La multi ani!

In primul rand doresc sa spun La Multi Ani si sa urez tuturor un an 2011 cat mai fructuos, plin de reusite, de bunastare si mai ales…de sanatate! Cred ca aceasta din urma este cea mai importanta. Daca suntem sanatosi, depasim orice greutati in viata. Din pacate insa, cateodata sanatatea nu este intotdeauna deplina. As dori sa facem impreuna ceva in acest sens.

Primesc de ani de zile scrisori, telefoane, mai nou e-mailuri de la pacienti ce au diferite afectiuni si imi cer ajutorul intr-un fel sau altul. De asemenea, constat ca informarea in domeniul medical si in special in cel oftalmologic nu este intotdeauna cea mai buna. Asa a venit ideea acestui blog. El are ca scop pe de o parte informarea dumneavoastra, a cititorilor, in legatura cu diferite afectiuni oftalmologice sau conduite pe care trebuie sa le avem in aceasta sfera. Ce trebuie sa facem si ce nu, cum trebuie sa actionam intr-o anumita situatie, cand ne confruntam cu anumite simptome.

Al doilea scop al blogului si cred eu cel mai important, este raspunsul la intrebarile cititorilor. Astept la fiecare postare intrebarile dumneavoastra legate sau nu de subiectul respectiv. Voi incerca sa va ajut atat cat pot eu si cat mai curand cu putinta.

Bine ati venit!

Dr. Monica Pop

Articole similare:

niciun comentariu

 

Pentru a trimite documente medicale sau poze, folosiți adresa de e-mail doctor@monicapop.ro.