost la medicul oftalmolog și am fost diagnosticată cu cataractă (din naștere). Pot să va spun ca nu văd clar cu ochiul,pot distinge culorile și persoanele,dar nu pot să citesc.Medicul la care am fost mi-a spus ca nu știe ce să spună,nu știe daca operația ar ajuta sau nu.Dumneavoastră ce părere aveți?Se poate vindeca fără operație?

      • In mod sigur medicul stie daca este folositoare sau nu operatia. Ati citit articolul asa cum am rugat? Daca da, ati inteles cred ca daca este vorba de o cataracta congenitala unilaterala, trebuie operata la scurt timp de la nastere pt a vedea cu acel ochi. Acum este mult prea tarziu si inutil. Atentie mare, sunt sanse sa aveti copii cu aceeasi problema!!

    • buna ziua, va rog sa ma ajutati cu o recomandare a unui doctor chirurg cu experienta in operatii de cataracta congenitala bilaterala, cu opacifierea cristalinului foarte mare (majoritatea aparatelor performante din cabinete nu inregistreaga la nici un ochi );vod=0.2 si vos=0.3;astigmatism 0.3; as vrea un consult complex de specialitate pentru stabilirea tipului optim de cristalin in vederea operarii ochiului drept. multumesc anticipat!

      • Operatia pt cataracta e la fel, congenitala sau nu. Nu inteleg ce nu inregistrează aparatele? Dacă era opacifierea f accentuata, ati fi vazut mult mai rău. Cit descrieti este (incă) o vedere utilă. Nu stiu cit vedeati inainte. Dacă e cu adevarat cataracta congenitală si aveti copii, au si ei cu mare probabilitate.

        • vederea este intr-adevar inca utila, problemele cele mai mari sunt la condus si la calculator (lucrez in IT);mi s-a spus ca in ultimii 20 de ani de cand este monitorizata, vederea a scazut de la 70-80% la 20% in prezent. am constatat si eu o scadere accentuata a vederii in ultima perioada motiv ptr care as vrea sa ma operez. va rog daca ma puteti indruma catre un oftalmolog/chirurg bun care sa ma ajute cu identificarea cristalinului optim ptr mine.

          • NU VA INCADRATI SUB NICI O FORMA in baremul de conducere auto cu această vedere. Renuntati imediat pină nu apucati să omoriti pe cineva.. sau nu va omoară sau schilodeste altcineva pe dvs. E o culpa penală serioasă si a medicului oftalmolog si a dvs, stiati f bine, amindoi, ca nu aveti voie sa conduceti in aceasta situatie. E un mare act de nepasare si de iresponsabilitate si nu mi-am imaginat ca o persoana cu asa ceva are permis si conduce. Incredibil.

            • Stimata Dna Doctor, am apelat la dvstra pentru ajutor, pentru o recomandare de un chirurg oftalmolog cu experienta care sa ma ajute sa imi rezolv problema, in schimb am primit o mustruluiala buna … nu sunt atat de iresponsabila pe cat spuneti, am renuntat la condus in ultima perioada tocmai din motivul mai sus mentionat! oricum…multumesc pentru ajutor

              • Doamna, singură ati spus că va deranjează LA CONDUS. Recititi. Deci e clar : conduceti. Stiti ce spune legea? Că daca un medic afla despre un conducator auto că are permis desi nu se incadrează din cauza unei afectiuni care contraindică primirea permisului de conducere, trebuie sa anunte imediat brigada rutieră si Politia si Parchetul. E ceva ilegal si pt medicul care v-a dat APT conducere auto si pt dvs. Eu v-am spus ce si cum e mai bine pt dvs. Dacă va supără asta si intelegeti ca e o “mustruluială”, eu imi fac datoria de a respecta legea. Stiati bine că faceti ceva ilegal si periculos si nu vreau să faceti accident si sa muriti sau sa ramineti cu sechele grave dvs sau altcineva din trafic.

    • Buna ziua doamna dr. Pop.
      Am fost programata, septembrie, pentru operatie de cataracta, la ochiul drept. Poate fi amanata operatia pentru anul viitor?
      Va mulțumesc.

    • Buna ziua! Locuiesc in Olanda si am un baietel de 6 luni care din placate am a flat ca nu vedea cu ochiul drept niciodata. Mi ‘sa spus ca in spatele ochiului are o vena care nu ar trebui sa fie acolo si din acest motiv el asa s-a nascut nu are reactie la lumina si alte teste pe care l-ea efectuat. Medici de aici mi-au spus ca vena respective trebui sa se descompuna dar El o are si la echografie au zie ca e subtire. Intrebarile mele sunt:
      Exista o metota sa IL ajutam sa vada cu acel ochi?
      Exista danse CA copilul meu sa vada?
      Cat dureaza pana o sa pot avea o programare?
      VA rog ajutati-ma cu un raspuns cd pot sa fax sa imi ajut copilul sa vada cu ambii ochisori.
      VA multumesc!
      Victoria Cop

  • Buna ziua doamna doctor. In luna aprilie am observat ca vad in ceata, putin mai intunecat si imaginea micsorata cu ochiul drept. Am mers la un control si mi s-a spus sa fac un OCT la ochiul drept. In urma OCT am fost diagnostificat cu CRS(corioretinopatie seroasa centrala) la ochiul drept. Am urmat tratament 1 luna si jumatate cu Acetazolamida 1 Cp/zi, Adrusen mega 1cp/zi, Azopt 2pic/zi si Yellox 3pic/zi. Am repetat OCT si rezultatul a fost foarte bun(verde), convexitatea aproape disparuse definitiv. Am luat in continuare acelasi tratament de mai sus inca o luna, dupa care am intrerupt. In luna iulie problemele la ochiul drept au inceput sa apara, ochiul oboseste mai repede si imaginea a devenit putin neclara la distanta. Am luat picaturi Indocollyre 3pic/zi. Acum le-am terminat. Va rog frumos sa-mi recomandati un tratament si sa-mi dati cateva sfaturi cu ceea ce ar trebui sa fac in continuare. Va multumesc !

  • buna seara doamna doctor iau legatura iar cu dumneavoastra asa cum miati spus inainte sa venim acasa in legatura cu fetita mea de 5 ani care are orjeleti si calazioni vam explicat in celelalte mesaje ce tratamente a urmat aici despre regim si operatie si in ultimul mesaj miati spus sa va caut inainte sa venim in tara.noi ajungem luni pe data de 11 august in bucuresti acum daca puteti sami spuneti va rog frumos cand o puteti vedea.am reusit sai facem si analizele pentru imunitate.va multumesc frumos multa sanatate

  • BUNA ZIUA DOAMNA DOCTOR!VA ROG SA IMI RASPUNDETI DACA SE POATE IN URMATORUL CAZ.DIAGNOSTIC ATROFIE OPTICA IN URMA INTOXICARII CU METANOL IN URMA CU 8 LUNI.OCHIUL STANG PERCEPE LUMINA,ZARESTE OBIECTELE DE APROAPE,DAR DE APROXIMATIV 1-2LUNA SPUNE CA,CURGE CEVA CARE ACOPERA OCHIUL SI CEVA IN FORMA DE FAGURE.SUNT SIMTOME ALE ATROFIEI,SAU ESTE ALTCEVA?AM FACUT ECOGRAFIE,OCT,MERGEM LUNAR LA OFTALMOLOG,RASPUNS SA URMAM TRATAMENTUL PT.MENTINERE.IN MOMENTUL DE FATA IA TANAKAN SI GANGLIOLIFE.VA MULTUMESC!

    • Nu inteleg, DE CE nu face tratamentul descris de mine la Atrofia optica?? Ceea ce face acum este insuficient dupa parerea mea!

      • BUNA ZIUA DOAMNA DOCTOR!VA CONTACTEZ IN LEGATURA CU MAMA MEA CARE ESTE NEVAZATOARE CU OD IAR LA OS ESTE DIAGNOSTICATA CU DEGENERESCENTA MACULARA SI A SUFERIT SI O OPERATIE DE DEZLIPIRE DE RETINA ACUM CATIVA ANI IAR IN ULTIMELE LUNI STAREA OCHIULUI S-A AGRAVAT INTRUCAT NU MAI VEDE FOARTE BINE ARE UMBRE MULTE IN OCHI, SCANTEI SI NU MAI DISTINGE LUCRURILE DECAT DE LA DISTANTA FOARE MICA FATA DE OCHI…MENTIONEZ CA SUNTEM DIN PLOIESTI SI IN URMA UNUI MSG CARE VI L-AM LASAT PE BLOG V-AM URMAT SFATUL SI AM MERS LA D.L DOCTOR FLORIAN BALTA..MEDICUL LA CARE MERGEA EA IN PLOIESTI O DIAGNOSTICASE CU DEZLIPIRE DE RETINA SI CONFORM DANSULUI O ALTA OPERATIE ERA RISCANTA AVAND IN VEDERE CELELALTE PROBL PE CARE LE ARE EA CU OCHIUL, INSA D.L DR BALTA IN URMA CONTROLULUI SI A UNEI TOMOGRAFII A DIAGNOSTICAT-O CU CATARACTA NUCLEARA SI I-A RECOMANDAT INLOCUIREA CRISTALINULUI..PROBLEMA ESTE CA LA DOMNUL DOCTOR ERA F AGLOMERAT SI NU AM PUTUT INTREBA F MULTE SI NU STIU DACA I-AM MENTIONAT DANSULUI CA ARE DEGENESCENTA MACULARA…INTREBAREA MEA ESTE DACA EXISTA CUMVA RISCUL CA EA SA NU MAI VADA IN URMA OPERATIEI AVAND IN VEDERE DEGENERESCENTA MACULARA??INTRUCAT VEDE DOAR CU OS SI CU ACESTA F SLAB CE NE SFATUITI SA FACA OPERATIA SAU E PREA RISCANT..MENTIONEZ CA EA ARE SI MIOPIE SI DIOPTRIILE ERAU -18, IAR IN URMA CONSULT. LA DR.BALTA S-A DESCOPERIT -24 IAR EI II ESTE F FRICA SA NU RAMANA OARBA DUPA OPERATIE. IN CAZUL IN CARE CONSIDERATI CA NU EXISTA RISCUL DE A NU MAI VEDEA DUPA OPERATIE IN CAZUL EI CE TIP DE CRISTALIN NE RECOMANDATI MONOFOCAL SAU MULTIFOCAL CA AM INTELES CA IL CUMPARAM DIN SPITAL…VA MULTUMESC DIN SUFLET SI ASTEPT CU NERABDARE SFATUL DVS.O ZI PLACUTA

        • Pentru aceasta interventie, mai ales ca are un singur ochi, este nevoie de o mana chirurgicala foarte experimentata in cataracta. Avand in vedere ca are degenerescenta maculara avansata, oricum dupa operatia de cataracta castigul vizual nu poate fi mare. Va recomand ca pt operatia de cataracta, in situatia in care doreste sa o faca, sa va programati la dl dr Calin Tataru.

          • MULTUMESC PENTRU RASPUNS…INITIAL NE GANDISEM SA O OPEREZE DL DR BALTA. DVS CUM NE SFATUITI SA SE OPEREZE SAU MAI STEA ASA MAI ALES CA ARE DOAR UN OCHI SI SANSELE DE IMBUNATATIRE A VEDERII NU SUNT F MARI?? MENTIONEZ SI FAPTUL CA ARE DOAR 58 DE ANI SI CU OD NU VEDE DE PESTE 20 DE ANI DIN CAUZA UNEI OPERATII NEREUSITE DE MICSORARE DE DIOPTRII..EXISTA SI RISCUL DE ORBIRE??? VA MULTUMESC DIN SUFLET SI IMI CER SCUZE PT INSISTENTA DAR SUNTEM INTR-O SITUATIE FF GREA MAI ALES CA CELALALT OCHI L-A PIERDUT DIN CAUZA UNEI OPERATII NEREUSITE

            • Riscuri la operatii sunt oricand si asta o stiti si dvs. Trebuie sa punem in balanta daca beneficiu postoperator merita riscul. In cazul de fata, este putin probabil.

              • MULTUMESC PENTRU RASPUNS…IN URMA DISCUTIEI CU DVS INCLIN SA CRED CA E MAI BINE SA NU SE OPEREZE AVAND IN VEDERE RISCUL DAR TOTODATA MI-E FRICA SA NU O LASE VEDEREA DE TOT DIN CAUZA CATARACTEI..DL DR BALTA NE.A SPUS CA TREBUIE OPERATA INSA NU STIU CUM E MAI BINE, DL. DR BALTA I-A FACUT SI TOMOGRAFIA LA OCHI SI NE-A SPUS CA FUNDUL OCHIULUI ESTE BUN,NU STIU DACA ACEST DETALIU CONTEAZA LA OPERATIE…SA INCERCAM TOTUSI O CONSULTATIE SI LA DL DR CALIN TATARU SA NE DEA SI DANSUL PAREREA?? MULTUMESC PT TIMPUL ACORDAT

                • Daca are degenerescenta maculara, cum sa fie bine fundul de ochi? Ar fi bine sa cereti o parere de la dl dr Tataru.

                  • SINCER NU STIU…INSEAMNA CA ORI NU ARE DEGENERESCENTA ORI FUNDUL DE OCHI NU ARE CUM SA FIE BINE…IN CAZUL IN CARE NU AR FI DEGENESCENTA MACULARA PRESUPUN CA OPERATIA NU AR MAI FI ASA RISCANTA? AM INCERCAT SA FAC O PROGRAM LA DL DR TATARU DAR ARE LOC ABIA IN NOIEMBRIE…MULTUMESC FRUMOS

                    • Nu este o urgenta, puteti merge la consult in noiembrie.

                    • buna ziua dn. Doctor .Am o fetita de 2 luni nascuta prin cezariana ,de la 3 saptamini a inceput sa-i curga ochiul drept sa-i lacrimeze nu este rosu dar cand es cu ea pe afara ii lacrimeaza mai mult iar dimineata are o urdoare alba la el .Ce tratament a-si putea sa-i dau astept raspuns MULTUMESC ANTICIPAT.

                    • Ati citit imperforatia de canal lacrimo-nazal pe acest blog?

  • Buna ziua doamna doctor. Ma numesc Dana si am 38 de ani. Sunt casatorita si sunt din Brasov. Am o rugaminte la d-voastra. Trebuie sa va spun ca am o problema de sanatate pe care am incercat sa o rezolv.Apelez la d-voastra pt ca v-am vazut de multe ori la televizor si recunosc ca va plac.Problema mea de sanatate nu are legatura cu specialitatea d-voastra. Dar sper ca d-voastra aveti multe cunostinte si din alte domenii, Acum un an de zile am facut un atac de panica si de atuci sunt obsedata de respitatia mea proprie. Am fost la cativa doctori si chiar am incercat si yoga. Este foarte posibil sa nu fii nimerit eu pe cine trebuia, dar cert este ca problema a devenit de natura fizica, nu doar mentala. Am cautat doctori sau specialist in respiratie naturala dar nu gasesc. Apelez la d-voastra poate ma puteti ajuta. Doresc doar informatii despre un specialist in respiratie naturala.Scuze pt ca v-am deranjat. Multumesc pentru intelegere.

  • Buna ziua doamna doctor! Stiu ca acest subiect este despre cataracta, insa nu mai gasesc deschis un alt subiect apropiat cu ce am eu. Am o conjuctivita cu stafilococ auriu, am facut analizele la laboratorul de la Pajura Si mi-a iesit ca acest stafilococ este sensibil la cloramfenicol si rifampicina(mi-au trecut nr 1 de la laborator la acestea doua) iar la restul Neomicina, Doxiciclina, Vancomicina nr doi. Restul substantelor sunt ori cu rezultat intermediar ori rezistent. Dna doctor Soare mi-a recomandat Cloramfenicol 0,5% de 6 ori pe zi timp de 14 zile, si citind blogul dvs m-am ingrijorat pentru ca am vazut ca un tratament este mai scurt si mai rar in mod normal. Ce parere aveti? Nu vreau sa ma joc cu vederea, am fost la o groaza de doctori si de aceea am ajuns aici, urmand toate tratamentele pe care ei mi le-au prescris.Ar fi mai recomandat un Autovaccin de la Cantacuzino? Multumesc pentru amabilitate.

  • buna ziua, doamna doctor,am o problema cu un chalazion, am urmat tratamentul dvs cu picaturi din ora in ora dar nu s-a retras complet si am facut o antibiograma-secretie conjunctivala si rezultatul a fost: culturi necrescute la 48 de ore pe mediile insamantate (analizele au fost lucrate pe bacte). ce -mi recomandati? multumesc pt amabilitate

  • Buna ziua, doamna doctor! In luna iunie v-am lasat un mesaj cu diagnosticul meu: anizometropie cu astigm. miopic si ambliopie OD si hiperm. OS. M-ati indrumat sa fac topografie corneeana. Am mers la Craiova la doamna dr. Preotasa, am facut topografia si a fost descoperit keratoconus la ambii ochi.Pentru ochiul stang keratoconusul este la inceput ,iar dm. doctor a zis sa asteptam 3 luni pentru a vedea daca boala stagneaza sau merge mai departe si va hotara daca este nevoie sa foloseasca tratament cu CrossLinking. La ochiul drept keratoconusul este avansat si corneea foarte subtire, mi-a explicat ca putem schimba cristalinul sau lentilele de contact, vederea va reveni 50-55%. Dumneavoastra ce puteti sa imi spuneti despre aceasta boala si ce trebuie sa fac pentru a fi mai bine?VA MULTUMESC PENTRU TIMPUL ACORDAT!

    • Este o afectiune serioasa care neingrijita corect poate duce la complicatii grave si chiar la pierderea vederii. Ma bucur ca am descoperit-o fie si acum. In stadiul initial este nevoie de LENTILE DE CONTACT SPECIALE DURE. Va recomand sa va programati pentru tratament complet la dna Conf dr Catalina Corbu.
      Sa aveti mare grija sa nu faceti eforturi fizice (ridicat greutati, sa nu stati cu capul aplecat in fata, evitati constipatia, nu tusiti puternic).
      Daca aveti copii, duceti-i repede la oftalmolog pt consult si spuneti-i oftalmologului ce afectiune aveti dvs.

  • Buna ziua, doamna doctor. Sunt din Suceava si as avea si eu o nelanurire. Copilului meu de 2 ani ii fuge ochisorul drept, iar la control in aceasta luna a fost diagnosticat cu hipermetropie cu dioptrii de +4 si +4,5, iar in luna februarie a acestui an, la primul control oftalmologic a avut masuratorile: OD: +1,25 +0,75 OS: +0,75 +0,5. Dupa primul control nu am primit nici un tratament, nimic si acum am primit ochelari. este normala o crestere atat de mare a dioptriilor intr-un timp atat de scurt si ce anume putem face ca sa isi mai revina?

    • Controalele au fost facute cu picaturi de dilatare?

      • Buna ziua. Multumesc pentru raspuns. În februarie nu i s-au pus picături, dar acum da, doar ca copilul era agitat. A afectat acest lucru cumva controlul? Ma sfătuiți sa-i mai iau odata dioptriile pentru o siguranță mai mare? Sau cum ar trebui sa procedez?

        • Copilul s-a nascut asa, nu i-au crescut dioptriile. Daca primul control a fost facut fara picaturi cicloplegice, nu este corect (nu este valabil) pentru ca dupa cum vedeti da erori majore la aceasta varsta.
          Al doilea control este cel corect iar copilul trebuie sa poarte ochelari permanenti si sa faca exercitii. Cititi articolele despre strabism pe acest blog. Atentie, acest viciu de refractie poate aparea la toti copiii dumneavoastra.

          • Va multumesc frumos pentru raspuns si sfat.

          • Sărut mana, doamna doctor. As mai avea o nelamurire. Vreau sa mai iau odata dioptriile la copil pentru ca mi se par prea mari si as dori o confirmare, doar ca am auzit ca nu este bine sa se pună de mai multe ori intr-un an picături de dilatare. Noi avem doar o singura data puse picaturi. Cum să procedez.

            • Dioptriile sunt absolut normale la aceasta varsta, nu sunt deloc prea mari, iar ochelarii i s-au dat pentru strabism. Atitudinea terapeutica a medicului este corecta. Controlul cu picaturi nu este contraindicat si se poate repeta ori de cate ori este nevoie.

  • Va multumesc pentru raspuns si voi lua legatura cu dna. Catalina Corbu.In privinta copiilor am fost cu iei in aceasta vara la control si nu au nimig, credeti ca este nevoie de o topografie corneeana si pentru ei?

  • Buna ziua,

    doresc sa va multumesc pentru raspunsul primit.Sunt din Suceava.Am mers la Iasi cu fetita mea de 1 an careia medicul oftalmolog de la Suceava i-a pus diagnosticul prezumtiv de cataracta congentiala unilaterala. Din pacate la spitalul Sfanta Maria din Iasi nu mai este clinica oftalmologica, am dus fata la spitalul de Neurochirurgie. Medicul oftalmolog de aici a spus ca trebuie sa-i facem anestezie generala pentru a o consulta, dar sa stiu ca daca se confirma cataracta si daca necesita operatie, el nu opereaza. Am preferat sa nu traumatizez copilul, doresc ca medicul care consulta sa si opereze, sau daca oepereaza un alt medic din clinica, sa accepte diagnosticul primului. Am sunat la foarte multe clinici private, din Iasi si din Bucuresti, au spus ca nu se baga pe un copil de 1 an.
    Va rog foarte mult, indrumati-ma, stiu ca operatia trebuie realizata in primele 2-3 luni, din pacate de-abia acum am depistat, diagnosticul nu a fost confirmat de al doilea medic, dar daca tot sunt in intarzaiere, as prefera sa merg direct la un medic care o si poate opera daca e nevoie.
    Va multumesc

    • Este putin cam tarziu si nu stiu cate sanse mai are de recuperare a vederii. Recomand pe dna Conf dr Catalina Corbu si pe dl dr. Calin Tataru.

      • Va multumesc pentru raspuns si va multumesc in numele tuturor celor care posteaza pe acest blog si pentru care va faceti timp sa le raspundeti!
        Am sunat deja la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice si am fost programata luni dimineata la d-na Dr. Coviltir Valeria. Am incredere in echipa d-voastra de medici, stiu ca vor incerca sa ia cele mai bune decizii pentru copilul meu.

        Cu respect,
        Moisiu Livia

        • Buna ziua,

          fetita mea a fost operata luni dimineata de d-na doctor Coviltir. Doresc sa multumesc pe aceasta cale d-nei doctor si intregului colectiv al Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice. Operatia a decurs bine, mi s-a dat tratament si am fost programata in luna septembrie la control sau daca va fi nevoie operatie pentru cataracta secundara.

          Diagnostic la internare: cataracta congenitala monolaterala
          Examen clinic: TOD=14 mm Hg, TOS= 15 mm Hg, AO= fara tt
          Pol anterior: OD: CA medie, guleras pigm integru, RFM+, cristalin transparent
          OS: CA medie, stroma iriana atrofica, RFM+, cristalin opacifiat corticonuclear

          Pol posterior: FAO- ecografie retina atasata
          AX AP OD 21 mm OS 20 mm
          Interventii chirurgicale: la data de 25.08.2014 se practica sub AG la OS: I/A+ implant IOL cp

          Tratament:
          Mydrum- 1 picX2/zi, 3 saptamani
          Ceclar sirop- 30 mg/Kg corp/zi in 3 prize pe zi, 1 saptam
          Nurofen sirop- 30 mg/Kg corp/zi in 3 prize pe zi, 1 saptam
          Prednison 5 mg, 1tb/zi, pisata, timp de 5 zile

          si NETILDEX
          I saptam: 1 pic/2 h
          II saptam: 1picX4/zi
          III saptam: 1picX3/zi
          IV saptam: 1 picX2/zi
          V saptam: 1 picX1/zi

          Intrebarea mea este legata de NETILDEX. COnform schemei,in prima saptamana ar trebui administrate sa zicem vreo 6-7 picaturi, mi s-a zis sa nu trezesc copilul noaptea sa i le pun. Deci in urma calculului ar rezulta aproximativ 6-7 picaturi/zi.Problema mea este legata de prospect.
          Citez din prospect: “Acest medicament este indicat la adulti. produsul trebuie folosit la copii si adolescenti numai daca este absolut necesar si sub supraveghere medicala atenta.”
          Utilizarea la copii: “Siguranta si eficacitatea NETILDEX la copii si adolescenti nu au fost inca stabilite. Produsul trebuie folosit numai daca este absolut necesar si sub supraveghere medicala atenta”.

          Aneti grija cand utilizati NETILDEX:”daca utilizati medicamentul pe o perioada mai lunga de 15 zile. In acest caz medicul d-voastra va va monitoriza in mod constant presiunea de la nivelul ochilor.”

          Suspiciunea mea legata de NETILDEX a venit si in urma faptului ca am fost internata cu alte 2 mamici, ambele operate de cataracta undeva in iunie sau iulie din cate am inteles. Ambii copilasi venisera acum pentru operatie de glaucom. Una din mamici, mi-a zis stai linistita, ca asa am venit si noi pentru cataracta, dar acum ne operam de glaucom, medicul din oras de la mine mi-a zis ca sunt de vina picaturile date ca mi-au crescut tensiunea intraoculara.
          Nu stiu cum sa procedez, sunt debusolata, ma gandesc ca daca in schema am un antibiotic si un antiinflamator sistemic, si un corticosterid sistemic, sunt suficient de protejata, teoretic cred ca ar trebui si un antiobiotc local, insa va spun sincer ca mi-e frica sa i-l dau, cel putin nu in doza asa mare. Prima zi a fost ieri, i-am mai pus 2 picaturi doar, pentru ca am plecat acasa si noi facem multe ore, nu aveam conditii de igiena sa-i administrez picaturile. Asa ca am preferat sa ii acopar ochiul cat a durat drumul.

          Schema de NETILDEX este tiparita pe formularul spitalului, deci e clar ca e urmata de toti pacientii. Intrebarea mea este daca pe prospectul medicamentului spune ca nu sunt suficiente date legate de utilizarea lui la copii, mamici care spun ca dupa o operatie de cataracta au venit pentru glaucom, este OK sa continui administrarea? banuiesc ca spitalul poate face un studiu de urmarire a efectelor acestor picaturi la copii. Este posibil ca acele mamici sa fi pus aparitia glaucomului pe seama picaturilor cand in realitate sa fie fost altceva, nu stiu, de aia va intreb.

          Va multumesc

          • Va rog frumos sa respectati intru totul indicatia medicului operator.

            • Asa am procedat.
              Va multumesc si doresc sa va felicit pentru toata activitatea d-voastra, mai ales ca manager al Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice. Am ramas placut surprinsa de faptul ca un medic desi isi terminase activitatea pe ziua respectiva, cand a auzit ca pacientul care nu venise la ora stabilita e pe drum si urmeaza sa ajunga, si-a luat din nou halatul si a asteptat pacientul.La acest spital chiar exista respect pentru pacienti, eu am fost foarte multumita de serviciile oferite si voi recomanda spitalul si altora.
              Cu multumiri si respect,
              Moisiu Livia

  • Buna seara stimata doamna doctor! V-am urmarit cu drag de fiecare data cand ati avut interventii televizate si am constatat cu mare placere ca sunteti un om de calitate. Probabil din acest motiv raspundeti intrebarilor pe acest blog.
    Ma numesc Emilia Ardelean si am 55 de ani. Sufar de miopie cu astigmatism compus. De cateva luni in semiintuneric imi apare un arc de cerc luminos la ochiul stang. Am mers la Cluj unde am facut un control si diagnosticul a fost de coroidoza miopica. Doamna doctor mi-a spus ca s-ar putea sa am o dezlipire de retina, dar ca sa ma intorc la dumnei abia cand nu mai vad deloc.
    Nu m-au linistit aceste vesti, de aceea am decis sa cer o a doua parere la Tg. Mures. Aici am primit acelasi diagnostic si un tratament cu Bisebiom Luteina si Vitreoclar.
    Va rog frumos, daca ati putea sa-mi spuneti ce investigatie ar trebui sa fac pentru a sti clar daca am dezlipre de retina si ce tratament ar putea imbunatati situatia mea medicala, deoarece sunt artist plastic si am mare nevoie de vedere pentru a-mi castiga existenta. Nu pot astepta pana cand nu mai vad deloc.
    Va multumesc anticipat pentru raspuns!

    • Dezlipirea de retina ar fi modificat vederea. S-ar putea sa existe leziuni retiniene periferice. Programati-va la unul din medicii care se ocupa de boli retiniene (dr Balta, dr Ramona Serban, dr Nicoleta Avidis-Zamfiroiu…).

  • Buna ziua,
    Am 45 de ani si o miopie de -6 OS,-6.5 OD. Intotdeauna m-a deranjat lumina puternica si purtam ochelari cu lentile heliomate. De cateva luni, am inceput sa nu mai suport aceste lentile si sa simt nevoia de lumina foarte puternica, ca sa pot vedea clar. N-am dat importanta acestui lucru, dar saptamana trecuta, m-am trezit brusc in cursul noptii si am observat ca vad o linie luminoasa, oscilanta. In plus vederea era neclara si pupilele dilatate. Dupa 10-15 minute de stat cu lumina aprinsa, pupilele au revenit la normal si a disparut si acea linie luminoasa. Mentionez ca nu am mai avut alte simptome (durere de cap sau de ochi sau ochi rosii). Poate fi cumva o problema cu retina sau mai degraba un semn de glaucom?
    Va multumesc.

  • Buna ziua, doamna doctor! In 1997 mi s-a spus ca am keratita la ochiul stang, atunci eram insarcinata in 7 luni si jumatate. Nu mi s-a facut un tratament mai puternic pentru a nu afecta sarcina. Dupa nasterea pe cale naturala, boala s-a agravat. Am mai avut doua nasteri(una pe cale naturala, cealalta prin cezariana). Intre timp am pierdut vederea in proportie de 80%. Anul acesta, pe 27 iunie mi s-a perforat ochiul, am fost internata si mi s-a spus diagnosticul:Ulcer corneean perforat, Leucom corneean post-keratita. Am stat internata 8 zile. Pe 1 august am fost din nou internata pentru inca 8 zile si mi s-a pus diagnosticul:Ulcer corneean cu tendinta la perforare, Leucom corneean masiv post-keratopatii.
    In spital mi s-au pus perfuzii de Ringer 500 ml, Refen-1 fiola/zi si local(in ochi)-Tropicamida, Vigamox, Bluyal A, Trium. Port lentila de contact terapeutica de pe data de 27 iunie(o schimb lunar), ochiul este in permanenta rosu, nu mai vad decat o umbra de la 10 cm distanta de ochiul bolnav, iar cand ma trezesc dimineata, am dureri groaznice de jur imprejurul ochiului bolnav, dureri de cap si nu pot sa-l mai tin deschis-pentru ameliorarea durerilor iau calmante(ibuprofen 400 mg-capsule). Merg din 3-4 zile la control si tensinea oscileaza intre 3-8, iar medicul oftalmolog imi spune ca se va vindeca in timp cu picaturi si rabdare, dar se inrautateste pe zi ce trece!
    Va rog din tot sufletul sa-mi spuneti ce ar trebui sa fac! Multumesc!

    • Eu nu pot sa cred asa ceva. Daca ati vazut ca boala s-a agravat dupa prima sarcina, cum ati putut sa luati hotararea sa mai aduceti pe lume si alti copii, mai ales ca aceste boli sau tendintele lor se mostenesc?! Nu cred ca mai exista posibilitatea unei vindecari la acest ochi, dar sa vedem ce se poate face. Puteti veni sa va vad, daca doriti, duminica 31 august, la ora 12:30, CU acest mesaj IMPRIMAT, cu tinuta de spital (pijama, papuci etc) in caz ca va internez, trimitere de la medic, buletin si adeverinta de salariat speciala pentru medic (presupun ca sunteti asigurata la Casa de Asigurari – daca nu sunteti, reveniti cu un mesaj). De asemenea, sa aveti rabdare, dureaza mult dar vad pe toata lumea.

  • Bunå ziua doamna doctor!Ma numesc Adina Ionescu si as vrea sa va cer parerea in cazul fetitei mele in varsta de 3 ani diagnosticata la varsta de 1an si 9 luni cu hipermetropie forte,Ambliopie forte OS,si o Anizometrie…sper sa fi scris corect.Dupa schiascopie a avut urmatoarele valori: SPH+6.75 CYL+0,50 AX166 SPH +4,50 CYL -4,75 AX 88 PD=54mm.In urma acestor valori ni s-au prescris ochelari +3 si +3,50 ocluzie 7ore pe zi.Am urmat acest tratament sinuos si dupa 45 de zile am revenit la medic.Valorile dupa picaturi au fost SPH +6,50 CYL +0,25 AX 13.In continuare am facut ocluzie am trecut la +4,50 si +4 la dioptrii.In luna Iunie 2014 am fost din nou la medic iar valorile au fost SPH +5,00 CYL +0,25/+0,50 AX 111/101 AVE +5,00 +0,25 106 SPH+4,75/+5,25 CYL +0,50|+0,00 AX 69 AVE +5,00 +0,25 69 PD=52mm.Pe reteta mai scrie VOD=0,8 VOS=0,4 eso OS 10 grade gr.I+3 grade grII absent dupa ciclopegie eso OFD=10grade Indicatii:corectie optica cu aceleasi dioptrii,ocluzie 5h/zi 6 zile/sapt.Ce parere aveti de cazul nostru?Dna doctor la ultimul control ne-a spus ca a evoluat foarte mult si in bine…cand am fost prima data la dumneaei fata nu fixa cu OS.Eu acum sunt din nou ingrijorata ca fetita a inceput de o luna sa clipeasca des.Nu are secretie,nu ochi rosu doar clipit si o vad ca se scarpina uneori.Poate fi de la ocluzie ori dioptriile de pe ochelar nu sunt corespunzatoare?Sincer ocluzia e o munca de sisif,nu observ mari progrese desi aparatul spune altceva,ba chiar acum am vazut ca fuge si dreptul.Am citit pe blog si spuneti ca e bine cand se intampla asta…vom vedea.Ce parere aveti de timpul alocat ocluziei?E mult,putin?Va multumesc…v-am scris cam mult dar vroiam sa aveti tot istoricul.Astept un raspuns cu parerea dvoastra!Am uitat sa mentionez: niciun membru al familiei noastre nu are hipermetropie,un var al sotului o miopie de -4 si mama mea cu un Astigmatism zice ea dobandit.Copilul nu a dat semne…sa ii fuga ochiul pina la 1an si 8 luni…ni s-a spus ca este genetic.Nu pot sti de unde.

  • Scuze!Ultimul diagnostic este: HT OS-Ambliopie recuperare partiala. Multumesc!

  • Initial am fost la un cabinet particular din Buzau -locuiam in acea perioada acolo- la dna dr.Tache.In urma consultatiei-care a constat doar in a se uita la ochiul,pupila copilului,cu un instrument-nu stiu denumirea- toate astea fara picaturi,medicul nu mi-a pus niciun diagnostic ci doar a spus ca copilul nu are nimic dar va fi purtator de ochelari si sa revenim in jurul varstei de 3 ani.Va dati seama ca nu am putut sta linistita vazand cum ochiul copilului fugea si am ajuns la o clinica de renume din Bucuresti unde in urma masuratorilor dupa picaturi ni s-au prescris din prima ochelari cu +7 si +7.50 si ocluzie o ora pe zi la sugestia mea.Mi s-a parut Wow copil asa mic sa poarte asemenea dioptrii dintr-o data si am plecat de la doamna doctor cu un gust amar.A mai durat o luna si am reusit sa fac programare la dna dr.Dinu care ne este medic curant,iar toate valorile si diagnosticele sunt puse de dansa.Acum a aparut aceasta problema cu clipitul, dna dr.e in concediu cred si nu stiu care poate fi problema.Ma gandesc sa nu fie nevoie de dioptrii mai mari dupa spusele celuilalt medic….si tot asa.Clipitul apare doar la lumina difuza si cand e ocluzia facuta…sa opresc ocluzia…nu stiu.Mi-e teama sa nu fi aparut altceva…iar pina o gasesc pe dna.nu stiu ce sa fac.De aceea v-am deranjat sa va spun tot istoricul si sa va cer o parere.Acum intervine subiectivismul deoarece stiu ca dna e colega dvoastra,dar va rog sincer sa-mi spuneti ce credeti despre caz,evolutie,tratamentul impus si problema nou aparuta.Multumesc

    • Clipitul nu este o urgenta si este expresia unei stari neuropsihice si NU oftalmologice (in situatia in care nu are vreo iritatie locala, ceea ce inteleg ca nu e cazul). SUB NICI O FORMA NU OPRITI OCLUZIA!
      Este foarte bine ca au inceput sa fuga ambii ochisori, inseamna ca vederea se egalizeaza. Ochelarul trebuie purtat PERMANENT. Tratamentul este foarte corect, nu cumva sa il opriti pt ca veti pierde foarte usor ceea ce ati castigat cu dificultate.

  • Buna ziua Doamna Doctor,

    Vreau sa va prezint situatia baiatului meu in varsta de 21 de ani.
    In urma cu 13 zile, mai exact pe 9 august, a observat ca vede incetosat cu ochiul stang. In urma examenului oftalmologic, a fost diagnosticat cu nevrita optica si sindrom de pretromboza de vena temporala interioara. Ni s-a recomandat examen neurologic si RMN cerebral+orbite.
    La examenul neurologic s-a comportat normal neexistand suspiciuni pentru vreo afectiune neurologica, cu exceptia scaderii acuitatii vizuale, motiv pentru care domnul doctor neurolog ne-a dat trimitere pentru potentiale evocate si RMN. Rezultatele celor doua investigatii au fost bune iar recomandarea domnului doctor a fost sa ne prezentam la Spitalul de Oftalmologie impreuna cu toate rapoartele medicale de pana acum.
    Va rog foarte mult sa-mi spuneti cum sa procedam pentru a ajunge cat mai repede la o consultatie de specialitate la Spitalul de Oftalmologie, avand in vedere afectiunea de care sufera fiul meu. Imi doresc foarte mult sa obtinem o programare la dumneavoastra daca se poate.

    Va multumesc din suflet pentru aceasta initiativa a dumneavoastra de a ne fi aproape si a ne ajuta.

    Cu respect si consideratie,
    Liliana Stanciu

    • Vreau sa stiu repede rezultatul campului vizual.

      • Prima consultatie am facut-o la Policlinica din Povernei.
        Acolo doamna doctor ne-a spus ca vede doar in proportie de 15% insa nu ne-a dat un rezultat pentru campul vizual. Ne-a dat trimitere catre Spitalul municipal pentru investigatii spunandu-ne ca este absolut necesar examenul neurologic si RMN.
        Vazand ca este atat de grav am vrut si o a doua opinie, si in aceeasi zi am facut inca un consult oftalmologic la Sanador. Acolo doamna doctor nu a putut sa-i faca o consultatie completa pentru ca avea pupila marita dar si dumneaei ne-a spus acelasi lucru: neurologie si RMN.

        Va multumesc

  • Buna ziua!
    As avea si eu o intrebare. La inceputul lunii mai am fost diagnosticata cu CRSC la ochiul drept. L-am trat si vederea a revenit cam 90%, dar acum a aparut la ochiul stang, numai ca de data asta am si intepaturi. Am mers ieri la spitalul de oftalmologie si mi-a spus ca nu au cum sa ma ajute desi in prealabil un alt medic ma diagnosticase cu CRSC la ochiul stang si eram trimisa pentru OTC. Problema mea de fapt sunt durerile mari ca niste ace pe care le simt cand misc ochiul si clipesc. Ma puteti ajuta?

  • Buna ziua diagnosticul este astigmatizm miopic ,O.D.-3,O.S.-3,dist.pup.O.D.-0’75, cyl.ax 85 . dist .pup. -0,50 cyl .ax 80 .ultimul control 29 .03.2014 va multumesc astept sa-mi da-ti un sfat sau sa ma ajutati in orice nu inteleg de ce ii creste foarte repede dioptria ,la fiecare control i se punea picaturi in ochisori ,Tirgoviste

    • Nu inteleg de ce ati scris de atatea ori mesajul, cazul dvs nu reprezinta nici un fel de urgenta.
      Ati citit articolele de pe acest blog inainte de a posta? Daca ati citit, atunci stiti ca miopia creste atata timp cat creste copilul, ca aveti un copil care intra in perioada de crestere mai rapida, deci ca este normal sa ii creasca si dioptriile si ca din pacate CRESTEREA DIOPTRIILOR NU POATE FI OPRITA SAU INCETINITA CU NICI O METODA DIN LUME.
      Cresterea dioptriilor stagneaza atunci cand copilul nu mai creste, respectiv spre varsta de 20 de ani. Copilul trebuie sa poarte ochelarii permanent (in afara de atunci cand doarme si cand face baie) si sa se simta foarte confortabil cu ei.

  • Buna ziua!Va multumesc pentru raspunsul dat!Ma gandisem si eu ca ar putea fi o afectiune neurologica.Sa fie sau sa devina un tic?Credeti ca ar fi indicat un RMN?Chiar astazi m-am intalnit cu o mamica al carei fiu avea un strabism paralitic si mi-a spus ca urmeaza sa faca un RMN copilului.Nu stiu ce sa mai fac,sa ii fie bine.Acum copilul se duce din nou mai aproape de Tv,si strange din ochi,ii face mai mici de parca se chinuie sa vada.Sa aiba nevoie de alte lentile cu dioptrii mai mari,mai mici?Voi suna la dna Dr.Dinu fiindca si-a reluat activitatea,si voi face o alta programare pentru linistea mea,desi am fost pe 30Iunie si cum totul a decurs bine ne-a spus sa revenim abia peste 6luni.Sper sa fie bine!Ocluzia o mentinem!Vroiam sa va intreb:dvoastra in tratamentul ambliopiei recomandati unui copil de 3 ani sa se joace pe tableta sau e mult prea nociv?Multumesc!

    • Doamna, atat pentru copil cat si pentru dumneavoastra este necesar sa fiti mult mai echilibrata. Temerile acestea exagerate nu aduc nimic bun, ba dimpotriva, transforma copilul intr-o persoana foarte stresata, lucru care ii poate aduce multe prejudicii psihice.
      Strabismul paralitic este cu totul altceva, nu are nici o legatura cu ce are fetita dvs.
      Sigur ca sa se joace pe tableta! Nu este absolut deloc nociv si inca o data va spun ca aceste exagerari incredibile pot dauna intregii familii si va pot face viata foarte grea. Este un copil cu o afectiune congenitala si asta e, bucurati-va ca poate fi tratata pentru a-si recapata vederea.

  • Imi cer mii de scuze ptr repetarea mesajului daca a deranjat ,dar nu stiam sigur daca a ajuns ,da ce mi-ati scris stiam de cind am depistat miopia ,dar ptr mine conta enorm si sfatul altui prof. Oftamolog si unul ca dumneavoastra ,am cautat tot ce inseamna miopie pe mine ma speria de aceasta crestere rapida cu toate ca stiam cei afecteaza aceasta crestere .va multumesc din suflet ptr sfat si ptr ca miati confirmat ,imi cer scuze inca o data ,stiind ca aici sunt oameni cu probleme foarte grave ,dar acum stiu intradevar ca nu este o alta cale decit cea cunoscuta o seara buna

  • Buna ziua!Stiu ca sunt cazuri mult mai grave dar stiti cum e Mila mi-e de tine,dar de mine mi se rupe sufletul”.Orice aud in mintea mea fac conexiunea-daca are si copilul meu-.Ni s-a spus ca afectiunea e congenitala prin care eu inteleg -din nastere-si nu ereditara.Nu inteleg totusi cum s-a putut asa ceva…nu am fumat,baut,am facut TORCH,triplu test,3,4D in sarcina…totul era in regula.Singura problema pe ultima suta de metri a fost pierderea de lichid in cantitate moderata.Nu purtam si nu avem nimic oftalmologic nici eu nici sotul…nici bunicii.E ceva la care nu gasesc raspuns.De ce congenital?Speram ca problema noastra sa aiba rezolvare,in timp si cu multa rabdare,si ca dioptriile vor scadea si vor ajunge la valoarea care trebuie.Indraznesc sa va intreb -desi stiu ca nu agreati intrebarea-dar o adresez nu pentru factorul estetic ci pentru grija asta in plus care o constituie ochelarul-sa nu se sparga,lovituri etc.-: exista posibilitatea sa nu mai fie nevoie sa ii poarte…peste sa zic 10 ani sau va trebui sa ii poarte toata viata?Multumesc!O saptamana minunata va doresc!

    • Va sfatuiesc sa efectuati cat mai curand cateva sedinte la un psiholog pentru ca atitudinea dvs este foarte nocova pentru fetita si in plus, exista o superstitie medicala care spune ca atrageti raul prin aceste ganduri megative (“daca are si copilul meu boala X?”).
      Puteti citi “transmiterea genetica a bolilor oftalmologice”. Exista si incompatibilitati care apar in cuplu.
      In principiu, copilul va purta ochelari toata viata.

  • Buna-ziua! Alexandra ma numesc, am strabism la ochiu drept de cand eram mica , mama zice ca de la 6 luni am. Prima constultatie am facuto in clsa a IV a la Bacau la doctorul Grigoras, daca imi mai auc bine aminte, dupa reta lui am facut tratament un timp, iar apoi am intreupt pana in clasa a VII a si am facut un al control la alt doctor, doctorita Cucos, cred, la fel am facut tratamentul 2 ani si iar m-am oprit pana in ultimul an de liceu in care am mers la cosultatie si mi-a dat tartament la fel sa port 6 luni sau 1 an de zile,ciudat eera ca in prima zi de tratament mi se umfl;ase toata partea ochiului de la arcada in jos si ma durea super tare capul, a doua zi eram mai bine, dar la fel nici aici nu am mai refacut consultie la docor. stiam ca nu are rost sa mai port ochelari , oricum nu se mai poate face nimic decat operatie de infrumusetare de care nu sunt multumita si nu am incercat.Apoi pe parcurs, am inceput sa vad in ceata, sau dublu nu stiu cum sa explic cu cealalt ochi stang, cu care vad bine nu am nimic la el si in prezent m-am mai documentat pe internet, un pic, si am inteles ca trebuie sa fac un consult pentru diplopie…mai pe scurt vreau sa stiu dac lucrati cu casa de asigurari , deoarece sunt studenta si as dori sa stiu costurile pentru toate consultaiile, sau daca facecti si piatra-neamt consultati… Va multumesc!

    • Dar din ce familie puteti face parte daca ati avut strabism de cand erati bebelus si nu ati fist dusa la medic decat la 10 ani??? Acum puteati sa fiti vindecata! Suntem in secolul 21, secolul civilizatiei! Oricum nu se mai poate face nimic pentru recapatarea vederii, insa conditia pentru operatia de strabism este PURTAREA OCHELARILOR pe care ar fi trebuit si ar trebui sa ii purtati in permanenta de la varsta de 3 ani. A vindecat mii de copii in aceasta situatie si imi pare rau ca exista inca asemenea situatii.
      Vreau sa stiti ca, cu foarte mare probabilitate, copiii dvs vor fi la fel. Daca ii veti avea, macar pe ei sa ii duceti la oftalmolog la 3 ani si sa poarte permanent ochelari.

  • Buna seara d-na doctor. Am fost astazi la un control oftalmologic cu fetita mea de 11 ani la d-na dr Trifan Anca din Suceava.Diagnosticul este urmatorul:AO cataracta patologica.
    VOD=0,2 FC ;0,3-0,4 cu pct stenopeic
    VOS=0,4 FC
    FO:AO in limite normale
    D-na dr ne-a recomandat sa o operam de urgenta dar nu la Suceava.Va rog frumos sa ma ajutati cu un raspuns. Va multumesc.

    • Este foarte important sa stim daca fetita s-a nascut asa sau cataracta a aparut pe parcurs, ceea ce ar fi 2 lucruri total diferite. La consultatiile oftalmologice facute pana la varsta de 11 ani, la care sper ca ati fost, care au fost rezultatele?
      Eu spun de 20 de ani pe toate canalele media ca orice copil trebuie dus la oftalmolog la 3-4 ani. Cand ati observat ca fetita vede atat de prost?

      • Fata este nascuta prematur(7 luni)dar nu mi s-a spus la nastere ca ar avea ceva la ochi.
        In clasa aII-a(8 ani)d-na invatatoare mi-a spus sa merg cu fata la un control oftalmologic pt ca fata nu vedea la tabla si se plangea de dureri de cap.Acasa nu am observat nimic.
        Am fost prima data(2012)la d-na dr Georgeta Martiniuc.Cred ca i s-a parut ceva suspect si m-a trimis sa fac mai multe investigatii (encefalograma,RMN-care au iesit bine)apoi am fost la Bucuresti si am facut camp vizual (d-na dr Corina Agarbiceanu)dar si la Suceava(d-na dr.Danilevici Carmen).Dupa toate acestea am consultat si un pediatru la care m-a trimis d-na dr Martiniuc. Mergeam la consultatii la dumneaei aproape saptamanal si imi spunea ca nu stie ce diagnostic sa puna,era confuza pt ca toate analizele ieseau bine dar fata nu vedea.Mi s-a recomandat sa-i dau mertilene puro,tanakan si luxitrax. Trebuia sa sa invoiesc des de la munca si am avut probleme din aceasta cauza si nu am mai fost la d-na dr vreo 7-8 luni.Anul acesta in iulie am demisionat pt ca mi s-a incheiat contractul si am hotarat sa merg din nou la un oftalmolog. Mi-a fost rusine sa mai merg dupa atat timp la d-na dr Martinuc si am mers la d-na dr Trifan Anca. Dupa ce a consultat-o mi-a spus ca fata are cataracta si ca trebuie operata. Va rog frumos sa ma ajutati si sa ma indrumati ce trebuie sa fac.
        Va multumesc

        • Este clar ca este o malformatie congenitala, probabil fara legatura cu prematuritatea. Daca aveti alti copii (mai mici) sper ca i-ati dus la oftalmolog. Fetita trebuie deci operata, nu este o urgenta fiind din nastere (fetita dvs a vazut intotdeauna asa rau) dar trebuie facuta.

          • Va multumesc pentru raspuns dar as dori sa stiu daca imi puteti recomanda unde sa fac operatia.

            • La noi la spital, daca doriti.

              • Ma scuzati ca va deranjez din nou.Am fost si la Iasi sa-i fac fetei o consultatie la doctorul care m-a trimis dr Anca Trifan din suceava. Doctorul a spus ca fata ar avea o cataracta pediatrica si dupa parerea dumnealui s-a format in timp. Dupa consultatie asistenta mi-a spus ca daca doresc o pot opera saptamana viitoare si cristalinul monofocal v-a costa intre 1000-1500 ron iar dupa operatie trebuie sa poarte ochelari pentru citit. Intrebarea mea este: dupa o operatie de inlocuirea cristalinului este nevoie de ochelari? Nu sunt prea sigura daca sa fac operatia la Iasi,cred ca as dori sa merg Bucuresti.

  • Buna ziua!Doamna doctor,mama mea acuza scadere AVOD de aproximativ 1 an(timp in care a facut diferite investigatii dar nimic concrect),apoi in umra efectuari RMN-ului si a diferitelor investigatii i s-a specificat urmatorul diagnostic:MELANOM MALIGN COROIDIAN ,totusi medicul care a consultat-o,a spus ca o va trimite la Bucuresti pentru investigatii suplimentare,insa tocmai in octombrie.Va rog,daca aveti amabilitate sa-mi spuneti indicatiile dvs.,in urma acestui diagnostic si care sunt sansele de reusita daca diagnosticul se adevereste.

    Multumesc anticipat,
    Paliuc Liviu

    • Este o suspiciune de diagnostic grav care necesita investigatii cat mai curand pentru atitudine terapeutica adecvata. Cereti un bilet de trimitere de la oftalmolog (cu asumarea raspunderii daca nu trimite!) cat mai curand.

  • Va rog frumos sa-mi spuneti daca secretia conjunctivala (examenul pt analiza secretiei)se poate face in conditiile in care sint in tratament cu cele 2 solutii oftalmice de pe blog pt chalazioane si orjelete?multumesc

  • acum 3saptamani mam trezit si dintro data la ochiul drept mia aparaut ca o bula incetata dar acum este jumate incetata si jumate neagra am fost la un consult oftamolog si mi sa zis ca am hemoragie retiniana maculara subhialoidiana od;vod nd la 2,5m,vos1 fe;fod pno de aspect normal ,hemoragie masiva preretiana maculara si miau dat tratamentul 2tb×3/zi tarosin

    • Programati-va de urgenta la dl dr Florin BALTA.

      • Buna ziua doamna doctor. As dori din tot sufletul sa pot lua legatura cu dumneavoastra pentru o programare. Ma numesc Corina,am 24 de ani si sunt din Focsani. In urma cu 2 ani am mai vorbit cu dumneavoastra despre problema mea insa din pacate nu am reusit sa fac o programare. La varsta de 15 ani am fost diagnosticata cu miopie. Mi s-au prescris ochelari pe care i-am purtat aproximativ un an dar apoi am renuntat pa ei pentru ca aveam puternice de dureri de cap. Tin sa precizez ca refractrometria ( imi cer scuze daca scriu gresit. E ceea ce imi amintesc ca m-ati intrebat dumneavoastra cand v-am scris data trecuta) a fost facuta fara nici un fel de picaturi. Mi s-au prescris ochelari cu dioptriile OD 1.25 si OS 0.75. Dupa cateva luni de cand am renuntat la ochelari am decis sa cer opinia unui alt medic. Cel de-al doilea medic mi-a spus ca dioptriile pe care mi le prescrisese celalalt medic au fost prea mari si de aceea aveam dureri de cap. Mi s-au prescris apoi alte dioptrii OD 0.75 si OS 0.50. Pe cei din urma i-am putut purta fara probleme insa acum simt ca vederea mea a scazut. As dori sa cer parerea unui specialist ca dumneavoastra. Va rog din suflet daca imi puteti lasa un numar de telefon unde sa pot lua legatura cu dumneavoastra. Multumesc din suflet si astept cu mare interes raspunsul dumneavoastra.

  • Buna ziua
    Aproape ca as fi renuntat sa va mai ocup si eu din timpul atat de putin cu problema mea. Cand am citit pe blog cate boli sunt si cat de dramatic pierd vederea altii.
    Dar pentru ca sunteti o persoana cu o asemenea disciplina deontological si cu o vointa neabatuta de a face mereu si continuu ceva pentru vederea oamenilor iata o fac.
    Am observant pe blogul dumneavoastra reclama la aceste nou aparute lentile de noapte.
    Am citit si ce ati raspuns altora, ca sunt prea nou introduse ca sa aiba deja o cazuistica in tara.
    Cu toate acestea, pentru copilul meu de 13 ani, cu astigmatism miopic compus (ultima masurare OD sph -4,5, cyl -1,75 ax 177, OS sph-6,5, cyl -2, ax 161)ar merita sa incerc tratamentul acesta dupa parerea dumnea voastra?
    Va asigur ca am inteles correct ca myopia creste necontenit fara posibilitate de influentare pana isi termina copilul cresterea. Dar nu am inteles daca putem interveni macar asupra vitezei cu care creste (in cazul fetei mele mari). Si am inteles correct ca tratamentul cu aceste lentile scutesc miopii de purtarea ochelarilor pe timpul zilei doar daca myopia nu depaseste -4.
    Insa ma intereseaza ce credeti dumneavoastra despre beneficiile pe care le-ar putea eventual aduce acest tratament in scaderea vitezei cu care creste myopia si subtierea lentilelor de zi cu care s-ar corecta dupa ameliorare .
    Sunt convinsa ca am o problema minora fata de alte situatii si voi avea toata intelegerea daca nu imi veti raspunde.
    Cu admiratie,
    Catalina Florescu

  • Buna ziua , in urma cu 2 luni am suferit un accident casni din care a rezultat subluxarea cristalinului si un edem retinian ; am fost operat pe 29 iulie , cristalinul a fost extras , dializa retiniana operata ; edem post-postraumatic in remisiune ; am fost operat in spitalul pe care dumneavoastra il conduceti
    As dori imi sa imi spuneti de de unde imi pot cumpara un cristalin multifocal pentru ca in spital nu pot achizitiona decat unul monofocal

  • Buna ziua. Baietelul meu in varsta de 3 ani are salazion(acesta este diagnosticul medicilor din orasul meu) atat pe pleoapa superioara cat si pe cea inferioara. Am urmat un tratament cu picaturi Netildex si antibiotic Augumentin Bis 2-6 ani, dar nu au avut niciun efect. Acum mi s-a spus ca nu pot fi indepartate decat chirurgical. Pot face aceasta inerventie la dumneavoastra? Multumesc.

  • Buna ziua doamna doctor.La sfatul pediatrei fetiei mele, am fost ieri la un consult oftalmologic de rutina (control care se face la implinirea unui anisor) .Fetita are 1 an si 2 saptamani .Mentionez ca nu am vazut nici o problema la ochisorii ei.
    In urma masuratorilor facute de d-na doctor fara picaturi au iesit urmatoarele valori :refractie OD +1.25-1.50 5grade si OS +1.00-1.00 176grade , pupila OD 3.5 mm, OS #>7 mm . Cu picaturi facute de 3 ori la interval de 10 minute au iesit urmatoarele valori : refractie OD +4.5-2.5 11 grade , OS +3.75-1.50 1grad , pupila OD 5.4mm si OS 5.5mm . (La toate masuratorile am tinut fetita in brate).
    S-a uitat si in interiorul ochiilor ei, totul fiind in regula.
    Ca si concluzie D-na doctor a zis ca are hipermetropie, si daca valorile acestea se mentin si la anul(cand este urmatorul consult),ar trebui sa-i facem ochelari.
    As vrea sa stiu si parerea dumneavoastra.
    Va multumesc!

  • Buna ziua,

    Fetita mea a fost diagnosticata la varsta de 1 an si 10 luni cu astigmatism hipermetropic (masuratorile s-au facut cu ap.PLUSOPTIX). Valorile au fost destul de mari : OD Sf +4.7 si cyl -2.75 si OS sf +5.2 si cyl -3.

    Acum am fost din nou cu ea la control si valoarea astigmatismului a crescut (masurare tot cu Plus Optix) Od sf +4.2 si cyl -3.25 si OS sf +4.5 si Cyl -4. i-a facut si masuratori la refractometru (fara picaturi) si valorile au fost sf 2.5 la ambii ochisori si cyl 3.3(oD) si 4.7(OS).

    i-a facut si o verificare a acuitatii vizuale si zicea ca e foarte buna la ambii ochisori.
    D-na doctor a sis ca nu stie de ce a crescut valoarea astigmatismului, ca acesta creste daca exista keratokonus , dar nu crede ca e cazul ei. a zis ca e prea mica (acum are 2 ani si 7 luni ) pentru o topografie corneeana.

    Fetita poarta ochelari cam de 2 luni .

    Mentionez ca am mai fost la o doamna doctor care i-a facut masuratorile la refractometru (cu picuri)si valorile au fost OD sf +3.5, cyl-3 si OS sf+4.5 , cyl -4.

    ceea ce ma sperie este keratoconul de care a pomenit d-na doctor . Am citit ca poate duce la orbire si sunt foarte speriata.

    Va rog sa imi spuneti, exista posibilitataea ca fetita mea sa aiba asa ceva la o varsta asa mica?

    Mentionez ca si sotul meu are astigmatism miopic!

    Va rog frumos sa imi spuneti ce ar trebuii sa fac in continuare. Mentionez ca fetita are 2 ani si 7 luni acum.

    Cu respect
    Virginia Stoica

    • Din ce motiv v-ati dus cu fetita le medic?
      Daca ganditi atat de negativ, atrageti numai rau iar aceasta obsesie este extrem de nociva atat pentru dvs cat si pentru copil. Keratoconusul nu apare la asemenea varsta.

  • Stimata doamna profesor,
    Va adresez randurile de fata in speranta ca veti avea timpul necesar (amabilitatea dvs. este desavarsita. Constatam cu totii acest lucru) pentru a ne sprijini cu un sfat. Mama mea, in varsta de 73 de ani, a fost diagnosticata recent cu cataracta nucleara bilaterala. Inainte de consult purta ochelari 2,5, iar la consultatie i s-a spus ca este necesar sa-i schimbe cu unii 1,5. I s-a recomandat interventie chirurgicala pentru rezolvarea cataractei. Intrebarea cu care va deranjez este: cat de urgenta este efectuarea operatiei pentru rezolvarea cataractei, sau daca este intr-adevat obligatorie aceasta operatie ?
    Va multumesc, cu deosebit respect.

  • La prima doamna doctor (dr. Vladutiu Cristina) toate masuratorile s-au facut fara picaturi. Fetita a fost destul de agitata pentru ca am asteptat mai mult (era foarte aglomerat) si nu a stat foarte cuminte la masuratori (poate de aici si diferentele dintre masuratori).

    Nimeni din familiile noastre nu sufera de keratoconus si eu mi-am facut in timpul sarcinii si triplul test (care a iesit foarte bine)

    A doua doamna doctor se numeste dr.Opincaru si dansa a zis ca nu se pune problema de keratoconus in cazul puiului meu.

    Eu nu am o problema ca va trebuii sa poarte ochelari, singura mea ,, drama,, e aceasta suspiciune (de fapt si d-na dr Vladutiu a zis ca se indoieste ca ar fi asa ceva) de keratoconus.

    Si mai am o nelamurire :
    D-na dr. Vladutiu a zis ca nu e necesar sa se faca exercitii ortooptice pentru ca fetita are o acuitate vizuala f buna la ambii ochisori (i-a verificat)

    D-na dr.Opincaru a zis ca trebuie sa facem exercitii ortooptice cu ocluzie pe ochiul drept.

    Spuneti-mi (va implor) ce sa fac. Vreau sa fac ce e mai bine pentru puiutul meu.

  • Buna seara,

    Am vazut ca m-ati intrebat de ce m-am dus cu fetita la medic.
    Pentru ca si sotul meu are astigmatism si pentru ca ii fugea un pic ochisorul satng.

    Multumesc
    Virginia Stoica

  • monicapop
    14 septembrie
    Este foarte tarziu si cu sanse incerte iar doctorii pe care i-as recomanda pentru aceasta interventie (dr. Calin tataru, dr Catalina Corbu) sunt la congres de oftalmologie la Londra.

    Va multumesc frumos pentru recomandare, dar imi puteti spune cand se intorc pentru ca as dori sa-i contactez pentru a ne face programare.

  • Buna seara,

    In urma cu 1 luna am suferit o conjunctivita virala. Initial a debutat la ochiul drept si dupa 1-2 zile si la cel stang. Ca tratament am primit: Aerius
    (1/zi – 7 zile), Aciclovir 400mg (5/zi – 5 zile), Ciprofloxacin (1 pic – 4 ori/zi – 10 zile), Virgan (1 pic – 4 ori/zi – 10 zile), Vitamax Q10 (1/zi – 7 zile). Dupa aprox 5-6 zile simptomele (lacrimare excesiva apoasa, ochi rosii, pleoape umflate, ganglion umflat in partea din fata a urechii drepte) s-au redus considerabil. Dupa cateva zile am mers la urmatorul consult si am fost diagnosticat cu keratita punctata la ambii ochi pentru care am primit tratamentul: s-a continuat cu Virgan, s-a schimbat Ciprofloxacin cu Floxal si s-a adaugat Indocollyre, toate pentru inca 7 zile (fiecare 1 pic – 4 ori/zi).
    Dupa aceste 7 zile am mers la consult si s-a constatat ca inca mai sunt semne de keratita punctata si am continuat inca 5 zile doar cu Floxal si Indocollyre, fara Virgan, doctorul spunandu-mi ca dupa cele 5 zile sa opresc tratamentul si sa fac o pauza de 7 zile dupa care sa revin la control.

    La 1-2 zile dupa ce am terminat tratamentul de 5 zile am inceput sa vad in campul vizual, mai ales in zonele luminate/albe niste mici scame despre care am aflat ulterior ca se numesc flocoane/miodezopsii care au devenit deranjante (cu ochiul stang se vad 1-2, iar cu cel drept 3-4).
    M-am ingrijorat si neputand merge la medicul obisnuit la care faceam controalele am mers la urgente sa aflu ce se intampla. Aici am fost diagnosticat la ochiul drept cu Decolare posterioara de vitros, in rest medicul spunandu-mi ca nu sunt alte probleme. Mi s-a spus ca aceasta ar fi cauza pentru care vad acele flocoane si am primit tratament Vitreoxigen 1 tb/zi – 1 luna (cu mentiunea ca daca dupa 1 luna trec sunt un caz fericit, daca nu, o sa raman cu ele toata viata).

    Am ramas cu mai multe intrebari in urma acestor probleme la care va rog sa ma ajutati cu un raspuns.

    Decolarea posterioara de vitros a survenit in urma conjunctivitei virale si keratitei punctate? De ce doar la ochiul drept?
    De ce vad aceste folocoane cu ambii ochi (intr-adevar, mai putine cu stangul) daca nu am fost diagnosticat si la ochiul stang cu Decolare posterioara de vitros?
    Ganglionul umflat din fata urechii drepte nu a disparut nici acum dupa 1 luna de la afectiune, doar s-a micsorat. La consultul oftalmologic mi s-a spus ca trebuia sa se retraga si mi s-a recomandat un consult la ORL.
    Posibil ca acel ganglion care nu s-a retras sa fie un semn ca virusul/infectia inca sunt in organism si acestea au cauzat aparitia flocoanelor?
    Ce imi recomandati sa fac mai departe?

    Va multumesc!

    • Este greu de raspuns, nu este imposibil ca flocoanele sa apara in contextul general al bolii. Boala pe care ati facut-o este probabil o adeno-faringo-conjunctivita. Retractia ganglionara este lenta.
      Daca va acoperiti ochiul drept, mai percepeti flocoanele?

      • Buna seara,

        Da, flocoanele le percep la ambii ochi, dar mai multe la dreptul (cele mai vizible sunt 3-4 ca numar, dar daca privesc cu atentie se pot vedea si altele foarte sterse si de forme diferite, ca un fel de linii drepte sau curbe), iar la stangul 1-2 ca numar.
        La cea mai recenta vizita la oftalmolog mi s-a pus diagnosticul de “Tulburari vitreene. Vitrita” si ca tratament pentru 14 zile am primit: Pranoflog 1 pic de 3 ori pe zi si Movalis 7,5 mg 1 comprimat pe zi. Dimineata mai iau 1 comprimat de Vitreoxigen.

        Exista sanse de vindecare a acestor flocoane daca au survenit in urma conjunctivitei virale + keratitei punctate? (am cautat destul de mult pe internet, dar nu am gasit un caz asemanator in care dupa conjunctivita virala + keratita punctata sa apara flocoanele, desi in cazul meu se pare ca asa este)

        Imi puteti recomanda un alt tratament mai eficient?

        Va multumesc frumos pentru timpul acordat!

  • Buna dimineata,

    Fetita mea face into de la 8 luny (in basin amenajat pentru bebelasi, fara clorr)

    Se poate sa ii fi afectat si acest lucru ochii, sa fi dus la cresterea astigmatismului?

    Ma gandeam ca poate contactul ochilor cu apa (fac si scufundari, adica sar de pe tobogan in apa) sa ii fiafectat corneea.

    Sa o mai duc la inot?
    Acum folosim ochelari pentru apa, dar atunci era prea mica.

    Multumesc frumos
    Cu respect,
    Virginia Stoica

    • Evident ca inotul NU ARE NICIO LEGATURA cu asigmatismul.
      Fetita are astigmatismul de la tatal ei, sotul dvs, dupa cum stiti bolile oftalmologice se mostenesc. Nimic altceva nu poate determina aparitia.

  • Buna ziua doamna doctor,am 22 ani si in urma cu cu 2 luni mi-au aparut niste “musculite zburatoare”,am fost la o clinica oftalmologica particulara si domnul doctor mi-a pus diagnosticul de miodezopsii in urma examenului fundului de ochi si mi-a prescris Vitreoclar, dar la rugamintea mea pentru ca nu a vrut sa imi prescrie nimic.La aproximativ 1 luna mi-au aparut mai multe flocoane si m-am dus la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti unde un domn doctor mi-a pus picaturi de dilatare a pupilei si mi-a spus acelasi lucru(miodezopsii),dar a doua zi m-am trezit cu mai multe flocoane si durere de ochi si o sensibiliate la lumina.A trecut o saptamana de atunci si tot am durerea in ochi(prezenta mai mult in ochiul drept partea stanga a ochiului). Precizez ca le-am spus ambilor doctori ca ma trezesc si cu ochii foarte uscati dar nu mi-au dat nici un tratament.
    Credeti ca durerea si aparitia mai mulor flocoane este de la picaturile pentru dilatarea pupilei?

  • Buna ziua,

    Fratele meu in varsta de 25 de ani a fost diagnosticat cu conjunctivita in urma cu doua saptamani. A urmat tratamentul prescris de doctor cu Betabyoptal aproximativ o saptamana timp in care nu s-a observat nicio ameliorare, dimpotriva incepand sa vada in ceata. Acum patru zile ne-am prezentat la un spital privat specializat in oftalmologie unde i s-a pus diagnosticul de keratoconjunctivita virala
    I s-au pus lentile de protectie si de doua zile se prezinta in fiecare zi pentru curatarea ochiului si extragerea membranelor
    Tratamentul pe care il urmeaza este:
    -Aciclovir pastile 400mg/ o singura priza de 5 pastile pe zi
    -picaturi Vigamox, Indocollyre, Trium , Tropicamida
    -geluri Corneregel, virgan crema Zovirav
    picaturile si cremele le pune de cate 3/5 ori pe zi unele dupa altele la interval de 5 minute.
    Dureri nu exista la nivelul ochiului dar vederea este inca neclara
    Rugamintea noastra este sa ne spuneti daca credeti ca tratamentul este bun, sau cum ar fi cel mai bine sa procedam in situatia asta.

    Va multumim

  • Buna ziua Doamna Doctor,
    Am varsta de 20 de ani si sunt diagnostic cu strabism la ochiul stang. Am fost operat la varsta de 11 ani , operatia a-si putea spune ca a avut succes (ochii nu au fost egali complet, dar totusi si-au revenit). De ceva vreme, mai exact de 1 si jumatate ochiul deviaza din ce in ce mai mult spre interior (interesant este ca in momentul in care imi dau ochelarii jos ochiul se duce spre centru), posibil sa fie si din cauza studiului(bac, facultate, mult de citit, ore de stat in fata calculatorului), merg la consult periodic dar nu mi se spune nimic. Intrebarea mea este daca are rost o noua operatie? Am inteles din articolele publicate de dumneavoastra ca se poate ajunge si la lucruri mai urate.
    Va multumesc din suflet!

    • Faceti repede o autorefractometrie, obligatoriu cu picaturi cicloplegice.
      Vreau sa stiu ce viciu de refractie aveti. Cel mai probabil ochelarul este insuficient si trebuie marit, pentru a tine sub control strabismul.

      • Nu stiu exact care este viciul de refractie. Pe ultima reteta am urmatoarele dioptrii:
        – Ochiul drept: Sferic :Dptr.-2,0
        – Ochiul stang: Sferic :Dptr.-0,75
        Cilindr: Dptr.-1,00
        Ax. 15grade
        -Distanta pupilara 57mm.
        Multumesc mult, o seara placuta!

        • Aveti un astigmatism miopic la un ochi si o miopie la celalalt, din ce inteleg, insa eu nu vreau reteta, ci analiza, vreau sa stiu cat apare pe aparat dupa ce vi s-au pus picaturi de dilatare. Se numeste autorefractometrie. Reveniti cu ea.

  • Buna seara, sunt mamica unui baietel de 8luni, care la controlul oftalmologic de 6luni a fost diagnosticat cu ” sindrom blefarofimotic” de catre dna dr. Crenguta Feraru din Iasi. Precizez ca in maternitate nu mi-au spus nimic, iar la 2 luni am mai fost la un consult si mi-au spus sa il las sa creasca. Dna dr Feraru este singura in Iasi care opereaza copii, iar recomandarea dumneaiei a fost interventie chirurgicala la varsta de un an. Rugamintea mea este sa imi spuneti parerea dvs legata de acest diagnostic si unde pot face interventia pt ai fi cel mai bine copilului. Va multumesc frumos!

  • Sarut mana. V-am mai contactat pe la inceputul lunii august, cand am inceput tratamentul pentru orgelet. Atunci tratamentul mi-a fost administrat timp de 10 zile, pentru ca incepuse sa ma manance foarte tare ochii, iar raspunsul dumneavoastra a sosit dupa ce l-am sistat, neavand posibilitatea de a-l relua. A trecut mai bine de o luna de atunci, poate chiar o luna jumatate, iar la ochi se observa doar o mica ameliorare. Amandoi ochi sunt inca umflati, si as vrea sa stiu daca ar trebui sa incerc operatia. Alta rezolvare choar nu vad. Au devenit un complex social, si trebuie neaparat sa fac ceva. Vreau sa va intreb daca dupa operatie, vor ramane, semne, sau poate cicatrici, si de asemenea, daca urmez operatia, ce-mi recomandati, pentru prevenirea orgeletului? Multumesc mult!

    • Trimiteti o poza clara din fata cu ochii dvs pe adresa de mail a spitalului insotita de acest mesaj. Presupun ca v-ati dat seama la care din 2 picaturi faceti alergie (desi aceasta este rara pt ca ele contin cortizon). Dupa care dintre ele aparea mancarimea?
      Tratamentul este strict necesar pentru ca interventia chirurgicala elimina doar orgeletul acum prezent insa nu si recidivele lui. Este de la sine inteles ca trebuia sa faceti taratament cu una din cele 2 substante, cea care nu va produce neplaceri.

  • Buna ziua doamna doctor.Ma confrunt cu o problema grava si greu de rezolvat. Am o fata autista de 32 de ani, care din vara trecuta a inceput sa-si piarda vederea.Acest lucru ii determina accese paroxistice de teama. In luna februarie a fost consultata de dnul doctor Ehissan Chadorhany de la clinica Doctor Acasa si diagnosticata cu cataracta bilaterala. Am urmat un tratament cu Quinax, urmand ca dupa 6 luni sa ne gandim la operatie. Problema este imposibilitatea unei anestezii locale, datorita formei grava de autism de care sufera (este non verbala si are reactii paradoxale la calmante), chiar dificultatea de a o scoate din casa fara o preanestezie(face uneori crize de panica si cand o mut dintr-o camera in alta).Sunt disperata. Va rog tare mult sa ma sfatuiti ce sa fac, de cateva luni dorm 2 ore pe noapte. Va multumesc.
    Monica Georgescu

    • pt diagnostic corect si tratament corespunzator, inclusiv chirurgical daca este cazul, singura solutie pe care o vad este o sedare prealabile (de catre medicii de specialitate de pe ambulanta) si apoi internarea intr-un spital unde exista atat sectie de neuropsihiatrie cat si de oftalmologie.
      Spitalul Universitar (Municipal) dispune si de neurologie si de oftalmolgie si bineinteles si de anestezisti foarte competenti.

  • Buna seara,
    am fost diagnosticat cu catarcta senila si ca am 20% din vederea normala;
    operatia de cataracta senila este riscanta la varsta de 91 ani?; pana la varsta de 80 ani vedeam sa citesc fara ochelari; acum nu vad nici in departare;iar ochelarii recomandati nu ma mai ajuta; doresc sa vad pe unde merg si sa ma descurc fara ajutor, plus ca vreau sa ma mai bucur de vedere; va rog sa imi spuneti daca e riscant la aceasta varsta ca in urma operatiei sa raman fara vedere(sub 20%).
    multumesc mult,
    cu stima, va doresc multa sanatate.

  • Buna seara doamna doctor. De ceva timp ma confrunt cu o problema. Am o sensibilate la lumina puternica, mai ales la soare dar si la lumina artificiala ( televizor, calculator, telefon ). Aceasa consta in faptul ca imi lacrimeaza foarte tare ochii, ma ustura ( port ochelari de soare mai mereu), iar din cand in cand am dureri ingrozitoare de cap, ameteli, greturi si vad niste lumini puternice in ochi ca niste fulgere. Care credeti ca ar fi cauza si ce ar trebui sa fac? Va multumesc frumos! O seara buna in continuare!

  • buna ziaua am un baietel de 4 anisori si asi vrea sa ajung la dumneavoastra la o consultatie un diagnostic concret nu avem va rog frumos sa imi spuneti cand asi pute veni cu copilu va multumesc!!!

  • Buna ziua,

    am un baietel de 9 luni cu urmatoarele probleme: OD – infiltrat corneean, AO – Episclerita. ii fac tratament cu Tobradex, Betabioptal si Floxal Unguent. D-na Doctor la care am fost mi-a spus ca nu este nimic grav, dar totusi sa revin la un control dupa o saptamana de tratament. credeti ca ar trebui sa-mi fac griji?
    multumesc anticipat

  • Buna ziua doamna doctor,avem o fetita de 3 ani si 11 luni nascuta prematur cu retinopatie , ultimul diagnostic de Spitalul de Urgenta Cluj-Napoca este: AVAO:Nu colaboreaza Pol anterior OD:afakie operatorie,OS:microftalm,hipoton,pupile miotice,sinechii irido-cristaliniene pe 360 grade FOAO:nu colaboreaza I s-a facut o examinare in narcoza si FOD:retina dezlipita partial in cadranele superior si nazal cicatrici pigmentare dupa fotocoagulare laser,FOS: nu se poate vizualiza,va rugam frumos sa ne dati un sfat daca se poate opera de la Cluj nu nea recomandat operatie deloc doar corectie cu ochelari ,va multumim din suflet

    • Copilul vede ceva? Are si retard psihic? Daca nu, cum sa nu colaboreze la aceasta varsta? Va sfatuiesc sa faceti o programare la dl dr Florin Balta la spitalul nostru, dansul este cel mai bun in domeniu si in sfatul lui puteti avea deplina incredere.

  • Buna ziua d-na Doctor. Am o fetita de un an si 10 luni care s-a nascut cu cataracta congenitala la ambii ochi. La varsta de 9 luni a fost operata la ochiul drept iar la un an si 2 luni si la stangul. La operatii i-a fost scos cristalinul si ne-au ca doar dupa ce implineste fetita 3 ani sa ii punem cristalin. Acum ea are ochelari cu dioprtrie de 12 si punem in fiecare zi ocluzoare pt ca are si strabism. Fetita mea este operata si la inimioara. Intrebarea mea este daca nu se poate pune cristalin mai devreme de varsta de 3 ani si daca se poate interveni si pt strabism la aceeasi operatie. Control nu pot sa ii fac pt ca nu sta la aparate. Mental este un copil normal doar. Multumesc mult! Sunt din Baia Mare si operatiile le-am facut la Cluj

    • Va sfatuiesc sa va programati la dr Tataru Calin si la dr Catalina Corbu, care opereaza asa ceva, deoarece fiecare caz este diferit si este bine sa obtineti mai multe pareri avizate. Ambii medici lucreaza la noi in spital.

  • Buna ziua Doama Doctor!
    Mama mea care are 70 ani are DMLV forma exudativa.Cu ochiul drept nu mai vede aproape de loc iar la ochiul stang cu care vede mai bine are si cataracta.A facut injectii cu Avastin la ambii ochi dar boala tot a evoluat.I s-a recomandat sa se opereze de cataracta, nu stim ce sa facem, dumneavoastra ce ne sfatuiti sa facem? Se poate opera un ochi afectat de DMLV in conditiile in care cu celalalt spune ca nu vede?In urma operatiei urmand ca vederea la ochiul stang sa se imbunatateasca cu 20%. Diagnosticul se prezinta astfel:AO- DMVL, OS-forma avansata neurovasculara, AO- Cataracta LV in evolutie, angioscleoza retiniana, ultimile masuratori:VOD 1/30 FC
    VOS nd de 30cm, TOD =19, TOS=20
    Nu stim ce riscuri exista.Daca merita sau nu riscul.
    Va multumesc foarte mult!Multa Sanatate!

    • In principiu dupa ceea ce descrieti nu prea are sanse de ameliorare la ochiul slab.

      • Buna ziua!
        Va multumesc pentru raspuns.Cataracta care trebuie operata este la ochiul cu care vede mai bine. la ochiul mai slab nu s-a pus problema sa se mai intervina in vreun fel.in acest va rog sa-mi spuneti daca in cazul unui ochi cu DMLV sunt riscuri in plus la operatia de cataracta fata de un ochi sanatos.
        Va multumesc inca o data si va doresc multa sanatate.

      • Buna ziua doamna profesor va urmaresc constant si cu interes aparitiile televizate desi nu am deocamdata nici eu nici membrii familiei mele probleme oftalmologice.Astazi din intamplare am dat peste blogul dumneavoastra si vreu sa va felicit pentru profesionalismul si daruirea cu care faceti aceasta meserie. Va urez multa sanatate

  • Buna ziua doamna doctor,

    Va multumesc foarte mult pentru informatiile foarte utile pe care le prezentati pe acest site. Datorita articolelor dumneavoastra am fost cu baiatul meu cel mare la consult, desi nu prezenta nici un simptom si din fericire nu are probleme oftalmologice.

    Problema noastra este legata de fiul cel mic, care acum are 3 ani si 5 luni.

    In jurul varstei de un an am observat ca are o fotofobie intensa, in special afara, la lumina solara si in spatii deschise, mari. Dupa mai multe consultatii in Pitesti, fara reusirea punerii unui diagnostic am ajuns la clinica Infosan, la dr Ciubotaru Andreea, cand fiul meu avea 1 an si 11 luni.

    Dignosticul a fost ASTIGMATISM HIPERMETROPIC COMPUS. De atunci poarta permanent ochelari.
    Ultima reteta de ochelari, din luna iunie a acestui an, este
    OD: sfera +0,75; cilindru +2,75; ax 100
    OS: sfera +0,75; cilindru +2,75; ax 75
    Pentru zilele insorite, concediu la mare, etc. are o pereche separata de ochelari cu dioprii si lentile colorate 70%. Incercam sa limitam purtatul ochelarilor colorati, desi copilul ii prefera si mai nou ii cere si la gradinita, deoarece are o clasa insorita.

    Problema este ca inca nu stim cauza acestei fotofobii. D-na dr spune la fiecare consult ca fundul de ochi arata normal si la fel si nervul optic.
    Ne-a recomandat sa facem investigatii electrofiziologice (ERG si PEV), dar copilul fiind inca mic si fara rabdare, impreuna cu d-na doctor am decis sa mai asteptam putin pana cooperarea cu el poate fi mai buna.

    D-na doctor il suspecteaza de discromatopie, si intradevar are momente cand confunda rosu cu negru, la fel si albastru, verde, galben. Din nou, am observat ca distinge mai bine culorile daca obiectele aratate nu reflecta lumina. Culoarea piesele de lego o spune aproape mereu corect, in schimb afara, culoarea masinilor este aproape mereu incurcata.

    Afara, ziua se descurca greu, merge ca pe oua, desi poarta permanent ochelarii. Cu cei colorati este vizibil mai bine. Clipeste foarte des si tine ochii mai mult inchisi cand este lumina puternica.
    Seara are de multe ori ochii rosi si cateodata se vaita ca il dor.
    Pana acum a facut de 3 ori conjunctivita, tratata cu Tobrex.

    Puteti, va rog, sa ma ghidati ce ar trebui sa fac?
    1. Consult si alt medic, si daca da va rog sa imi recomandati un specialist?
    2. Trebuiesc facute alte investigatii?
    3. Cat timp pe zi are voie sa poarte ochelarii colorati? Si chiar nu sunt recomadate la varsta lui lentilele heliomate?
    Precizez ca nu avem in neam cazuri de discromatopie si nici de fotofobie asa intensa. Vicii de refractie sunt, dar la rude mai indepartate. Baietelul are ochii albastru deschis, la fel ca rudele cu astigmatism miopic, desi parintii si bunicii au ochii caprui.

    Va multumesc foarte mult pentru timpul acordat si sper sa imi dati un sfat
    Anca

    • Va recomand, avand in vedere complexitatea situatiei, sa va programati la un consult la dna de Doina Dinu, cel mai bun oftalmopediatru in opinia mea.

      • Va multumesc, foarte mult, pt raspuns!
        Am facut deja programare.

      • Buna ziua,

        In urma consultului, diagnosticul doamnei dr Dinu este de DISTROFIE RETINIANA. Nervul optic arata bine, dar retina este foarte subtire, cu evid. retelei coroidiene. Vasele de sange sunt foarte subtiri.
        Dioptriile pt viciul de refractie au fost corect stabilite la Infosan, baiatul urmand sa poarte in continuare ochelarii. Acum i-am comandat lentile heliomate.

        Pt a stabili exact tipul distrofiei si gravitatea, d-na dr ne-a recomandat sa facem ERG, PEV si OCT.

        Ma puteti, va rog, indruma unde anume sa facem investigatiile electrofiziologice? Copilul este mic si desi coopereaza foarte bine pt varsta lui, investigatiile nu sunt tocmai usoare si placute, si as dori un diagnostic cat mai corect si precis.

        De asemenea, imi puteti recomanda un medic specializat (sau o clinica, sectie a unui spital…) in boli retiniene? Chiar si din afara tarii…

        Va multumesc foarte mult pt timpul acordat!

  • Bună ziua,
    sunt mama unui băiat de 13 ani care în anul 2013 a suferit un traumatism la ochiul stâng. În urma internării la Spitalul Clinic de Urgenge Oftamologice a fost externat în data de 13.08.2012 cu diagnosticul OS Traumatism ocular şi OS plaga corneo-scherala cuturata. După un şir de controale l-am internat din nou şi la data de 13.06.2013 s-a externat cu diagnosticul de OS Decolare retiniana regmatogena op. În urma acestui diagnostic mi s-a spus că nu mai poate vedea niciodată iar eu vă rog să-mi spuneţi dacă ochiul lui poate fi înlocuit cu un ochi de sticlă.
    Vă mulţumim!

    • Sigur ca da daca este cazul si nu mai are simt de lumina, si aspectul poate redeveni identic cu ochiul bun. Puteti trimite o poza clara din fata impreuna cu acest mesaj pe adresa de mail a spitalului, daca doriti.

  • buna ziua doamna doctor am un băiețel de 4 anișori am fost cu el la doamna doctor vladiutiu cristina in Cluj la o consultație si ne a spus ca copilu cu ochiul stâng vede doar 5 % nervu ocular este foarte slăbit si al doile diagnostic are strabism va rog din tot sufletu spuneți-mi ce pot face in acest caza sau dacă a-și putea ajunge la dumneavoastră va mulțumesc

  • buna ziua!doamna doctor sunt o proaspătă mămică a doi copilași minunați.diferență intre cei doi este de 1an si 3luni.azi dimineața cel mare (2ani) mi-a prins sticla de dezinfectant de suprafețe SANITOL se numește produsul era dizolvat cu apa jumate jumate si i-a dat in ochișor celui mic.ochișorul bebelușului (7luni are bebe) este roșu si lăcrimează.am spălat cu apa călduță,i-am pus un ochișor ser fiziologic dar inca il supăra.se întâmpla ceva rău pe viitor.cu ce as putea sa ai mai pun in ochișor?

  • Buna ziua doamna doctor ma numesc stanciu catalin si as avea si eu o intrebare.
    Cand m-am nascut am fost diagnosticat cu cataracta congenitala la ochiul drept la varsta de 3 ani am fost operat de domnul doctor cojocaru dar nu a extras cataracta de tot deoarece a zis ca ii este teama sa nu sparga ochiul. La ora actuala cu ochiul drept vad lumina umbre culori dar nu pot distinge ce vad se poate face ceva sa vad bine? Tin sa precizez ca, cu ochiul stang vad perfect. Va mulyumrsc anticipat.

    • Nu estesansa pentru o vedere mai buna deoarece ochiul este deja ambliop. Am scris deja in articolul despre cataracta congenitala. Atentie, copiii dvs pot avea aceeasi afectiune, trebuie operati la timp!

  • Doamna Doctor,
    In cazul decolarii de retina cu tamponament cu silicon, daca dupa 4 luni de la interventie tensiunea oculara este buna (12) si la controlul oftalmologic nu s-a evidentiat nimic rau, este neaparata necesara interventia pentru scoaterea siliconului?
    Mai concret, in afara impedimentului vizibilitatii neclare la ochiul cu silicon(este compensata vederea cu celalalt ochi), ce repercursiuni pot aparea in timp, atata vreme cat tensiunea oculara este buna?
    Multumesc anticipat de raspuns!

  • Buna seara doamna doctor ,
    Sunt din Craiova , ma numesc Martin Ion , am 56 de ani , acum 1 luna mi-a sarit rugina in ochi ,am fost la doctor iar cand a fost extrasa rugina , am facut o rana pe cornee si din spital am fost contaminat cu herpes . Rana nu s-a inchis .
    Diagnosticul pus de medicii din Craiova este ULCER CORNEEAN SI HERPES . Tratamentul urmat este : Antibiotic (Ampicilina,Doxicilina) , Creme (Aciclovir , Zovirax , Corne regel ) , Injectii (Atropina , Cefort ) , Picaturi ( Vigamox , Blu Yal , Tropicamida ) .

    Apelez la dumneavostra cu rugamintea de a ma ajuta.

    Multumesc pentru intelegere ,
    Martin Ion

    • Renuntati repede la toate si puneti Betabioptal si Virgan fiecare de 3 ori pe zi, ALTERNATIV la 2-3 ore, timp de cateva zile.
      Trimiteti o poza clara din fata pe mailul spitalului impreuna cu acest mesaj, cu ochii deschisi, sa vad cum arata acum.

      • Buna ziua Dna Doctor, ma scuzati ca va deranjez din nou, am ajuns iarasi intr-un punct in care am nevoie de sfatul dumneavoastra. Am urmat tratamentul indicat de dvs, herpesul mi s-a vindecat, rana a inceput sa se vindece usor, insa am facut ceea ce medicii de aici numesc hipopion si mi-au explicat ca am o infectie, un puroi mai pe romaneste care nu se vindeca. Momentan sunt internat, si mi se fac injectii pentru acest hipopion, medicii au incercat mai multe variante de tratament cu Cefort local si general, Sulcef, Gentamicina, Dexametazona general. Pentru ca nimic din astea nu pare sa functioneze, aseara am fost testat cu un antibiotic mai puternic Vacomicin, dar se pare ca sunt alergic, azi am fost testat pentru Amicozit..Ce ma sfatuiti sa fac, imi puteti recomanda alt tratament mai eficient, medicul meu, (caruia i-am povestit ca v-am contactat)recomanda sa venim la Bucuresti, in cazul acesta, ne puteti indruma catre cineva care ma poate ajuta? Va multumesc din suflet…

        • Aveti asigurare de sanatate? Vi s-a facut si o ecografie? Cat vedeti cu acest ochi? Tratamentul este corect, dar daca medicul dumneavoastra ca trebuie transfer la Bucuresti, sa ia legatura cu noi.

          • Da, am asigurare de sanatate. Ecografie deocamdata nu mi s-a facut, cu toate ca si eu si sotia am insistat, medicul a zis ca nu e cazul. Inainte sa-mi apara acest hipopion si ochiul era in vindecare, reuseam sa vad bine 5 randuri din acel tabel cu litere. Acum am dureri de la injectii si de dimineata n-am reusit sa vad mai nimic. Abia luni voi fi consultat din nou de medicul meu,vom vedea cum evolueaza lucrurile si ce decizie vom lua. In cazul in care dorim sa venim pe cont propriu la dvs. la spital, trebuie sa venim la urgente sau puteti dvs sa ne indrumati catre un anume medic? Va multumesc din suflet pentru tot sprijinul…

            • Cereti medicului de garda transfer de urgenta la noi. Daca ajungeti, va rog sa spuneti CA SUNTETI ALERGIC LA VANCOMICINA.

              • Buna ziua Dna Doctor. Va scriu din nou, in disperare de cauza pentru ca nu mai stiu ce sa fac. Am cerut transferul de la spitalul din Craiova la dvs, dar medicul meu nu a fost de acord in prima faza. Abia atunci cand a vazut ca este depasit de situatie si ca hipopionul nu da semne de vindecare, a luat legatura cu Spitalul Universitar de Urgente Bucuresti si m-a transferat in grija dnei doctor Liliana Voinea (se pare ca sunt cunostinte vechi).
                Aici mi s-au aplicat diverse tratamente, sunt internat deja de 3 saptamani. Sambata urma sa fiu externat, lucrurile mergeau mai bine, cand dintr-o data infectia a reaparut. Dna doctor a ramas socata de acest lucru. Acum am reinceput tratamentul mi se fac permanent perfuzii si injectii, am facut ecografie, tomografie, analize de sange, exudat, examen reumatologic si nimic nu poate indica de ce infectia persista. Se pare ca e o cauza care ne scapa. As dori sa vin la dvs la spital dar nu stiu cum va reactiona dna Voinea, am ajuns la capatul puterilor. Ma puteti ajuta, va rog din suflet?

                • Imi pare rau ca nu cunoasteti legislatia, pentru ca daca ati fi vrut transfer la noi, medicul de la Craiova NU se putea opune alegerii dvs. Puteati pleca pe semnatura, oricand. Imi pare rau ca nu ati stiut. Doamna prof Liliana Voinea e un medic f bun si daca ar fi considerat ca e necesar, v-ar fi trimis ea la noi. Aveti o radiografie de prezenta de corp strain facuta?

                  • Da, si mie imi pare rau ca nu am stiut aceste lucruri. Am facut si o radiografie si nu a aparut niciun corp strain.Am facut si tomografie, dna Doctor mi-a recoltat chiar si un lichid din ochi, un fel de biopsie cred iar rezultatul a fost negativ…cat timp fac tratament cu antibiotic infectia se retrage, cum diminuam dozele infectia reapare…Va multumesc din suflet pentru sprijin…

                    • Daca sunteti internat la spitalul Universitar, este delicat, nu as dori sa ii supar pe colegii mei. Va recomand sa solicitati cu multa delicatete un consult si eventual indicatie terapeutica la dr Carmen Chiotan la spitalul Matei Bals.

  • Buna ziua. Am un baietel de 1 an si o luna. In urma cu doua luni a fost diagnosticat la ochiul drept cu MICROFTALMIE. ECOURI VITREENE DE INTENSITATE MEDIE. PERSISTENTA DE VITROS PRIMITIV. Am fost la doua clinici oftalmologice din tara la iasi si bucuresti si am primit acelasi diagnostic. se poate face ceva ptr acest diagnostic in tara sau strainatate?

  • Doamna doctor, va rog sa imi raspundeti si mie la acest mesaj am o fetita de 5 ani care s-a nascut cu strabism convergent a fost operata si acum trebuie sa o mai operam inca o data la muschi verticali…..?! si am vrea daca se poate o consultatie inainte de reinterventie daca se poate si unde va putem gasi doar pentru o parere. Va multumesc mult!

    • Cautati-o pe dna dr Doina Dinu.

      • Buna ziua, As dori un sfat din partea dumneavoastra. Este vb de nepotica mea care s-a nascut vineri 17 .10.2014 la maternitaea Polizu . De sambata a inceput sa i se inflameze ochisorul drept si astazi aproape ca nu-l mai poate deschide si are o secretie purulenta de culoare galbena.Medicul neomatolog vrea sa o treca pe antibiotice. Sambata i s-a recoltat o proba din ochisor si astazi ni s-a spus ca acea proba s-a pierdut, deci nu avem un rezultat ;in schimb din noaptea asta vrea sa o treca pe antibiotic. Noi am vrea sa luam maine copilul din spital pe semnatura, si am dori un sfat din partea dumneavostra .As dori sa va trimit fotografii cu copilul, si sa ne spuneti ce este de facut

        • Trimiteti cat mai repede poze pe adresa de mail a spitalului, impreuna cu acest mesaj.

          • Buna ziua, Multumesc pentru mail si pentru ca v-ati uitat la poze, noi nu am putut astazi sa luam copilul , i-au venit analizele si are stafilococul auriu, luat din spital. Va rog ne mai puteti ajuta, il puteti trata dumneavoastra? Sau macar sa ne spuneti cui sa ne adresam nu vrem sa-l mai lasam aici. In prezent face tratament cu antibiotice , pentru ca a fost astazi consultat de un medic oftalmolog, care i-a si prelevat probele si care ne-a pus si diagnosticul.Deoarece focarul este in spital maine am vrea sa plecam din maternitate. Ma puteti ajuta va rog.
            Multumesc.

  • Bună ziua doamna doctor,am si eu un baietel de 2ani,de cand lam nascut are o albeata in jurul ochiului stang.Lam incercat de nenumarate ori si vede dar ce sa fac daca vreti sa imi spuneti si mie este un copil foarte isteț.Va rog din suflet sa imi raspundeti.Am auzit ca veniti la clinica hexamed din focsani dar va rog sa raspundeti

    • Nu vin la nicio clinica din Focsani sau din alt oras. Va rog sa trimiteti 1-2 poze clare din fata cu aceasta albeata pe adresa de e-maila sputalului impreuna cu aceste mesaje.

      • Buna ziua doamna doctor am trimis la spital pozele si emailul acum 5 zile acum sper sa primesc o parere ca sa stiu ce ar putea avea si cum sa actionez.Va multumesc din suflet sa va dea Dumnezeu multa sanatate

        • V-am raspuns de mult insa adresa dvs de mail a dat eroare. Am retrimis acum, va rog verificati.

        • Adresa dvs de e-mail nu functioneaza, nu inteleg de ce. Va copiez aici ce va raspunsesem:

          Singurul test pe care il puteti face pt a sti ce puteti face este
          acoperirea cu un pansament special foarte etans (opticloud) ochiul
          celalalt si vedeti cum se descurca cateva minute.
          Va recomand sa o cautati pe dna dr Doina Dinu pt o consultatie la dansa.

          • Buna ziua doamna doctor,va multumesc din suflet ca mi-ati raspuns am testat copilul lam tinut cam 20 minute acoperit bine la ochisorul bun si se descurca bine,lam pus sa imi aduca o anume bluzita a aduso imediat lam pus sa faca mai multe lucruri si sa descurcat.Ma scuzati ca va deranjez de atatea ori.Totusi va rog frumos mi-ati putea da o parere in legatura cu ceea ce ar putea avea va rog din suflet si daca este ceva foarte grav?Va multumesc din suflet pentru ajutor.

              • Buna ziua doamna doctor,va rog din suflet sa ma iertati ca va deranjez atat de mult va rog din suflet daca vreti dumneavoastra din ceea ce ati vazut din pozele trimise daca credeti ca este ceva grav si daca este de operatie urgent va rog foarte mult.O sa fac tot posibilul sa ajung la doamna doctor recomandata de dvs doar ca imi este un pic mai dificil deoarece imi cresc singura copilul.asi vrea o parere daca este ceva foarte grav.Va multumesc din suflet si iertati-ma ca vam deranjat de atatea ori.Va doresc multa sanatate

  • Buna seara doamna doctor. Am citit cu f.mare interes comenturile de la tema “Imperforatia canalului lacrimo-nazal”. Problema este ca baietelului meu (nascut prin cezariana si toata sarcina am avut infectie urinara cu E.coli iar acum are 5 luni) de la 3 sapt i.au curs din ambii ochi secretie galbuie si i s.au prins ochii, am mers la oftalmolog,am administrat Nettacin, nu a dat roade caci dupa 1 luna jum din nou problema ( la 3 luni a copilului) I s.a recoltat secretie si s.a izolat Stafilococ coagulaza. I s.a dat Floxal picaturi(4pic/zi) si unguent seara. Tot la 3 luni medicul ne.a spus ca mai are strabism la ochiul stang si este putin mai mic. A trecut cu acest tratam dar uneori mai lacrima si se forma pe piele un rezidu alb. Acum la 5 luni ochiul stang s.a inrosit, secretia a revenit mai abundenta la acesta, este mic si cu strabism. La control ni s.a recomandat Tobradex dar am observat ca secretia nu dispare, il jeneaza si e tot rosu. Ce este de facut in cazul nostru, atata timp cat el are si strabism? Noi suntem din judetul Neamt si daca e cazul sa venim la Bucuresti e ca si rezolvat dar trebuie sa stiu una si buna, ce ar putea avea copilul meu si din acest motiv apelez la dmneavostra. Va multumesc din suflet pentru timpul acordat si felicitari pentru acest blog, ati avut o idee minunata caci asa puteti sa ajutati oameni si din alte parti ale tarii

    • Pentru ca am vrut sa va spun cat mai multe dar mesajul sa fie scurt cred ca am reusit inversul. Acum secretia este la ambii ochi, mult mai abundenta la cel stang iar acesta este rosu, mai mic si cu strabism. In primul mesaj am scris mic…este o diferenta usor vizibila intre cei doi. Ma iertati ca va dau atatea detalii

    • Am scris clar ca NU TREBUIA FACUT NICIUN TRATAMENT in afara de igiena locala. A pune picaturi cu antibiotic la asa ceva nu face decat sa dezvolte rezistenta la germeni, daca aceasta este patologia. Oricum, medicul oftalmolog trebuie sa ii faca un examen complet.
      Nu exista nici cea mai mica legatura intre imperforatia de canal si strabism.

  • Buna ziua! Baietelul meu de 3 luni a fost diagnosticat de dl. Burloiu (Bucuresti) cu albinism ocular. Momentan decat nistagmusul orizontal este evident. Mi s-a spus ca este o boala genetica, dar noi nu avem rude cu asa ceva. Am citit in engleza destule informatii despre aceasta boala si sunt pur si simplu ravasita. Ce ne sfatuiti sa fecem in continuare? Ne puteti ajuta? Multumesc

    • Faptul ca nu aveti rude cu asa ceva nu este concludent, nu este ceva ereditar ci genetic. Adica la un moment dat apare din pacate o mutatie genetica. Din acest motiv pentru a incerca preventia acestor mutatii, momentul conceptiei trebuie ales cu mare grija (puteti citi pe acest blog articolul despre “Transmiterea genetica”). De regula mutatia se produce in cuplu si sansa ca ea sa apara si la alti descendenti este extrem de mare, asa ca este obligatoriu sfatul genetic daca mai doriti alti copii.
      Din pacate boala nu este tratabila.

      • Doamna Doctor, avand in vedere ca albinismul ocular nu se vindeca, putem macar interveni prin operatie asupra strabismului sau a nistagmusului? Ne puteti recomanda o clinica foarte buna din strainatate care a aincercat asemenea interventii? Multumesc

  • Buna ziua,

    Va scriu aici deoarece la alte postari s-au inchis comentariile. Am citit articolele despre conjunctivite si keratite, dar nu am gasit raspunsul pentru toate problemele mele. In luna august an fost diagnosticat cu conjunctivita acuta, initial la ochiul stang, apoi la ambii (tratament – XanterNet 2-3 zile, Virgan 4-5 zile – fara efect si oprit tratamentul). Ulterior(luna august), alt medic, diagnostic keratita punctiforma superficiala(tratament cu antibiotice, gel si picaturi Tobradex, NetilDex, Trium, Opatanol, Indocollyre, Betabioptal, Proculin – succesiunea este aproximativa, timp de aproximativ 2 luni). În luna octombrie, acelasi medic mi-a oprit tratamentul, considerand rezolvata problema. Am revenit la medic deoarece am in permanenta ochiul stang rosu, iar dreptul periodic. Ultima apreciere a fost ca in ochiul stang persista tulpina virala, iar asta cauzeaza inrosirea si mi-a prescris noi antibiotice şi lacrimi artificiale. Deocamdata nu le-am administrat, deoarece ma ingrijoreaza perioada lunga de administrare a lor si ma tem de efectele adverse. Mentionez ca nu am facut examen de secretie conjunctivala(nu mi s-a cerut).Simptome pe durata tratamentelor: vedere in ceata(acum a disparut), usoara usturime, senzatie de corp străin, dificultate in deschiderea ochilor dimineata(s-a ameliorat), sensibilitate la lumina (s-a ameliorat)usoara alterare a vederii la distanta, secretii. De asemenea, 3 prescriptii de ochelari(Diferite!!!)…nu i-am achizitionat. Precizez ca lucrez mult noaptea, intr-un mediu cu multe monitoare, TV, etc si ca nu am avut niciodata probleme cu ochii. Problema mea constituie un caz pentru spitalul Dvs?

    Va multumesc !

    • La keratita virala, instilarea de antibiotice este contraindicata.
      Va recomand urmatirul tratament: Virgan 3/zi, intre ele Trium 2/zi. seara Zovirax.
      Faceti tratamentul acesta 7 zile.
      Schema ar fi asa: Ora 8 Virgan, ora 11 Trium, ora 14 Virgan, ora 17 Trium, ora 20 Virgan, la culcare Zovirax.
      Apoi inlocuiti Trium cu Betabioptal, si faceti alte 7 zile (deci cu Virgan 3/zi, Betabioptal 2/zi si Zovirax seara.)
      Puteti adapta schema la orele la care sunteti treaz.
      Reveniti dupa cele 14 zile.

  • Buna ziua doamna doctor.
    Va deranjez cu o intrebare.Am o fetita in varsta de 2 luni si jumatate care nu urmareste obiectele din fata ei,iar medicul pediatru mi-a recomandat un consult de specialitate.Am fost cu ea la un medic oftalmolog care mi-a recomadat-o pe doamna doctor Roxana Viulet de la institutul de ocrotire a mamai si copilului din bucuresti deoarece dansa nu isi da seama daca are o problema sau nu dar in momentul cand ii punea lumina in ochi nu avea nici o reactie. Mentionez ca fiica mea inchide ochisorii doar cand o fotografiez si o deranjraza blitul de la aparat.Ce ne spatuiti sa facem?
    Luni avem deja programare la dna.Doctor Viulet dar cred ca as fi mai linistita daca as mai consulta inca un medic.
    eu sufar de un astigmatism simplu si port ochelari de 12 ani + 0,50 la ambii ochi.

    Va multumesc anticipat

    Cu deosebita stima si respect ,

    Popa Roxana

  • Buna ziua , in urma cu 4 luni am avut un accident casnic din care a rezultat subluxarea cristalinului si pupila dilatata maxim; am fost operat pentru implantarea unui cristalin artificial ” IOL-CP suturat la sclera”, pupila a ramas la fel de dilatata ,in prezent vad 40% fara ochelari si 70% cu ochelari; medicul operator a spus ca riscurile sunt prea mari pentru a interveni chirurgical pentru a micsora pupila , pe mine ma deranjeaza foarte tare lumina si vad in ceata din cauza midriazei,
    Parerea dumneavoastra care este ? merita sa risc pentru aceasta operatie ?
    Ma inclin !

  • Buna seara .
    Informatiile pe va rog sa mi le dati sunt legata de diagnosticul de ,,dacriocictita,, si mai bine zis carui medic sa ma adresez pentru a vindeca aceasta afectiune.
    Mentionez ca am avut un accident de masina,acu 6 ani si urmare a fracturilor, canalul lacrimal de pe partea dreapta colecteaza dar secretiile nu se elimina in mod natural.Ma intereseaza daca la spitalul d-voastra se fac operatii de refacere a ductului nazolacrimal / protezarea cu tub de silicon /sau alte metode , pentru a nu mai dezvolta aceste infectii locale.

  • Buna ziua,
    Am o fetita de 2 luni si jumatate si la o saptamana dupa nastere a inceput sa ii curga ochisorii, facea secretii alb galbui, cateodata si verzi uscate, ochii erau lipiciosi in special dimineata. Pediatrul a considerat ca este conjunctivita si mia dat tratament cu tobrex, apoi afomil homeopate.Fiindca nu a trecut, am facut si analiza de secretie conjunctivala la ambii ochi, la dreptul iesind infectie cu klebsiella. Astfel ca am urmat un tratament de 14 zile cu Ciplox in ambii ochi.Acum dreptul e mai bine, face doar urdoare dimineata, stangul curge mai mult si face pelicula alb-galbuie, iar fetita se freaca destul de mult la ambii ochi. Mentionez ca igiena cu compresa sterila si ser fiziologic o fac zilnic de la nastere, iar de o luna fac si masaj de la nara spre baza ochilor pt dezobstructia canalelor lacrimo-nazale. Am citit pe blog despre conjuctivita, cum ca nu exista asa ceva la nou nascuti, dar totusi ce ar putea fi de nu trece nici cu tratament, nici cu masaje?
    Multumesc anticipat!

  • Buna ziua,
    Ba da, am citit si de imperforatia de canal, si ca tratamentul chirurgical se face intre 3-6 luni, fetita mea are acum 2 luni jum, ce nu inteleg eu este de ce analiza nu a iesit sterila ci infectie si in urma tratamentelor nu s-a vindecat. Ca ar avea imperforatie de canal este o banuiala, stiind ca apare f.des la copiii nascuti prin cezariana( cazul meu). Oricum sapt viitoare avem programare la dl.dr. Mrini in Constanta, doar ca pana atunci as fi vrut si parerea dv, cunoscandu-va profesionalismul
    Multumesc

  • Buna ziua, nu am scris acest comment la rubrica potrivita dar vreau sa iau legatura cu dvs, daca se poate pe o adresa de mail sau un contact telefonic.
    Am avut acum 3 ani un sindrom vestibular si de atunci am probleme permanente de vedere. La distanta cand ma uit vad foarte ciudat si nu pot sa-mi tin privirea mai mult de cateva secunde pe un obiect, indiferent ca e la apropiere sau la departare. E un chin enorm.
    Va rog daca puteti sa ma ajutati. Am fost la control ofta si medicii spun ca nu e o problema definita si ca ar fi vasele din spatele ochiilor ingustate. Multumesc,

  • buna ziua ,

    doamna doctor va rog sa ma scuzati ca profit de amabilitatea dvs , vreau sa va rapesc putin timp ptr urmatoarea problema : de aproximativ o saptamana , mama mea , in varsta de 62 ani , a inceput sa vada dublu la distanta , brusc; nu are niciun fel de dureri , ameteli sau alte simptome; doar vede dublu la distanta , cand ridica ,capul; aproape vede bine , dar la distanta totul este dublu ; a fost ieri 04.11.2014 la camera de garda spit Bagdasar si i s-a recomandat sa faca tomograf , care a iesit fara probleme; a fost trimisa apoi la neurologie , unde i s-a prescris o reteta; spre rusinea mea nu stiu foarte multe decat un medicament care contine cortizon , si nu stiu ce vitamine , ptr 10 zile; dna dr i-a spus ca in 10 zile ar trebui totul sa devina la normal ; ce parere aveti ? credeti ca ar trebui sa se adreseze si unui oftalmolog ? imi este foarte teama ptr ea; mi-e teama sa nu fie ceva grav ; ma puteti ajuta cu un sfat ?va multumesc frumos

    • Cititi pe acest blog diplopia sau vederea dubla, este probabil un accident vascular cerebral mic care nu se vede pe tomografie sau o neuroviroza. Nu este oricum o problema de oftalmologie ci de neurologie sau de cardiologie.

  • Buna ziua!

    Bunica mea a fost diagnosticata cu cataracta si as dori sa o aduc la dumneavostra, imi puteti va rog spune cu cat timp inainte trebuie sa fac programare? Va multumesc anticipat!

    O zi buna!

  • Buna seara,

    Stiu ca aveti cazuri mult mai importante si mai grave, dar indraznesc sa va cer un sfat.
    Băiețelului meu de 2 ani ii fuge un ochior nu tot timpul si foarte ușor,dovada ca ,doar eu mama lui, si inca o persoană straina a observat acest lucru. La un 1 an am mers la un dr.oft. pentru liniștea mea dar fara sa i efectueze vreo metoda specifica ,decât s a uitat cu un aparat luminos mi a spus așa: canalul intranazal este mai proeminent decât in mod normal si ca este firesc ca ochiul sa plimbe atât de mult încât e posibil sa dea senzația ca fuge:(
    Daca ar fi așa de ce se vede doar la un ochi?
    Am reușit sa i prind privirea într o poza. Îmi permiteți sa Vo trimit email? Va mulțumesc in avans.numai bine

  • buna ziua ,

    doamna doctor va rog sa ma scuzati ca profit de amabilitatea dvs , vreau sa va rapesc putin timp ptr urmatoarea problema :am 27 ani si port ochelari pentru miopie de la 12 ani. Cam de cateva luni am niste dureri de cap si ameteli. Acum o luna am mers la controlul oftalmologic, pe care il fac periodic, crezand ca poate au vreo legatura cu ochelarii. In urma acestui control s-a descoperit un edem papilar. Am facut perimetrie computerizata si potentiale vizuale, rezultatul iesind foarte bun. Din proprie initiativa am facut si un RMN cerebral si o radiografie Doppler cervico-cererala rezultatele iesind de asemenea foarte bune. La RMN s-a descoperit insa o deviatie de sept Orl-ista spunandu-mi ca durerile de cap au legatura cu deviatia de sept. In urma tratamentului primit pentru deviatia de sept durerile de cap s-au mai ameliorat, dar senzatia de ameteala persista. Intrebarea mea este ce sa fac cu edemul papilar, pentru ca Dr. Oftalmolog nu mi-a dat nici un tratament, doar mi-a recomandat sa vin la un control peste 3 luni. Edemul papilar nu este cauzat de ceva cerebral, asta am aflat, dar trebuie sa aiba o cauza.
    Va multumesc .

    • Control neurologic ati efectuat? Nu ma refer la RMN din proprie initiativa. Daca nu ati fost, programati-va la un neurolog competent. Cu ochelari vedeti bine? Oricum ar fi, nu este o problema oftalmologica.

      • Am fost pana acum la 3 neurologi, 3 controale neurologice, toate au iesit bine . Cu ochelarii vad bine. Nu mai stiu unde sa ma duc si ce sa fac. Exista posibilitatea sa am de mult timp edemul papilar si sa-l fi descoperit numai acum? Daca nu gasesc cauza edemului pot duce o viata normala cu el?

  • Buna ziua.
    Sotului meu i-a intrat weekendul trecut ceva in ochi, asa am banuit noi pt ca a aparut brusc senzatia de corp strain
    Am mers sambata seara la urgenta, medic nu era, asistenta a curatt, i-a dat sa ia VIGAMOX si a doua zi sa vina sa il vada medicul
    Am pus o picatura seara, a doua zi l- a vazut medicul care si acela l-a curatat cu o freza scoasa din buzunar si dezinfectata cu spirt !!!!
    I-a schimbat trat. cu xanternet
    Nevazand imbunatatiri in 2, 3 zile…ba mai rau am sunat la dr nostru oftalmolog pe care nu am vrut sa il deranjat in weekend(fapt pt care ne-a si certat)
    Ne-a spus clar ca am luat microb din spital pt ca are multe cazuri de conjunctivita aparute dupa scoateri de corpuri straine in spital !!

    A facut trat cu azyter 3 zile si in paralel vigamox
    Asta dupa ce 3 zile facuse cu xanternet dat de medicul celalalt

    Sunt deja 4 zile cu noul trat(10 in total) si nu sunt imbunatatiri
    Citeam ce spuneati dv in articolul despre conjunctivite ca daca ustura picaturile trebuiesc schimbate
    Vigamoxul ustura

    Am urcat si o poza

    http://s14.postimg.org/7swdosg9d/IMG_20141109_100356.jpg

    Multumesc anticipat

  • Buna ziua,
    Numele meu este Mosor Sorin, 30 ani, am fost operat de cataracta congenitala la varsta de 3 respectiv 5 ani. Acum am dioptrii de +5. Am ochelari, dar acestia nu imi corecteaza vederea cum as dori ( la testul medical pentru permis auto deabia am reusit sa trec baremul de 0,6 acuitate vizuala). Se poate remedia aceasta problema printr-un fel de operatie fie ea laser, chirurgicala sau de orice natura?

  • buna ziua!
    se paote vorbi de ambliopie daca vederea la OD este de 0.8 fc si 0.9 cc iar la OS de 0.7 fc 0.8 cc? ochelarii prescrisi sunt -0.25 cyl la OD si -0.75 cyl la OS
    multumesc!!

    • Da, este o ambliopie mica. Ambliopiile sunt si ele mici, medii sau forte. Depinde care este implicarea ambliopiei in vederea binoculara.

      • vedera binoculara e oarecum buna, e de 0.9 cu ochelari si 0.8 fara ochelari, voiam sa fac școala de șoferi si nu stiu daca ar fi ok.

        • Vederea binoculara poate fi testata exclusiv cu aparate deoarece omul NU are cum sa fie constient de corectitudinea ei. Asa ca nu puteti aprecia singur in nici un caz. Am vazut absenta vederii binoculare nu o data la diferente f mici intre cei doi ochi, iar aceasta absenta poate genera accidente foarte grave. testati-va vederea binoculara in serviciul specializat de ortoptica.

        • Vederea binoculara poate fi testata exclusiv cu aparate deoarece omul NU are cum sa fie constient de corectitudinea ei. Asa ca nu puteti aprecia singur in nici un caz. Am vazut absenta vederii binoculare nu o data la diferente f mici intre cei doi ochi, iar aceasta absenta poate genera accidente foarte grave. testati-va vederea binoculara in serviciul specializat de ortoptica. Ma bucur f mult ca sunteti asa responsabil si va felicit pt asta.

          • multtumesc pt răspuns! îmi aduc aminte ca la controlul oftalmologic mi-a fost arătata o imagine tridimensionala si cu niste ochelari speciali am văzut acea imagine. bănuiesc ca era un test pentru vederea binoculara

            • Categoric nu. Examenul ortoptic este specific. Vederea binoculara are 3 grade iar testul se face numai in sectii speciale de catre persoane specializate. Vad ca sunteti din Bucuresti, puteti veni la spitalul nistru, la sectia de ortoptica pentru acest examen.

  • Buna ziua, doamna Dr. Pop. Mi-ar placea sa primesc cateva raspunsuri din partea dvs cand aveti timp, fireste.

    Am primit in sfarsit diagnosticul de glaucom primitiv cu unghi deschis. Mama si fratele meu iau tratament deja(travoprost)de cativa ani pt aceasta afectiune, iar eu tot veneam anual la medicul oftalmolog sa imi fac testul de camp vizual, FO,tensiune intraoculara (valori standard “normale”, dar clar prea mari pentru papila nervului meu optic).

    Incerc sa ma impac cu gandul ca voi orbi candva. Daca as fi in varsta nu cred ca mi-ar pasa atat de mult, insa deocamdata am 25 de ani si cu toate ca voi lupta cu boala asta cronica(controale periodice, tratamentul administrat la ore cat mai fixe)as vrea sa stiu in cat timp, estimativ, voi ajunge sa nu mai pot fi competenta vizual… de ex: sa conduc o masina ? Macar sa am timp sa vad cum ma pot reprofila… (Sa ma apuc sa invat scrierea Braille? aici glumesc.)

    2. Cum pot fi sigura ca o picatura de travoprost, zilnic, scade TI suficient de mult incat papila nervului sa nu mai fie afectata? Mi-ar placea sa existe o masuratoare obiectiva a TI ideale pentru fiecare pacient si astfel stabilita cantitatea de medicament necesara mentinerii unei astfel de tensiuni nedaunatoare…

    3. Mai poate exista si un alt proces degenerativ (in afara de glaucomul mostenit)care sa imi distruga nervul optic si de care nici eu, nici medicul oftalmolog sa nu fim constiente? Ce teste ar mai fi cazul sa fac?

    Am scris mult, sper ca m-am facut inteleasa si va multumesc enorm pentru atentia acordata.+++

    PS: Eu sunt in evidenta medicului oftalmolog din 2004 pentru miopia mea, inca mica (in prezent OS -2,75 si OD -2,25.)

    Din 2009 s-a observat la examenul de fund de ochi ca aveam o atrofie corioretiniana.

    Abia in 2012 am facut primul OCT ce arata o modificare la nivelul OS “stratul fibrelor optice subtiat inferior OS si OD”.

    In octombrie 2014, dupa ce ultimul camp vizual a aratat un mic scotom la OS, am facut cel de-al doilea OCT care arata mult mai grav (degenerare mult mai accentuata inferior bilateral, chiar superior OS…) De unde si diagnosticul si tratamentul tot cu travoprost.)

    • In primul rand consider cel putin nepoliticoasa incalcarea rugamintii mele de a scrie pe scurt, ca sa pot raspunde tuturor.
      Intr-al doilea rand, a porni in asa hal de depresiv in tratamentul oricarei boli este foarte nefavorabil pentru dvs cat si pentru cei din jur. Nu scrie nicaieri ca daca aveti glaucom trebuie sa orbiti! Este o boala perfect tratabila de catre cineva competent dar, credeti-ma, niciun doctor nu se bucura sa aiba asemenea pacienti lipsiti de incredere si pesimisti pentru ca si medicul se bucura de succesele terapeutice si de starea buna a pacientului.
      In general, glaucomul la aceasta varsta nu evolueaza foarte favirabil fara interventie chirurgicala, decat in rare cazuri. Trebuie facuta o monitorizare atenta sub tratament (repetarea celor 7 teste pe care le gasiti in articolele despre glaucom de pe acest blog din 3 in 3 luni sub tratament). Tratamentul poate fi simplu sau complex, iar interventia daca trebuie facuta se face atunci cand anumiti parametri se modifica sub tratamentul maximal. Exista multe variante de tratament.
      Modificarile de miopie (corioretiniene) nu au nicio legatura cu glaucomul.

  • Buna ziua,

    De 3 zile vad in ceata din cand in cand cu ochiul stang.
    OS astigmatism miopic.
    OD astigmatism miopic, miopie mare, ambliopie mare.
    Am fost la un consult oftalmologic duminica. Nu s-a gasit nimic patologic, dar nu mi s-a oferit nici o rezolvare.
    Nu stiu ce sa fac. Va rog sa imi dati un sfat. Avand in vedere ca cu ochiul celalalt nu prea vad, acest ochi este foarte important pentru mine.
    Va multumesc.

    • Necesitati un examen oftalmologic complet cu: acuitate vizuale, examen camp de ochi, camp vizual si eventual ecografie. Programati-va la un asemenea consult, intr-un cabinet sau la o clinica specializata.

  • MA numesc Bacanu Elena Daria din slatina am 10 ani ,am fost la medic specialist in data de 17.11.2014 si am fost diacnosticata cu asticmatism la ochiul drept cu dioptrie 1,75.Cum si daca se poate trata?

  • Theodora Eliodorou
    8 August 2013 la 8:20 PM

    Buna seara, dna. doctor!
    In urma cu un an baietelul nostru l-a lovit in ochi cu o masinuta pe sotul meu. A mers la oftalmolog si i s-a spus ca are o mica leziune care e posibil sa nu-i treaca deloc, i s-a dat un tratament cu Vita A Pos si Liposic si a revenit la medic, insa situatia s-a ameliorat in sensul ca, nu l-a mai durut ochiul tot timpul, ci din cand in cand. Acum cateva zile a avut dureri f mari si a mers la un alt medic oftalmolog care i-a spus ca leziunea e destul de mare, insa cu un tratament adecvat se poate rezolva. I-a dat Optive plus si Corneregel de cateva ori pe zi timp de aprox 5-6 luni (sau pana al rezolvarea problemei) cu control in fiecare luna. Intrebarea mea este daca intr-adevar cu acest tratament se poate rezolva problema lui.
    Va multumesc frumos.

    monicapop
    9 August 2013 la 5:14 PM
    Ochiul este rosu sau nu? Mai are dureri sau nu? Daca raspunsul este da, tratamentul este insuficient. Daca ochiul nu este rosu si nu mai are dureri atunci este bine.

    Theodora Eliodorou
    9 August 2013 la 6:08 PM
    Va multumesc mult pentru raspuns, ochiul nu mai este rosu si nici nu mai are dureri, chiar din a doua zi de tratament. Deci, sa continue cu acest tratament pana la rezolvarea problemei, inteleg. Va felicit pentru efortul dvs. de a face educatie medicala populatiei, sunteti printre foarte putinii medici care fac asta, educatie medicala nu se face mai pe nicaieri, iar situatie e si mai tragica in mediul rural. Felicitari si cat mai multa putere sa va duceti la capat “misiunile”.
    O seara buna!

    monicapop
    9 August 2013 la 8:32 PM
    Va multumesc!

    Buna ziua, dna. doctor!
    Revin cu aceste mesaje dupa mai bine de un an de la tratamentul prescris mai sus, sotul meu iarasi a avut dureri mari si ochi rosu, nu-l putea deschide, in fine, am fost la al treilea medic, iar acum este in tratament cu Hyabak si i-a prescris un medicament nou Cacicol si sa revina dupa o luna la control (nu a mai avut dureri dupa 2 zile de la inceperea tratamentului cu Hyabak). As vrea sa va intreb ce parere aveti despre acest nou tratament si daca credeti ca problema lui se poate rezolva in vreun fel (medicul ne-a spus ca daca nu se rezolva cu tratament mai e optiunea de operatie cu laser care sa inchida rana, varianta pe care nu prea o recomanda). De asemenea, vreau sa va intreb daca e posibil sa-i fie afectata vederea. Multumesc frumos!

  • Buna ziua
    In urma unei conjunctivite virale “cum nu se putea mai rau” exact asa a spus dna dr.. sotul a facut si keratita.
    Chiar nu exista tratament pt keratita ?
    Se afla in a treia saptamana de la debutul simptomelor si e sub tratament cu vigamox , virgan, aciclovir tablete insa vederea e in ceata si ni s-a spus ca asa va ramane permanent chiar daca “ceata” se va mai diminua putin
    Eu m-am cam speriat….chiar nu se poate face nimic ??? 🙁
    Multumesc

    • Scaoteti RAPID Vigamoxul!
      Sa puna asa: Betabioptal, Virgan, Trium si seara Corneregel dupa schema urmatoare:
      Ora 8: Betabioptal, ora 10 Virgan, ora 12 Trium, ora 14 Betabioptal, ora 16 Virgan, ora 18 Trium, ora 20 Betabioptal, ora 22 Corneregel.
      Intre aceste aplicari, Sensivit 3/zi. De asemenea sa ia pe gura Vitamina A forte capsule: primele 3 zile cate 1/zi, apoi 2/zaptamana timp de o luna.
      Faceti tratamentul 10 zile, stiu ca este solicitant, dar este foarte important sa il faca. Reveniti cu mesaj peste 10 zile.

      • Buna seara
        Motivul pt care nu am mai revenit peste 10 zile(si imi cer scuze) este ca sotul s-a simtit extraordinar in urma tratamentului dvs.
        Vederea in ceata a disparut..titul ok PANA AZI cand spune ca fiecare lumina bec…farurile masinilor pana si beculetele din pomul de craciun vede in jurul lor halouri…cercuri concentrice pornind de la sursa de lumina
        Ufff credeam ca am scapat
        Tot ce am facut in plus e ca a reluat de cateva zile tratamentul pt prostata care contine saw palmeto, vitamina D si licopen si alte 2 medicamente recomandate de un medic naturist :l-lisyna si un amestec de plante pt imunitate
        Are lisyna sau vitamina D vreun amestec ?
        Preventiv tot ce m-a dus si pe mine mintea, speriata de simotome…i-am spus sa nu le mai ia

        Iar aceasta e compozitia celui pt imunitate
        ARE SI VITAMINA A 5000 UI

        Goldenseal65 mg(radacina)  
        Vitamina C1000 mg
        Vitamina D200 UI
        Fosfor18 mg
        Zinc15 mg
        Seleniu25 mcg
        Sodiu5 mg
        Circulator510 mg
        Usturoi190 mg(bulb)
        Cordyceps160 mg(corpul ciupercii extract 10%)
        Ardei iute160 mg(fruct)
        Curcuma10 mg
        Ginseng coreean67 mg
        Astragalus100 mg(radacina)
        Maslin65 mg(frunza)
        Smirna40 mg(rasina)
        Maitake60
        mg(miceliu, primordiu, corpul ciupercii)
        Shiitake60 mg(miceliu, primordiu, corpul ciupercii)
        Yamabushitake60 mg(miceliu, primordiu, corpul ciupercii)
        Reishi60 mg(miceliu, primordiu, corpul ciupercii)
        Larch Arabinogalactan95 mg(Lach Arabinogalactan/Larix occidentalis)

        Prebiotice60 mg
        Fructooligozaharide (FOS)
        Probiotice3 mg(Lactobacillus, Bifidobacterium)
        Schinduf75 mg(seminte)
        Unguras75 mg(planta intreaga)
        Cimbru de cultura50 mg(frunza)
        Iarba Mare40 mg(radacina)
        Gugul65 mg(rasina)
        Rozmarin65 mg(frunza)
        Patlagina20 mg(frunza)
        Brusture50 mg(radacina)
        Aloe Vera25 mg(frunza)

        Vitamina A5000 UI(80% retinol acetat, 20% beta-caroten)

        Scuze insa mi s a parut important sa le enumar pe toate
        credeti ca pot avea vreo legatura sau era ceva de asteptat

        VA MULTUMESC SI VA DORESC CRACIUN FERICIT !

        • Daca a intrerupt tratamentul, au disparut halourile, sau macar s-au diminuat? Eu personal sunt impotriva acestor suplimente pentru ca cele mai multe sunt in scop comercial si fac rau. Am o prietena care s-a imbolnavit grav de la un asemenea supliment.

  • STIMATA DOAMNA DOCTOR,
    Cu respect si mare consideratie, va rog sa ma ajutati si pe mine.
    Am 57 de ani si sunt din Gorj. In urma unui tratament injectabil, de 10 zile cu neo endusix si dexametazona am inceput sa vad in ceata si sa am dureri de cap. Apoi a trebuit sa urmez inca 7 zile cu xeforapid – pastile.
    Dupa cele doua tratamente s-a reactivat (spune medicul neurolog) zona zoster, aparand pe picior si in zona cervicala, pentru care am luat aciclovir – tablete, 20 de zile si 3 perfuzii cu manitol si m-am vindecat. Trebuie sa mentionez ca in urma cu 8 ani am avut zona zoster de trigemen la ochiul stang, si tot pe partea stanga am parotidita cronica. Folosesc numai ochelari pentru citit.
    Am mers la oftalmolog la trei saptamani dupa tratamentul initial si am avut tensiunea intraoculara 21 la ochiul stang si 20 la cel drept, dar nu mi s-a recomandat nimic. La urmatoarele consultatii tensiunea a fost intre 14 si 15 si mi s-au dat Bilobil si Vitreoclar+ si Nutrof Total. Mi s-a verificat si fundul de ochi si mi s-a spus ca sunt bine si nu e nevoie de alt tratament.
    De mai bine de o saptamana vad foarte rau cu ochiul stang, imi apar puncte si linii negre care se misca si simt ca ma arde. Am fost la alt oftalmolog si mi-a spus ca am cristalinul afectat si mi-a recomandat Quinax si Pranoflog.
    Sunt foarte speriata, problema este de doua luni, acuitatea vizuala la ochiul stang scade, si aceasta constat mai ales cand e vremea inchisa, fara soare. Nu stiu ce sa mai cred si ce sa mai fac. V-as ramane profund recunoscatoare, daca ati gasi timpul necesar pentru a-mi da un sfat.

  • Buna ziua doamna doctor!
    Va scriu in numele finei mele care are o fetita nascuta prematur si care a fost diagnosticata cu retinopatie de prematuritate forma avansata (stadiu IV B). A fost la Cluj, a facut o operatie la inceputul lunii octombrie. Avem scrisoarea medicala de la Cluj si ecografiile facute la ochii fetitei in data de 19 nov. Fetita s-a nascut la 32 sapt in data de 1 august 2014, la Spit. Jud. Constanta. Va pot trimite prin mail acea scrisoare medicala si ecografiile respective? Un sfat al dumneavoastra ne-ar fi de mare folos.
    Va multumesc din suflet pentru timpul acordat.

    • Din ce motiv ati mers la Cluj si nu v-ati adresat specialistilor din Bucuresti de la IOMC?

      • Buna seara doamna doctor!
        Revin cu o completare la solicitarea trimisa in legatura cu fetita din Constanta cu retinopatie de prematuritate. Mama si fetita au ajuns la Bucuresti la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului. I s-a facut o injectie AVASTIN. S-a luat legatura cu doamna doctor Nitulescu si doamna doctor Nicoara (din Cluj)si s-a decis sa se efectueze o interventie chirurgicala la Cluj de indepartare a corpului vitros cu sectionarea benzilor vitroase. Ulterior s-au mai facut doua controale unul la Cluj si unul la IOMC. La ultimul control, ni s-a spus ca situatia e destul de grava, adica ar fi in stadiul V. Ni s-a cerut sa facem si o ecografie la ochii. Se mai poate rezolva ceva in tara cu fetita sau trebuie sa mergem in strainatate? Parintii fetitei sunt disperati la gandul ca aceasta ar putea ramane oarba. Am trimis pe mailul spitalului scrisoarea medicala de dupa operatie si ecografia efectuata.
        Va multumesc!

  • Buna seara,

    Am 77ani ,diagnostic:AO-DMLV uscata OS,umeda OD,acuitatea vizuala VOD-1/4 si VOS-2/3.
    Va rog sa-mi spuneti daca la varsta mea se mai poate face ceva si daca da, va rog frumos daca se poate sa ma indrumati spre un doctor din echipa dumneavoastra.

    Va multumesc anticipat !

  • Multumesc mult dna doctor
    Am uitat sa spun ca mai avem si un flacon de lacrimi artificiale Thealoz
    Le mai pun si pe acelea ? Multumesc

  • Buna ziua, am un copil de 4 ani si o luna si astazi a fost diagnosticat cu
    Astigmatism miopic compus,VOD 20/50ccp,VOS 20/30 ccp,FO fara reflex macular,NO de aspect normal,vase retiniene de aspect normal,versii +,stereo100″, test Worth + .
    Se recomanda OCT macular.
    Copilul avea dioptriile acestea in luna mai ,OD -2 ,OS -1 , iar acum are OD -3,OS -1,5 .
    Va rog din suflet sa i mi spuneti ce inseamna acet dignostic si ce imi recomandati dvs.
    Mulțumesc.

  • Am uitat sa mai spun ca e diagnosticat si cu astigmatism la ambii ochi.
    Nu cauzeaza tratamentul, nu ?

  • Buna seara,
    Va multumesc pt recomandare.Va mai rapesc putin din timp:la controlul pe care l-am facut dl doctor a zis ca tb urgent sa fac 3injectii AVASTIN(altfel voi orbi f.repede la OD),repet diagnostic:AO-DMLV,VOD-1/4 ,VOS-2/3,77ani, deaceea vroiam daca se putea un alt control pt ca imi este f.frica.

    Inca odata va multumesc si va rog spuneti-mi cate zile sa iau MACUSHIELD?

    • faceti un consult si la dl dr Balta. Macushield trebuie sa luati de acum incolo permanent, daca aveti posibilitatea financiara.

      • doamna doctor mias dori din suflet sa va spun necazul meu,am nascut la Polizu in August 2013 ,fetitei ii curgea ochisorul stang,dr familie mia dat tobradex nu a mers apoi karamicina zicand ca e conjunctivita,mam chinuit pana la sase luni,cind a facut chiar sase lunii pe 11februarie am fost la oftalmolog dr Bodolan din Focsani,care mia spus ca are un pic de strabism,canal infundat si conjunctivita ,mia dat Nettildex 2sau 3sapt si sa ma intorc la o luna la control,va rog sa ma scuzati e lunga tragedia..dupa o luna intro vineri dimineata fetita mea avea globii ocularii ambii alb indigo ia declansat glaucom,am mers sa cer ecsplicati cum de nu a vazut ma trimis la dr Coviltir la dumneavoastra nu ma bagat nici intro seama.INTREBAREA MEA ESTE E POSIBIL DUPA TOT ACEST CORTIZON SI ANTIBIOTIC DE CAND FETITA AVEA APROAPE O LUNA SA FI DECLANSAT GLAUCOM.CUM DE NU SA VAZUT LA VIZITA OFTALM DACA ERA NASCUTA CU ASA CEVA,TIN SA SPECIFIC CA ACEST DR BODOLAN MIA SPUS SA VA CER DUMNEAVOASTRA ECSPLICATI DE CE NU MA PRIMIT DR COVILTIR CAND FETITA MEA ERA IN SOC DE GLAUCOM.VA MULTUMESC DIN SUFLET DACA MA PUTETI AJUTA CU CEVA LAMURIRI AS FI VRUT SA VORBESC CU DUMN PERS SAU TELEF DAR NU STIU CUM.

        • Telefonul la care ma puteti gasi de poimaine (marti) incolo este 021 3192753, ma puteti suna pe la ora 13:30 pentru ca am curs inainte. Ati venit la spitalul nostru cu programare telefonica prealabila, asa cum ar fi fost normal? Nu exista soc in glaucomul congenital, ci decompensare, va rog incercati sa imi trimiteti o poza pe adresa de mail a spitalului.
          In ce stadiu este copilul acum?

  • Buna seara,doamna doctor.
    Am un baiat de 15 ani care a fost diagnosticat cu keratoconus gradul 5,acum o luna.Pana in momentul de fata cu toate ca am facut si alta controale,nici un medic nu mi-a spus de aceasta boala.Am fost trimisa cu el la spitalul de Urgenta Militar Bucuresti,deoarece ni s-a spus ca nu mai acolo se face transplant de cornee si ca nu exista alta solutie.
    Va rog din suflet sa imi raspundeti si sa ma sfatuiti ce sa fac.

    Va multumesc!

    • Este bine ce vi s-a zis. Daca este cu adevarat stadiul 5, programati-va rapid.

      • Multumesc frumos doamna doctor pentru raspuns. Eu am fost deja cu baiatul la spitalul de Urgenta Militar Bucuresti,la Domnu’ Doctor Horatiu Catalin Manole.Dansul mi-a spus ca face tot posibilul pentru a se face cat mai repede transplantul de cornee,dar este foarte greu de gasit donator deoarece copilul are 15 ani.Pe 2 decembrie sunt chemata din nou cu baiatul la control la dansul.Am inteles ca transplantul de cornee se face numai la spitalul de Urgenta Militar Bucuresti si la Iasi.
        In alta tara nu imi pot permite deoarece am inteles ca sunt costurile foarte mari.Dumneavoastra ce sfat puteti sa imi dati? Am mare incredere in dumneavoastra.As fi dorit daca ati fi putut sa imi controlati si dumneavoastra baiatul.
        Va rog din suflet sa imi raspundeti si sa ma sfatuiti ce sa fac.

        Va multumesc!

  • Buna ziua doamna doctor!
    Pun intrebarea aici, sper sa nu deranjeze.
    Fetita mea are 4 luni si o saptamana si este programata saptamana viitoare pentru procedura de desfundare a canalului lacrimal urmand ca dupa cateva zile sa primeasca si vaccinul de 4 luni ( Hexacima). Intrebarea mea este daca interfereaza cumva una cu cealalta sau daca ar fii mai bine sa amanam vaccinul.
    Multumesc!

  • Buna seara. Doamna dr. Monica Pop, sa va prezint problema mea. In anul 2011 am fost la un control oftalmologic la spitalul de oftalmologie din Bucuresti. Medicul mi-a prescris picaturi in conditiile in care pentru ambii ochi am foat diagnosticata cu distrofie corneana. Mi s-a spus sa vin la control dupa un anumit timp. Am fost in anul 2012 si in urma controlului tot picaturi mi s-au prescris. Fara niciun rezultat insa. Din anul 2011 pana in prezent mi-a mai scazut vederea, ma deranjeaza foarte tare lumina soarelui si nu vad la departare asa cum ar trebui. Zilele trecute am fost iar la un consult, la alt medic care mi-a spus ca vederea mea este de 60 %, ca nu ma ajuta cu nimic ochelarii de vedere, precizez ca nu port ochelari si ca singura solutie pe viitor va fi transplantul de cornee pe care il pot face la noi in tara la spitalul militar sau in strainatate si mi-a recomandat pe dl dr Massimo Busin din Italia. Mi-a prescris si reteta cu picaturi desi nu crede ca ma vor ajuta la ceva(Sensivit, Maxidex si Thealoz). Trebuie sa merg iar luna viitoare la un consult si cu fratele meu deoarece si el are aceeasi problema ca si mine. Mentionez faptul ca parintii nu au avut aceasta afectiune si nici bunicii. Ce imi recomandati? In viitorul apropiat sa fac transplantul aici sau in strainatate? Si daca acum am vederea 60 %…cat timp mai pot sta asa fara sa fac transplantul?

  • Buna seara.

    In speranta ca o sa imi gasesc si eu raspuns la problemele noastre , va spun patania noastra.
    In urma cu o zi am fost cu baietelul nostru in varsta de 8 luni la un consult oftalmologic deoarece eu am ambiliopie si imi era teama sa nu aiba si copilul. Si la consult a fost depistat cu cataracta congenitala esotropie apoi am fost consultat si eu si mi sa spus ca este gentic. Am fost sfatuiti catre doamna doctor valeria COviltir, am luat legatura cu dansa si suntem programati pentru operatie miercurea viitoare. Insa sunt nelamurit cu riscurile acestei operati, cu aceasta operatie va putea sa vada cu ajutorul ochelarilor cu acel ochi de cate operati vor fi nevoie . pentru operatie ni sa spus sa avem la noi aviz de la pediatru pentru anestezie si trimitere de la medicul de familie plus copi dupa c.i si certificat, mai sunt necesare analize ? Ni sa spus k miercuri dimineata se face operatia sa nu manance si sa bea , dar nu stim cu se pdocedeaza deacea sunt asa confuzsper sa aflu de la dumneavoastra cat mai multe , va multumesc din suflet
    Ai

    • Nu este o fericire acest diagnostic, iar daca este la un singur ochi ati ajuns destul de tarziu. Ochiul poate fi deja ambliop. Dupa operatia de cataracta, vor trebui multe controale, ochelari, exercitii specifice. Puteti citi informatii pe acest blog.
      Nu exista operatie fara riscuri, si avand in vedere ca acest diagnostic reprezinta o malformatie congenitala, este nevoie de un consult pediatric foarte serios pentru a elimina si existenta altor malformatii si la alte niveluri. In cazul in care mai doriti alti copii, va sfatuiesc sa faceti teste genetice pentru ca probabilitatea ca si ei sa aiba aceste afectiuni este foarte mare. Avem printre pacienti familii cu 4 copii de varste diferite, toti cu cataracta congenitala.

  • Stiu ca nu apartin subiectului,dar topicul despre strabism era inchis pentru comentarii.
    Ma numesc Bogdan,am 21 de ani si am strabism la ochiul stang de la 2-3 ani plus miopie (vad 5-10% cu stangul) La 5 ani,din pacate,am fost operat de catre dnul doctor Boeras ,operatie care a fost nereusita .
    Acum 3 ani am fost operat de catre dr Luminita Theodorescu pe 2/3 de muschi si s-a centralizat cat de cat,insa a revenit intre timp,dansa spunand din timp inainte de operatie,ca din prima operatie ce o va efectua nu garanteaza ca va putea reusi o centalizare 100 % ,ci din macar a2-a .
    Intrebarea mea este,cat ar costa operatia de strabism la Clinica de Oftalmologie Bucuresti.Momentan nu imi pot permite sa ma operez din nou la acea clinica privata.
    Mentionez ca sunt asigurat CAS ,prin locul actual de munca .

  • Buna seara!Fetita mea are 2 ani si 3 luni si azi a fost diagnosticata cu chalazion la ochiul drept pe pleoapa inferioara pe interior-i s-a prescris Tobradex picaturi si unguent 13 zile apoi operatia care implica anestezia generala.Am citit tratamentul de pe blogul d-voastra si as vrea sa il urmez.Sunt din Braila si nu stiu daca e vreo farmacie care sa prepare acest tratament.As dori sa va intreb cate picaturi se pun si la ce interval(am citit ca la un interval de 2 ore) si daca e necesar si tratamentul impotriva recidivelor?
    Multumesc.

    • Va rog sa recititi articolul, aveti acolo toate raspunsurile.

      • Buna seara!Ma scuzati ca va deranjez/Am luat picaturile preparate la farmacie dar acum nu stiu cum sa le administrez,nu stiu care e intervalul orar ca sa ma incadrez cu ambele coliruri(fetita are 2 ani si am citit ca trebuie administrate la 2 ore distanta una fata de cealalta)ptr ca trebuie sa iasa 5 picaturi pe zi din ambele coliruri .Multumesc

        • Nu inteleg intrebarea dumneavoastra. Incepeti atunci cand se trezeste (sa zicem ora 9) si pana cand se culca (sa zicem ora 9 seara), puneti picaturile alternativ, indiferent de cate ori inseamna asta. Important este sa fie puse din ora in ora alternativ cat este copilul treaz. Evident ca adaptati picaturile la orarul copilului, nu invers.

          • Buna ziua!Ma scuzati ca va deranjez!Ii pun fetitei mele picaturile in ochi din 2 in 2 ore de sambata-azi e marti ,i-a mai disparut din infectie(nu se mai vede asa galben),dar are pleoapa putin mai umflata ca inainte.E bine sau nu?

                • Buna ziua!Ma scuzati ca va deranjez.Suntem in a 7-a zi de tratament,chalazionul vechi s-a retras,dar a aparut tot pe acceasi pleoapa aproape de radacina genelor altul mai mic,iar pleoapa tot umflata si un pic rosie este.Este bine oare?Multumesc

                  • Recititi va rog articolul. Scrie clar ce trebuie sa faceti, cat sa continuati tratamentul, cat sa asteptati sa retraga dupa tratament si cum sa faceti preventia recidivelor.

                    • Buna seara!Ma scuzati ca va deranjez-dar sunt disperata,nu stiu ce sa mai fac.Suntem la o luna dupa tratament si fetitei mele nu i s-au retras salazioanele de pe pleoapa inferioara,mi se pare ca i-a mai aparut unul,iar pleoapa inferioara este umflata,rosie pe interior.I-am luat acum si sirop Noni.Nu stiu ce sa mai fac.Am auzit ca pot sa-i fac si o antibiograma din secretia conjunctivala ptr a vedea la ce subst e sensibil stafilococul.Va rog sa-mi spuneti ce sa fac ca fetita m ea sa nu ajunga la operatie.Multumesc

                    • Inseamna ca este un copil cu o imunitate precara, ar trebui sa vorbiti cu pediatrul pentru niste analize complete. Puteti relua tratamentul cu picaturi timp de 7 zile.

                    • Buna seara!Vroiam sa va mai intreb daca pot sa-i mai dau inca o data tratamentul de pe blogul d-voastra( a trecut o luna de cand i l-am dat pe celalalt).Salazionul poate afecta vederea?

                    • Orgeletul nu are nicio legatura cu vederea dar vreau sa stiti ca disperarea dvs exagerata se rasfrange asuora copilului, scazandu-i si mai mult imunitatea pentru ca orice copil simte stresul mamei, mai ales cand este asa de exagerat. Atata timp cat afectiunea nu este grava si se poate trata, comsider ca este nevoie de mult mai mult echilibri pentru reusite tratamentului.

                  • Multumesc ptr raspuns.Acum i-a aparut salazion si pe pleoapa superioara,iar pleoapa inferioara este f umflata si are mai vreo 3 salazioni.O sa-i mai dau pic 7 zile si luni voi primi rezultatul la antibiograma.MUltumesc inca o data.Sper sa se retraga de la sine.

                    • Buna ziua!I-am facut antibiograma la secretia conjuctivala si iesit
                      Acinetobacter spp sensibil la Ciprofloxacin,gentamicina,tobramicina,trimetoprim/sulfametoxazol,
                      ceftazidim,cefepime,ticarcilin,piperaciclin,pefloxacin.

                      Mentionez ca fetita are salazion.Ce parere aveti-este grav?Nu am fost inca la pediatru-maine ma duc.Ma scuzati inca o data.

                    • Buna ziua!Am fost la d-nul doctor pediatru cu rezultatul antibiogramei si i-a dat fetitei Sumetrolin 10ml la 12 ore.Este bine?Multumesc

                    • Puneti Tobradex 3/zi si 3/zi ciprofloxacina, AKTERNATIV, in ochiul afectat, timp de 7 zile. Nu cred ca tratamentul oral poate rezolva problema.

                    • Buna seara!I-am pus tobradex si ciplox in ochiul afectat-ploapa inferioara este umflata iar in interior se mai vad salazionii,nu sunt f mari,dar se vad dar cel de pe ploapa superioara s-a marit considerabil(putin mai mic decat un bob de mazare).Picaturile pe care i le-am pus in pleoapa inferioara ajung si pe pleoapa superioara?

                    • Evident ca se duc si in pleoapa superioara, cum puteti intreba asa ceva?? Daca s-a marit inseamna ca functioneaza tratamentul.

  • Sărut mana, puteți să-mi răspundeți și mie dacă aveți timp?… Mulțumesc mult.

  • Bună seara., fetița mea are 6 anișori și anul trecut la 5ani a fost operata de strasism ambii ochii,, oare o sa poarte ochelari toată viața? Mulțumesc

  • Am uitat sa va spun k fetita poată ochelari de la vârsta de 3 ani,,, e posibil sa poarte mulți ani după operație?

  • sarut mana numele meu este capatan anca si am un baietel de 3ani si 2 luni.la varsta de 5luni jumate a fost operat de cataracta congenitala iar dupa o saptamana de cataracta secundara de dna dr coviltir.apoi dumneaei m-a trimis la dna dr ciubotaru andreea de la clinica infosan din bucuresti si de atunci merg periodic la dansa. de la varsta de 6 luni poarta ochelari, a pornit de la +9 la OD si +3 sfera, +1,25 cilindru, 60grade la OS.in prezent are +3 sfera, 2,25 cilindru, ax 115 grade la OD si +1 cilindru si 70 grade la OS. la OD mai are microoftalmie, nistagmus si strabism convergent si vede 10% cu OD si 80% cu OS,dna dr ciubotaru ne-a recomandat sa-i fac ocluzi 5,6 ore pe zi inca de la varsta de 6 luni dar va spun cu regret ca nu reusesc sa-i fac mai mult de 2 ore pe zi.va rog din suflet sa-mi spuneti ce mai pot face pentru copil in momentul de fata pentru al ajuta si mai mult, chiar nu exista alte remedii pt aceste boli nici in alta tara?imi recomandati sa mai merg si in alta parte sau sa raman la dna dr ciubotaru? dansa mi-a spus ca la varsta de 6 ani il poate opera de strabism iar in ceea ce priveste nistagmusul nu se stie daca se va ameliora vreodata. va multumesc anticipat

    • Din pentru nistagmus si microftalmie nu exista posibilitate de vindecare niciunde. In schimb pentru strabism si ambliopie da. Daca nu puteti face 5-6 ore ocluzie, faceti cate 2 ore intermitent (2 ore acum, peste cateva ore akte 2 ore etc). Din oacate este singura solutie pentru a pastra si ameliora vederea. Din pacate sunt malformatii redutabile, si grija mare, pentru ca daca mai doriti alti copii, trebuie sa faceti sfat genetic oentru ca sunt sanse mari sa aiba aceleasi probleme.

  • Buna doamna doctor,
    ma adresez cu o problema asupra caruia am cateva nelamuriri pe care sper sa imi raspundeti.

    Am diabet tip 1 de 20 de ani. In tot acest timp nu am avut probleme severe cu vederea. In vara aceasta am trecut pe o noua schema de tratament care se pare ca imi provoca dese hipoglicemii. Acest lucru a agravat retinopatia diabetica, pana la stadiul proliferativ in doar 4 luni de zile.
    Am avut sangerari in vitros care au provocat cicatrici care au inceput sa traga de retina. Acelasi lucru l-am patit la ambii ochi.

    Diagnosticul este acum de retinopatie diabetica proliferativa cu tractiune de retine. Exista cicatrici formate care trag de retina.

    Mi s-a propus si am facut operatie de vitrectomie pentru curatarea cicatricilor formate la ochiul stang cu folosirea de ulei pentru stabilizarea retinei. In aceiasi operatie mi-a fost administrat Avastin si sedinta laser PRP.
    Operatia a fost un success si in momentul de fata vederea este buna insa uleiul folosit ma blocheaza sa vad detalii.

    Motivul pentru care va scriu este ca doctorii mi-au propus sa ma operez si la ochiul drept fara ca sa stiu inca rezultatul pe stangul si mi-e frica de pierdea vederii de detaliu in totalitate. In acelasi timp mi s-a spus care sunt si riscurile (detasarea retinei si pierderea vederii centrale)

    E clar ca vederea finala depinde foarte mult de cat de grav a fost conditia inainte de operatie, si doctorilor le e greu sa zica un pronostic final.

    Avand in vedere ca eu cu ochiul stang (cel operat) inca vedeam sa citesc la apropiere, care ar putea fi pronosticul dupa eliminarea uleiului ce se afla acum in ochi? Voi recapata vederea sa pot citi (chiar si cu ochelari)

    De ce s-a ales folosirea uleiuliu? Este retina in pericol de detasare in urma procedurii de curatatare a cicatricilor? Este posibil sa fi avut retina detasata fara a vedea schimbari in campul visual.

    In momentul asta sunt indecis pentru operatia la ochiul drept si afland raspunsul la intrebarile de mai sus m-ar ajuta sa iau o decizie.
    Multumesc

  • Buna ziua D-na Pop
    Ma numesc Morosanu Bogdan sunt din Bucuresti,am 46 ani.

    Am fost diacnosticat cu Ketatida in dataa de 21.11.2014 la camera de garda a spitalului DE oftalmologie.Am primit eteta cu Trobex picaturi si unguent.
    Dupa o saptamina am revenit si misa spus ca ar fi vorba de onjunctivita virala. Am primit tratament Floxal si Aciclovir unguent , Myabak.
    Ieri 10.12.2014 am fost la cabinetul Dlui Doctor Potop unde am fost consultat de dinsul si mi-au fost extrase niste membrane de sub pleoapa ochiului sting cu suspiciune de origine gonococica.
    Dl doctor Potop mi-a prescris Vigamox picaaturi din ora in ora.
    Am ost trimis la Policlinica Pajura pt. examen secretii.
    Azi am sunat dupa rezultat si au spus ca am stafilococ auriu si sa ridic rezultatul miine dupa ora 12.
    De asemenea am fost indrumat la camera de garda zilnic pt. spalaturi si eliminat membrane.
    Va rog sa ma sfatuiti unde sa merg deoarece la camera de garda am fot primt cu greu si sfatuit sa merg in alta parte deoarece trebuie sterilizata dupa ce mi se face mie tratamentul.
    Imi cer scuze pentru eventualele greseli, dar vad ca prin ceata cu ochiul sting.
    Va multumesc anticipat pt. raspuns si va doresc multa sanatate si un an care vine plin de bucurii.

    • Aveti vreun motiv pentru o suspiciune de conjunctivita gonococica? Cine v-a consultat la spitalul nostru? Lucrati in sectoarele 1, 2 sau 3? Daca nu, adresati-va ambulatoruilui de specialitate din spitalul Universitar.

  • BUNA SEARA DOAMNA DOCTOR MONICA POP AM NASCUT ACUM 2 SAPTAMANI UN BAIETEL SANATOS SI IA APARUT LA UN OCHISOR O SECRETIE ALB GALBUIE .MIA FOST RECOMANDAT IN MATERNITATE SA TRATEZ PRIN SPALARE CU SER FIZIOLOGIC APOI SA DAU CU KANAMICINA OFTALMICA IAR MEDICUL DE FAMILIE MIA RECOMANDAT NETTACIN PICATURI .NU STIU SI NU SUNT IMPACATA CE SA FOLOSESC .AM MARE INCREDERE IN CUVANTUL DUMNEAVOASTRA CA MEDIC SPECIALIST DEOARECE MAMA A FOST TRATATA DE DUMNEAVOASTRA CU MARE SUCCES DE KERATITA HERPETICA SI ACUM ESTE FOARTE BINE VA MULTUMESC PT INTELEGERE

    • Doamna, ati citit blogul inainte de a posta? Ati citit “imperforatia de canal lacrimo-nazal la nou-nascut”? De ce mergeti la medicul de familie pt afectiuni oftalmologice? Offff…sper sa nu ii fi facut rau copilului…

  • nu am stiut unde sa caut dar despre imperforatia de canal lacrimo-nazal la nou nascut dar am gasit comentariul dv si va multumesc foarte mult . copilului iam pus picaturi doar o zi dupa care v-am contactat pe dv si am incetat sa ii mai pun acum ii pun ser fiziologic atat si o sa ma duc la oftalmolog.in maternitete mi s-a spus ca in caz de apare o secretie sa dau cu kanamicina ca e normal la copii nou nascuti acea secretie ”ca si cum ar fi tras curent la ochisori”.copilul nu are ochisorul umflat nici rosu il deschide putin si ii lacrimeaza putin si facand secretie alb- galbuie nu foarte multa ii sterg dimineata si pe parcursul zilei cand apare .totusi nu stiu de ce doamnele asistente si doctoritele care vin de dimineata pt a controla copii recomanda asa ceva pt ochisori .

  • Am citit despre imperforatia-canalului-lacrimo-lazal-la-nou-nascut-si -sugar. Am inteles despre ce este vorba in comentariu.va multumesc mult sfaturile pe care ni le dati atat de explicite pe intelesul tuturor

  • Buna ziua doamna doctor,

    Va scriu in numele mamei mele.Nu mai vede absolut deloc cu ochiul drept.Am fost la Spitalul de oftalmologie din Bucuresti la doamna doctor Livia Sram si diagnosticul este cataracta cortico-nucleara.Am dori o programare pentru un consult la cabinetul dumneavoastra privat daca se poate.

    Va multumim!

  • Buna ziua doamna d-na Pop
    Dupa un consult oftalmologic am fost gasit cu ruptura de retina veche dar care nu s-a manifestat brusc doar in timp, de un an am facut 2 interventi chirurgicale in nord-vestul tari cu implant de silicon si aer dar nu sa atasat, dar ma pregatesc de a3- a operatie, dar probabil nu o sa reuseasca. Sunt foarte dezamagit dar nu contest interventia domnului doctor, un om foarte respectos. Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat sau o recomandare.Va multumesc frumos.

  • Buna seara stimata doamna doctor,

    In primul rand imi cer scuze ca postez aceasta intrebare la topicul despre cataracta, insa nu am gasit altul potrivit pentru problema pe care as vrea sa o supun atentiei dumneavoastra. Cu multa incredere si admiratie atat pentru pentru omul, cat si pentru profesionistul care sunteti, ma adresez domniei-voastre, cu rugamintea de a aduce putina lumina la figurat, dar poate si la propriu, in cazul bolii mamei mele, in varsta de 73 ani. Aceasta i-a fost depistata de-abia anul acesta, la inceputul lunii decembrie (in conditiile in care, anul trecut, la controlul oftalmologic efectuat in Targoviste, i s-a spus ca are ambii ochi perfect sanatosi ), cand s-a plans ca nu mai vede cu ochiul drept si ca urmare i s-a facut o tomografie (pe care v-o atasez).
    Diagnosticul a fost: degenerescenta maculara legata de varsta (motiv pentru care i-au fost recomandate injectii intraoculare cu AVASTIN), care din pacate nu se pot face in Targoviste (noi neavand – dupa cate m-am interesat – nici macar o clinica privata la care sa apelam pentru acest tratament). Din acest motiv ne-am adresat si unui medic din Bucuresti, care ne-a confirmat ca se pot face la o clinica privata de aici, dar in nici un caz in ochiul drept (deoarece nu se mai poate face nimic pentru acesta) – in conditiile in care doctorul din Targoviste le-a recomandat pentru ochiul drept, pentru mentinerea vederii la nivelul actual si dupa aceea pentru ochiul stang, la care se pare ca boala este intr-un stadiu mai putin avansat.
    Intrebarile pe care as dori sa vi le adresez, sunt urmatoarele:
    – Se mai poate face ceva pentru ochiul drept (injectii, chirurgie laser, orice altceva), pentru a pastra vederea in stadiul actual?
    – Ce se poate face pentru ochiul stang, pentru a nu mai ajunge in aceeasi situatie?
    – Unde putem face aceste injectii cu AVASTIN (in situatia in care acestea sunt recomandabile macar pentru ochiul stang) si cum trebuie sa procedam in continuare?

    Asa cum am mentionat mai sus, am atasat tomografia si diagnosticul dat de medic la link-ul de mai jos:

    https://docs.google.com/document/d/1rzwFYwPhNJTICiZ4HtPoehLvun_LO7112tQiqKzVy-E/edit?usp=sharing

    Va multumesc cu anticipatie.

  • Buna ziua doamna doctor.
    Va scriu pentru ca am o problema, de jumatate de an m-am procopsit cu un chalazion la ochiul stang,am tinut tratamente cu Opatanol, Tobradez picaturi, unguent, Flumetol, dar fara nici un rezultat. M-am operat acum 2 saptamani, dar dupa operatie mi-a aparut un altul si la ochiul drept. Am citit articolul dumneavoastra cu acea reteta preparata in farmacie, intrebarea mea este, daca as putea folosi acest tratament chiar si in cazul in care m-am operat si la ce ochi? la ambii sau doar la cel la care am in prezent chalazionul. Am fost diagnosticata si cu o blefarita, de asemenea am gasit articolul publicat de dumneavoastra despre Blefarita scumoasa, de mentionat este ca eu nu am aceste scuame la baza genelor, ci doar o usoara zona mai alba la baza lor…ar fi valabil acelasi tratament, sau ar trebui sa fac altceva?
    Astept cu nerabdare raspunsul dumneavoastra.
    Va multumesc!

    • Imi pare rau ca nu ati gasit blogul mai devreme. Faceti tratamentul impotriva chalazionului numai la ichiul la care il aveti, si faceti tratamentul pentru blefarita scuamoasa.

      • Va multumesc pentru timpul acordat. Am sa urmez tratamentul dumneavoastra.

      • Buna ziua doamna doctor. Am început tratamentul împotriva chalazionului acum 6 zile, in urma cu 2 zile am început sa simt o oarecare jena foarte putin dureroasa, la pleoapa superioara unde am acest chalazion, exact la baza genelor nu ma doare când clipesc, decât daca intind pleoapa, la atingere sau daca trag putin de gene. Am observat in aceasta dimineata si o usoara tumefiere a pleoapei la baza genelor. De menționat ca atunci când imi pun colirele la cel de al doilea, cel cu oxacilina simt o foarte mica usturime a ochiului de 1 secunda 2, poate ceva normal. Ce ar trebui sa fac? Sa întrerup tratamentul sau ce mi se întâmplă e o reactie normala? Astept răspunsul dumneavoastră. Va multumesc!!!

        • Nu inteleg pentru care motiv atingeti pleoapa, trageti de ea sau de gene?? Sper ca nu va fardati, alt motiv pentru care ati face asa ceva nu vad. Nu este normal ca o zona inflamata sa doara la atingere? Continuati tratamentul.

          • Nu am mai folosit nici un fel de machiaj de când mi-a apărut prima data acel chalazion, dar am simtit o durere într-o dimineata când mă spalam pe fata, apoi la palpare am observat ca ma doare usor. Am crezut ca aceasta reactie poate fi de la acest tratament. Va multumesc mult doamna doctor.

  • Buna ziua ! In primul rand imi cer scuze pentru faptul ca mesajul meu nu are legatura cu topicul dvs. Vreau sa va cer sfatul intrucat nu stiu incotro sa apuc. In urma cu aprox o luna am avut senzatia de corp strain in ochi si uitandu-ma in oglinda , am observat o brida intre conjunctiva bulbara si cea tarsala. Atat superior cat si inferior. Am mers la consultatie la un reputat medic oftalmolog din iasi care mi-a pus diagnoaticul de Simblefaron pleoapa superioara si inferioara si Sdr ochi uscat ( la testul Schirmer nu am avut deloc secretie lacrimala). Dl doctor a zis ca poate sa puna simblefaronul pe seama sindromului de ochi uscat , dar ca se gandeste si la pemfigoid ocular cicatricial desi are mari dubii. Mi-a recomandat Systane zilnic si control peate 1 an. Mentionez ca problema este la un singur ochi , ca momentan nu imi produce nici un disconfort si ca nu am avut in antecedente probleme oftalmologice. Acum nu stiu cum sa procedez. Sunt ft speriata. Sunt studenta in an terminal la medicina si ma terorizeaza ideea acestei boli (pemfigoid) dar si al tratamentului (imunosupresoare). Asa ca va rog sa imi dati un sfat ! Ce sa fac ? Sa insist pt o biopsie ? Pot aparea asemenea cicatrici conjunctivale pe baza unui ochi uscat si atat ? Multumesc….

    • Necesitati obligatoriu un consult dermatologic pentru precizarea diagnosticului. Reveniti apoi, va rog.

      • Multumesc pentru raspuns ! Am fost la consult dermatologic. Medicul dermatolog considera ca nu este vb despre pemfigoid. Ma refer doar pe baza examenului clinic. Nu considera ca este ceva sistemic. Nu am alte leziuni de mucoasa/piele, in alte localizari. Cel putin nu vizibil. Singurul loc este la nivelul ochiului drept. Sunt derutata, pentru ca asa cum am mentionat la primul comentariu , nu am avut probleme oftalmologice in trecut,cel putin nu simptomatice. Singurul diagnostic obiectiv, cert in momentul de fata este Sdr. de ochi uscat. Si nici acesta nu m a deranjat pana sa aflu de el. De aceea ma intreb ce ar trebui sa fac ? Ar trebui excizat acest simblefaron si facut biopsie ? Ar trebui doar sa l urmaresc ? Poate aparea doar pe baza sindromului de ochi uscat ? Multumesc!

        • Nu, categoric nu din cauza ochiului uscat. Parerea mea este sa va programati la dna dr Prof. Olga Simionescu la dermatologie la Bucuresti, si la oftalmologie la Dr Schmitzer la noi la spital. Eu va ajut cu tot ce pot daca este cazul.

          • Va multumesc din suflet dna. Profesor! Conteaza atat de mult pt mine ! Asa voi face , voi reveni la inceputul lunii februarie dupa sesiune. Am o nelamurire insa, dupa cum am citit pe site-ul spitalului, am nevoie de bilet de trimitere de la un medic specialist oftalmolog? Deci trebuie sa merg la un medic oftalmolog pt o trimitere de acest gen ? Va multumesc inca o data ! Va doresc Sarbatori fericite !

  • Buna seara. Imi puteti spune, va rog, daca schema de imunizare se poate face si pt un copil de 2 ani cu orjelet recidivant ? Multumesc

  • Buna seara dna doctor!!Craciun fericit!!Acuma am gasit siteul si vreau sa va rog daca puteti sa imi raspundeti si mie.Am un baiat de 15 ani care la virsta de 5 ani jum a fost operat de cataracta congenitala unilaterala!!La citeva saptamini a facut cataracta secundara si a fost din nou operat cu laserul.Dl Dr Filip.Dar atunci a zis ca nu a putut sa indeparteze toata albeata si a mai ramas.Acuma mai vad ca se tot plimba albul acela prin cristalin.Citeodata nu se vede deloc dar citeodata e vizibil mai tare.Oare se mai poate face ceva?Vreau sa va mai spun ca cu acel ochi nu vede prea bine fiindca am descoperit prea tarziu boala.Cu celalalt vede foarte bine.Va multumesc!!

    • Trimiteti va rog cateva poze din fata atunci cand se vede si cand nu se vede “albeata”, pe adresa de mail a spitalului impreuna cu aceste mesaje.

      • Doamna doctor, avem doi gemeni prematuri, care au stat 30 zile in maternitate si au contactat o conjunctivita.
        Am facut analiza secretiei si lui Mihai i-a iesit stafilococ alb hemolitic sensibil la cefuroxim, clindamicin si augmentin, iar Gabriel are stafilococ patogen sensibil la clindamicin. Am fost la medici si tratamentele cu alte substante nu au dat rezultate(tobrex, floxal, l-optic), iar pentru aceste medicamente nu s-au pronuntat, pentru ca sunt prea mici(8 luni). Va rugam sa ne indrumati cum este mai bine si va multumim.

        • Tratamentul este o f mare greseala si nu este vorba de o conjunctivita, cititi va rog articolul despre imperforatia de canal lacrimo-nazal de pe blog.
          Copiii au fost examinati pentru retinopatie de prematuritate?

          • Multumim doamna doctor pentru raspunsul dumneavoastra si va
            rugam sa ne indrumati in continuare cu o programare la
            dumneavoastra sau la un coleg pentru rezolvarea problemei.
            Copiii au fost examinati pentru retinopatie de prematuritate
            la Filantropia, acolo unde am fost internati si au iesit bine
            la controale.
            Mentionez ca doar un copil are simptomele imperforatiei de canal lacrimo-nazal,celalalt nu are nici un fel de secretie la ochi.
            Va multumim!

  • Doamna doctor, am avut o miopie de -9, la 60 ani am facut cataracta la ambii ochi si m-am operat. Dupa 3 ani am facut si cataracta secundara, deasemeni mi s-a facut o interventie cu laser, dar acuitatea vizuala mi-a scazut. Port ochelari de distanta 0.75 si de aproape 1.50. De mai multa vreme aveam niste firisoare ce se plimbau si ma incomodau la vedere care s-au indesit, mi s-a spus ca sunt tulburari de corp vitros si ma deranjeaza din ce in ce mai tare. Iau mirtilene forte ca tratament. Va rog indrumati-ma pentru ce mai trebuie sa fac.
    Va multumesc

    • In primul rand trebuie sa purtati corectie conform autorefractometriei. Apoi, luati in afara de Mirtilene, Vitreoclar. Din pacate aceste tulburari vitreene nu se amelioreaza asa ca va veti obisnui cu ele. Cu un ochelar corespunzator, corect prescris si corect efectuat, puteti face orice efort intelectual (scris, citit, TV, cusut, integrame etc). Acesta va va ajuta mult.

  • Craciun fericit!
    Doamna prof. dr. va cer sfatul si ajutorul pentru sora mea in varsta de 46 de ani.
    In anul 2013 a fost depistata cu virus hepatic C. In luna mai 2014 acuzand probleme oftalmologice a mers la medic fiind diagnosticata in urma tomografiei cu degenerescenta maculara. Primeste tratament cu Vitalux. In iulie 2014 incepe tratamentul cu interferon si Ribavirina. Dupa 3 luni virusul este nedetectabil. Concomitent primeste tratament cu Xanax si Coaxil pentru a stopa depresia data de interferon. Acuzand iar dureri de ochi, senzatia de nisip, de ceata merge la control. Diagnostic – cataracta incipienta ambii ochi si blefarita eritematoasa.
    Va cerem sfatul: lasam degenerescenta maculara si cataracta pe “planul doi” pana la terminarea interferonului – inca 6 luni – sau trebuie intervenit.
    Acum ia tratament cu Maculshield.
    Va multumesc! Sarbatori fericite!

  • 1. Am fost la dvs acum un an. Aveam o tensiune intraoculara mare (in jur de 30), totusi fara alte simptome sau teste (am fact atunci camp vizual) care sa indice glaucom. Dvs mi-ati recomandat picaturi. Le-am luat un timp, apoi am facut o pauza si am mers (in Franta, unde locuiam atunci) la un control – tensiunea era buna, nu am mai continuat cu picaturile. Si in RO am facut de curand un control (dr Selaru) si mi-a zis ca e totul ok.

    2. Acum problema este ochiul drept (la care tot acum un an jumate am avut o conjuctivita urata cu afectarea corneei). Simptomele mele (de cateva luni) sunt: senzatie de jena in ochi, vedere incetosata (parca se pune o pacla de ceata pe ochi), durere nu neaparat, dar un fel de tensiune. Pur si simplu fata de ochiul stang, pe acesta “il simt”, ma jeneaza. Dr Selaru, medicul meu mi-a zis ca ochiul pare in regula, sa nu imi fac griji. Mie imi e greu sa nu imi fac griji cand nu vad bine cu ochiul respectiv si ma jeneaza in permanenta. (La un prim consult mi-a recomandat sa fac analiza virusologica. AM facut, doar la ochiul drept – a iesit pozitiv virus herpetic 1; am facut tratament si general si local la ochiul drept timp de o luna; am refacut analiza la AO si a iesit pozitiv stangul si negativ dreptul; de aici deduc ca simptomele mele nu erau provocate de acest virus, intrucat simpomele persista la ochiul drept, desi virusul a disparut, iar ochiul stang nu ma deranjeaza deloc. Dr mi-a recomandat sa continui tratamentul la ambii ochi – profilactic.) Ce ma sfatuiti sa fac? Sa continui tratamentul (Zovirax si inca niste picaturi si Systane)? Care ar putea fi cauza problemei? Sa mai vad alt medic? As putea sa mai ajung la dvs? Va multumesc si doresc sarbatori fericite si “La multi ani!”

  • Buna ziua.IN PRIMUL RAND VREAU SA VA DORESC UN AN NOU FERICIT,CU MULTE IMPLINIRI ALATURI DE CEI DRAGI si LA MULTI ANI. DOAMNA DOCTOR ,in urma cu doua saptamani am fost cu fetita mea in varsta de 10 ani la un consult oftalmologic,si aparatul I-a gasit +4,75 ochiul stang,si +0,75 ochiul drept. MI SA SPUS SA FORTEZE OCHIUL STANG PRIN APLICAREA UNEI OCLUZII PE OCHIUL DREPT.AM INTREBAT DACA O POATE AJUTA SUCUL DE MORCOVI,SAU ALTE VITAMINE,-IAR RASPUNSUL A FOST NU, PENTRU CA OCHIUL ESTE MATUR.(ACUM POARTA OCHELARI CU DIOPTRIA DE +2 OCHIUL STANG,IAR DUPA 3 LUNI, DR.A SPUS CA O SA-I SCHIMBE LENTILELE-OCHIUL STANG +3,25 IAR OCHIUL DREPT +0,75.)IN ACEST CAZ VA ROG DIN SUFLET CE MA SFATUITI SA FAC ? EXISTA VREO METODA DE IMBUNATATIRE, RECUPERARE,SAU REDUCERE A DIOPTRIEI ? IN SPERANTA CA IMI VETI RASPUNDE ,VA MULTUMESC DIN SUFLET

    • Va rog nu transformati copilul intr-un iepuras, nu ajuta cu nimic nici sucul de morcovi nici nimic altceva de acest gen (afine etc). Copilul dvs trebuia dus la oftalmolog la 3-4 ani, ASA CUM RECOMAND PESTE TOT IN MEDIA DE 20 DE ANI INCOACE. Acum copilul dvs este ambliop si asta era reversibil pana la varsta de 6 ani (acoperirea pt a forta ochiul etc). La 10 ani, este ireversibil. Ochelarii trebuie insa purtati PERMANENT. Va rog cititi articolele despre ambliopie de pe acest blog.

  • Buna seara, am un copil de 7 saptamani si in urma cu 3 saptamani am observat pe ochiul stang un punct alb pe pupila. Am fost la un consult oftalmologic si diagnosticul a fost cataracta congenitala punctiforma. Recomandarea medicului a fost urmarirea cataractei daca evolueaza si un consult la 6 luni. Dna doctor a spus ca baietelul vede si nu ii influenteaza vederea. Ce imi recomandati dvs?
    Va multumesc!

  • Buna ziua, doamna doctor si La multi ani! As dori sa va adresez o intrebare, mai exact sa va prezint cazul meu: in septembrie 2014 am avut o conjunctivita bacteriana aparuta in a doua zi a ciclului menstrual, dupa ce m-a durut capul in partea cu ochiul drept, cel la care s-a dezvoltat pana la urma conjunctivita. Am fost la oftalmolog atunci, mi-a dat Vigamox si mi-a trecut in cateva zile. Acum o luna, in decembrie, am patit exact acelasi lucru, tot in a doua zi a ciclului menstrual, tot dupa o durere de cap asemanatoare. La fel, mi-am cumparat Vigamox a trecut. Acum sunt la inceputul menstruatiei si prezint aceleasi simptome, conjunctivita nu a aparut inca, insa as dori sa va intreb daca dv credeti ca toate aceste simptome au o legatura intre ele, daca ar trebui sa mai consult un alt medic sau sa fac o radiografie pentru a exclude sinuzita. Mentionez ca am si endometrioza (operata in mai 2014, dar acum am iar un alt chistulet de 3 cm) si, tot citind pe internet, am gasit ca conjunctivitele pot aparea si in cazul unor boli digestive eu avand probleme si la acel nivel, asta pe langa faptul ca aderentele endometriozice au fost prezente si in ansele intestinale. Multumesc frumos!

    • Conjunctivita pare a fi virala si nu bacteriana. Daca apare, va rog sa descrieti simptomele, fara a face vreun tratament.

      • Va multumesc! Da, virala, am vrut sa spun ca nu era alergica. O sa revin cu descrierea simptomelor daca se declanseaza din nou! O zi buna!

      • Preventiv, as dori sa va descriu simptomele de luna trecuta, nu de alta, dar acum o luna conjunctivita a aparut in a 2-a zi a ciclului, intr-un interval foarte scurt: am adormit la ora 12 noaptea si la ora 2 m-am trezit cu ochiul drept lacrimand si, din jumatate in jumatate de ora era din ce in ce mai rau, pe la ora 5 nici nu mai puteam sta cu el inchis – aveam foarte multe urdori care imi impaienjeneau privirea…urdori care semanau cu puroiul, adica erau mai inchise la culoare…era ca o infectie, nici nu stiu cum sa explic exact. plus ca ma durea capul in partea dreapta, deasupra ochiului, deasupra sprancenei…Va multumesc inca o data!

  • Sărut mâinile și La Mulți Ani, Doamna Profesor Doctor Monica Pop.
    Am și eu o fiică, elevă în clasa a-VI-a, în vârstă de 11 ani și 11 luni, are o miopie -2, oare este corect pentru vârsta ei, eu cred că nu este corect pentru vârsta ei. Poartă ochelari și este sub control periodic la 6 luni.
    Ultima vizită la oftalmologie a efectuat-o la 10-XI-2014.
    Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns.
    Vă doresc o zi minunată!

    • Ce intelegeti prin “corect pentru varsta ei”? Dioptriile normale sunt de 0. Copilul dvs are miopie iar aceasta va creste atat cat creste si ea. Pt a o corecta, trebuie sa poarte ochelari permanenti. Sa va traiasca fetita!

  • Buna ziua, doamna doctor va rog din suflet sa ma ajutati si pe mine macar cu un sfat ca nu mai stiu ce sa fac am dureri groaznice de ochi(mancarime, senzatia de corp strain,senzatia de arsura si am pleoapa umflata) mai ales dimineata cat si pe parcursul intregi zile indiferent de perioada am fost in urma cu 2 an la medic cand am avut primele simptome am urmat tratament pt conjunctivita tratament care nu a avut nici un efect am schimbat medicul si am fost diagnosticat cu blefarita urmand tratamente dupa tratamente si pt aceasta fara nici un rezultat dintre numeroasele retete care mi s au pescris o sa il descriu pe ultimul care consta in vitemine Macuofta 1tbpe zi, lacrisek spray, flumetol unguent 1pe zi seara ,Blu Gel 5pic pe zi, iridium servetele, blefaroshampon,am folosit si opatanol, netildex, iridium picaturi, am facut si analize de secretie oculara si au iesit fara probleme.
    La ultimul control d doctor mi a spus ca poate am alte probleme de sanatate nedescoperite ca nu poate sa isi explice de ce nu imi trece. Oare sa am acel sindromul Sjogren. Va rog sa ma ajutati ca sunt disperat mi s-a dat toata viata peste cap abia mai pot sa imi pastrez slujba din cauza acestor dureri.
    Va multumesc din suflet anticipat. Si va rog sa ma ajutati.

    • Am convingerea ca exagerati unele simptome. Ceea ce descrieti ar putea ilustra un sindrom de ochi uscat, care insa de obicei nu apare la oameni tineri. Iar unele simptome nu fac parte din acest sindrom. Va rog sa imi trimiteti 1-2 poze facute dimineata, la trezire, inainte sa va spalati pe ochi, pe adresa de mail a spitalului, impreuna cu aceste mesaje. Spuneti-mi si daca ati facut un test de ochi uscat.

  • Buna ziua doamna dr.Monica Pop și Un an nou fericit!Țin sa va spun ca sunt din R.Moldova. Ultimul diacnostic care mia fost pus a fost keratita,tratamentul prescris din:oftalmoferon,vizidol,corniregel 10 zile fara nici un rezultat pozitiv situația fiind aceiasi okii roși, la stîngul și pleoapele vederea scăzută cu ceață, fotofobia intensă și lumină din incapere ma deranjeaza,fiind mereu inlacrimati si cu senzatia de legatura, am citit despre boală respectiva problema este ca de la începutul lui 2014 am avut diferite diagnosorice:conjunctivita si de demodex am fost tratată…de la un tratament la altul situația fiind si mai rea.sunt disperată nădejdea rămasă e la Cel de Sus si la dumneavoastră, astept răspunsul si la o consultație daca e posibil privind diagnosticul corect si tratamentul corespunzator cît mai e ceva de facut

    • Trimiteti repede, daca puteti, o fotografie din fata, clara, cu ochii bine deschisi, pe adresa de e-mail a spitalului (o gasiti pe site-ul spitalului). Ati putea veni sa va vad duminica 18 ianuarie la spital? Va rog sa reveniti.

      • Va multumesc pt raspuns…vreau sa va mentionez ca de 10 zile aplic picaturi:interferon si am luat si pastile:doxicilina.okii momentan sunt mai bine (de obicei nu dureaza mult starea de bine) nustiu insa care e cauza probabil de la antibiotic… pe data de 18 ne prezentam la dumneavoastra,va multumesc,o zi buna

        • Cand veniti aduceti si picaturile cu dvs.

          • Buna ziua,
            Ca sa incep cu inceputul, de la varsta de 18 ani sunt declarata mioapa, am inceput cu -0.25 OD si -0.5 OS. La ora actuala port ochelar -6.0OD si -6.5 OS. Problema este ca aceasta miopie a tot crescut in decursul anilor si nu vrea sa se opreasca. Trebuie probabil sa mentionez ca, controalele oftalmologice sunt regulate si anuale, si in ultimii ani am purtat cu preponderenta lentile de contact night & day. In urma cu cateva zile, am fost diagnosticata cu o keratita punctata la OS, tratata cu Virgan si Tobradex din fiecare 4x1pic. Roseata si senzatia de corp starin in ochi a cedat, insa problema mea este ca si dioptria ochiului a crescut semnificativ. La controlul de dupa tratament, mi s-a spus ca, corneea este destul de afectata, domnul doctor mi-a facut si un control al dioptriilor si aici vroiam sa ajung… daca inainte de diagnosticul cu keratita purtam -6.25 pe lentila de contact si VEDEAM BINE acum nu vad bine nici cu -9. in momentul de fata am trecut la ochelar care efectiv imi provoaca ameteala si dureri de cap. Sunt oare acestea simptome normale(cresterea dioptriei intr-atat -9.0 OS, OD a ramas nemodificat)datorate de acestei keratite.
            In asteptarea raspunsului Dumneavoastra, va multumesc din suflet.

            Cu respect,
            Ioana Carabas, Arad

            • Va recomand sa faceti cat mai repede o topografie corneana pentru a confirma sau a infirma diagnosticul de keratoconus. Apoi reveniti.

              • Multumesc pentru raspuns. Aceasta topografie mi-a fost recomandata si de medicul specialist de la Arad, insa cu precizarea ca ea ar trebui facuta dupa o luna de la inceperea tratamentului pentru keratita. Asa ca dansul a programat-o in jurul datei de 20.02.2015. Daca credeti ca ar fi prea tarziu ma voi duce mai repede sa fac aceasta topografie. Va multumesc inca odata!!!

                • eu consider ca puteti, si este bine, sa faceti topografia acum.

                  • Multumesc. O voi face la inceputul saptamanii viitoare si revin cu un raspuns. Cu stima, Ioana Carabas

                    • Buna ziua,
                      Am facut respectiva topografie. Conform acesteia nu este vorba de keratoconus. Daca aveti nevoie de anumite date va stau la dispozitie. Ce credeti ca e de facut?
                      Multumesc pentru timpul Dumneavoastra!
                      Cu respect, Ioana Carabas

                    • Tratati keratita punctata pentru ca micile opacitati corneene sa se diminueze. Faceti un examen de fund de ochi, pentru a elimina posibilitatea existentei leziunilor de fund de ochi si vederea ar trebui sa se amelioreze. Tratamentul dvs pentru keratita NU este corect. Trebuie Maxidex, Trium si Corneregel. Tobradex SUB NICI O FORMA.

          • Buna ziua…eu am fost la dumneavoastra pe data de 18 ianuarie diagnosticul fiind keratita..vreau sa va multulesc pt timpul d-stra acordat si pt faptul ca sunt bine la momentul de fata…cu okiul sting am mai avut probleme dar tratamentul presris de d-stra ma ajutat foarte bine si rezultatul e foarte bun..am o intrebare la dumneavoastra, daca vor mai aparea probleme la okiul sting pot efectua iar tratamentul din virgan, corniregel si unguentul vitapos? Va multumesc

  • Bună seara Doamna Monica.
    În 2004 am fost operată la ochiul stâng (3 operaţii în total), în Bucureşti. Dintr-o joacă la şcoală am fost lovită cu foarfeca.
    Mi s-a făcut implant de cristalin, dar tot nu am văzut cu ochiul, decât foarte slab. Am purtat ochelari cam 2 ani, deşi nu mă ajutau.
    În prezent, am cataractă (ochiul stâng) şi miopie (ochiul drept). Port ochelari -5,5 dioptrii OS şi -2,0 dioptrii OD.
    Lumina puternică mă deranjează (Ex:soarele, zăpada) şi îmi lăcrimează ochii.
    Am consultat doi medici din Arad, unul mi-a spus că nu pot să mă operez, iar celălalt mi-a spus că se poate şi că o să vad perfect cu ochiul drept şi 50% cu ochiul stâng. Nu mai ştiu după cine să mă iau.
    Dvs. ce spuneţi, se poate să mă operez la Bucureşti ?
    Vă rog din suflet să îmi răspunde-ţi ! mulţumesc

  • Diagnostic: OS Pseudofak CP sinechii iridocorneene şi posterioare, cataractă secundară. (doar atât scrie pe bilet)
    Azi un alt medic mi-a spus că am şi astigmatism tot la OS.
    La ochiul drept, miopie.

    • Sub NICI o forma NU sunt de acord cu interventia chirurgicala cu laser in aceasta situatie. Nu este corect cine v-a propus asa ceva, putand exista riscuri majore de a ramane fara vedere.
      Daca puteti si doriti, veniti sa va vad la spital duminica 18 ianuarie la ora 12:30 cu aceste mesaje imprimate si multa rabdare.

      • Chiar în 18 ianuarie la 12:30, nu ştiu dacă o să pot ajunge. Dar cu siguranţă luna aceasta o să fiu în Bucureşti. O să vă caut pe dumneavoastră şi pe domnul Tătaru Călin, dânsul a fost cel care m-a operat în 2004, a lucrat foarte bine. Din păcate nu-mi răspunde la telefon, poate e în concediu.
        Vă mulţumesc din suflet că mi-aţi răspuns.
        O să ne vedem la Bucureşti.
        O zi bună în continuare, multă sănătate !

        • Eu am pacienti programati pe multe luni de zile. Am considerat ca va fac o favoare sa va chem in data de 18 ianuarie. Nu este nici o problema daca nu puteti, dar in nici un caz nu puteti veni In alt moment decat cel propus de mine. Luna aceasta va pot vedea numai pe 18 ianuarie de la ora 12:30 incolo, cu multa rabdare si aceste mesaje imprimate. Atat.

  • Buna ziua, am 25 de ani siacum 17 ani am suferit un traumatism la ochiul drept in urma caruia mi a fost inlocuit cristalinul, pentru ca apoi sa fac aderente si sa fiu tratat cu laser. Acum o luna am mers la oftalmolog si mi a scris ca diagnostic OD pseudofakie si tot OD glaucom secundar cu o presiune de 28. Fod= neexcavat. Tratamentul primit a fost timolol x2/zi. Vreau sa va intreb daca pot face glaucom si la celalalt ochi din cauza ochiului cu problema si inca o intrebare importanta e daca acest timolol da disfunctii sexuale si daca trebuie inlocuit. Va multumesc si numai bine tuturor!

    • Acest glaucom este unul secundar, aparut ca o complicatie a traumatismulul. Celalalt ochi, ca si acesta, trebuie permanent controlat. Daca ati avut tensiune 28, intrebarea este de ce si trebuie investigat. Tratamentul cu Timolol consider ca este insuficient.
      In ceea ce priveste disfunctia sexuala, Timololul ar putea avea o oarecare influenta dar nu acesta este motivul principal.

  • Buna ziua, am un baietel de 1an si 8 luni care a fost diagnosticat la 1 an cu Nistagmus orizontal in resort cu punct de blocaj in lateralis stg (~15 grade), OD- persistenta de canal Cloquet, Cataracta congenitala nesemnificativa vizual.
    La 1an si 3 luni am primit acelsi diagnostic dar dioptria pe ochiul stang se modificase chiar daca am urmat recomandarea de a purta ocluzor, prin urmare doamna doctor a hotarat corectie optica- OD:+2,5=-1,00/90grade; OS:+4,00=+2,00/105 grade si ocluzie pentru ochiul stang 2-3 ore. Ultimul control de pana acum, din luna noiembrie nu a aratat schimbari asa ca acum continuam cu ocluzie ochi stang 3 ore/zi si ochelari.
    Acum, chiar si cu ohelari postura capului este putin decalata, priveste cu capul putin aplecat. Nu stiu daca nu poate sa vada atunci cand tine capul drept sau doar este un viciu de postura. Poate misca ambii ochi, insa privirea nu este coordonata pe ambii ochi la fel. Atunci cand ochiul stang este acoperit copilul prefera sa stea in brate, ochiul drept este fixat spre interior, spre nas, nu il misca pentru a urmari obiectele.
    Intrebarea mea este daca dumneavoastra credeti ca am putea face mai mult pentru recuperare, daca Nistagmusul sau persistenta de canal Cloquet se pot opera.
    Va multumesc.

  • Sarut mana d.na doctor am si eu o problema la ochiul drept vad foarte multe puncte si dupa turele de noapte sau cand sunt foarte obosit parca sunt tot mai accentuate si vad asa ca prin ceata.aceasta afectiune a inceput acum vreo 18 ani vedeam doar un singur punct si dupa aceea cu timpul sau inmultit.va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat am mare incredere in dv.

    • Nu este normal sa mergeti la un consult oftalmologic? Daca aveti ochi normali, la 40 de ani ar fi trebuit sa purtati ochelari pentru citit. Cum sa nu aveti neajunsuri daca chinuiti ochii asa?

  • Bună ziua, copilul meu in varsta de 4 ani si 3luni,a fost diagnosticat cu Retinoschisis Juvenile, o afecțiune genetica Oculara rara, pentru care nu exista tratament.
    V-ati confruntat cu o asemenea afectiune si daca DA,a-ti incercat un tratament anume ?
    In ce fel evolueaza,in cat timp,exista medicamente de stagnare?
    Doctorii i mi recomanda doar consult periodic.
    Copilul , la 2 luni de când a fost diagnosticat, nu urmează nici un fel de tratament.
    Mulțumesc anticipat.

  • Buna ziua
    Doamna doctor ma confrunt cu p problema a carei cauza nu o cunos.In anul 2010 am facut o conjunctivita care a evoluat rapid in keratita.Aproape 2 ani am tratat keratita , acum nu se vad urme de la ea la eaxminarea ochilor.In vara anului trecut am fost diagnosticata cu sindrom de ochi uscat.De atunci iau tratament cu corneregel, Thealoz.Am facut si o tomografie de nerv optic pentru a exclude un posibil glaucom.Deoarece vad uneori bastonase negre mi s-a spus sa iau Vitreoclear pastile. Problema insa nu este aceasta cu ochiul uscat cat faptul ca de asta vara, frecvent ma doare ochiul drept.Medicul oftalmolog mi-a spus ca nu este de la o afectiune a ochiului, dar nu stiu ce investigatii sa fac si ce anume ar da astfel de dureri.Mentionez ca durerea cedeaza la antiinflamatoare.Multumesc mult.

  • Buna seara, d-na dr! Baiatul meu de 14 ani are ochii uscati si inrositi. In urma cu cateva luni, l- a consultat un medic, i- a dat flumetol, hyabacsol apoi ultra systane, dupa testul de lacrimi. D-na dr nu ne- a lamurit daca e doar o afectiune ce tine de ochi si se pare ca nu sunt suficiente picaturile. Baiatul poarta ochelari, prisma la un ochi si 0,25 plus la celalalt. Va rog mult, ne puteti vedea dvs pt a depista exact cauza si tratamentul? Nu vreau sa mai bajbaim, mai ales ca are si niste probleme cervicale si dureri de umar si a fost suspect de niste sindroame care nus-au condirmat. Aslo e ok. Va multumesc anticipat!

  • Am uitat sa mentionez. Am fost la oftalmolog in Craiova, unde locuim, dar doresc sa venim la Bucuresti pt investigatii si tratament corespunzator. Va multumesc!

  • Este vorba despre fiul nostru care are 7 anisori. Buna seara sunt Gavrilescu daniel marian tatal lui Gavrilescu Octavian Laurentiu din judetul Constanta com. 23 august .Baiatul nostru a avut o problema la ochiul sting acum doi ani in ianuarie sa intepat cu un compas in ochi a fost tratat la constanta de catre dtr.TICU dupa care domnul dtr. nea recomandat clinica dumneavoastra unde a venit sotia Gavrilescu Lavinia cu el si a fost tratat de catre clinica dumneavoastra facinduise si implant de retina iar anul trecut in octombrie a fost la control si i sa spus sotiei sa sune pe data de 20 ianuarie sa poata face programare pentru urmatoarea interventie care ar trebui facuta iar la acele numere de telefon pe care le avem noi nu raspunde nimeni si nu stim cum sa luom legatura cu cineva de specialitate dintre domni doctori pentru a face o noua programare.Am dori sa stim daca ne puteti ajuta si va multumim din suflet pentru ca tinem din tot sufletul sa facem aceasta interventie pentru a rezolva aceasta problema a micutului nostru ,ne gindim sa nu fie prea tirziu daca trece timpul,totusi este un ochisor de copil si ne gindim ca ar fi bine ca interventia aceasta sa o facem cit mai curind .Va multumim ,Familia Gvrilescu.Domnul dtr.care nea tratat baaietelul se numeste BALTA FLORINiar diagnosticul dat este DECOLARE RETINIANA REGMATOGENA ”OS” si are implantul de retinaa facut de catre domnul dtr. ne cerem scuze si incaodata va multumim si ne cerem scuze.

  • La 15 ani am fost operata la ochiul drept de transplant de cornee. Doi ani mai tarziu am fost operata la ochiul stang; ambele operatii la Spitalul Militar Bucuresti. Cum as putea intra in legatura cu dumneavoastra pentru un consult pentru ca la ochiul stang corneea este opacizata destul de pronuntat si in urma consultatiilor pe care le-am facut in Lugoj, mi s-a spus (mai pe ocolite) ca este necesara o noua interventie chirurgicala.

  • Am fost diagnosticat cu un ”o.s. -salazion pe pleoapa superioara” si am urmat timp de 2 saptamani tratamentul prescris de dvs: adica colir cu Oxacilina 2% si unul cu Sinerdol 2% alternativ din ora in ora . Dupa terminarea tratamentului mi-a aparut inca unul mai micut langa primul pe aceiasi pleoapa.
    Ce ma sfatuiti sa fac : sa mai astept si sa reiau tratamentul sau sa merg la operatie?Salazionul il am de 3 luni .
    Multumesc anticipat !
    Am postat aici intrucat postarea mesajelor la subiectul orgelet/salazion este oprita.

  • Buna ziua doamna doctor,sunt internata din data de 20 01 2015 in sectia de oftalmologie al Spitalului Judetean Tulcea si am fost diagnosticata cu Iridociclita la ambii ochi.Inca nu mi-au gasit un tratament adecvat,in primele tre zile mi-au facut perfuzii si niste picaturi din 2 in 2 ore la cabinet(nu stiu numele tratamentului),ieri si azi am inceput medicatia cu NETILDEX si alte picaturi mananc nesarat,iar ochiul drept mi-au zis ca nu se dilata corespunzator pupila.Sunt cu moralul la pamant.Astept raspusul dvs.cu nerabdare.CU STIMA DOAMNA DOCTOR.

    • Iridodciclita bilaterala este expresia unei boli de fond, de obicei reumatica sau, mai rar, neurologica. La spitalul din Tulcea a venit mai nou dl dr Relu Anghele, fostul meu rezident. Adresati-va lui pentru ca este foarte competent. Sunt necesare investigatii speciale si tratament al bolii de fond concomitent cu cel oftalmologic.

  • Buna ziua. As dori si eu raspunsul la urmatoarea situatie: Am fost operat de cataracta congenitala unilatarala la varta de 2 ani si 8 luni. Am mai facut controale , in anii 80-90 fara succes. Voi mai putea vedea cu el macar la o capacitate de 50%? Daca da, ce trebuie sa fac? As dori un consult la dvs, si v-as ruga sa-mi spune-ti cum ma pot programa la dvs.

    • Operatia trebuia sa aiba loc in primele luni de viata. respectivul ochi este acum ambliop si situatia este ireversibila.

    • Inca ceva: mare grija, sunt mari sanse ca daca aveti copii sa aiba acceasi problema!!

      • Din fericire am doua fetite, perfect sanatoase, una de 6 ani si una de 10 ani. Revin cu noi informatii pe care le-am primit de la parinti: In 1977, la varsta de 9 luni am fost consultat la Bucuresti , unde li s-a spus ca am cartaracta congenitala. Dupa doi ani , am fost operat la Alexandria, de medicul Miron Gruia( care a plecat ulterior), iar diagnosticul pus de el a fost cataracta post-traumatica. Mentionez ca la varsta de 9 luni, mama a observat un punct alb si am fost consultat imediat.Astazi acuitatea vizuala a ochiului drept este de 5-10%. Cu stingul vad perfect. Dar lucrand ca profesor, este solicitat foarte mult, si de aceea vroiam o consultatie la dvs. Va multumesc mult pentru raspunsurile anterioare.

        • Nu are rost sa veniti la spital pentru asa ceva, orice medic oftalmolog poate face aceasta consultatie simpla iar suprasolicitare pt ochiul bun nu exista in oftalmologie, efortul intelectual fiind recomandat si nu daunatir (desigur cu ochelar corespunzator). Pentru celalalt ochi, nu se poate ameliora vederea.

  • Buna ziua
    Ma numesc Maria, am 63 de ani si sunt diagnosticata cu glaucom cu unghi deschis, tensiune relativ constanta (19-21), dar cu deteriorarea progresiva a vederii. Urmez tratament cu cosopt si granfort. Mentionez ca sunt din oradea si merg la dna dr. Man.
    V-as ruga sa imi recomandati cine ar fi cel mai bun profesionist oftalmolog pe glaucom din tara, pt un consult si eventual interventie chirurgicala.
    Multumesc frumos.

    • Dna dr Man este un medic foarte serios, pregatit la noi in spital. In monitorizarea glaucomului (puteti citi articolul despre glaucomul adultului), investigatiile trebuie repetate maximum din 6 in 6 luni si adaptat tratamentul daca este nevoie. Interventia chirurgicala nu rezolva problema ci mentine doar o tensiune constanta. Doamna doctor va poate spune daca scade vederea care este cauza, care poate sa fie sau nu legata de glaucom. Dansa stie care este momentul in care sa va recomande interventia, daca este necesara. Sigur ca puteti cere si alta opinie, vi-l recomand pe dl dr Vasile Potop.

      • Multumesc mult pt răspuns (sunt Maria din Oradea).
        Dna doctor Man a pomenit de necesitatea operatiei, tinand cont de degradarea constanta a vederii.
        O sg întrebare as mai avea la dvs, dacă se poate: auzisem de dl doctor Vasile Potop si de dna doctor Ramona Barac. Dintre aceștia, data fiind afectiunea mea si iminenta intervenției chirurgicale, care ar fi mai indicat?
        Multumesc mult si…felicitări pt blog si pt ca va faceți timp sa ne raspundeti.
        O seara plăcută

  • Buna seara!
    Sunt mama unui copil de 5 ani,si am descoperit ca are exotropie si os pareza muschi oblic superior!Mi sa recomandat operatia in sistem privat dar,momentan nu beneficiez de aceasta suma!As dori sa stiu daca la spital operatia este decontata!Putem sa fa contactam pt o consultatie?multumesc!

    • Strabismul paralitic nu beneficiaza de regula de niciun fel de tratament (chirurgical sau de alt fel). Va sfatuiesc totusi sa va programati la spital la dna dr Doina Dinu, cel mai bun medic strabolog de la noi, care va va spune cu exactitate daca se poate face ceva.

  • Buna seara!
    Multumesc pt raspuns,pt consultatie imi trebuie bilet de trimitere?copilul sta si cu capul aplecat intr-o parte tot pe partea stanga care este ochiul afectat!si daca nu se opereaza va ramane asa?adica va fi mai rau?

    • Da, trebuie bilet de trimitere. Repet, in principiu strabismul paralitic nu are solutie daca despre asta este vorba, insa nici nu ar trebui sa afecteze dezvoltarea copilului. Mai multe discutati cu dna Dr Dinu.

  • Buna ziua,

    Mama mea sufera de glaucom , doresc sa stiu daca consultati si in particular, fara trimitere, personal nu am incredere in medicul la care a fost pana acum deoarece se tot plange de dureri de ochi si cap… > Multumesc

    • Nu am cabinet privat deoarece legea interzice managerilor sa consulte in privat, insa glaucomul este o boala ce nu doare, cel mai probabil durerile nu sunt de acolo. Daca are tensiunea oculara buna (pana in 21) si pchelari corespunzatori (citit si distanta), cel mai probabil nu au legatura cu aceasta latura.

  • Buna seara, doamna doctor, am un baiat in varsta de 17 ani la care a fost diagnosticat la varsta de 11 ani cu sindromul Bardet Biedl in care este afectata si vederea cu diagnosticul retinopatie pigmentara, in timp vederea i-a scazut , a fost vazut de medicii de la Bistrita si Cluj-Napoca.Va rugam sa ne spuneti daca se mai poate face ceva.Multumesc anticipat.

  • Buna seara,doamna doctor!Mama mea a suferit recent o operatie de cataracta dobandita in urma dezlipirii de retina realizata cu ajutorul uleiului siliconic!Sunt 5 zile de la operatie si nu distinge formele obiectelor ci doar culorile.Ne ingrijoreaza faptul ca nu se observa niciun progres!Care este parerea dumneavoastra si ce sfaturi ne dati?

    • Mi se pare normal sa vorbiti cu medicul care a operat, eu nu am cum sa stiu fara sa vad pacientul, pot fi foarte multe motive. Preoperator vedea cu acest ochi, dupa operatia de dezlipire? Cine v-a operat?

  • Buna ziua,
    Am tatal de 58 ani diagnosticat cu zona zoster la nivelul capului ( sprancene si par ) , iar pleoapa ochiului este umflata. Nu prezinta dureri iar vederea este buna deocamdata. Este nevoie de un consult oftalmologic?

    Multumesc!

  • Buna seara,va scriu ca sunt foarte ingrijorata pentru mama mea care are 50 de ani. S-a nascut cu miopie iar cand m-a nascut pe mine dioptriile au crescut si mai mult. In prezent a ajuns sa aibe -23 la ochiul drept si – 23 la ochiul stang desi cu acesta din urma nu mai vede ca are nervul optic atrofiat din cauza toxoplasmozei facuta cu ceva timp in urma cam 20 de ani si tratata la institutul Cantacuzino la Domnul Doctor Panaitescu.
    Pe parcursul anilor au aparut si alte complicatii: Cataracta si glaucom.
    In prezent glaucomul il tine sub control cu picaturi xalcom si azopt (si nu i-a mai crescut tensiunea oculara). Iar pentru cataracta nu face nimic ea fiind mai avansata la ochiul stang cu care nu mai vede.

    Acum, in Ianuarie 2015 a observat ca ochiul drept vede distorsionat. Ne-am speriat si am fost cu ea la Clinica Oculus unde a facut consult cu Domnul Doctor Mugur Frone.
    Acesta punandui urmatorul diagnostic:
    – miopie fortisima,catarcata, glaucom cronic compensat
    Ochiul Stang: sechele corioretinita toxoplasmoza
    Ochiul Drept: mambrana neovasculara subretiniana, edem macular si hemoragie subretiniana.

    I s-a spus ca ar trebui sa faca injectii intravitreene cu Avastin pe o perioada de 3 luni (o injectie pe luna).

    Va rog din suflet sa imi ziceti ce sa facem. Are programare pe 10 Februarie 2015 si nu stim daca este cu risc sa isi piarda si vederea de la ochiul drept. Sunt disperata si nu stiu daca sa faca sau nu aceasta injectie.

    Ne-am dori si o programare la Dumneavoastra.

    Va multumesc!

    • Din pacate, patologia este severa. Leziunile de fund de ochi generate de miopie (care se mosteneste de obicei) nu sunt reversibile. Doamna NU are voie sa faca nici un fel de efort fizic!! Avand in vedere aceasta situatie, va sfatuiesc sa va programati la dl dr Florin Balta, cel mai bun medic supraspecializat in aceasta patologie.

  • Imi puteti recomanda un doctor bun care sa lucreze la o clinica performanta , fiind din Valcea e greu fara programare ?! Multumesc

  • Buna ziua, am 50 de ani si am urmatoarele probleme la ochi.
    Miopie fortisima , -23 la ambii ochi. Cu ochiul stang nu mai vad de loc pt ca am nervul optic atrofiat (am avut toxoplazmosa acum 15-20 de ani, pe care am tratato la institutul Cantacuzino).
    Am si cataracta si glaucom. Pentru glaucom folosesc picaturi: Azopt si Xalcom.
    La inceputul acestui an am inceput sa vad si mai slab cu OD. Am fost la control la domnul dr. Mugur Frone diagnosticul fiind urmatorul: OD-membrana neovascularasubretiniana, edem macular si hemoragie subretiniana. OS- sechele corioretinita toxoplazmosica ( oricum nu mai vad cu acest ochi).
    Ingrijorarea mea este ca mi s-a zis sa fac injectii cu Avastin.
    Ce ma sfatuiti sa fac in situatia data.Sa fac sau sa nu fac aceste injectii? Imi este frica sa nu pierd si putina vedere pe care o mai am. Astept cu nerabdare un raspuns.

    Va multumesc!

  • Buna ziua , am un baiat de 7 luni , am observat recent in ochiul stang o parte mica din pupila…se zbate…ca un punct care pulseaza.Daca puteți sa imi raspundeți care ar fi cauza…si daca necesita tratament sau vreo intervenție medicala.am cautat pe internet vreo denumire a afectiunii si nu am gasit ceva asemanator.noi locuim in Emirate , vom merge la doctor la consult dar aş dori mult sa imi raspundeți din experiența dumneavoastra.mulțumesc anticipat

  • revin cu o rectificare…..pulsatia din ochi este in iris…partea colorata a ochiului…nu pupila…sigur modificarea are relevanța.multumesc

  • Buna ziua,
    Am 51 ani,am fost operat in 2002 de ptoza palpebrala la ochiul drept dar fara un rezultat multumitor;acum pleoapa s-a lasat si mai mult si as vrea sa incerc o noua operatie.Va rog sa-mi recomandati un medic specialist care a rezolvat mai multe cazuri similare pentru a ma programa la operatie in spitalul dv. Va multumesc

  • Revin din nou cu scuzele de rigoare d.na doctor.am 47 ani sunt din buzau si de la varsta de 30 ani mi.a aparut un punct negru la ochiul drept care se tot misca cu schimbarea privirii iar cu trecerea anilor si cu neglijenta mea la ora actuala va spun ca vad f.multe puncte cu acelasi ochi nu va pot spune nr lor.sunt mai deranjante pe soare ,fond alb zapada si stiti dv.mai bine ce vreau sa spun.am intrat pe internet si din cate am inteles eu este vorba de cataracta .aum va rog sa.mi spuneti dv.ce se mai poate face in continuare .mentionez ca de la 19 ani si pana in prezent am lucrat numai in ture iar dimineata de ceva tip e cam greu cu scrisu procesul verbal in rest la distanta zic eu nu sunt probleme cel putin.sper sa ma fi facut inteles mai bine de data aceasta.va multumesc.

  • Buna ziua, daca am un glaucom secundar la unul din ochi ca urmare a luxarii cristalinului ( acesta fiind inlocuit ca urmare a unui traumatism acum cativa ani; mi s a spus ca o parte e in fata si o pare in spate si produce inflamatie ) pot fi probleme in cazul in care eu si sotia mea vrem sa dam nastere unui copil?

    • In primul rand trebuie reoperat ochiul cu problema, trebuie repozitionat cristalinul artificial daca acesta este prost plasat! Intr-al doilea rand, fiind vorba de un traumatism, nu este vorba de o afectiune care se transmite la descendenti.

  • Buna ziua,

    Va rog frumos, daca puteti, sa-mi recomandati un doctor oftalmolog bun, la o clinica privata din Bucuresti pentru nepotica mea.
    Nu a mai facut nici un control oftalmologic si se plange uneori de usturimi ale ochilor si de dureri de cap.

    Va multumesc frumos!

  • Buna ziua, doamna doctor.
    Ma confrunt de aproape un an de zile cu o problema la ambii ochi la care in urma mai multor tratamente si analize nu am niciun rezultat. Primele simnptome au fost de durere si inrosire a ambilor ochi. Medicii oftalmologi pe care i-am consultat mi-au pus diagnosticul: OD episclerita, AO panuveita recidivanta cu aspect de uveita anterioara cu depuneri fibrino celulare pe endoteliul cornean si cu densificari vitreene filamentoase si membranoase. Discret edem macular mai evident la OS. Mi s-a recomandat continuarea investigatiilor pentru o eventuala infectie specifica sau autoimuna. Mi s-au prescris Yellox si Vimovo. Ulterior am facut investigatii la reumatologie, alergologie si am facut analize de imunologie, medicul crezand ca poate fi vorba despre o boala autoimuna. Analizele au iesit in parametrii normali. Din luna august sunt sub tratament cu Medrol si simpotmele s-au mai ameliorat, desi sunt momente in care ochii se inrosesc foarte tare si ma dor. Medicul de imunologie a suspectat ca ar putea fi vorba de paraziti din cauza numarului de eozinofile marite. Mi-a prescris Albendazol si numarul lor s-a micsorat insa simptomele nu s-au ameliorat. Dimpotriva, in momentul in care doza de medrol a fost micsorata simptomele s-au agravat. La ultimul consult oftalmologic diagnosticul a fost: OD la FO structura vitreana mai dens, cu filamente flotante, papile, vase, camp retinian si reflex macular aspect normal; La OS vitros pulverulent. papila normal conformata, vase fara modificari evident. regiunea maculara cu fibroza limitantei interne, cu proeminenta moderata edematoasa care incepe sa aiba aspect polichistic probabil ca urmare a edemului persistent, deranj pigmentar. campul retinian cu aspect patat posibil datorita alterarii epiteliului pigmentar in contextul unei vasculopatii. Dr. Barar Aurelian mi-a recomandat sa mai cer parerea si a altui specialist.

    Va multumesc!

    • Daca aveti asigurare de sanatate, cereti medicului oftalmolog trimitere la spitakul nostru si veniti sa va internati cateva zile la noi. Cand aveti actele, reveniti pt programare.

      • Buna seara doamna doctor,

        In primul rand as dori sa va multumesc. Saptamana aceasta am reusit sa procur toate actele necesare.
        Cand spuneti dumneavoastra ca pot veni la spital, voi veni.

        Cu stima.

        • Veniti duminica 15 martie la ora 12:30, cu trimiterea, buletinul si adeverinta de salariat pt medic si pregatita pt internare (tinuta de spital). Vom vedea daca este cazul sa ramaneti. Va rog sa imprimati aceste mesaje schimbate de noi si sa veniti cu ele imprimate si de asemenea sa aveti multa rabdare cand veniti.

  • Buna ziua. Am un baiat de 4 ani jumate cu strabism convergent cu unghi de deviere de aproximativ 6grade si hipermetropie sub corectie optica, La ultimul control s-a evidentiat pigmentatie inomogena maculara la ambii ochi. As vrea sa stiu daca aceasta poate fi cauzata de viciul de refractie sau e nevoie de investigatii suplimentare. Multumesc

    • Nu are nicio legatura cu viciul de refractie, medicul oftalmolog trebuie sa puna un diagnostic. Vederea este scazuta?

      • Buna ziua. Baiatul are si hipermetropie pentru care am primit corectie, am ajuns dupa ultimul control sa avem +5 OD si +5.5 OS dioptrii cat si o scadere a vederii la ochiul stang pentru care ne-a recomandat ocluzia OD.

        • Eu v-am intrebat altceva, legat de asa zisa pigmentatie maculara. La 4 ani copilul trebuie sa colaboreze. Medicul oftalmolog va poate spune diagnosticul de afectare maculara daca ea exista.

          • Imi cer scuze.Medicul oftalmolog dupa examinarea fundului de ochi a spus ca copilul are macula inomogena insa fara sa ne zica care ar putea fi cauza, fara sa ne ofere mai multe detalii decat ce am scris pana acum. Considerati ca e suficienta o urmarire oftalmologica periodica sau e nevoie efectuarea unui consult neurologic (copilul pana in momentul de fata e dezvoltat din punct de vedere neurologic conform varstei)?

  • Buna ziua. Va rog si eu sa ma ajutati , nu gasesc rezolvare la problema mea ! Din august 2013 au aparut problemele mele. la inceput intr-o dimineata m-am trezit cu ochii stransi, nu i-am mai putut relaxa. Apoi la cateva saptamani am inceput sa am spasme oculare, dupa 2 luni spasmele erau atat de puternice incat nu mai puteam deloc sa ma deplasez ( neinsotita). diagnostic : blefarospasm atipic, pus de medici in Austria. in decembrie 2013 mi s-a injectat botox, spasme nu mai am, dar clipesc extrem de mult cand vorbesc, indiferent cat incerc, nu pot relaxa ochii in zona sprancenelor, tot timpul simt ca sunt muschii incordati. am facut compiuter tomograf si pare normal. Ma aflu in Austria si rugamintea mea este daca se poate, sa-mi spuneti ce as putea face, unde sa mai merg sa mi se spuna daca exista vreo rezolvare, caci de aproape 2 ani nu mai sunt “om”.
    Va multumesc din suflet !

    • Este o boala care nu este grava dar este neplacuta si incurabila din oacate. Va sfatuiesc sa mergeti la cateva sedinte la un psiholog (in Romania de preferinta) si reveniti apoi.

      • Va multumesc pentru raspuns, o sa merg si la psiholog. Ma gandesc ca o singura data botox a fost prea putin! Stiti cumva daca exista vre.un medic specialist in blefarospasm in Bucuresti? Nu vreau sa cred ca toata viata cand vorbesc cu oamenii o sa tin ochii inchisi. Cu siguranta exista o varianta, doar ca nu o cunosc! Va multumesc si sanatate multa va doresc ! Ne raspundeti la intrebari si asta ajuta foarte mult !

  • Buna ziua d-na doctor!
    Am diagnosticata cu conjunctivita alergica pentru care am fost la consult si am primit tratament:Flumetol si Nabaak plus Aerius.Picaturile nu au vinedecat afectiunea si am facut alt tratament cu Netildex ( recomandat de doctor).In urma acestui tratament mancarimea la nivelul ochiului a disparut dar am ramas cu o jena la ochiul stang.Am fost iar la consult dar in urma toturor investigatiilor doctorul nu a descoperit vreo afectiune, mi-a pus diagnosticul de: Iritatie conj si mi-a recomandat Sensivit (3ori/zi – 2 sapt).Tratamentul cu Aerius l-am continuat.Totusi jena nu a disparut si dureaza de ceva timp.Ce-mi recomandati?

  • Buna ziua, am un baietel de 4 luni,am suferit de sepsis si citomegalovirus,am facut tot tratamentul necesar copilul s-a reabilitat bine, la ochiul drept are opacifieri in corpul vitros mari cu tractie retiniana cu tendinta de fibroz,cataracta generala polara, ochiul sting opacifieri in corpul vitros medie, ne-a fost prescris tratament cu taufon,operatie peste 3 luni, nu va fi prea tirziu?putem face aceasta operatie acum?care sunt sansele de restabilire a vederii? multumesc anticipat.

  • Buna ziua dna doctor
    Am revenit pentru problema sotului cu halourile in urma keratitei facuta de la conjunctivita
    Credeam ca au legatura cu tratamentul naturist pe care il facea, dar si dupa intreruperea lui tot apar, la anumite intervale de timp
    V-as ruga daca este posibil sa il vedeti si dv.
    Nu suntem din Bucuresti, ci din Braila.
    Ati putea saptamana viitoare vineri, sambata sau oricand puteti dv ?
    Ar fi mai bine de consultat chiar in momentele cand vede halourile sau nu are importanta ?
    Va multumim

  • Buna ziua! Imi cer scuze ca postez aici dar nu pot lasa comentarii la articolul care ma intereseaza. Doamna doctor vreau sa stiu parerea dvs. in legatura cu o problema. Am momente odata la ceva timp cand imi “fuge imaginea” pentru cateva secunde..timp in care eu nu vad nimic..tin sa mentionez ca acum cativa ani am fost la oftalmolog si mi-a dat sa fac ochelari ..nu am purtat pentru ca reteta s-a pierdut. Am observat oarecum ca ma uit putin stramb uneori cu un ochi..
    Va multumesc!

    • Sunt 2 lucruri diferite ceea ce descrieti.
      Primul, acela cu pierderea vederii, este un fenomen neurologic. Mergeti repede la un consult, sa nu fie vorba de un anevrism sau alta afectiune cerebrala.
      Al doilea, acela cu ochelarii, tine de civilizatie. Persoanei strabice, ca dvs, care nu poarta ochelari, i se accentueaza strabismul, iar la aceasta varsta, operatia este foarte riscanta. Consider ca este un act iresponsabil nepurtarea de ochelari, ca sa nu mai vorbim de partea estetica.

  • Doamna doctor avem nevoie de sfatul dumneavoastra anlegatura cu fetita noastra de 2anisori si 4luni angrijorarea noastra e caci simetria okhilor se duce tare spre nas cand duce ceva la gurita ce se antampla ? E PREA MICA PENTRU UN CONTROL SAU NU?

  • Doamna doctor avem nevoie de sfatul dumneavoastra anlegatura cu fetita noastra de 2anisori si 4luni angrijorarea noastra e caci simetria okhilor se duce tare spre nas cand duce ceva la gurita ce se antampla ? E PREA MICA PENTRU UN CONTROL SAU NU? Va multumim asteptam raspuns va stimam mult felicitari pentru personalitatea dumneavoastra

  • Sarut mana, doamna doctor.

    Am 24 de ani si m-am nascut cu strabism convergent la ochiul drept dioptria a ramas constanta, 1,75 cu cilindru.. de putin timp ochiul nu mai fuge spre nas, ci spre ureche.. deoarece ochiul stang e sanatos nu ma deranjeaza din punct de vedere al vederii, ci din punct de vedere estetic.. as putea veni la dvs. pentru o consultatie? sau cu cine as putea sa iau legatura de la spital pentru o eventuala operatie? binenteles dupa un eventual consult. multumesc frumos. numai bine.

    PS. situatia financiara nu-mi permite o operatie la o clinica privata.

    • Acest lucru ar fi trebuit facut cand aveati 4-5 ani, nu la 24!! Operatia de strabism la un adult prezinta riscul diplopiei (vederii duble), oresupun ca ati citit in articolul de pe acest blog. Acest lucru nu se poate suporta. Pentru interventie trebuie facut un test special, pt a elimina acest risc. Cand veti avea copii, va vor mosteni cel mai probabil viciul de refractie, macar pe ei sa ii tratati la timp. Faceti un consult la cabinetul dnei dr Doina Dinu, dansa va va spune daca se poate opera, ce riscuri exista si va va indruma mai departe.

    • Acest lucru ar fi trebuit facut cand aveati 4-5 ani, nu la 24!! Operatia de strabism la un adult prezinta riscul diplopiei (vederii duble), oresupun ca ati citit in articolul de pe acest blog. Acest lucru nu se poate suporta. Pentru interventie trebuie facut un test special, pt a elimina acest risc. Cand veti avea copii, va vor mosteni cel mai probabil viciul de refractie, macar pe ei sa ii tratati la timp. Faceti un consult la cabinetul dnei dr Doina Dinu, dansa va va spune daca se poate opera, ce riscuri exista si va va indruma mai departe..

  • Buna seara

    Ma numesc Mititelu Liliana am 62 ani sunt din Comarnic Prahova si la inceputul anului 2014 am fost diagnsticata cu cataracta si treuie sa ma operez. Daca puteti sa imi recomandati un doctor oftalmolog din zona (Ploiesti, Brasov) la care pot apela cu incredere pentru interventia respectiva.

    Va multumesc!!
    Sanatate multa

  • Doamna doctor am nevoie de sfatul dumneavoastra,am fost diagosticata in mai 2014 cu uveita posterioara la ambii ochii si vitrita la ochiul stang,tensiunea oculara este buna,am facut numeroase analize la sfatul medicului oftalmolog si imunolog dar toate sunt bune( sunt suspecta de boala autoimuna) ,am urmat tratament cu medrol 3 luni,sulfasalazin de 500mg de 5luni si urmez in continuare, picaturi yellox am pus 16 luni si maxidex ,injectie cu vitreal’s in ochiul stang 2 la interval de 6 luni acum urmeaza in martie a treia, datorita complicatiei de la uveita am facut cataracta la ochiul stang si am fost operata in octombrie 2014,dupa operatie VOS=0.63fc si VOD=0.9fc,cu ochiul stg vad tot in ceata,dar am facut cataracta si la ochiul drept care este in evolutie si la sfatul medicului trebuie sa ma operez si asta ma ingrozeste,mentionez ca nu am dureri doar disconfort .Dumneavoastra ce sfat imi dati,va multumesc.

    • Va sfatuiesc sa alegeti foarte serios medicul operator pentru ochiul drept, atunci cand va fi cazul. Tratamentul uveitei este corect. Ati facut teste hepatita B, C si HIV? Dar antigen HLAB-27?

    • Doamna doctor,va multumesc pentru mesaj,am facut analizele mentionate de dumneavoastra si sunt negative inclusiv analize profil ANA,ANCA,anticorpi antifosfolipidici,croglobuline,toxoplazmoza,antiEBV-EPSTEIN BARR nuclear antigen,anti EBV-EARLY antigen,TOXOCARA CANIS,anti corpi anti TPO,si alte analize dar toate sunt bune,am facut si irm bazin-art sacroiliace ,medicul care m-a operat este dr.Munteanu Mihnea din Timisoara .Acum pun in ochiul stg doar yellox cate o pic dimineata si seara,am dioptrI OD-0.5 ,+0.25 si OS -0.75,+2.50 cilindrici.Prima data am fost diagnosticata in oct 2013 cu decolare posterioara de vitros si vitrita si am luat tratament,daca dumneavoastra considerati ca trebuie sa vin la Bucuresti la un consult eu vin cand spuneti, va multumesc.

  • Stimata doamna doctor

    Imi permit sa va retin un minut – am probleme din nastere – ambliopie pleoapa stanga ,miopie mastigmatism .

    m-am tratat la doamna dr.Pascu si DR. DINU dela spitalul de oftalmologie .De la 4 ani pana la 16 ani de doua ori pe an am facut exercitii la doamna DINU ,am purtat ochiul sanatos acoperit in fiecare zi cand nu mergeam la scoala .M-a ajutat mi s-a corectat pleoapa olnava dar se mai cunoaste si cand sunt obositeste mai vizibil . As dori sa incerc o consultatie la dumneavoastra contra cost ,nu stiu daca aveti cabinet deschis va rog sa ma ajutati daca se poate . de cand am intrerupt tratamentul in Constanta nu reusesc la nici un doctor sa primesc reteta de ochelari ,nici un doctor nu reuseste sa imi prescrie corect .Am avut lentile combinate ,sferic cu cilindris ,piramida etc dar nu vad clar cu ochelarii si fortez ochiul sanatos . Cu toata stima .

    • Faceti greseli de exprimare medicala si nu inteleg despre ce este vorba. Nu vad legatura dintre amnliopie si pleoapa. Dna dr Dinu este un medic excelent, daca ati continuat sa mergeti la dansa acum nu mai aveati probleme legate de prescrierea ochelarilor. Va sfatuiesc sa continuati sa mergeti la dansa.

  • Buna ziua,
    Doamna doctor ,imi cer scuze pentru categoria la care am adresat intrebarea.
    In 2012 am fost diagnosticat cu “OD kERATITA PUNCTATA superficia, Pinguecula inflamata”.Am urmat tratamentul cu Aflamil 100 mg ,Aerius, Tobradex, Pranoflog.Am revenit la control si sa stabilit alt diagnostic de “KErato-conjunctivita”.Am urmat tratamentul cu virgan,blephagel si maxidex ,domnul doctor mi-a spus ca am si blefarita.Tot aparea roseata si am revenit la control.Mi-a spus sa continui cu blephagel si floxal in fiecare seara timp de o saptamana si sa revin la control. De asemeni mi-a recomandat si o pereche de ochelari antireflex pt. “A.o. Astigmatism miopic” V.D. -0,50 , AX 170.Nu stiu ce sa mai fac…
    Dati-mi un raspuns dvs.
    Multumesc frumos!

    • Tratamentele oftalmologice (cu exceptia acelora pt glaucom) se face pt o perioada SCURTA, altfel devin nocive si pot da complicatii. Pentru keratita punctata superficiala relativ recenta, nu este indicat in nici un caz un antibiotic si nici antiinflamator nesteroidic. Care este diagnosticul in acest moment? De unde sunteti? Va sfatuiesc sa nu mai faceti niciun tratament daca nu este o afectiune acuta, pana reveniti cu diagnostocul sa va spun ce faceti. Puneti doar lacrimi artificiale. Va rog sa trimiteti pe adresa de mail a spitalului o poza clara din fata ca sa vad cum arata ochii acum. Adaugati si aceste mesaje ca sa stiu despre ce e vorba.

      • Sarut mana,
        Sunt din Bacau,inital am fost diagnosticat cu conjunctivita alergica.Apoi au urmat urmatoarele diagnostice.Singura mea nelamurire e ,de ce nu dispare roseata?Ultmimul diagnostic a fost de blefarita (apar crustele des) pentru care folseam blephagel.Momentan nu i-au nimic.Precizez ca dl. doctor mi-a spus la una din vizite ca s-ar putea fi si o infectie de vecinatat(sinusuri,masea).De asemeni vreau sa va spun ca am folost tobradex o perioada mai lunga(in jur de 3 luni).
        Multumesc frumos!

        • Daca sunt intr-adevar cruste (nu se vad in poze) cititi articolul “blefarita scuamoasa” de pe acest blog.
          In rest, problemele dvs actuale vin de la excesul de medicatie, care este intotdeauna nociv. Puteti pune Ocuhyl 2/zi timp de 10 zile.

  • Buna ziua.
    In anul 2012 am fost operata de doua ori de salazion la ochiul stang, anul acesta in ianuarie mi.a aparut din nou. Am incercat cu Tobradex, nici o imbunatatire. Am fost la medicul oftalmolog si mi.a zis sa mai incerc inca 2 saptamani cu Betabioptal, nu se cunoste nimic. Mi.a zis ar fi mai greu sa ma operez pentru ca deja am fost operata de doua ori si exista sansa de a se deforma pleoapa.
    Ce ma sfatuiti sa mai incerc?
    Va multumesc!
    O zi frumoasa!
    Madalina G

  • Buna ziua,

    As dori o programare la spitalul dumneavostra. Sufar de ambliopie, insa nu am mai fost la control de 2 ani si as dori sa stiu cum a evoluat boala deorece nici ochelari nu am mai purtat. In ultimul timp, cand incerc sa privesc la distanta, vad ca o ceata lucru ce ma ingrijoreaza. Totodata precizez ca am si strabism. As fi foarte recunoscatoare daca as putea lua legatura cu dumneavoastra.

    • Ambliopia se poate remedia pana la varsta de 6 ani, apoi creierul sterge vederea si nu se mai poate recupera niciodata. Nu inteleg cum se poate, in secolul 21, cu ambliopie si strabism, sa nu purtati ochelari! Acest lucru tine de civilizatie. Copiii dvs vor avea cel mai probabil la fel, sper sa nu actionati la fel de gresit si cu ei.

  • Buna ziua
    Doanma doctor as vrea sa va cer sfatul in legatura cu fata mea de 8 ani si jumatate, care are miopie.
    In urma cu un an medicul care a consultat-o i-a recomandat ochelari cu lentile dioptrii od -1.25 si os -1, urmand o evolutie constanta de (-0.50) la fiecare 3 luni, cand mergeam la control. Acum continua in acelasi ritm, a ajuns la od-2.50 si os -2.25. Mentionez ca nu sta mai mult de o jumatate de ora la calculator, nu are tableta, la Tv sta maxim o ora, poarta ochelarii tot timpul, nu practica sport de performanta. Eu am miopie cu valori od -1 si os -1.25. Mi
    s-a spus ca o sa continue sa ii creasca in acelasi ritm pana la adolescenta si ar fi bine sa ii pun lentile terapeutice de noapte, opentru a-i opri evolutia dioptriilor. nici nu stiu ce sa mai fac …daca nu pun acele lentile la ce valori o sa ajunga -7 sau mai bine. Dumneavoastra ce ne sugerati? O puteti consulta? Ceea ce ma sperie este ca de 5 zile imi spune in mod constant ca o doare capul( strangere ca o casca) dimineata pana la 9-10. Va doresc sanatate multa si putere de munca. Va multumesc anticipat.

    • Miopia daca este progresiva poate creste permanent si mai ales in perioadele de crestere a copilului, orice ati face. Copilul meu are miopie, a crescut pana a stagnat, nu am avut ce face.
      Durerea de cap nu are legatura cu miopia.

  • Vreti sa spuneti ca nu imi mai pot reveni niciodata si ca o sa orbesc?

  • Buna ziua,mama mea a fost diagnosticata cu cataracta la ochiul sting,medicul ia recomandat ca tratament Rubjovit,nu numai ca nu simnte nici o ameliorare, dar ami spune ca si celalalt ochi a inceput sa o lase. Dl doctor ia spus sa revina dupa 6 luni de tratament(adik picaturile mentionate ceva mai sus).Specific ca are diabet TIP 2 si este si cardiac. Ai este fff teama de operatie din cauza diabetului.Sper sa ave ti timp sa mi pute ti trimite si mie un raspuns.MULTUMESC

    • Rubjovitul poate avea poate avea un efect de incetinire a progresiei, in niciun caz nu este un remediu. Daca diabetul este compensat, riscurile operatiei sunt mai mici. Toate operatiile au riscuri. Dar alta solutie nu exista.

  • Buna ziua. Sunt operat recent de glaucom la spitalul dumneavoastra si vreau sa imi recomandati un oftalmolog foarte bun in Sibiu. Multumesc anticipat.

  • Buna ziua, doamna doctor! Avem nevoie de sfatul dumneavoastra: am fost diagnostcata cu retinoblastom unilateral la varsta de 2ani si jumatate, am fost operata iar dupa operatie nu am facut chimioterapie, radioterapie sau vreun altfel de tratament, parinti mei nu au fost chemati pentru investigatii ulterioare. Acum am 27 de ani sunt casatorita si ne dorim un copil. Ce ar trebui sa fac? Pe biletul de externare scria doar retinoblastom atat a primit mama. Rezultatul anatomopatologic a ramas la spital. Se poate sa mai gasesc dosarul in arhiva spitalului sau este posibil sa fac un test genetic care sa imi arate daca exista pericolul sa nasc un copil cu retinoblastom. Speranta mea este ca ezultatul anatomopatologic sa fi iesit negativ sau macar sa nu fi fost retinoblastom congenital. Va multumesc mult!

    • Nu este vorba aici de congenital, ci de genetic. V-ati nascut cu aceasta gena si s-a manifestat la 2 ani. Retinoblastomul estecategoric genetic si din pacate rata de transmitere la descendent este absolut enorma, de 25-50%, avem in cazuistica familie cu 4 copii, toti cu retinoblastom! Nu stiu cu exactitate sa va indrum legat de testele genetice, dar va recomand din suflet sa NU faceti copil fara sa aveti aprobarea unui genetician!!

  • Se poate totusi tinand cont ca nu am fost supusa niciunui alt tip de tratament in afara de cel chirurgical sa nu fi fost vorba de retinoblastom? Se poate sa mai existe fisa mea medicala la arhiva spitalului? Am fost operata la Spitalul oftalmolofic de urgenta Bucuresti in 1989. Mama a avut pentru putin timp rezultatul anatomo patologic si nu este foarte sigura ca a vazut bine dar ei i s-a parut ca scria negativ. Va multumesc din suflet!

  • -ma numesc ANCUTA si am 28 de ani,am un copil de 5 ani care la varsta de 4 luni a inceput sa ii apara ceva alb la ochiul stang,,am ajuns la spitalu de oftalmologie la Dr Pop Mihai ,,,si diagnosticul a fost de Cataracta congenitala,a fost operat la 1,5 ani pt ca domnul doctor a spus k nu era dezvoltata cataracta,,,,,totul a fost bine dupa opeatie,vedea cu ochelari,,,la ochiul drept nu are nimic pana acu ,vede normal…..acum are 5 anisori,si in urma unei lovituri la gradinita,,,,s a dezlipit retina,,,,,,am fost la dr Balta ,care a zis k mai bn s lasam asa ochisorul k e linistit si k nu se mai poate face nimic,,,,,,,in familie nici a mea nici a sotului nimeni nu a avut nimic legat de ochi ,nu stiu de unde a facut copilu acesta afectiune la ochi,,,,intrebarea mea pt dumneavoastr ,,,,,,este singurl copil si mi as mai dorii inca un copil,poate 2…….credeti k se mosteneste cataracta si dezlipire de retina,in cazul nostru,,,,,,eu cred k ,cataracta a facuta o k pe timpul sarcini am avut o infectie ……va multumesc

    • Doamna, v-am scris si pe mail. Cititi “transmiterea genetica a bolilor oftalmologice”. Orice alt copil al dvs va avea cu mare probabilitate aceleasi probleme, am avut in cazuistica 4 frati cu cataracta congenitala toti. S-a produs o mutatie genetica care odata produsa se reproduce la urmatorii copii cu mare probabilitate.
      NU va recomand sa mai aveti alti copii.

  • Buna ziua. Am venit cu bunica mea in varsta de 79 ani la dr . Turcu la lahovari. Cu ochiul drept incepyse sa nu mai vada bine. Dupa un control ne a spus ca retina nu este buna si SA O OPERAM la celalalt ochi deoarece e un inceput de cataracta si acolo. ( ochiul stg). Fara a ne spune si ce riscuri sunt!!! Ne a spus ca nu o sa vada ca un om tanar…dar o sa vada mai bn. Am operat o la 2 sapt …dupa opetatie nu mai vede aproape deloc!!!! Cu celalalt oricum era in intuneric si cu operatul si mai rau. Ne a trimis la dr Merticariu , s au efectuat injectii cu avastin dar degeaba. Ce s a intamplat in acest caz??? Daca o persoana are o varsta… si acel doctor crede ca nu mai are sanse sa vada in viitor( cat o mai trai) informeaza pacientul !!! Nu l lasa ORB!!! E GROAZNIC SA STEA IN INTUNERIC CAND STIE CUM E SA VEZI!!! E STRIGATOR LA CER!! CE POT FACE ? ajutati ma.

  • Buna ziua,

    Numele meu este Dorina (55 de ani) si va scriu pentru a va cere sfatul in problema cu care ma confrunt…

    Am fost diagnosticata cu pterigion intern ochi stang si la recomandarea medicului m-am operat (acum 2 ani) dar dupa aceasta interventie chirurgicala, ochiul a ramas iritat – este tot timpul rosu si ma ustura (in special cand sunt obosita).
    Eu lucrez si intr-o croitorie unde este cu mult praf de la materialele textile folosite (probabil acestea sunt tratate si cu diverse substante chimice).

    Am consultat un alt medic oftalmolog iar diagnosticul acestuia este “Pterigion intern recidivant + FOAO angioscleroza retiniana” iar recomandarea lui a fost “chirurgie cu plastie conjuctivala”.

    Stiu ca pterigionul nu poate fi indepartat definitiv… acesta revine dupa o vreme. Ce pot face ca sa incetinesc dezvoltarea lui? Care este cea mai eficienta metoda de inlatuare a lui (invaziva si non-invaziva)?

    Va multumesc anticipat pentru raspuns si pentru timpul acordat,
    Dorina

  • buna ziua doamna doctor am avut probleme cu sarciana am nascut la 32 saptamani copilu a foat la incubator o luna de zile dupa ce am luat fata acasa dupa 5 zile am fost la control cu ea si au depistato de cataracta congenitala la 2 luni am operato la un ochi dupa care la interval de o saptamana la celalalt acuma au trecut 2 luni de la operatie an tot acest timp fetita a purtata lentile cu dioptri de 36 saptamana asta ajung alte lentie cu dioptri de 32 doktoru mia zis k poata sa îi faca implant de cristalin pe la vreo 2 sau 3 ani as vrea sa stiu si eu o parere daca e bn sau nu va rog din suflet sa îmi raspundeti

  • chiar daca eu si sotu meu nu avem asa ceva an familie sa zikem k a fost provocat an timpu sarcini sau probabil k am nascut la 7 luni am citit blogu da mie greu sa cred k voi avea numai o fetita am doar 22 de ani exista ceva de facut ca la urmatoru copil sa nu aiba va multumesc k miati raspuns si scuzati insistena mea

  • Buna ziua,
    stimata d-na doctor, fetita mea a fost diagnosticata cu cataracta congenitala in jurul varstei de 6 ani, acum are 15 ani, are 0.3-0.4 la ochiul cu cataracta si 1 la celalat valori care nu s-au modificat deloc de la diagnostic.
    La 6 ani oftalmologul mi-a spus ca nu se mai poate recupera prea mult din vedere cu operatia deci nu am operat-o; se recomanda operatia acum la 15 ani sau nu? ce riscuri poate avea operatia? va rog sa imi recomandati si un medic in Cluj Napoca. Va multumesc

  • Va multumesc ca mi-ati rapuns atat de repede; din pacate nu a observant nimeni ca ar avea o problema, nici nu m-a trimis la oftalmolog. Acum as vrea sa aflu daca este vreo diferenta intra a o opera acum sau peste cativa ani, tinand de riscurile operatiei si eventualele rezultate. Din cate am inteles cristalinul artificial odata pus nu e recomandat sa se mai inlocuiasca si ma gandesc ca tehnologia continua sa evolueze. Deci as vrea sa iau cea mai buna decizie si am incredere mare in sfatul dvs.
    Va multumesc mult

  • buna ziua doamna doktor as mai avea o întrebate dupa ce o sa îi fac implat de cristalin cam cat la suta o sa vada fetita?

  • Buna seara doamna doctor as vrea sa stiu cam cat la sut are fata mea sansa sa faca strabism k la ochiu drept al duce un pik spre nas marti am programare la doctor da totusi as vrea o parere si cand vede an jos cu ambi ochi i se zbat nu stiu cum sa ma exprim sa ma întelegeti îmi cer scuze

    • Nu am cum sa va raspund la asa ceva pentru ca este imprevizibil. Nu e “sansa” si e “nesansa”. Probabil ca are si alte defecte (cum ar fi nistagmusul?). Nu este deloc usor de ingrijit un asemenea copil, nici pentru parinti nici pentru medici. Va sfatuiesc din nou sa faceti sfat genetic serios, orice alt copil poate fi la fel!!

  • buna seara doamna doctor va multumesc k miati raspuns cum adica sa fac sfat genetic nu înteleg ca nu am mai trecut prin asa ceva nimeni din familiile noastre cu nici un fel de problema dumnevoastra cam ce ma sfatuiti sa fac sun disperat nu stiu ce sa mai fac ca fetita mea sa fie bine si sa vada acuma fata are dioptri la ochiu drept cel care vam zis k îl duce un pik spre nas de 28 si celalat de 32 va multumrs din nou pt k îmi raspundeti

    • S-a produs o mutatie genetica care poate dura mai multe generatii. Riscul este ca urmatorii copii sa iasa la fel, de aceea trebuie sfat genetic pentru a sti care este riscul ca ceilalti copii sa iasa la fel (riscul este mare).

  • Multumesc pt raspuns doamn doctor.
    Am vb cu doctoru despre asta si mia zis k sunt sanse 5 la suta ca urmatoru sa fie la fel da ori cum prin cate am trecut cu fetita mea nu cred co sa mai fac

  • Buna seara, dna.doctor,acum doi ani jumate ,am fost diagnosticata cu degenerescenta maculara la ambii ochi.Mi s-a recomandat injectii cu avastin. Din pacate in ochiul dr.am facut o singura injectie deoarece mi s-a spus ca nu mai pot face nimic ,ca este prea tarziu.
    La ochiul stang am facut injectie cu avastin din 6 in 6 luni,ultima a fost facuta pe 23 februarie.Cu toate acestea vad din ce in ce mai incetosat.Dna. Doctor mi-a spus ca am si o cataracta care a evoluat in ultima vreme si asta este cauza. Intrebarea mea este daca avand aceasta degenerescenta macula ma pot opera de cataracta .Am inteles ca sunt riscuri mari sa orbesc si tinand cont ca cu ochiul drept nu mai vad decat niste umbre ,fara sa disting exact ,nu stiu ce decizie sa iau in legatura cu operatia de cataracta. Nu v-am spus ca am si diabet de tip 2 ,nu fac injectii cu insulina iau decat medicamente.Glicemia variaza de la 130 la 170 .
    Va multumesc mult !

  • Buna ziua.Am citit,cred,toate articolele dumneavoastra.Baietelul meu a fost diagnosticat cu cataracta congenitala la varsta de trei ani si in prezent este operat la ambii ochi.Din cazuistica dumneavoastra,imi puteti spune ce as mai putea sa fac pentru copil in afara de controalele foarte riguroase? multumesc.

  • Buna ziua.Are implant si are trei ani jumatate.A fost operat la trei ani.Medicul nu ne-a propus asa ceva dar o sa intreb cand mergem la control.Multumesc ptr.raspuns.Sanatate si putere de munca !

  • Buna ziua,mi-as dori tare mult sa-mi puteti da un sfat.Fiica mea,acum in varsta de 15 ani,a fost nascuta cu cataracta congenitala bilaterala.La varsta de 6 luni a fos operata,mai exact i-au fost implantati cristalini artificiali(la momentul respectiv ni s-a spus ca aceasta operatie este o premiera medicala in Romania).Timp de 12 ani am fost la controalele “de rutina”,urmand dumnezeeste tot ce ne-a fost recomantat de prf.dr. care a operat-o.Tot timpul a zis ca are o evolutie buna si totul e bine chiar daca eu insistam ca cu ochiul drept vede foarte putin.Acum locuim in alta tara unde binenteles mergem regulat la oftalmolog.Doar ca specialistii de aici mi-au zis ca operatia nu a fost una reusita si cu ochiul drept nu mai vede deloc.I-am intrebat ce se poate face eventual sa ii schimbe cristalinii.Mi-au spus ca exista un risc prea mare,cristalinii fiind acum lipiti de retina,iar o noua operatie ar putea sa ii faca mai mult rau decat bine.Dumneavoastra ce parere aveti?Ce ma sfatuiti sa fac? Va multumesc din suflet!

  • Scuze,am gresit in postul anterior.Cristalinul este lipit de iris nu de retina.

  • Va multumesc foarte mult pentru promtitudinea cu care mi-ati raspuns.O sa revin cu dignosticul complet.

  • Buna ziua Doamna Doctor,
    In primul rand desi m-am mutat doar de un an in Bucuresti am auzit doar lucruri bune despre dumneavoastra.FELICITARI!!
    Am si eu o problema la ochi, am 29 de ani si nu am purtat niciodata ochelari deoarece nu am avut nevoie.In ultimul an mi s-a tot spus ca ochiul drept e mai lenes si la control la permis si la controlul anual de la munca.Intr-un final m-am dus la oftalmolog care mi-a spus dezinvolt ca am cataracta la ambii ochii sa ma operez si mia dat o brosura de la o clinica.M-am panicat si am mers la inca 2 controale in Bucuresti, acelas diagnostic. Am cerut o a treia parere la Timisoara Dr Chercota care mi-a operat ambii parintii mama la 45 de ani si tata la 58 de cataracta.Mi-a spus ca la dreptul e nevoie de interventie anul asta deparece vederea imi e la 70%.Am cateva intrebari:
    – e tarziu luna noiembrie?
    – am anumite restrictii pana ma operez, ex: sa nu ma uit la soare, sa nu conduc etc?
    – cristalin monofocal sau multi focal?
    – care sunt cauzele avand doar 29 de ani?
    – e posibil ca dupa operatie sa am dioptrii si sa imi creasca sa fiu nevoita sa port ochelari?
    – exista riscuri daca aman operatia pana in noiembrie?
    – care e cea mai buna perioada pentru operatie de cataracta?
    – se poate stagna sa nu evolueze si sa imi scada vederea mai tare?

    Multumesc mult de tot!!!

    • – nu
      – oricum e INTERZIS sa va uitati la soare! Daca nu vedeti bine nu e bine sa conduceti!
      – multifocal
      – genetica
      – sa speram ca nu, daca e multifocal nu.
      – am zis deja, nu!
      – mai rece
      – ce vedere aveti acum cu fiecare ochi in parte?

      • In acest moment mi s-a spus ca la stangul vad 100% si la dreptul 60-70%.
        Din cate am inteles de la domnul doctor cristalinul multifocal e foarte scump si e doar markering adica mi-a explicat ca la distanta e greu pana te obisnuiesti cu distantele sa le aproximezi.
        M-ar ajuta sa imi spuneti avantajele si dezavantajele fiecarui tip de cristalin monofocal respectiv multifocal.
        Va rog mult sa imi recomandati si ochelari de spare pe care sa ii port vara aceasta, ce protectie trebuie sa aibe si unde gasesc.
        Poate sa fie cauza si faptu ca sunt 8 ore zilnic cu ochii in calculator?Trebuie sa port ceva pana in noiembrie cand ma operez?Ochelari de vedere cu ceva dioptrie?
        Cand timp stau in repaus dupa operatie in concediu medical?
        Ce restrictii am pana la operatie?
        Ma pot programa la o consultatie la dumneavoastra?

        Va mulumesc mult de tot!!!
        Va doresc sanatate multa si tot binele din lume!

        • Va multumesc pentru urari dar consider ca exagerati cu atatea intrebari. Discutati cu medicul care va opereaza. La spital nu facem consultatii obisnuite.
          Cristalinul este alegerea dvs, m-ati intrebat ce va recomand si v-am raspuns.

          • Imi cer scuze daca v-am asaltat cu atatea intrebari, medicul m-a programat abea in septembrie la o consultatie pre operatie si as vrea sa stiu vara aceasta ce am si ce nu voie.Sunt totusi speriata de diagnostic, stiu ca vedeti zilnic astfel de cazuri si pentru dumneavoastra e uzual dar pentru mine nu si sunt foarte dezorientata si pierduta nefiind de specialitate!

            Imi cer scuze inca o data daca v-am creat neplaceri punand intrebari, am crezit ca acesta este scopul site-ului.

            Multumesc inca o data!!

  • Buna ziua!
    Am o fetita de 8 luni ce a fost diagnosticata cu cataracta congenitala (subcapsulara anterioara) prezenta la ambii ochi, mi s-a recomandat Mydriacyl 1 pic de 3 ori /zi. Ni s-a spus ca e opacitatea e mica de 1mm si sa vedem daca stagneaza sau evolueaza iar daca ramane asa nu are rost sa o operam. Care este parerea dumneavoastra. Referitor la picaturi ce m-ati sfatui caci din prospect reiese ca nu ar trebui administrat pe termen lung ci doar pentru examenul oftalmologic, reactiile adverse la copii scrise in prospect sunt destul de multe.
    Multumesc frumos!

    • Avand in vedere ca este bilateral, nu este nicio urgenta. Trebuie urmarit si vazut cum evolueaza, de obicei stagneaza.
      De ce ati mers cu fata la oftalmolog?
      Nu pledez pentru Midriacyl decat 1/zi dimineata.
      Este bine sa nu aveti alti copii, pot fi toti la fel.

  • Multumesc pentru raspuns! Am mers deoarece am observat acel punct mic din mijlocul pupilei dar am zis ca asa au toti bebelusii, apoi am mers la o prietena ce are o fetita cu putin mai micuta si am zis sa ma uit sa vad daca are ochii la fel. Bineinteles ca nu avea asa ca am decis sa mergem la un control oftalmologic. As dori sa stiu daca merita operata chiar daca ar stagna sau riscurile operatiei sunt prea mari din cate am inteles. Ce ma sfatuiti? Multumesc anticipat!

    • Inca o data, este extrem de important sa stim ce vede acest copil cu fiecare ochi in parte. Se poate face un test simplu in acest sens prin acoperirea alternativa cu un pansament. Orice oftalmolog isi poate da seama cam ce vede iar daca aceasta cataracta este bilaterala (la ambii ochi) interventia nu e nicio urgenta. Era urgent daca era la un ochi. Repet, va sfatuiesc sa nu mai aveti alti copii.

  • Buna ziua dna doctor am mai vb despre fata mea care a avut cataracta congenitala si acum o saptamana am fost la Clinica care miam facut scanurile pe timpu sarcini si dna doctor mia zik k fata nu a avut cataracta nici la 3 luni si niki la 5 luni tin sa mentionez k eu am nasut la 34 de saptamini mi sa zis k probabi fata a facut cataracta an timp ce era in incubator din cauza unei soluti ce li se administreaza cu un furtun mic an gura si aicia in cipru se numeste “babxi pono ” ceva de durere antrebarea mea este aveti idee ce poate sa provoace cataracta la copii prematuri multumes mult

    • Cataracta congenitala NU SE POATE DEPISTA PRIN ECOGRAFIE, intrauterin!! Iar incubatorul nu are nicio legatura cu cristalinul! Ar putea avea cu retina nu cu cristalinul, Este clar o mutatie genetica, iar riscul este major pt toti copiii dvs. Faceti cum credeti.

  • Buna ziua! Ma numesc Mihaela, am 25 ani… La naștere am fost diagnosticata cu cataracta congenitala unilaterala, am fost operata de urgentă la Iasi si la Bucuresti pentru curățarea ochiului, pentru a nu se transmite si la ochiul cel bun, pe atunci nu stiu daca se faceau operații de transplant cristalin. Stiu ca am fost operata ulterior, la același ochi si de strabism. De atunci, nu am mai avut nici o operație, dar cu ochiul respectiv nu am văzut niciodata. Acum la 25 ani, sunt conștienta ca nu prea se mai poate face nimic pentru vedere, dar a început sa ma deranjeze faptul ca imi fuge ochiul bolnav foarte tare spre exterior si ma deranjează estetic…as vrea sa va întreb daca se mai poate face ceva estetic, si pentru ajustarea strabismului, sa nu imi mai fuga ochiul atât de tare…credeți ca nu ar trebui sa mai umblu acolo? Ar exista si contraindicații? Rog, daca puteți, sa imi recomandați un doctor specialist la care as putea apela…va multumesc!!!

  • Buna ziua,

    Pentru un copil de 6 luni la care s-a descoperit o cataracta congenitala unilaterala am inteles ca cea mai buna solutie ar fi operatia bag-in-the-lens.

    Am inteles ca domnul CALIN TATARU efectueaza singura operatie de acest gen. Este adevarat? Nu exista si alti doctori specializati in acest tip de operatie?

    Problema e ca programari se obtin foarte greu (abia iulie pt masuratori si sfarsitul anului pt operatie) si e risc sa fie tardiv.

    Va rog sa-mi spuneti ce as putea face sa obtin o programare mai repede.

    Multumesc.

    • Este cel mai bun medic si este singurul care hotaraste. S-a produs categoric o mutatie genetica in cuplul dvs, riscul este f mare ca orice descendent al dvs sa aiba la fel, este bine sa nu mai aveti alti copii.

      • Buna ziua,

        Am ajuns intr-un final la masuratori la domnul doctor, care ne-a recomandat operatia, dar mai intai inca o masuratoare in septembrie. Oricum a zis ca, cu ochiul STANG si cu operatie si fara tot va vedea slab.

        Exista sansa sa nu mai avanseze cataracta la ochiul STANG?
        Se poate ca ochiul DREPT sa nu fie vreodata afectat?

        Multumesc.

  • Buza ziua,am un baiatel in varsa de 5 ani,care a fost diagnosticat cu cataracta congenitala unilaterala,cu ochiul bonlav a vazut doar figurinele cele mai mari,iar cu cel sanatos le-a vazut pana si pe cele mai mici.se poate face operatie pentru schimbare de cristalin?ce doctor din cadrul spitalului imi recomandati?multumesc

  • Bună ziua. Fetita mea a fost operata de cataracta congenitala acum un an. După o luna a mai avut o intervenție pentru curățarea aderentei și acum, la un an de la operație, în urma unui consult mi-a zis doctorul ca iar i-au apărut aderente și trebuie din nou anesteziata pt curățarea aderenteI. E normal sa se întâmple asta?

    • Este la un ochi sau ambii? Ceea ce numiti “aderente” este de fapt o opacifiere periodica a capsulei posterioare, din pacate foarte frecventa la copii. Daca este unilaterala cataracta, interventia chirurgicala trebuia sa aiba loc foarte curand dupa nastere. Sper ca asa a fost.

      • E doar la un ochi. A fost operata acum un an când I s-a facut implantul de cristalin și după o luna a mai fost anesteziata o data pentru curățarea ochiului apărând aceste aderente. Acum, la un an de la operație i-au apărut iar aderente și mi s-a spus ca trebuie din nou curățate. Săptămâna viitoare viitoare mergem sa o vadă alt medic, dr. Nicula de la Cluj. Ea a fost operata de dr. Ivanescu la Timișoara. Ne având cunoștințe medicale e foarte derutata situația dar nu mi se pare normal sa îi tot apară aderente și sa trebuiasca anesteziata în fiecare an.

  • Bună ziua, doamnă doctor!
    Acum un an am fost la un control oftalmologic pentru că nu vedeam clar iar doamna doctor care m-a consultat mi-a spus că am blefarită și mi-a prescris un tratament cu tobradex unguent pentru 5 zile (tratament ce mi-a rezolvat problema).
    Pe lângă această afecțiune, mi s-a spus că la ochiul drept am o cataractă polară anterioară și că acesta prezintă o pată albă dobândită la naștere, dar că acest lucru nu îmi afectează vederea.
    În prezent nu port ochelari și nu am probleme cu vederea, lucru constatat la ultimul control oftalmologic care a avut loc cu două zile în urmă.
    Referitor la cataracta polară anterioară de la ochiul drept, aș dori să știu dacă dumneavoastră considerați că am nevoie de operație și, de asemenea, dacă această afecțiune reprezintă un impediment în drumul meu spre medicină pe care sper să îl pot începe anul viitor.
    Vă mulțumesc pentru timpul prețios acordat și vă doresc toate cele bune!

    • Categoric nu este nevoie de operatie la aceasta varsta, nu aduce niciun beneficiu. Ce vedere aveti la acest ochi (scrisa pe biletul de la medic)?
      Atentie, copiii dvs vor avea si ei, trebuie dusi la oftalmolog de mici!

      • Vă mulțumesc pentru răspunsul acordat!
        Medicul oftalmolog nu mi-a scris niciun bilet întrucât controlul a fost făcut în scopul completării fișei auto, singurele mențiuni făcute au fost că am “o vedere extrem de bună” și că sunt apt din punct de vedere medical pentru a conduce.

  • Buna ziua ! copilul meu are 9 luni si s-a nascut cu colobom irian inferior coroidian si de nerv optic, poate exista ceva la noi in tara sau in strainatate de aproape vede bine dar de la departare nu stim cat de clar vede acum asteptam urmatorul contol . va multumesc !

  • totusi nu inteleg de s-a nascut asa noi in familie nu avem pe nimeni cu probleme .

    • Cititi articolul cu transmiterea bolilor genetice. Cateodata o bere, o tigara sau un medicament in corpul femeii sau al barbatului in momentul conceptiei pot avea consecinte de acest gen, iar cateodata sunt mutatii in cuplu.

  • va multumesc mult ! eu credeam k este din cauza k am nascut la 37 de saptamani prin cezariana. Va doresc multa sanatate

  • Buna ziua.Copilul meu a fost operat de cataracta congenitala si de cand am aflat de aceasta boala citesc foarte mult,inclusiv articole ale medicilor din strainatate pentru a vedea ce se intampla ,care sunt rezultatele studiilor efective pe aceasta cauza.Marturisesc ca nu mai stiu ce sa cred…si ce sa mai sper avand in vedere ca sunt medici care spun ca un astfel de copil poate duce o viata normala cu mentiunea ca vederea lui va fi mai slaba decat a unui om normal,iar pe de alta parte sunt medici care dau pronosticuri sumbre acestei anomalii.Va rog din suflet sa ne dati un sfat,celor aflati in situatia mea,poate puteti sa ne elucudati in privinta a ce sa citim,ce sa concluzionam si ce e mai important,ce sa speram pentru copiii nostri si cum sa ii ajutam mai mult.Multumesc frumos!Sanatate multa si dumneavoastra !

    • E bine sa nu mai aveti alt copil pt ca probabil va fi la fel.
      Depinde daca aceasta cataracta este uni sau bilaterala si varsta la care a fost operat.

      • Buna ziua !Mai am un baiat de 10 ani si e perfect normal iar cel mic are patru ani,dar a fost operat la TREI ani de cataracta congenitala bilaterala.

        • In principiu, un ochi operat de cataracta nu poate fi la fel ca unul normal. Sigur ca un astfel de copil are niste restrictii si impedimente. Poate face efort intelectual oricat de mult si chiar este indicat, dar va ramane pe viata clientul medicului oftalmolog (controale periodice obligatorii). Sper sa nu apara complicatii.

  • Multumesc pentru raspuns.Acum dezvolta cataracta secundara la ochiul drept…care mi s-a explicat ca e destul de comuna mai ales la copii.Sa speram ca o vom putea rezolva cu laser YAG.
    Sanatate multa si dumneavoastra !

    • Buna dimineata ,
      Am miopie de la 11 ani (-4) , de cativa ani a mai scazut si in prezent am -1 cu cilindru , si a aparut presbiopia , in prezent cu +1,5. Mi s a spus la ultimul ex oftam. ca am inceput de cataracta si sa pun quinax 2 x 1 pic /zi in ambii ochi cu pauze de 2 sapt intre flacoane.
      Va rog sa -mi spuneti daca aceste pic pot opri evolutia cataractei sau la ce folosesc.
      Nu a fost vorba de operatie sau altceva.
      Va multumesc ff mult , cu stima ,

      • Nu pot opri evolutia, se incearca incetinirea sa. Nu ati intrebat medicul cand vi le-a dat? Operatia se face atunci cand cataracta nu se mai poate corecta cu ochelari si cand vederea scade intr-atat incat sa va deranjeze, sa nu mai puteti desfasura activitatile ca intotdeauna.

        • Multumesc f. mult pt. raspuns :in legatura cu intrebarea d stra , am intrebat atunci medicul pt ce sunt si mi-a spus ”ca sunt niste vitamine pt. ochi” , ceea ce nu prea am inteles si de aceea v-am adresat d stra intrebarea .
          Acum e clar , incearca sa incetineasca evolutia cataractei.La ora actuala eu vad perfect cu corectiile aplicate cu ochelari.

  • Bună ziua! Am o întrebare pentru dumneavoastră.Am 18 ani și am fost diagnosticat cu cataractă congenitală.Exista riscuri dacă mă operez la această vârstă.E complicată operația?

  • Buna ziua! Am 25 ani, la nastere am fost diagnosticata cu cataracta congenitala unilaterala, cu ochiul drept nu am vazut niciodata. As vrea sa raman insarcinata, ce analize genetice ar trebui sa fac pentru a afla posibilitatea ca copilul sa se nasca cu aceiasi problema. Ce ma sfatuiti sa fac? Multumesc

  • Buna seara doamna doctor.ma .numec bianca si sunt din buzau.si am o problema cu ochii de doua saptamani am.fost la un control oftalmologic s mi sa spus ca trebuie s ma.operez neaparat la ambi ochii mia gasit diacnosticul cataracta.congevitala.alte explikati nu mi au dat si as vrea s vin la dnv la un konsult bun sa vad daca trebuie sa m.operez.. si va rog sa ma ajutati..va multumesc.

  • Buna ziua. Iubitul meu are cataracta la un ochi, din nastere. Ne-am dori un copil f mult..daca se intampla sa iasa si copilul cu aceleasi probleme se poate trata pentru a fi un copil absolut normal? Exista riscul ca in timp sa se imbolnaveasca si celalalt ochi? Multumesc

  • Buna seara D-na Doctor! Bunica mea in varsta de 71 de ani cu diabet de tip 2, s-a operat de 2 luni de cataracta la ochiul stang. S-a tratat cu Tobradex, Lubristil, Spersadex si lacrimeaza abundent chiar si in prezent, iar de 3 zile i s-au recomandat picaturile Flumetol si nu se observa nicio ameliorare. Canalul lacrimal este desfundat. Ce ne recomandati?
    Multumesc si o seara placuta! 🙂

    • Din pacate lacrimarea fara vreun motiv inflamator (nu descriti altceva in afara de acest simptom deci presupun ca nu are altceva) nu prea are tratament.
      Sa puna asa: Flumetol 2/zi, VOltaren 2/zi si Sensivit 3/zi, ultimul sensivit seara inainte de culcare dar nimic concomitent. Pune totul ALTERNATIV la cate 2 ore distanta (ora 8 Flumetol, ora 10 Voltaren, ora 12 Sensivit si din nou..). Totul 5-6 zile.

  • Buna ziua! Vroiam sa va intreb daca sotul meu a avut cataracta congenitala (se presupune desi s-a depistat si operat la 10 ani) unilaterala, si eu sunt sanatoasa si in familie nu mai sunt alte cazuri ce sanse credeti ca sunt sa se transmita la copiii nostri? Aveti idee daca se poate depista prenatal o cataracta congenitala?? Va multumesc din suflet pentru acest blog si pentru rabdarea de care dati dovada..

  • Buna seara,

    As dori sa stiu daca pot folosi cacicol daca port lentila de contact sau trebuie sa o dau jos, intrucat am haze cornean si mi s-a recomandat?
    Va multumesc!

    • Lentila de contact trebuia pusa numai daca exista o leziune pe cornee, in anumite cazuri si daca va deranjeaza foarte tare. Tratamentul pentru a fi eficient se pune fara lentila de contact, care nu permite patrunderea medicamentului. Altfel puneti degeaba.

  • Buna seara, am un baietel de 1 an si 7 luni gemelar, la varsta de doua luni a fost operat de Dna doctor Coviltir, diagnosticul malformatie congenitala, ochi microftalm. i s a facut implant de cristalin, apoi au mai urmat doua operatii de inlaturare a unei membrane si tot ce mi s a spus apoi ca dansa se lupta sa i pastreze ochiul in cap…dupa aceste operatii ochiul a inceput sa arate mai rau, am fost cu el la Istanbul, la Paris si la un medic din Rusia, toti trei mi au spus ca nu trebuia operat si ca a stricat tot ce se putea repara si ca nu o sa vada niciodata cu acel ochi si ca exista posibilitatea sa il si piarda…imi puteti da un sfat ce pot sa mai fac pentru el? multumesc

  • Un diagnostic concret nu mi a spus nimeni, tot ce stiu este: malformatie congenitala, ochi microftalm, operat de cataracta, cornee foarte afectata, retina nu este buna, nu vede cu ochisorul si dupa operatie a facut si glaucom iar ochiul a devenit opac. Ochiul inainte de operatie era normal, doar ca era mai mic, nu reactiona la lumina cu el si pupila nu era pe centru, era ovala si putin deplasata, dupa operatie a facut si strabism si ochiul este opac de atunci. Daca dumneavoastra doriti si puteti sa il vedeti, oricand noi putem sa venim la un control… multumesc!

    • Mergeti la un consult si reveniti cu un diagnostic oftalmologic actual. La spital nu facem consultatii primare, de aceea ca sa va ajut trebuie un diagnostic complet actual, pe care oricum este normal sa il aveti.

  • ce v am scris mai devreme mi s a spus luna aceasta dupa un consult la un medic din Rusia.

  • Buna ziua! Ma scuzati de deranj si va multumim ca va rupeti din timpul dumneavostra sa ne raspundeti la intebari, am o fetita de 2 ani operata de cataracta congenitala, la ultimul control au aparut cateva perle si a spus sa mai asteptam ca nu e inca de operat. Ceea ce vreau sa va intreb este daca aceasta cataracta secundara se mai poate face inca odata. Va multumim frumos!

  • Buna ziua. Baietelul meu de 5luni si jumatate tocmai a fost diagnosticat cu cataracta congenitala la ochisorul drept. Miercuri avem programare la o ecografie oculara. Va rog sa ma ajutati, sa imi recomandati unde sa vin la București cu el pentru control si operatie. Care sunt sansele de recuperare la un bebelus de varsta lui? Va mulțumesc frumos.

  • Buna ziua,
    As dori sa va cer parerea in legatura cu o problema daca se poate (stiu ca sunteti iubitoare de animale):
    Am o catelusa, are 15 ani, cu probleme la ochi (probabil cataracta); am trimis poze unor doctori veterinari la Bucuresti (pt. ca pe aici in zona nu sunt specialisti)si unii mi-au spus ca e cataracta altii ca e scleroza nucleara de cristalin (iar pt. aceasta i-am dat Occuhealth 6 luni cu pauza o luna dar nu pare sa fie o imbunatatire). I-am facut poze si inainte si dupa tratament; as putea sa vi le trimit dar aici vad ca nu le pot atasa.
    Sunt constient ca din poze nu se poate stabili clar un diagnostic si mai stiu ca numai cu operatie se poate trata cataracta dar macar o parere/recomandare din partea dvs. m-ar ajuta (as fi mai linistit daca ati opera-o dvs.) – am cautat mai multe pareri (nu vreau sa acuz pe nimeni stiu ca oamenii sunt subiectivi) si sunt multe pareri ca la Facultatea de med. vet. nu e chiar atat de sigur (desi sunt specialisti), spun ca se face experienta … etc si nu as vrea ca la varsta aceasta sa ramana chiar fara vedere.
    Va multumesc pentru amabilitate.

  • Buna seara!Va rugam frumos daca se poate sa ne ajutati si pe noi cu un raspuns, am o fetita de de 2 anisori cu cataracta congenitala bilaterala operata la ochiul drept la varsta de 1 an si 4 luni dupa care la o luna a facut o membrana imflamatorie si a trebuit operata iar. In luna mai a urmat operatia la ochiul stang iar in iunie la ochiul drept a facut cataracta secundara. acum mergand iarasi la control au spus ca a facut iarasi cataracta secundara la ochiul drept si foarte putin la ochiul stang. Intrebarea mea este daca se poate face ceva sa numai fie supusa atataor operatii, m-i se pare anormal sa operam copilul din 3 in 3 luni scuzati-ma daca va par impertinenta cu afirmatia asta dar e greu sa iti vezi mana de om chinuindu-se. Doamna doctor oftalmolog care ne-a desoperit cataracta a spus ca se putea face o operatie de rhexis posterior pentru a preintampina cataracta secundara, este posibil acum aceasta operatie pentru a scapa de chinul altor cataracte secundare?
    Va multumesc frumos si m-a scuzati pentru deranj!

  • Ma scuzati ca va mai deranjez in continuare, am intalnit o mamica ce a operat baietelul la varsta de 1 an la domnul doctor Tataru Calin si nu a facut deloc cataracta secundara in cei doi ani de la operatie ceea ce m-a pus pe ganduri, ori e copilul o exceptie ori priceperea domnului doctor a contat,sau doar ca e vorba de interes material iar chinul suportat de copil nu e o prioritate. Se poate sa luam legatura cu dansul daca ne-ar putea ajuta cu ceva, am putea face o programare la spital in ambulatoriu sa vorbim cu dansul? Stiu ca multi medici aleg sa nu se bage peste ceea ce altii au gresit dar clinica mi-a fost recomandata de doamna doctor oftalmolog apoi dupa ce dansa nu a mai colaborat cu ei mi-a recomandat alt medic dar noi deja operasem fetita daca intelegeti situatia. Blogul dumneavoastra l-am descoperit cand am inceput sa caut despre cataracta secundara despre care nu m-i se spusese nimic inaintede a opera fetita.

  • Va multumesc frumos pentru raspunsuri!

  • Buna ziua. Tatal meu este diagnosticat cu diabet din 2003. Anul acesta a facut o infectie la picior care l-a costat doua degete. Dupa controale mai amanuntite a fost diagnosticat cu ciroza hepatica cu VHC(pentru care se trateaza in acest moment) si retinopatie diabetica nonproliferativa severa si inceput de cataracta. In ultima vreme vederea i s-a diminuat si va rog sa ne ajutati cu un sfat. Este oportun sa il operam inainte de finalizarea tratamentului pentru hepatita? Ne puteti recomanda un medic? Va multumesc anticipat.

  • buna ziua! am o fetita de 3 luni si jumatate si a fost diagnosticata cu cataracta congenitala. unde sa ii facem programare cat mai rapid pentru operatie? multumesc

  • Buna ziua, stimata doamna! Am 44 de ani si de cateva luni am observat ca imi trebuie mai multa concentrare la citit. Astazi am fost la oftalmolog si am primit prescriptie de ochelari, ambii ochi +1,25, Dp 60mm. In plus, mi s-a spus ca sufar de cataracta congenitala. Nedumerirea mea este ca, am facut control oftalmologic la 10 ani, 13 ani si 19 ani si acum e prima data cand primesc acest diagnostic. E posibil? Ce ma sfatuiti? Multumesc mult!

  • buna ziua d.na doctor! sunt mamica unei fetite de 4 luni, la 3 luni si jumatate a fost operata de cataracta congenitala unilaterala la cluj. Dupa 2 saptamani de la operatie am fost la controlul pentru inceperea recuperarii si mi s-a spus ca nu vede deloc cu ochiul operat (desi inainte de operatie vedea). e posbil asa ceva, ce s-a putut intampla? singura explicatie a fost sa mergem peste 3 luni sa o adoarma iar sa investigheze nervul optic etc. suntem disperati! ce ne sfatuiti sa facem? asteptam raspunsul dvs

  • Buna ziua .Toata stima pentru doamna Profesor Monica Pop ,dar cred că părinților cu copii cu cataracta congenitala le-ar fi util din toate punctele de vedere să ia legătura direct cu persoane care se confruntă cu această problema.Povestirile și faptul că iei contact cu tot ce se întâmplă în lume la nivel medical in legătură cu boala și eventualele complicații ajuta foarte mult sa știi cu ce te confrunți și ce poți să faci mai mult.Pentru a fi în contact cu aceste lucruri accesați pagina de Facebook Children with congenital cataracts si cu siguranta veti avea cu cine sa impartasiti ganduri,temeri si tot ceea ce vreti sa aflați.
    Așadar doamna doctor,sper să lăsați acest mesaj să ajungă la cei aflați în această situație ,nu din prisma faptului că dumneavoastră nu puteți îndruma sau sfătui pacienții,ci doar din dorința de a afla câți mai mulți că nu suntem singuri și că ne putem sprijini mai ales din punct de vedere moral.
    Mulțumesc mult și sănătate să vă dea bunul Dumnezeu !

  • Bună ziua dna dr . Am fost operată de cataractă senilă bilaterală și vreau să știu dacă pot să- mi pun gene false . Menționez că am 6 , respectiv 5 luni de la operație . Mulțumesc .

  • Buna ziua,
    Am un baietel de 3 ani care la varsta de 2 ani a fost diagnosticat cu cataracta congenitala bilaterala, la un control de rutina. Mentionez ca nu are pata alba pe uchisori si se descurca foarte bine. Singura problema este ca-si apropie foarte mult cartile de ochisori. La recomandarea dumneavoastra am fost la control la dl dr. Tataru care ne- a recomanat operatia in jurul varstei de 4.5- 5 ani. Ne-a spus sa mergem la dna dr Luminita Teodorescu pt a-i recomanda ochelari pe care sa-i poarte pana la operatie si in septembrie sa revenim la control la dumnealui. Am fost la dna dr iar rezultatul este: CY 04/18 -16/-1/30. -18/-1.25/75 nu corecteaza lentile concave, AV 20/125 la aproape. Recomand operatie. Ne-am intors la dl dr Tataru cu rezultatul si insista sa-l opereze aproape de 5 ani. Mentionez ca baietelul se descurca bine fara ochelari. Vreau sa va cer sfatul in aceasta problema. Sa stam fara ochelari pana in sept. la urmatorul control sau sa merg si la dna dr. Daniela Cioplean asa cum mi-a recomandat dl dr. pt. alta opinie? Se poate agrava aceasta problema pana la operatie? Va multumesc anticipat!

  • Multumesc pentru raspuns. O sa urmez sfaturile domnului doctor Tataru. Mai am 2 baieti mai mari care sunt bine. Va doresc sanatate multa!

  • Buna ziua! Am o fetita in varsta de 2 ani si 7 luni si in urma cu o saptamana am fost cu ea la un consult oftalmologic in urma caruia am aflat ca are cataractă congenitala! Precizez ca fetita se descurcă foarte bine Dar apropie lucrurile cam aproape de ochișori! Acum două zile am fost din nou la o altă doamnă doctor si i sa pus acelasi diagnostic,si i sa recomandat o intervenție chirurgicală. Va rog frumos puteti sami spuneti ce e de facut .as vrea ca pe fetita sa o opereze un medic foarte bun.. Si mi-aș dori să o pot programa la dumneavoastră! Va multumesc!

  • Buna ziua! Ma numesc Mocanu Oana, am cataracta congenitală din nastere unilaterala, nu mi-au făcut transplant de cristalin atunci..cu ochiul respectiv nu vad deloc, dar cu ochiul stâng vad perfect, este in perfecta stare..acum sunt insarcinata, am fost la control la oftalmolog și mi-au spus ca nu am nici o contraindicatie sa nasc natural..credeți ca pot naste natural? Mulțumesc!

    • Copilul dvs VA MOSTENI CU MARE PROBABILITATE cataracta congenitala, trebuia sa intrebati inainte de acest aspect!
      Oftalmologic nu aveti contraindicatie la nastere naturala.

  • Ne dorim foarte mult acest copil…Menționez faptul ca nu este ceva ereditar, eu sunt singura cu problema aceasta…am fost la doi medici inainte de sarcina, și mi-au spus ca nu este neaparat nevoie sa mostenessca și ea aceasta boala, dar ca exista probabilitatea…Dvs nu ați întâlnit si cazuri in care nu s-a moștenit? Nu mi se pare ok, ca celor cu problema aceasta, sa nu li se dea șansa sa aibă un copil…Mulțumesc!

  • Chiar mai sus, la Dvs pe forum, am întâlnit un caz, in care preciza faptul ca a fost operat de cataracta congenitală la nastere, dar are 2 fetițe perfect sănătoase…am citit foarte mult despre lucrul asta, dar nicaieri nu scrie precis, ca este o regularitate ca aceasta boala sa se mosteneasca…

  • O sa avem foarte mare grija, din primele zile de nastere sa fie controlată cu regularitate de un doctor oftalmolog..Multumesc! Mai am o întrebare.. la ochiul stâng, ochiul cel bun sa zic așa, mi-a apărut pe timpul sarcinii doua musculițe, la control mi-au făcut examen la fundul de ochi, și mi-a spus ca sunt din vitros dar ca nu este nimic grav și ca nu am contraindicatie pentru a naste natural…credeți ca este ok?

  • Ce înseamnă specializat in retina? Chiar așa se numește specializarea? Ma puteți îndruma asupra unui medic de acest fel? Din piatra neamt? Bacau? Iasi? De unde as putea sti ca este specialist in retina? Mulțumesc!

  • Mulțumesc..la București nu pot ajunge in perioada asta, pt ca sunt in luna opt de sarcina..o sa ma programez in Iasi, la Prof.Dr. Dorin Chiselita. Nu este specialist in retina, dar este unul dintre cei mai buni medici de oftalmologie, din Iasi..Credeți ca este ok?

  • Buna ziua,vă mulțumesc pentru timpul pe care îl alocați să răspundeți întrebărilor noastre.Avem o fetița de 9 ani diagnosticata cu Miastenia Gravis de 4 ani,face tratament cu Medrol și Mestinon.La ultimul control oftalmo,au apărut fine tulburări de transparență capsulara posterioare,spasm de acomodație si astigmatism hipermetropic cimpus,fetita acuzând de ceva vreme că vede încețoșat.Inteleg că aceste tulburări sunt reacțiile secundare ale tratamentului cu cortizon.Urm control a fost stabilit peste 6 luni,fara însă alte indicații.Stiu că nu putem întrerupe Medrolul decât cu acordul medicului neurolog,însă vreau sa vă întreb dc există cv ce putem face pt a împiedica aceasta evoluție a tulburărilor de transparență.Va mulțumesc din suflet!

  • Buna ziua as avea o intrebare v-am mai scris acum 2 ani despre fetita mea care a fost diagnostigata cu cataracta congenitala a fost operata la 2 luni au trecut 2 ani jumate de la operatie in tot acest timp fata mea. A purtat lentile de contact moi cu dioptrii diferite din 2 sau 3 luni au scazut am inceput cu dioptri de 32 si am ajuns la 20 si 23 acuma asteptam sa vedem pana cand mai creste ochiu ca sa ai facem operatia de implant si as dori sa va intreb daca vi se pare corect cum procedeaza doctorii de aicia tin sa precizez k locuim in cipru si as dori un sfat de la dumneavoastra va multumesc

  • Buna ziua doamna doctor. Tatăl meu a fost operat de cataracta anul trecut de către dr. Coviltir la clinica cu plata. După operatie a avut hemoragie, a fost la control si i s-a spus că l-a atins un pic si ca a avut ghinion.!!! In rest foarte rece atitudinea si fara nicio altă explicație.
    La jumatate de an de la operatie el nu vede cu acel ochi si i s-a schimbat si culoarea ochiului(irisului).
    Vrem să mergem la cineva competent sa ne spuna ce sa facem. Cum putem ajunge la dvs sau dacă ne puteti recomanda pe cineva am fi recunoscători.
    Va multumim!

    • Fiecare pacient isi alege singur medicul. La operatia asta, ca la oricare alta, există riscuri pe care pacientul și le asumă cind semnează consimtamintul. Scrie acolo. Nu stiu dacă se mai poate ameliora. Reveniti cu diagnosticul actual, cu o poză pe mail si cu vederea actuală (dacă vede cu acel ochi).

      • Total de acord, ideea e ca implicarea de dupa a fost 0. Nu vreau sa lungesc discutia, acum ne intereseaza doar sa stim daca se mai poate face ceva. Voi reveni cand voi avea toate datele solicitate.
        Multumim pentru promptitudine!

  • Buna ziua, pentru un bebelus de 11 luni am primit de la doi medici doua diagnostice total opuse.
    1. Primul medic :
    Cristalin – opacitate cristaliniana polara anterioara nazal paracentral ora 9:30 cu irisul aderent la nivelul opacitatii in rest cristalin transparent
    Iris – sinechie iridocristalinana ora 9:30 cu usoara atrofie de stroma iriana nazal
    Pupila – deformata prin sinechia iridocristaliniana se dilata bine dupa instilatii cu midriatice
    Diagnostice : hipermetropie mica fiziologica. Os astigmatism hipermetropic compus fiziologic si os cataracta congenitala nesemnificativa vizual. Sinechie iridocristaliniana
    Tratament : ocluzie ochi sanatos 3 ore pe zi dupa administrarea de picaturi tropicamida 1% o picatura de 3 oro pe zi.
    2. Al doilea medic a spus ca vederea lui e ok : urmareste testul, oculomotricitate normala epicantus ao, os sinechie irana post ora 10, Fao normal.
    Ma puteti ajuta cu o opinie? Sau catre cine sa ma mai indrept pentru o a treia parere?
    Va multumesc!

    • Da, cei doi medici au pus exact acelasi diagnostic, de unde si pina unde spuneti ca e opus? Nici vorbă, sint identice. Apoi: e clar ca există o problemă la acel ochi. Are ecografie? Era obligatoriu de făcut. Daca are, care e rezultatul? In al 3-lea rind, ca sa se poată sti daca vede cu ochiul, trebuia ca celalalt ochi sa fie acoperit cu un pansament bine lipit. Dacă vede, trebuie sa se manifeste normal. Dacă e agitat si plinge, nu vede. Asa a fost examinarea?

      • Buna ziua, din nou! Va multumesc pentru raspuns, am revenit cu clarificari. Se pare ca nu m-am exprimat cum trebuia- intr-adevar diagnosticul e la fel insa tratamentul e diferit. Primul medic a spus ocluzor si picaturi de tropicamida spunandu-mi de asemenea ca in timp va fi necesara operatia si prin ocluzor ii mentinem vederea copilului in timp ce al doilea medic a spus va din punctul dansului de vedere copilul vede si nu este necesar niciun tratament urmand sa repetam controlul la varsta dde 3.5 ani cand copilul poate spune in ce masura poate vedea.
        Ecografie nu stiu daca s-a facut pentru ca nu stiu ce presupune aceasta si niciunul dintre medici nu mi-a spus ca i-ar fi facut iar ochiul nu a fost acoperit la control insa l-am acoperit eu in dimineata aceasta cu un ocluzor si nu a plans, s-a comportat normal, am iesit si afara la lumina naturala si s-a comportat la fel. Ma puteti directiona catre un medic pentru ecografie? Sau ce sa fac mai departe? Vreau sa ma asigur ca fac tot ce trebuie pentru el. Va multumesc

  • Bună seara.
    V-am mai trimis mesaj în urmă cu 4 ani, în legătură cu operația refractivă.

    Diagnostic:

    -OS pseudofak sinechii iridocorneene anterioare și posterioare, cataractă secundară, astigmatism și de anul trecut mi-a apărut vederea dublă DOAR la lumină sau obiecte care strălucesc. (bec, lumina de la televizor). Dar un medic mi-a zis că s-a complicat cataracta. În 2003 operație de implant de cristalin, în 2004 dezlipire de retină, pupila deformată și corneea cu leucom, ceva punct alb mic. -5,50 și -3,00 cyl
    -OD miopie de vreo 8 ani. Din 2015 NU mi-a mai crescut miopia. Am tot așa -2,75.

    Ați zis că NU sunteți de acord cu operația refractivă. Nu m-am operat, dar am câteva întrebări:

    1. Dacă mi-a apărut dublura la OS, semn că se înrăutățește cataracta, până unde se poate ajunge? Poate peste 10 ani nu o să mai văd deloc?

    2. NU văd cu OS, chiar nu-l simt că lucrează, folosesc doar OD, dar la aparatul acela unde apare un balon în depărtare, eu îl văd clar balonul și acasă dacă strâng din ochi tot clar văd, dar trebuie să găsesc o poziție bună. Deci ochiul vede. Chiar NU aș avea șanse de refractivă? Nu e urgent, dar aș vrea în viitor. Nu pot să stau până văd negru, o să forțez OD. Și nu e bine așa. Trebuie făcut ceva.

    3. Ce complicații pot să apară, în cazul meu, după refractivă? Ca să îmi fac o idee și eu, să mă gândesc bine ce aleg că am 25 de ani.

    Am sris prea mult, dar NU am vrut să uit ceva. Mulțumesc.

    • In nici un caz refractiva cind aveti un singur ochi de vedere, si acela cu miopie. Nu purtati ochelari cu -2,75 Si la cel slab, -5,50? Daca nu, de ce, ca ar trebui obligatoriu si absolut permanent. Complicatiile chirurgiei refractive sint pina la pierderea vederii si am avut destui pacienti depresivi si distrusi dupa aceasta operatie. Cum sa operati un ochi (aproape unic) pt doar -2,75? Cum sa riscati asa? Chirurgia refractiva are un puternic scop comercial iar marea majoritate a medicilor care o practica (se face doar in clinici private) nu le spun pacientilor riscurile serioase pt ca nu au nici un interes, se intelege, ar pierde atitia si atitia bani. Nu exista pe lumea asta, dupa cite stiu, nici un medic oftalmolog care sa-si fi facut operatia asta. Va intrebati de ce?
      Privitor la cataracta OS, faceti o ecografie si un cimp vizual inainte si, daca arata ca sint șanse, operati-va neaparat.

      • Port ochelarii zilnic, chiar nu pot fără ei.
        OD nu vreau să-l operez. Mi-am scos din cap ideea asta de mult. Dacă vreau să scap de ochelari la o nuntă, eveniment, pun lentilă și o noapte nu se întâmplă nimic. Dar NU vreau operație.

        La OS am făcut ceva tomografie parcă, retina e perfectă, fundul de ochi e bun, tensiunea bună. Medicul din Arad mi-a și arătat la tomograf și explicat că nu e nimic suspect. Nu mai știu eu termenii și ce a zis exact, dar ochiul pare în regulă. Dânsul zice că se poate opera cataracta. Nici dânsul NU e deacord cu refractiva la OD.

        Vă mulțumesc pentru răspuns. Dl dr. Tătaru Călin m-a operat în 2003 la spitalul dvs. Eram copil dar îmi aduc aminte de dvs, v-am văzut în sala de operație, ați stat până m-am trezit din anestezie.

        O să-l caut anul acesta pe dl dr. Tătaru, să îmi zică și dânsul o părere pentru OS.

        Vă mulțumesc pentru răspuns. Multă sănătate!

  • Buna ziua
    Copilul meu de 1 an si 3 luni a fost diagnosticat zilele trecute cu cataracta congenitala la ochiul drept. In urma cu aproape jumătate de an am observat ca ii fuge ochiul, insa de fiecare data cand am întrebat medicul pediatru, răspunsul a fost ca pana la 2 ani vederea este in formare.
    Va rog din suflet, ce medic imi puteti recomanda pentru interventie.

    • De ani de zile spun pe toate tv, in ziare, pe fb, să NU meargă NIMENI, NICIODATA la medicul pediatru cu afectiuni oftalmologice pt ca NU STIE! Trebuia operat la nastere, ati pierdut timp pretios. Programati-vă la Dr. Calin Tataru sau la Dr. Catalina Corbu . Gasiti tel pe site-ul spitalului.

      • Bună ziua, nu știu dacă problema mea se include în vreo categorie asa ca nu am știut unde sa va scriu, dar sper sa îmi puteți da un răspuns sau măcar o îndrumare în acest sens. M-am născut cu cataracta la ochiul drept(ulterior am făcut și dezlipire de retina) iar la 3 luni am fost operata, chiar de dumneavoastră. Am înțeles de la părinți ca s-a aflat târziu, de aceea operația nu a avut ce sa mai repare și am rămas complet fără vedere la ochi(acum având 21 de ani). Din promisiunile doctorilor deșarte sau nu știu din ce alte motive, părinții nu au vrut sa fiu operata pentru a mi se pune proteza,iar în timp ochiul a stagnat și a ajuns sa fie foarte inestetic,nedezvoltat,cum este și normal având în vedere ca nu a fost niciodată functional. În ultima perioada am tot fost pe la doctori care mi-au spus ca nu se mai poate face nimic,sa aștept pur și simplu asa pana o sa apară “o minune”,sau pana știința avansează ca să îmi pot recupera vederea,ceea ce nu se va întâmpla(dar aparent unii medici considera ca e bine sa dai speranțe unui copil decât sa rezolvi problema) . Când a fost vorba de o proteza mi s-a spus ca nu sunt apta, deoarece nu am nimic dezvoltat la ochi ca proteza sa se poată potrivii și sa arate estetic,iar dacă as pune-o nu s-ar mai închide ochiul,nu s-ar mai mișcă, s.a.m.d, deci prin urmare ar fi mai rău. Va rog sa îmi spuneți ce as putea face în situația asta sau cu cine ar trebuii sa vorbesc, astfel încât sa îmbunătățesc câtuși de puțin aspectul ochiului, dacă într-adevăr proteza nu este fiabila. Va mulțumesc mult!

        • Eu NU am operat cataracta congenitala la NICI un copil, NICIODATA! E regretabil ca parintii dvs nu stiu cine v-a operat. Poate doamna Prof. Pop D Popa Doina. Eu NU, absolut sigur! La ce spital? Asta trebuie să știe! Lasind la oparte ca ar fi trebuit sa pastreze documentele medicale ( consulturi, bilete de externare). Ar fi f bine daca le-ati gâsi. Sint convinsa ca nu ati inteles bine pt ca nici un medic care stie nu va putea spune ca nu se poate rezolva estetic. Exclus. Se poate absolut sigur. Trimiteti-mi cit de repede o poza clara.
          Inca ceva, f important : afectiunea asta se mosteneste. Ada ca, sa nu aveti copii fara sfat genetic serios inainte.

  • Bună ziua doamna doctor, am născut în cypru fata fiind prematura, a stat fix o luna de zile în incubator după ce am luat-o acasa la interval de o săptămână am fost la pediatru cu ea, în urma controlului sa decis k are cataracta la ambi ochii, la fix 2 luni am operat-o, a urmat un chin pur și simplu lentile de contact cu dioptrii foarte mari, încet încet au scăzut dioptriile fata a crescut și pana la vârsta de 3 anii nu am mai reușit sa purtam lentile am dat-o pe ochelari dioptriile au scăzut foarte mult vb de la 30 a ajuns la 18, 19,, acuma doctorul de aicia potamidis îl cheamă ne-a spus k la vârsta de 5 ani o sa pună cristalinul în tot acest timp noi mergem regular la control, fata vede foarte bine nimic de zis, întrebarea mea este e bn cum au procedat și cum procedează în continuare? Și totuși eu nu cred k am născut fata cu cataracta deoarece am fost periodic la doctor și am făcut scanuri 4d și nu mi sa zis k fata are ceva la ochi, am fost și după ce am născut și mi sa arata ecografie la ochii fetei și nu a avut nimica nici cand am născuți nu sa observat ceva punctul din mijlocul ochiului era de un negru pur fără pic de albeata în el, ce este posibil sa fi cauzat cataracta fetei la ochi? Țin sa menționez ca noi nu avem pe nimeni cu probleme de genul acesta, ma scuzați scrisul nu este k la carte va mulțumesc frumos

    • Nu e deloc relevant ca nu are nimeni din familie. Dar daca a avut la ambii ochi, operatia nu era nici o urgenta. Nu toate cataractele sint de operat. Si nici nu se vede alb in pupila neaparat poate fi o cataracta posterioara.
      Trebuie sa stiti ca daca ati nascut un copil cu cataracta congenitala (nu are legatura cu prematuritatea) toti copiii urmatori (daca mai doriti) pot fi la fel iar probabilitatea e mare. Si copiii ei la fel. Faceti sfat genetic.

  • Buna ziua!
    Tatal meu, in varsta de 81 de ani, de ceva timp se plange ca nu mai vede cu un ochi, Mai exact, daca priveste un bec aprins, vede destul de greu un fascicul luminos. Am incercat sa fac o programare in urma unei recomandari la un medic oftalmolog, la spitalul militar, dar din pacate, am gasit loc in aprilie. Acelasi lucru si la un cabinet particular unde medicul respectiv are colaborare. Se pare ca afectiunea avanseaza rapid. De aceea, va deranjez cu rugamintea sa-mi comunicati daca am putea gasi un loc la dumneavoastra mai apropiat ca data, pentru consult si programare in vederea operatiei (daca este cazul. Multumesc!

  • Buna ziua!
    Tatal meu, in varsta de 81 de ani, de ceva timp se plange ca nu mai vede cu un ochi, Mai exact, daca priveste un bec aprins, vede destul de greu un fascicul luminos. Am incercat sa fac o programare in urma unei recomandari la un medic oftalmolog, la spitalul militar, dar din pacate, am gasit loc in aprilie. Acelasi lucru si la un cabinet particular unde medicul respectiv are colaborare. Se pare ca afectiunea avanseaza rapid. De aceea, va deranjez cu rugamintea sa-mi comunicati daca am putea gasi un loc la dumneavoastra mai apropiat ca data, pentru consult si programare in vederea operatiei (daca este cazul. Multumesc!

  • Buna ziua,
    In primul rand va doresc o primavara frumoasa si multa sanatate! Vreau sa va multumesc pentru ca in urma cu ceva timp m-ati sfatuit sa-l operez pe baietelul meu de cataracta congenitala bilaterala la domnul dr Tataru. Mii de multumiri si felicitari pentru intreaga echipa operatorie si pt toata organizarea din spital. Problema mea este urmatoarea: pe 20 ianuarie a fost operat la ochiul stang, totul a decurs normal, s-a vindecat bine. La sfarsitul lui februarie trebuia sa fim chemati pt masuratori la ochiul drept. Nu am fost sunata si nu reusesc sa iau legatura pe nr de contact afisat pe site. Intrebarea este cat timp poate trece intre operatii (daca va exista o posibila intarziere) astfel incat sa nu fie afectata vederea celui mic. Va multumesc anticipat pentru timpul acordat!

  • Buna seara doamna doctor, pe scurt :m am operat acum trei saptamani , la Barlad de cataracta congenitala la ochiul stang. In urma operatiei si a celui de al doi lea control mi s a spus ca totul e bine …adica vad!Am indoieli in privinta asta si ma adresez d vs cu ingrijorarea ca ochiul meu ” joaca” usor vizibil ca o mica gelatina ‘vad sacadat cand misc ochiul si vad licariri’ in timpul miscarii ochiului si la lumina . Mentionez ca astea nu sant doar in mintea mea.. chestia cu” jocul a u vazut o si copii mei si ma ingrijoreaza foarte tare .. si ma si jeneaza si ma doare uneori de parca i umflat .. dvs ce parere aveti .. ce ma sfatuiti? Multumesc.

    • Daca e cataracta congenitala (ceea ce nu prea cred), trebuia operata la nastere. Daca e la un singur ochi, nu are cum sa fie foarte bine. Repet : daca e congenitala. In plus, cataracta congenitala se mosteneste in proportie serioasa, pot avea cu mare probabilitate si copiii si nepotii dvs. Deci, e o cataracta obisnuita, de virstă, sau v-ati nascut cu ea? Reveniti.

  • Buna ziua,
    Va multumesc pentru devotamentul dumneavoastra. Am reusit sa vorbesc la spital. Mi s-a spus ca nu se mai efectueaza operatii pentru cataracta congenitala, fiind considerata o afectiune cronica. De asemenea, am inteles ca, pe langa problema cu virusul, ar fi inca o problema cu protocoalele pentru operatiile de cataracta la copii si nu se stie cat se va intarzia cu urmatoarea operatie. Momentan copilasul meu nu poarta ochelari. Nu reusesc sa ma programez niciunde pt un control, niste indicatii. Trebuie sa poarte ocluzor? Nu stiu cum sa procedez pentru a nu se instala ambliopia. Mentionez ca are o miopie foarte mare. Va multumesc si va doresc sanatate multa!

    • Imi pare rau, nu aveti ce face si nici cum preveni ambliopia celuilalt ochi. Veti face tot ce se poate dupa operatie, acum nu aveti ce, din pacate.

      • Bună ziua doamna doctor! Mă numesc Viorel și am 25 de ani. Am o situație mai complexă. M-am născut cu Nistagmus congenital la ambii ochii, Aniridie congenitală parțială OD, Cataractă corticală congenitală OD ( nu este prea avansată fiind afectat doar periferic ),  Degenerescență corneană periferică la ambii ochii, Miopie mare cu astigmatism la ambii ochii. De asemenea miodezopsi la ambii ochii, cel mai afectat fiind cel stâng unde percep o întreagă pânză de ,, musculițe” care se mișcă central spre periferie și imvers vizibile uneori și pe planuri de culoare mai închisă. Tot la ochiul stâng am și pupila ectopică descentrată de dimensiune mică situată supero-nazal.

        Am globii oculari cam mici ca și când nu s-ar fi dezvoltat cum ar fi trebuit,sensibilitate la lumină și dificultate la schimbarea luminozității, acuitate vizuală foarte redusă sub 2 m. Măsurătorile exacte pentru dioptri nu reușesc, iar când se măsoară anumite valori acestea sunt aberante. Fiind diferențe mari ale valorilor măsurate.

        1. Ar exista vreo operație care s-ar putea efectua la această vârstă și în aceste condiții?

        2. E posibil să am și un început lent de ruptură de retină pe baza acestor simptome la ochiul stâng sau o altă afecțiune? Întreb deoarece vizualizarea fundului de ochii se face cu mare dificultate din cauza pupilei ectopice și nu am primit în urma examinărilor periodice nici un răspuns precis.

        3. După o posibilă operație mi s-ar putea îmbunătății acuitatea vizuală sau nu prea?

        4 Este posibil ca miopie să mai avanseze sau va stagna?

        Vă mulțumesc frumos!

        • Din pacate, e prea tirziu pt vreo operatie care să vă aducă o îmbunătățire a vederii. Ar fi trebuit înainte de virsta de 6 ani. Sper că nu aveti copii pt că aceste afectiuni se mostenesc in proportie f mare.

          • Vă mulțumesc frumos pentru răspuns. Nu am copiii și nu îmi doresc să fac deoarece cunosc riscurile. Dar v-aș rugăa dacă puteți să-mi spuneți dacă aceste afecțiuni o să ducă mai devreme sau mai târziu la alte afecțiuni care să afecteze retina sau nervul optic. Sau dacă acuitatea vizuală o să continue să scadă, fără să luăm în calcul cataracta și degenerescenta corneana unde nici nu se mai pune problema?

  • Buna seara Doamna doctor.aș avea o intrebare va rog! M-am născut cu cataracta congenitala la ambii ochii,am fost operată la 8ani la un ochii, iar celălalt era mai agravat si vad putin cu el doar o rază.. acum in urma cu 2 ani in 2019 am fost operată si la celălalt care vedeam putin,dar mia scos doar cataracta ,vederea nu sa imbunatatit deloc si mi sa zis ca ochiul este mort.. si cu timpul de la prima operatie de la 8ani ,m-am forțat să vad si sa agravat si la el putin vad numai -50 Si mi sa mai zis ca trebuie transplant de cornee.. Va rog sa-mi dati un rsp daca este valabila transplant de cristalin sa pot vedea cu ambii ochii si la ce pret este. Va multumesc frumos!

  • Bună ziua! am ptoza papebrala congenitala la ochiul stâng am fost operată la 4 și 7 ani prin tăierea ploapei…. Acum am 20 ani si am auzit de operația cu fir de silicon .. A MAI FACUT CINEVA ACEASTĂ OPERAȚIE??
    Mulțumesc

  • Bună ziua! Bebelușul meu în vârstă de 5 luni a fost diagnosticat cu cataracta congenitală bilaterală. Urmează să-l operam în scurt timp. Va rog sa mi spuneți dacă în urma acestei operații de implantare de cristalin artificial recuperarea este de 100% și dacă la maturitate poate avea probleme oftalmologice ? Menționez ca nu s a descoperit cauza, nu avem cazuri în familie iar pe timpul sarcinii nu au fost probleme.
    Vă mulțumesc!

    • E o mutatie genetică din pacate si daca mai doriti alti copii, trebuie sfat genetic pt ca pot avea toti la fel.
      Este o patogie serioasă si sint f f putini medici care o practică. Prof. Dr. Calin Tataru sau Prof. Dr. Cătălina Corbu. Cam atit.
      Recuperare 100% nu am vazut pina acum. Depinde de multe lucruri. Pot fi complicatii pe parcurs, trebuie consult periodic obligatoriu permanent. Trebuie f f multa grijă, pedanterie, fara eforturi fizice majore, fară sport de performanță. Va fi în observatia medicului oftalmolog mereu.

  • Buna ziua! Am nevoie de o parere. M-am operat ilasik la ochiul stang pentru a reduce diferenta mai mare de 3 dioptrii. Dupa operatie, insa, am ramas cu o senzatie de ceata in ochi. Am fost de nenumarate ori la control, unde mi-a dat diferite picaturi (tobradex, flumetol si lacrimi artificiale). Sunt operata de 2 ani si 4 luni si nu simt nici o imbunatatire privind aceasta ceata. Am schimbat medicul care m-a operat cu cineva care mi-a spus ca s-a opacizat o parte din cornee, dar a zis ca o depaseste aceasta situatie si m-a trimis la medicul care m-a operat, ceea ce am si facut. Medicul care m-a operat a ziis ca nu e nimic grav, iar mi-a dat tratament cu lacrimi artificiale, dar nu s-a schimbat nimic, desi pun zilnic, la nevoie (conform indicatii).
    La curiozitatea unei colege, am cautat si eu ce inseamna “cataracta”, avand simptome asemanatoare (vedere in ceata, parca as simti nevoia sa iau “mucul” de pe ochi, halouri in jurul becurilor, mai nou, simt nevoia sa strang ochii cand citesc/scriu, nici de ochelari nu mai sunt multumita – ii port la citit doar).
    Intrebarile mele sunt: Mai merita sa continui controale la medicul ce m-a operat sau ar fi bine sa caut alt medic? Este posibil, ca in urma operatiei sa dezvolt cataracta? Imi puteti recomanda un medic (cine si unde)?
    Multumesc!

    • Categoric nu e clar ca ati gresit din start. Personal nu sint de acord cu operatia unui organ sanatos exact din acest motiv. Sint riscuri serioase. Puteati folosi o lentila de contact. Pt acest tip de interventii eu am incredere intr-un singur medic Dr. Calin Tataru. Atit. In plus, incetati sa va informati de pe net despre probleme de sanatate pt ca nu aveti cum face diagnostic diferential corect. In mod normal, nu aveti de ce face cataracta dupa aceasta operatie. E aproape sigur o tulburare de transparenta a corneei , ceea ce e mult mai rau. Programati-va la dl Tataru oricit de lunga e programarea.
      Trebuia sa ma intrebati inainte. Sint si ochi care au structuri care nu permit aceasta interventie.

  • Bună ziua! Am nascut o fetita acum 6 ani cu cataracta congenitala unilaterală ochiul stang. A avut prima interventie la varsta de 2 ani cand am depistat. Mergem regulat la control. Ultimul control acum 1 lună. Pe raportul medical avem:
    Conjunctiva: Aspect normal
    Cornee: Aspect normal
    Cristalin: Pseudofak CP usor deviat
    temporal, capsulotomie posterioara
    Iris: Aspect normal
    Pupila: Aspect normal
    Camera ant.: Aspect normal
    La Cristalin: Pseudofak CP usor deviat
    temporal este totul in regulă? Ce înseamnă? Multumesc!

    • Ca ar trebui repozitionat chirurgical. Nu ati scris nici cit vede si nici ce tensiune intraoculara are. Reveniti cu detalii. A fost operată f tirziu la 2 ani. Daca aveti copii mai mici, au si ei cu mare probabilitate.

      • Buna seara! In urma raspunsului dumneavoastra am revenit cu detaliile necesare la adresa dumneavoastra de email. Va multumesc din suflet pentru atentia si timpul acordat. Repozitionarea chirurgicala a cristalinului reprezinta o urgenta in acest moment? Din ce cauza s-a produs aceasta deviatie? Exista posibilitatea de revenire a cristalinului fara interventie chirurgicala? Multumesc!

          • Bana ziua,
            Am un băiețel de 1,3 ani operat de cataracta congenitala unilaterala la ochiul drept, deja de 3 ori.(nu avem antecedente în familie, se bănuiește ca din cauza virala). Prima operație a fost la 4 luni( noi am fost de la naștere la control însă asa am fost programați) însă în spatele pupilei a fost diagnosticat intraoperstor cu o membrana puternic vascularizata care nu a putut fi îndepărtată integral și s-a tot secționat în dreptul pupilei ea refacundu-se. Momentan poarta ochelari cu dioptrie de 7,5 la ochisorul operat, celalalt +1 pentru corecție. Acum așteptăm să fim contactați pentru o alta operație însa la. Un chirurg vitreoretinian întrucât doamna doctor ce l-a operat spune ca dansa nu mai poate tăia(doamna doctor care l-a operat numește cataracta secundara fiecare intervenție).
            Părerea dumneavoastră este ca s-a procedat corect? Aveți o recomandare de chirurg vitreoretinian unde putem merge cu el?

            • Sunt foarte foarte putini medici care opereaza si trateaza asa ceva. Cei mai buni: dr Calin Tataru si dr Catalina Corbu. Trebuia pus cristamin, dupa parerea noastra nu e ok sa nu se puna. Iar cu ochelarul, nu cred ca poate avea +7,5 la un ochi si +1 la celalalt pe acelasi ochelar. Omul nu suporta mai mult de +3 dioptrii diferenta intre cei doi ochi. As fi preferat sa intrebati inainte de operatie, ar fi fost altfel acum. Categoric a aparaut o mutatie genetica in cuplul dvs; daca mai doriti alti copii, faceti neaparat sfat genetic pt ca pot fi toti la fel.

              • Mai avem un băiat de 5 ani fără probleme și nu ne mai dorim alți copii. Cel mic are cristalin per secunda IoL CP, implantat de la 5 luni. Pe rețetă de ochelari asa este scris od +7,5 ( sfera), os +1( sfera). Od 1.67 lentila subțiata. Ochelarii i-au fost prescrisi la 3 luni de la implantarea cristalinului. Va mulțumesc pentru răspuns

  • Buna ziua!Am o fetita de 1 luna si 2 săptămâni.La ochiul drept are pe iris o pata mică mai închisă decât a irisului( o nuanta spre maro) ochii fiind de culoare albastrii.Este vreo problema (sau culoarea ochilor nu este încă finalizată si nu ar trebui sa ma sperii).Va rog astept răspunsul dumneavoastră cat repede.Va mulțumesc!

  • Bună seara d-na doctor, am un inceput de cataracta la un ochi, si iau vitreoclar, spuneti va rog creste tensiunea arteriala? Il iau de doua luni(vad păianjeni si puncte negre) Ar trebui sa ma operez? Dupa tratament trei luni tot asa vad! Mulțumesc mult Sarbatori frumoase!

    • V-a spus cineva ca veti vedea mai bine? Cataracta nu are tratament in afara celui chirurgical dar, fiind o operatie cu riscuri, trebuie operat numai intr-un anumit stadiu si anume cand scade vederea de asa maniera incit vă incurcă . Aveti f mare grijă, daca mergeti la un privat, de multe ori va spune ca trebuie operatie, chiar daca inca nu e cazul.Simptomele pe care le descrieti nu sint de cataractă.
      Medicii f buni au programari lungi, luni de zile multe iar operatia de cataracta nu e absolut nicio urgență.

  • Buna ziua doamna doctor Monica Pop, ma numesc Dogar Gheorghe,din judetul Brasov si va rog sa ma ajutati si pe mine,am dacriocistita cronica, din amandoi ochii imi curge un fel de puroi, pe suprafata ochiului si daca apas pe coltul intern al ochiului, am vedere icetosata,mi se inflameaza ochii si am dureri langa coltul intern al ochilor. Am facut tratament cu tobradex, netilDex, la recomandarea medicului oftalmolog, dar pe moment este bine si dupa cateva zile o iau de la capat cu aceleasi simptome. Va multumesc mult!

  • Buna ziua, doamna doctor! Va scriu in legatura cu diagnosticul recent al tatalui meu in varsta de 53 de ani si anume la ochiul stang: opacitati cristaliniene avansate – cataracta presenila. Mentionez ca a fost diagnosticat si cu hipermetropie si prezbiopie la ambii ochi. Medicul actual a recomandat sa se opereze cat mai curand, respectiv in urmatoarele 4-5 luni. Va rog sa ma ajutati cu o indrumare, este intr-adevar nevoie de operatie acum, mai poate astepta? Am putea sa ne prezentam la un consult la dumneavoastra?
    Va multumesc anticipat!

    • Cataracta se opereaza atunci cand deja vederea e suficient de scazuta cat sa deranjeze pacientul, sa nu mai vada ca inainte in activitatile zilnice.
      Desigur cu ochelari adecvati.

  • Buna ziua,dna doctor,am facut operatie de cataracta la Bucuresti,acum o luna,am mers la control la o saptamina si am vazut cu ochiul operat 8 randuri,am pus picaturile recomandate,iar dupa terminarea lor(1 luna) am simtit o intepatura puternica in ochi si apoi a inceput sa lacrimeze continu.Acum am fost la control ptr reteta ochelari,dar nu am reusit sa vad clar nimicAm inceput alt tratament cu lacrimi artificiale.Intrebarea mea,poate sa fie o cauza mai grava decat faptul ca nu se lubrefiaza corect ochiul?
    va multumesc

    • Am tot spus : grija mare la alegerea chirurgului. Toti medicii buni au programari lungi, de luni de zile. Iar operatia de cataractă nu e nicio urgență. Medicul ar fi trebuit sa va faca acum un control minuțios ( examinare, ecografie si tomografie -OCT) pt ca pot fi multe lucruri.

    • Buna ziua! As vrea sa va intreb daca se poate sa facem o programare pentru un consult la spitalul de oftalmologie Bucuresti cu trimitere de la medicul de familie din Iasi pentru ca am cataracta congenitala si in ultimul timp s-a agravat, iar medicii la care am fost mi-au recomandat sa vin si la dumneavoastra. Acestia mi-au recomandat operatie, dar mi-as dori, daca sunteti si dumneavoastra disponibila si va doriti, sa ne intalnim in cadrul unui consult. Va multumesc mult pentru timpul acordat! O zi frumoasa, astept raspunsul dumneavoastra!

      • Consultul e simplu pt asa ceva pt.orice medic. Trimiterea trebuie să fie de la medicul oftalmolog de stat, nu de la cel de familie. Programarile sint lungi la orice medic bun dar operatia de cataractă nu este nicio urgență. Aveti sanse de vedere mai buna numai daca e la ambii ochi. Sper ca nu aveti copii, ei mostenesc cu destul de mare probabilitate.
        Programati-va la Dr. Calin Tătaru, e cel mai bun in aceasta patologie.

  • BUNA ZIUA D-NA DR. MONICA POP!
    IN PRIMUL RAND, IMI CER SCUZE, DACA VA DERANJEZ,STIU CA, SANTETI FOARTE OCUPATA.
    VA ROG FRUMOS, DACA BINEVOITI, SA MA AJUTAȚI SI PE MINE, CU UN SFAT.
    AM FOST OPERATA LA UN OCHI DE CATARACTA, ACUM CATIVA ANI, IAR ACUM. DE CEVA TIMP, SIMT CA AM NISIP IN OCHII LA AMÂNDOI,MA DERANJEAZA,SI MAI LACRMEAZA CATEODATA.
    VA ROG FRUMOS, DACA PUTETI, SA-MI SPUNETI SI MIE , CE PICATURI SAU ALTCEVA, AS PUTEA LUA.
    VA MULTUMESC FRUMOS, SI SA VA DE-A D-ZEU TOT CE VA DORITI! MULTA SANATATE! O ZI BUNA!
    ASTEPT RĂSPUNSUL D-VS, CAND PUTETI SA-MI RASPUNDETI!

    • Depinde de motivul simptomelor. Normal e sa mergeti la consult la policlinica trritorială, e gratuit. Programati-vă pot fi multe lucruri. Pină atunci puneti doar Sensivit dimineața si seara si ser fiziologic pur de mai multe ori pe zi. Si sa aveti ochelari corespunzători.

  • Bună ziua! Soțul meu în vârstă de 57 ani,a avut dezlipire de retina operata cu gaz,când am mers la control,domnul doctor a zis ca trebuie sa facă alta intervenție cu silicon pt ca retina începea sa facă pliuri,a fost operat din nou.Asta sa întâmplat la ochiul care era bun,pt ca la ochiul celalalt are ambliopie medie,are vedere cam 20%,acuma cu siliconul în ochiul “bun”,aproape ca nu vede deloc.A primit concediu medical după prima operatie 25 de zile,iar după a doua încă 25.Am înțeles ca trebuie sa stea cu uleiul de silicon vreo 4-5 luni.Întrebarea mea este cum va putea merge la serviciu dacă el nu vede,menționez ca lucrează într o tipografie la o mașină.Multumesc!

    • Sa se pensioneze de boală. Sau, daca nu vrea, sa ceara sa fie mutat intr-o sectie in care ar putea lucra. Asta cu 20% nu e corect, nu se cuantifica vederea in procente niciodata. Daca scriati corect cat vede la optotip, puteam aprecia. Nu ati scris nici unde si nici cine a operat.

  • Buna ziua
    Sunt diagnosticata cu cataractă incipienta subcapsulara posterioară, astigmatis hipermetropic, presbiopie, hipermetropie mica. La consultul oftalmologic a reieșit că acuitatea vizuala este de 90% OD și 100% OS, neimpunadu-se operația acum. Menționez că port ochelari de apropiere. Eu percep aceasta acuitate vizuala mai scăzută, drept pentru care Dna doctor îmi recomanda sa efectuez și un consult neurologic.
    Am rugămintea să îmi spuneți pe baza diagnosticului ce vi l-am prezenta, in ce fel acest consult determina starea mea reală deoarece sunt nelămurită. Mulțumesc anticipat!

    • De ce nu ati intrebat-o pe doctoriță? Trebuie niste investigatii suplimentare pt a putea spune ceva, si anume : autorefractometrie, cimp vizual si tomografie de nerv optic ( OCT). V-a schimbat ochelarii ? Pt ca dioptriile scad cind apare cataracta.

      • De ceva vreme am renunțat la ochelarii de distanta,deoarece nu mă ajutau și mi s-a spus că alții m-ar ajuta doar pe perioada scurta ,fiind nevoita sa -i schimb iar.
        Până să îmi fie descoperită aceasta cataractă nu purtam ochelari de apropiere,însă acum îmi obosesc ochii foarte rău la lucru daca nu ii port.

        • F mare greseala daca nu purtati ochelari. Si de distanță si de aproape, conform autorefractometriei. Nu trebuie obosiți ochii nicio zi..Nu e deloc ok cine v-a spus sa nu purtati.

 

Pentru a trimite documente medicale sau poze, folosiți adresa de e-mail doctor@monicapop.ro.