Glaucomul adultului

Glaucomul (apa neagra, cum este numit in popor) reprezinta tensiune intraoculara peste valorile normale. Acestea se incadreaza intre 16 si 21 mmHG. La sfarsitul articolului aveti poze cu simularea vederii unui astfel de pacient.

Glaucomul adultului poate fi :

– Primitiv, adica aparut pe un ochi sanatos (exceptand viciile de refractie – hipermetropia este un factor favorizant)

– Secundar – aparut in urma unei alte boli oculare (inflamatie, traumatism, tumora, hemoragii intraoculare de diferite cauze)

Glaucomul primitiv are o componenta genetica importanta. Se transmite in proportie mare descendentilor si este intotdeauna bilateral (la ambii ochi, dar exista un decalaj evolutiv – apare intai la un ochi apoi la al doilea). Exista familii in care un parinte are glaucom si toti copiii il mostenesc. In alte familii, o parte din descendenti (copii, nepoti etc) pot mosteni. Oricum, intr-o familie in care exista un membru cu glaucom primitiv, gena se mosteneste si oricare descendent poate face boala. Din acest motiv, toti membrii unei familii in care unul este (a fost) diagnosticat cu glaucom cronic trebuie sa fie examinati dupa varsta de 40 de ani si chiar mai devreme. Este foarte important ca un pacient cu glaucom sa fie diagnosticat in timp util pentru a se putea mentine vederea.

Din pacate, cel mai frecvent tip de glaucom si anume glaucomul cronic simplu este ASIMPTOMATIC. Pacientul nu are in fazele incipiente si chiar mai avansate NICI UN FEL DE SIMPTOME care l-ar putea determina sa se adreseze vreunui medic oftalmolog. Durerile de cap sau de ochi NU arata glaucom. Ceea ce se modifica la inceput este campul vizual, care se ingusteaza (vezi foto), insa cum acest fenomen nu se intampla identic in acelasi timp la ambii ochi, ochiul mai bun compenseaza si pacientii nu se gandesc sa isi acopere cate un ochi pentru a vedea cum vad cu fiecare in parte. Pacientul astfel nu isi da seama ca are un camp vizual ingustat (care la un moment dat ajuge TUBULAR, ca un tub, pacientul vazand doar in fata, nu si in laterale). Din pacate, vederea dispare ultima si acest lucru este IREVERSIBIL. Vederea pierduta prin glaucom cronic simplu NU SE MAI POATE RECUPERA NICIODATA, cu nici un fel de tratament medical sau chirurgical. Ochiul care a pierdut lumina (din orice motiv) nu o mai poate niciodata recapata. Cum este posibil acest lucru?

 

Sursa foto: http://www.shroffeyecentre.com/

 Glaucomul primitiv este de 2 tipuri:

–          Glaucom cronic simplu

–          Glaucom cu unghi ingust

  1. Glaucomul cronic simplu apare cel mai frecvent dupa varsta de 40 de ani dar uneori si inainte
  2. NU are simptome specifice, nimic nu determina pacientul sa mearga la medicul oftalmolog. Pierderea vederii are loc din cauza faptului ca presiunea mare din ochi apasa pe nervul optic si il distruge progresiv (apare atrofia optica glaucomatoasa, IREVERSIBILA ca orice atrofie optica). La inceput, vederea este buna dar compresia pe nervul optic determina ingustarea campului vizual (ariei de vedere). Tinand insa cont de faptul ca pacientul vede normal cu ochiul celalalt inca neatins de glaucom, nu are cum sa isi dea seama ca a aparut o modificare de camp vizual. Glaucomul cronic simplu nu da dureri, lacrimare, inrosire, nimic. De aceea este considerat „ucigasul din umbra” al vederii, fiind una din cele mai grave boli din oftalmologie, cu o mare rata de orbire pe glob nediagnosticat si tratat la timp.
  3. SINGURA modalitate de a-l descoperi la timp este CONTROLUL DE RUTINA. Multi pacienti ajung la medic cand deja au pierdut vederea sau mare parte din ea.
  4. Glaucomul cronic NU SE VINDECA. Exista insa in momentul de fata multe medicamente eficiente (picaturi) care se pun de 1-2 ori pe zi in ochi si mentin Tensiunea Intraoculara (TIO) la valori normale – daca pacientul isi face tratamentul corect, zilnic, si merge la control ori de cate ori este nevoie.
  5. Daca TIO nu se compenseaza medicamentos cu 1, 2 sau maxim 3 tipuri de picaturi antiglaucomatoase, se recurge la interventie chirurgicala.
  6. Dupa operatie, tratamentul cu picaturi trebuie continuat in functie de rezultate si de anumiti parametri. Sunt insa pacienti iresponsabili care nu sunt constienti de gravitatea bolii din cauza faptului ca nu au modificari si nu ii deranjeaza nimic si intrerupe tratamentul pentru o perioada, din proprie initiativa. Nimic mai grav! Tratamentul antiglaucomatos pentru acest tip de glaucom se face TOATA VIATA!

Diagnosticul si mai apoi monitorizarea (urmarirea) acestei boli serioase cuprinde mai multi parametri si anume:

–          Vedere cu corectie (ochelari)

–          Tensiune intraoculara

–          Camp vizual simplu si computerizat

–          Pahimetrie

–          Examenul fundului de ochi, cu aprecierea excavatiei glaucomatoase (raport cupa-disc)

–          Tomografie de nerv optic

–          Gonioscopie

Pentru diagnosticarea sau urmarire, aceste investigatii trebuie repetate de 2 ori pe an sau chiar de 3-4 ori, in functie de stadiu si evolutie, iar TIO trebuie luata lunar de catre medicul oftalmolog (intotdeauna CU picaturile puse!).

Atentie: Exista si un tip de glaucom cronic cu TENSIUNE NORMALA. Aceasta, pentru ca ceea ce este normal la majoritatea oamenilor poate fi anormal pentru unii. De exemplu o tensiune de 19 mmHG pentru cei mai multi este normala, fara sa dea nici o modificare. Pentru unii insa, aceasta valoare este prea mare pentru nervul LOR optic, acesta suferind modificari de tip glaucomatos. Diagnosticul se pune dupa aspectul fundului de ochi si investigatiile iar TIO trebuie tinuta sub valorile considerate normale pentru ceilalti, in functie de evolutie. Deci exista si pacienti cu valori normale ale TIO dar care au glaucom si necesita tratament.

 

In general, tratamentul antiglaucomatos se face cu monoterapie (un singur medicament – 1-2 picaturi pe zi), sau terapie asociata (picaturi combinate de 1-2 ori pe zi). Tratamentul medical maximal este cu 3 medicamente (picaturi) instilate zilnic si anume: 1-2 picaturi dimineata, 1-2 picaturi seara, dupa 12 ore, 1 picatura in jurul orei  18. Cand e vorba de un singur medicament, se instileaza 1-2 picaturi dupa amiaza. Cand e vorba de un medicament format din 2 tipuri de substante antiglaucomatoase, se instileaza de 2 ori pe zi la interval de 12 ore. In functie de valorile TIO si de evolutie, se incepe tratamentul cu un tip de picaturi si se urmareste evolutia pe termen scurt. In cazul in care TIO nu se compenseaza sau apar modificari ale unor parametri, se adauga si un alt colir iar daca sub tratament cu maxim 3 medicamente TIO nu se compenseaza este nevoie de interventie chirurgicala.

Multi pacienti se prezinta la medic prea tarziu, cand o parte din vedere este deja pierduta prin distrugerea nervului optic iar ei cred ca au nevoie de ochelari sau ca sufera de cataracta. Glaucomul absolut este ultimul stadiu al unui glaucom care la inceput era PERFECT TRATABIL.

Atentie: sunt multe medicamente obisnuite care maresc TIO, agravand glaucomul. De exemplu: unele calmante, unele somnifere,  antispastice, relaxante etc. Din acest motiv este imperios necesar ca pacientii cu glaucom sa consulte medicul sau o agenda medicala (se gaseste in librarii) pentru orice medicament prescris pentru orice boala. Daca la contraindicatii este trecut si glaucomul, pacientul cu glaucom nu trebuie sa ia acest medicament. La fel, daca la reactii adverse este trecuta uscaciunea gurii. Acest tip de medicamente contin o substanta total contraindicata pacientilor cu glaucom, determinand cresterea TIO.

In concluzie: Orice persoana ar trebui sa faca un consult oftalmologic de rutina in jurul varstei de 40 de ani, repetat anual sau macar la 2 ani. In cazul in care exista glaucom in familie, consultul devine obligatoriu pentru a se putea preveni orbirea prin glaucom.

GLAUCOMUL NETRATAT POATE DUCE LA ORBIRE DEFINITIVA! 

 

Iata simularea deteriorarii vederii unui pacient afectat de glaucom:

http://www.visionsimulations.com/index.php/glaucoma-images

http://www.visionsimulations.com/index.php/glaucoma-images

http://www.visionsimulations.com/index.php/glaucoma-images

Articole similare:

879 comentarii

  • BUNA ZIUA STIMATA DOAMNA
    AM 31 DE ANI SI AM FOST DIAGNOSTICATA IN LUNA FEBRUARIE A ACESTUI AN CU UVEITA – ACUZAND DURERI ALE GLOBILOR OCULARI SI FOTOFOBIE.
    AM URMAT TRATAMENTUL PRESCRIS 2 LUNI SI JUMATATE :
    PREDNISON PICATURI
    ISOPTO HOMATROPINA
    La urmatorul control,dupa tratament uveita era vindecata.
    IN LUNA IUNIE AU REINCEPUT SIMPTOMELE IN URMA CARORA MI S-A PUS DIAGNOSTICUL DE CONJUCTIVITA ACUTA – pentru care am primit urmatorul tratament :
    VIGAMAX
    NEVEMAC
    TOBRADEX UNGUENT
    PRECIZEZ CA AM FACUT URMATOARELE INVESTIGATII :
    IMUNOGRAMA COMPLETA / RADIOGRAFIE ARTICULATII SAVOILICE /ANTIGEL HLAB27 /ANTIGEL CELULE HEPATICE/ GLICEMIE -toate au iesit in limite normale.
    Imi doresc din suflet sa ajung la dumneavoastra !!
    Problemele au reaparut . Am o fetita de 5 ani pe care vreau sa o vad crescand si sa-i ofer tot ceea ce isi doreste o mama.
    Multumesc anticipat si numai bine sa va dea Dumnezeu !

    • Conjunctivita nu modifica vederea in nici un fel si tratamentul se efectueaza 3-5 zile. Conjnctivita nu produce nici fotofobie si nici dureri. Programati-va la dna dr Miruna Cioboata la noi la spital la 0722 623434 pentru diagnostic oftalmologic iar daca este vorba de o uveita recidivanta, rugati-o sa va trimita la dna dr Carmen Chiotan.

      • Buna ziua stimata D-na Profesor Doctor,
        Ma numesc Barbu Maria ,am 47 de ami si locuiesc intr-un sat langa Ploiesti si sunt vanzatoare la un magazin din Ploiesti.In urma cu 6 luni am constatat ca imi pierd vederea ca nu mai vad clar la distanta drept pentru care am mers la un consult oftalmologic la un cabinet de specialitate numit “ophtamax” si mi s-a pus diagnosticul de cataracta cu recomandari pentru operatie.M-i s-a spus ca aceasta operatie costa intre 4000 si 4500 lei.Am mai consultat un alt medic de specialitate de la spitalul judetean din Ploiseti numit Bratulescu Marian si domnul doctor mi-a recomandat sa vin la operatie in momentul in care cataracta este intr-un stadiu foarte avansat.
        Apelez la sfatul si ajutorul dumneavoastra deoarece nu imi pot permite costurile mai sus mentionate pt ca veniturile mele sunt limitate.Din cauza ca nu mai vad bine mi-e teama ca o sa-mi pierd locul de munca si nu pot risca acest lucru mai ales ca sunt singura si nu am familie.
        Multumesc din suflet pentru timpul acordat!
        Astept raspuns

        • Cereti un bilet de trimitere catre spitalul nostru de la oftalmolog, aveti acest drept. La noi operatia este gratuitapentru asigurati, va cumparati doar cristalinul aprox 1500 lei.

          • Va multumesc din suflet pentru sprijinul si timpul acordat!

          • buna ziua.trimit acest msj in lugatura cu mama mea in varsta de 66 ani care a fost diagnosticata cu glaucom cu unghi inchis .face tratament de 4 ani cu tot felul de picaturi a facut si interventii cu laser insa niciun rezultat ,nu scade tensiunea acum a fost propusa ptroperatie la ambii ochi insa noi am dori sa mai consulta un alt specialist poate nu a avut tratament corespunzator.am vrea si noi sa luam legatura cu d-voasta multumim

            • Sa ceara bilet de trimitere de la oftalmolog sa vina sa se interneze la noi.

              • Buna ziua, scuze ca va scriu aici dar nu stiam unde va pot lasa comentariu.
                Am 21 de ani si am glaucom la ambi ochii, glaucom cu u unghi deschis am tratament cu cosopt si travatan iar si acum uneori imi creste tensiunea si pana la 24.
                As vrea sa raman insarcinata dar nu stiu ce tratament sa iau pe perioada sarcini sau ce pot face?

                • 1. Ce medic va trateaza? 2. Nu e bine sa aveti copii, de obicei boala se mosteneste si intr-o stare mai avansata. Faceti obligatoriu sfat genetic pt ca daca veti da nastere unui copil cu glaucom congenital, va fi tarat toata viata.

                  • Buna seara,imi cer scuze ca mi-am permis sa scriu aici dar am ramas fara cuvinte cand am citit ca daca ai glaucom e mai bine sa nu faci copii.Eu am glaucom de 5 ani si nu mi-a spus nimeni ca e mai bine sa nu fac copii doar ca daca voi face nu pot naste normal doar prin cezariana, am nascut acum 3 luni si iam spus medicului neonatolog de problema medicala si mi-a spus ca nu se transmite,iar medicul oftalmolog la care mergeam de regula mi a spus ca mi trebuie o grila de tratament pentru fiecare trimestru in parte si mai bine sa merg sa ma operez,lucru pe care nu l-am facut pentru ca fiind insarcinata nu stiu cum as fi putut face operatia chiar si cu anestezie locala si nici un medic ginecolog nu a zis ca pot face acest lucru.V-as ruga sa-mi spuneti la ce varsta ii pot face un control oftalmologic micutului ca sa pot preveni glaucomu?Va multunesc si imi cer scuze inca o data.

                    • Si daca nu va cer prea mult mi-ati putea recomanda un medic specialist pe glaucom dar in constanta pentru ca fiind din tulcea imi este foarte greu sa ajung la bucuresti si mai ales cu cel mic care nu are decat 3 luni as vrea sa ajung cat mai repede cu putinta ca sa pot relua tratamentul pe care l-am intrerupt atate luni si sa numi pierd si vederea si la ochiul drept.Va multumesc pentru timpul raspuns si timpul acordat.

                    • Clinica Mrini, dr Anghele.

                    • Imi pare rau pt neonatolog, dar aceasta boala se FOARTE transmite, trebuia sa vorbiti cu oftalmologi inainte de a face un copil. Controlul trebuia facut la nastere dar nu e tarziu nici acum. El va trebui monitorizat permanent, ca si dvs. Ce aveti dvs este un glaucom juvenil.
                      Puteti trimite o poza cu ochii copilului.

                    • te rog frumos daca poti scrie mi pe email alexandrapaulasava@gmail.com….sunt in aceeasi situatie si nu stiu cum sa procedez …vreau sa stiu cum a decurs sarcina ta avand glaucom.multumesc

                    • Eu nu inteleg cum va ganditi sa faceti un copil in aceasta situatie.

        • AS DORI PENTRU BUNICA ARE 74 DE ANI O DOARE FOARTE TARE OCHIUL SI I SA SPUS CA ARE APA NEAGRA SI LA UNU GLAUCOM VA ROG AJUTATIMA AST RASPUNS

      • Buna ziua, am 50 ani si am fost diagnosticata cu glaucom la ambii ochi.
        Va rog sa-mi spuneti daca factori de risc pentru glaucom pot fi : citit indelungat, lucrul la calculator, neprotejarea ochilor cu ochelari de soare (nu am utilizat niciodata ochelari de soare),privitul la TV.
        Am ochelari cu lentile +2 la ambii ochi.
        Va multumesc.

      • Buna seara , d-na dr ! Mamei mele i s a pus diagnosticul de glaucom la un ochi si de cataracta la celalalt. Am vrea sa ajungem la dvs , pt a ne valida diagnosticul si a ne spune daca este cazul de operatie.cum va putem gasi ? Specific ca nu suntem din Bucuresti , am auzit ca va gasim la Spitalul de oftalmologie..
        daca ati putea sa ne dati mai multe detalii cand am.putea sa va gasim am.fi extrem de recunoscatori !! ,

      • Dna doctor, in 2015 la sfarsitul lunii iunie fata mea, in varsta de 14 ani a avut niste tulburari vizuale cu absenta campului vizual care a durat cam 10-15 min si cefalee. Am mers la oftalmolog si i-a gasit Tod 19,3,Tos 17,7,mentionez ca are si miopie OS -1,25 ,OD -2,25. M-am speriat si am mers si la alt medic oftalmolog dr Jurja care dupa nenumarate masuratori si alte investigatii i-a gasit tensiunea la limita superioara 19-20 si chiar si 21mmhg.Ne-a trimis la dr Coviltir Valeria la Bucuresti care ne-a facut 2 masuratori la interval de 6 luni si tensiunile au iesit bune:odata 17mmhg AO si altadata16mmhgAO.campul vizual a iest bine si la Constanta si la drCoviltir.Dupa alte 6 luni am mers aici la controlul periodic si iar i-a gasit Tod-21,7 iar Tos-20,3 si i s-a prescris Cosopt 1 pic×2 /zi.Sunt un pic derutata si nu stiu ce e de facut in continuare.I-am adm.10 zile dupa care am mers la control si-i scazuse la Ao la 16mmhg.Daca puteti dumneavoastra sa ma indrumati ce sa facem in continuare.Va multumesc anticipat.

        • Absenta campului vizual poate fi expresia unui spasm cerebral (f putin probabil la aceasta varsta) sau uneori a unui anevrism cerebral. Daca intr-adevar cecitatea (orbirea) a existat. Mai poate aparea dupa unele medicamente sau substante (anticonceptionale etc)
          Vorbiti serios cu copilul si daca este adevarat, va recomand si un examen neurologic si neurochirurgical.
          Nu mai puneti Cosopt, tensiunea intraoculara este normala pana la 22 si glaucomul NU da asemenea manifestari.
          Orbirea a fost la 1 ochi sau ambii?

          • Va multumesc din suflet pentru atentia acordata. La momentul respectiv cand s-a intamplat eram langa copil, iar orbirea nu a fost completa ci pur si simplu nu vedea in partea laterala stanga si nu distingea decat silueta mea. Cand am vazut ca dureaza mai mult am mers la spital unde i-am facut initial un ct care a iesit bine, apoi am facut si un rmn cerebral care a iesit la fel. Am facut si ex.neurologic la care dna drHancu mi-a spus ca poate a fost o stare de stres, de suprasolicitare şi i-a dat Acutil 1 tb/zi,De atunci, ce-i drept nu a mai repetat starea, dar eu am continuat sa-i fac controalele periodice pentru miopie si chiar daca ma linistise dr Coviltir ca nu are Tio, acum mergand la Constanta am repetat din nou si Tio si iesise iarasi mare si am luat-o de la capat, de aceea sunt nelinistita. Daca ii intrerup tratamentul cu Cosopt, la cat timp imi recomandati sa-i controlez Tio si unde? Va multumesc mult inca odata.

            • Nu se face oricum tratament cu picaturi antiglaucomatoase la copii, ei nu beneficiaza de acest tratament. Tensiunea normala este pana la 22.
              Va recomand consult la dr Ramona Barac la clinica Mrini. Programati-va si pana atunci nu puneti nimic.

      • Bună ziua D-na Doctor.Vă rog să mă iertați că va cer părerea așa,deoarece nu sunt în tara și nu am găsit un medic prea bun aici.Am dioptrie de -10st-12dr în urma unei probleme am plâns f disperată de am simntit ca îmi ies ochii din cap, după trei zile mia apărut ca o pânză care se mișcă în fața ochiului drept și ca un cerc de fum,cam mare,care apar din lateral.Ce poate fi ca îmi este teama de glaucom ptr că eu mă lupt sa am și un copil.
        Este doar de o săptămână. Va Mulțumesc din suflet

        • In primul rand plansul nu are legatura cu vreo patologie oftalmologica. In al doilea rand, simptomele descrise nu au nicio legatura cu glaucomul, dar pot avea cu retina. Trebuie sa mergeti la un cabinet oftalmologic cat de repede puteti.

      • Buna ziua!Mama mea in varsta de 63 de ani este diagnosticata cu glaucom de un an jumate,acuza k nu mai vede cu un ochi dar a crezut k are cataractă,diagnostic pus nu de un medic ci de un operator de la un centru de ochelari,ajunsă la doctor cu mine de mana ia fost pus diagnosticul de glaucom in stare avansată cu un ochi nu mai vede,tensiunea a fost foarte mare,iar cu celalat doar 60%.Dupa un an jumate de pus picături ochiul “pierdut” are tensiunea de 29iar cel de60% are tensiunea 19.I s-a propus operația dar astăzi revenind la control i s-au dat alte picături pt alergie +cele uzuale de le lua sa le puna din jumate in jumate de ora(precizez k i s-au dat pt ca ochii ii avea foarte roșii)iar pe 29 este iar programată sa vedem cum decurge tratamentul.Ma intereseaza operația este un ultim pas sau sa incercam sa ajungem la operație mai repede…Multumesc din suflet pt un eventual răspuns!

        • Dupa parerea mea ochiul prost ar fi trebuit operat pt a-l mentine in cap si cu tensiune normala, care influenteaza dupa parerea mea si tensiunea celuilaltbochi.
          La ochiul inca bun trebuie urmariti cei 7 parametri din articolul “glaucomul adultului@ la 2-3 luni.
          Programati-va cu acte in regula la dna dr Barac la noi la spital. Nu e admisibil in secolul 21 sa mergeti la optometrist pt consult, acestuia fiindu-i PRIN LEGE total INTERZIS sa faca orice fel de consultatii.

      • Buna ziua , va trimit acest mesaj pentru mama mea, in urma cu 2 ani a fost diagnosticata la Pitești cu glaucom , de curând i-a fost recomandata oprratie , însă noi am dori un consult de specialitate , poate nu a primit tratamentul corespunzător și din cauza aceasta este din ce in ce mai rău! va mulțumesc frumos !

    • Buna seara d-na doctor,
      Mama mea are 60 de ani si a fost diagnosticata cu glaucom in februarie 2012 si se afla sub controlul regulat al medicului oftalmolog, dr Postolache din Bacau. I s-a prescris COSOPT, dimineata si seara. Cum se intimpla de multe ori la noi, in special cu oamenii mai in varsta, mama s-a dus destul de tarziu la medic; ca urmaare, la un ochi vederea e deja pierduta. Eu scriu in numele ei fiindca mama nu stie cu sa foloseasca internetul, si nici la calculator nu se pricepe.
      Doamna Doctor, vi s-a dus bunul renume in toata lumea, bunavointa Dvs in a ajuta pacientii va precedeaza numele. Eu va scriu din Olanda, in urma promisiunii facute mamei, care ar dori foarte mult – in masura posibilitatilor – un consult la Dvs. Am citit acest blog cu mare interes, fiindcs si eu sufar de acelasi glaucom, dar in special pentru mama.
      Va rog din suflet sa-mi scrieti daca se poate sa vina la Dvs, precum si ce alte informatii despre cum se desfasoara glaucomul ei aveti nevoie.
      Mie glaucomul mi-a fost descoperit cand aveam 36 ani si de atunci iau picaturi, in fiecare zi, exact asa cum ati descris Dvs.
      Dupa cum am mentionat, problema “mea” e mama, fiindca ea nu e constienta cat de grava e aceasta boala.
      Va multumesc din suflet pentru raspuns, cu mult respect,
      Luminita Lupu Gradek

      • Poate cineva ii poate arata articolul pe care l-am postat aici pt ca mama dvs sa constientiezeze gravitatea bolii. Nu pot crede ca pierspzand deja lumina la un ochi, un om atat de TANAR persista in a nu se ingriji! V-o recomand pe dna dr Ramona Barac pt mama dvs, doctorita pregatita de mine si care o poate urmari pe mama oftalmologic foarte bine. Este si o persoana placuta, mama dvs va fi incantata. Numarul doamnei doctor pentru programati este 0723 168348.

        • buna ziua d-na doctor in urma unui accident de masina foarte grav cu multiple traumatisme la cap .coloana rupta .bazin si coaste .am vederea dubla. momentan sunt imobilizat la pat si fac un tratament pt ochi cu milgama si cornee gel va rog sa-mi dati un sfat.cu mii de multumiri .MIRZA IOAN

          • Exista probabil un hematom in orbita, este o problema de resort neurologic. In principiu ar trebui sa dispara cu timpul. Este foarte bine ca luati Milgama.

            • buna ziua d-na doctor,daca tratamentul cu milgama nu are efect se poate rezolva intr-un alt mod?oricum 6 saptamini sunt imobilizat la pat .este un caz grav?va multumesc din suflet pt raspuns.ioan mirza

              • Cititi pe blogul meu articolul despre diplopie, vorbiti cu neurologul si daca este de acord puteti face acel tratament dar NUMAI cu acordul neurologului.

                • AM TIO 21\23,CAMP VIZUAL NORMAL ,REZULTATUL DE LA RNFL ,SUBTIERE RNFL TEMPORAL ,EXCAVATIE LARGA ROTUNDA,NESPECIFIC GLACOMATOASA . AM FACUT TRATAMENT CU TRAVATAN SI CU AZOPT .AUPA AZOPT AM AVUT DURERI DE OCHI ,DUPA TRAVATAN TENSIUNEA NU A SCAZUT ,AM INTRERUPT TOT,VA ROG SFATUITI -MA CE SA FAC ?
                  Va rog sa-mi comunicati cand ma puteti primi pentru
                  consultatie.Va Multumesc anticipat. Popovici Melania
                  Brasov tel. 07213871077

    • Buna ziua,Doamna Doctor.
      Pacientul este tatal meu:Ionescu Cristache ,65 de ani,Braila
      Diagnostic:OD – cataracta subcapsulara
      OS -atrofie de nerv optic(nu vede aproape de loc)
      Va rog mult dati-mi un sfat.(putem veni in Bucuresti daca este necesar)
      Va multumesc.

      • Cand vederea la OD (cel cu cataracta) devine atat de scazuta incat sa nu isi mai poata desfasura viata obisnuita, necesita operatie de cataracta la un medic BUN, experimentat si serios, fiind practic ochi unic.

    • buna ziua
      as dori sa stiu daca operatia cu laser , pentru o miopie de -3,75 este decontata de casa de asigurari si se poate efectua in spitalul pe care il conduceti. as dori de asemenea sa stiu , in situatia in care sunt decontate, care sunt conditiile si care ar fi pasii de urmat pentru a beneficia de aceasta operatie. multumesc

    • Buna seara
      Verisorul meu este nascut in Atena, Grecia, acolo a consultat medici de specialitate unde nu i s-a pus diagnostic. Familia unchiului meu sa mutat in Romania impreuna cu verisori mei unde a consultat un medic in Bucuresti si i s-a dat raspunsul de conjunctivita netratata si urma sa primeasca niste ochelari pentru fixarea ochilor. Dupa care in Suceava i s-a facut un examen neuropsihiatric unde s-a primit un raspuns la o policlinica,in urma encefalogramei a fost trimis sa faca un tomograf la varsta de 5 ani dandui-se diagnosticul de epilepsie fara a face vreo criza, convulsie sau vreo comportare ciudata.Cu rezultatele de la tomograf s-a prezentat din nou la oftalmolog unde nu i s-a dat niciun fel de ochelari, nici de protectie, de niciun fel.

      • Bun, care sunt simptomele acuzate, ce probleme are copilul sau ce probleme considera parintii ca are si care este intrebarea dvs?

        • Copilul acuza dureri spunand ca il dor ochii iar intrebarea este daca poate fi consultat in urma unei programari prealabile.

          • Va rog sa imi scrieti ultimul diagnostic complet al medicului oftalmolog, de unde este si varsta copilului, de asemenea daca este cetatean roman si daca e asigurat. Conjunctivita si viciul de refractie nu dau dureri de ochi.

            • Oftalmologul de la cabinetul Nova Optic din Suceava i-a dat bilet de trimitere la neuropsihiatrie de unde l-a trimis la tomograf,dupa tomograf cu rezultatul epilepsie, s-a prezentat inapoi la neuropsihiatrie fiind trimis cu rezultatul la oftalmolog iar acesta a dat din umeri spunand ca nu stie ce diagnostic sa ii dea iar copilul spune ca il dor ochii.
              Copilul are varsta de 5 ani, este cetatean roman si este asigurat.

              • Sa mearga cu copilul din partea mea la dna dr Georgeta Martiniuc, colega mea din Suceava, un oftalmolog de exceptie. Sa il vada pe cel mic si sa imi scrieti diagnosticul.

                • buna ziua, doamna doctor! va rog frumos sa imi dati un sfat: am fost la un control de ochi pentru copilul meu si mi s-a luat tensiunea si atunci mi-a spus doamna dr ca am tensiunea 23, mi-a pus un fel de instrument in dreptul ochilor si acela a facut un zgomot de cateva ori. Mi-a spus sa revin si, cand am revenit dupa o saptamana, mi-a spus ca am tensiunea 24. Mentionez ca am unoeri dureri de cap, in partea dreapta si ma doare si ochiul drept. Mi-a spus de asemenea ca sunt suspecta de glaucom, la asa o tensiune. Mi-a recomandat sa fac un examen numit camp vizual. Va rog frumos sa imi recomandati un dr bun in Constanta, la care sa pot face investigatiile necesare. Daca am glaucom, am inteles ca trebuie sa am un dr cu care sa pot comunica. Si sper din tot sufeltul sa nu fie prea tarziu pentru mine, am 36 de ani si cresc singura un copil. Nu am antecedente de asa ceva in familie. Va multumesc frumos!

        • Buna ziua
          ma nunesc Petri Elena sunt din Sibiu , am 80 ani
          am fost diagnosticata cu urmatoarele afectiuni
          – degenerescenta maculara ;
          – glaucom ;
          – cataracta la ambii ochi
          acum vad ca prin ceata iar de la o distanta de 3 m , nu disting figura omului
          Intrebarea mea este :

          in cazul afectiunilor sus mentionate se recomanda operatia , daca da , prin operatie ,sunt sanse sa mi se imbunatateasca vederea

          sau se recomanda tratament medicamentos ,

          multumesc

        • am tensiunea oculara pun picături ptr glaucom nu-mi scade tensiunea monopost,mi le-a schimbat cu altele ce se numesc ecbirio ochii mă dor foarte rău simt că mi se micșorează vederea plus că în ochii mi-au crescut fire de păr și genele au crescut.ce mă sfătuiți să fac am rămas fără Dr oftalmolog . prețurile sunt foarte mari la privat nu-mi permit financiar,dar nici așa nu pot sta.ce mă sfătuiți va rog frumos Mulțumesc ptr răspuns.

    • buna ziua dna doctor
      am 64 de ani,am glaucom din 2005 urmand tratament cu travatan si trusopt. Din tinerete am diagnosticul de : astigmatism,Hipermetropie si ambliopie.In anul 2009 mam operat de cataracta la ochiul drept la dl dr.tataru la clinica d-lui,operatie reusita dar eu nu vad cu ochiul {1/10}mentionez ca mereu am vazut slab cu ochiul drept,si cu cel stang vad 1/07.In urma controlului periodic mi-sa spus ca am o membrana epiretiana la ochiul drept .cel operat de cataracta.Am mai consultat si alti medici,uni imi spun sa ma operez ca voi vedea,alti ca nu este cazul.Nu stiu ce sa fac ,va rog din suflet sa imi spuneti ce trebuie sa fac,ce cale sa urmez,pot ajunge la dumneavoastra? Sunt din Bucuresti.
      va multumesc anticipat si sa va dea dumnezeu sanatate.

      • Mergeti la West Eye Hospital la dna dr Ramona Serban pt consult si daca va fi cazul de operatie, va va programa dansa la spital la departamentul de Chirurgie Vitreo-retiniana.

        • Buna ziua d-na dr.Ma numesc Nicoleta Constantinescu am 63 ani și am fost diagnostic.cu glaucom cu unghi deschis in urma cu un an. Sunt in trat. cu trusopt de 2ori pe zi și cu xalcom o data pe zi.De câte ori merg la control tens.oculara este de19 la ambii ochi.Acum va trebui sa refac toate investigațiile și as dori sa schimb medicul ptr.ca am senzația ca trat.nu este f.bun atâta timp cât eu sunt f.constiincioasa și-mi pun picăturile tot timpul la ora fixa și tensiunea este aceeasi!Va rog respectuos as putea sa va rog sa-mi oferiti o programare la d-vs.sau sa-mi recomandați pe cineva de incredere?Voi veni cu rezultatele de anul trecut :câmp vizual ,pahimetrie,Oct. Daca îmi Spune-ți le pot face din nou dar sa-mi specificati daca sunt bune făcute in alta parte și nu la sp.de ochi!Va mulțumesc!

          • Nu inteleg care este problema. Tensiunea oculara normala este pana la 21 inclusiv, in plus trebuie urmarit sa nu se modifice ceilati parametri. Deci 19 este o tensiune buna daca parametrii (camp vizual etc) sunt neschimbati.
            Ca medic pentru glaucom o recomand pe dna dr Ramona Barac.

    • Buna seara d/na doctor! Va rog sa ma ajutati cu un sfat. Am 56 ani si am “mostenit”glaucom{ fara tensiune } si degenerscenta maculara , medie, sa spun. am si un colon iritabil care imi da constipatii dure , si in urma unui asemenea puseu ,acum am degenerescenta gr 4 {daca am inteles bine} si glaucomul agravat de asemenea. Ce ma sfatuiti sa fac? Multumesc

      • Colonul iritabil se trateaza cu Debridat, No-spa si Colonhelp si Pentru ca ele pot avea anumite efecte asupra glacuomului, acesta trebuie tratat foarte serios daca exista cu adevarat. Degenerescenta maculara nu are legatura cu celelalte boli si nici cu glaucomul.

    • buna ziua am si eu o intrebare :mama mea in varsta de 61 a fost internata acum 2 luni pt glaucomcu tensiune oculara 64la ochiul drept. in urma spitalizarii pe iesire scrie:
      retinopatie diabetica neproliferica, sechele avc, hta st iv cu risc inalt. acum nu mai vede bine nici cu ochiul stang. exista vreo sansa sa se refaca mnacar vederea ochiului stang? specific mama mamei mele(bunica) nu vede de 12 ani in urma uniei opperatii de cataracta. va rog sa mi raspundeti daca am vrteo sansa sa o ajut pe mama.

      • Precizati diagnosticul si vederea fiecarui ochi in parte va rog.

        • diagnosticul mamei scris pe referat este:dz insulino-
          dependent complicat
          ao retinopatie diabetica neproliferativa
          ao glaucom neovascular secundar
          os fotocoagulat
          hta st lll
          sechele avc
          avod md la 50cm fc nc1/100
          avosmd la 3 mfc nc1/16
          tod21
          tos12. tratamentul utilizat este cosopt , tarosin si maxiven. in acest moment cu ochiul drept nu vede nimic iar cu cel stang abia daca isi zareste degetele de la mana. exista vreo p[osibilitate sa salvam macar ochiul stang?
          multumesc din suflet

    • Buna ziua dna doctor.
      Mama mea a fost la un control oftalmologic,fiind in belgia in vizita si acolo i s-a deacoprit o tensiune oculara ,i s-a dat picaturi timolol. A mers in Bucuresti si i s-a facut toate investigatiile iar aici i s-a spus ca are un inceput de glaucom dar care poate trai cu el toata viata, sub tratament nu se va intampla nimic ,i-a schimbat tratamentul cu Izba,dar care a fost foarte puternic si i s-a inrosit foarte rau ochii continuand cu timolol.Tiinand cont de ce a zis dr din Bucuresti ca nu este ceva ft grav dar care trebuie monitorizata ,ne-am gandit sa o urmaresca cineva din provincie,din orasul nostru fiindu-i ei mai usor asa.
      A repetat din nou investigatiile iar acum i s-a spus ca nu are leziuni date de glaucom spunandu-i sa ramana fara tratament doua saptamani si apoi sa masoare din nou Tio.
      Acum nu stim ce sa facem si nici ce sa credem,daca va sta doua saptamani fara tratament nu ai va afecta lucrul acesta.Care investifatii sunt concludente?
      Nu ar trebui ca aceste investigatii sa fie intrerpretate la fel.
      Va rugam ne puteti ajuta da un sfat ce sa facem.

      • Poate fi un glaucom incipient asa cum v-a zis dr din Bucuresti, care nu a produs INCA afectarea nervului optic. Cum sa va spuna ca poate fi linistita toata viata cu Timolol?? Doamne fereste! Glaucomul daca exista este o boala severa, asimptomatica multa vreme si care poate duce la orbire! Evolutia ei este imprevizibila. Cititi glaucomul adultului.

        • Dna doctor va multumesc mult pentru raspuns am sa revin pentru programare cand am bilet de trimitere dar va rog imi puteti spune daca va ramane doua saptamani fara tratament ai afecteaza in cazul ar avea glaucom?
          In cazul in care aceste investigatii pentru glaucom i s-au facut sub tratament cu timolol (de aprox de o luna) aceste investigatii sunt concludente sau daca au fost facute sub tratament poate ascunde o problema de genul acesta?

          • Sigur ca nu sunt concludente analizele sub tratament. Nu este problema daca nu il face 2 saptamani daca tensiunea are valori normale acum.

            • Ar fi bine sa repete investigatiile acestea dupa doua saptamani? Ea totusi dupa trei zile fara tratament totusi nu se simte prea bine cu ochii simte cate o jena in coltul ochilor si o senzatie de gunoi in ochi iar ochii sunt tulburi.am anuntat medicul si miercuri ne ducem din nou la control.dupa trei zile are tensiunea 21 ,ce ar trebui sa facem?

    • buna ziua d-na dr.monica pop,am cataracta nucleara la ochiul drept si mi s-a spus sa ma operez ptr.inlocuire de cristalin,eu sint bolnava de diabet,/de 19 ani/, cu retinopatie, apoi dupa alte investigatii s-a descoperit ca am glaucom cu unghi deschis H40 iar apoi mi s-a spus ca nu mai fac operatie,ma tratez cu durotrav seara cite o picatura la ambii ochi, ce ma sfatuiti sa fac acum m,departe ,va multumesc din suflet .

      • Sa mergeti la dna Prof. Dr. Adriana Stanila.

        • va multumesc pentru raspuns,am fost la clinica dinsei,la alt medic,,doar prin martie o18 as putea ajunge la dinsa,dar a mai imbatrinit si dinsa,a mai facut unele gresel,nu prea mai are precizia de altadata, credeam ca imi dati mai multe detalii, am uitat sa va spun ca tensiunea a fost fara sa-mi puna picaturi de 27 si 24 ,la clinica proctoven ,dr. vulcan ofelia, vroiam sa-mi spuneti doar daca sa ma operez sau nu de cataracta, conteaza ptr. mine raspunsul dvs. va multumesc,

          • Personal am incredere in dna prof. Stanila, nu sunteti obligata sa va opereze dar va poate da un sfat dupa ce va examineaza. Medicul care va vede poate aprecia daca scaderea de vedere se datoreaza cataractei, retinopatiei sau glaucomului sau mai unora dintre ele si daca operatia de cataracta, cu toate riscurile ei, va poate aduce vreun beneficiu vizual.
            Nu este nicio urgenta, puteti astepta pana in martie dar tratati-va permanent glaucomul.

    • Buna ziua! Va rog frumos sa imi spuneti daca pentru ambiopie se poate folosii medicamentul DUO C&P? Va multumesc frumos si astept raspunsul dumneavoastră!

  • buna ziua,

    in urma unui consult oftalmologic mi s-a spus ca ochii arata ca si cum as avea glaucom (dar inca nu s-a instalat)…si ca excavatiile sunt de 2 ori mai mari fata de un ochi normal…imi puteti da mai multe detalii…multumesc…

  • D-na dr am facut tratamentul cu colirurile respective descrise la orjelet,se redusese din dimensiunea chalazionului,dar la citeva zile s-a inrosit din nou toata pleoapa respectiva ,am banuit ca din cauza unui vint puternic.Aceste coliruri nu dau rezistenta la antibioticele respective daca le administram atit de des ?Nu mai stiu ce sa facem,otalmilogul de aici spune sa-i dam cu flumetol pe pleoapa si atit.Ce ne mai sfatuiti?Am facut tratamentul oral .In tratamentele naturiste aplicate in paralel cu cealalta medicatie aveti incredere?

  • BUNA SEARA, SUNT DIAGNOSTICATA DIN NASTERE CU MIOPIE FORTE SI STRABISM.DIN ANUL 2002 AM FOST DIAGNOSTICATA SI CU GLAUCOM CRONIC SECUNDAR A O .AS DORI SA RAMAN INSARCINATA , TREBUIE SA INTRERUP TRATAMENTUL PT GLAUCOM ? MENTIONEZ CA URMEZ TRATAMENT CU XALCOM SI AZOPT . MULTUMESC

    • In primul rand glaucomul este secundar dupa ce? Ati avit vreo operatie? Intreruperea tratamentului pentru glaucom inseamna ORBIRE. Daca glaucomul exista cu adevarat, nu se poate discuta despre oprirea tratamentului.
      Din pacate, copilul dvs poate msoteni toate aceste afectiuni, este bine sa faceti inainte un sfat genetic si sa nu va grabiti sa ramaneti gravida pana nu stiti mai multe, mai ales ca exista un risc pentru fat cu acest tratament.

  • BUNA ZIUA!AM UN BAIAT DE 13 ANI CARE ARE BLEFARITA,DIAGNOSTIC PUS DE DNA DOC IVAS,ARE O UNFLATURA CAT O BOABA DE PIPER LA OCHIUL STING JOS SI LA PLEOPA INFERIOARA ESTE MAI MICA .,AM FACUT TRATAMENT CU COLIR CU AMOXICILINA2%,COLIR CU DEXAMETAZONA SI UNG.SINERDOL DAR LA FARMACIE A ZIS CA NU EXISTA UNGUENTUL SI A FACUT UN COLIR CU RIFADIN,INLOCUITOR,DAR IL USTURA OCHIUL DE LA C. RIFADIN, VIT. C , VIT A SI DECARIS, AM FACUT TRATAMENTUL IN LUNA MAI,14 ZILE .NU S-A MAI MARIT CEL DE JOS ,CEL DE LA PLEOAPA INFERIOARA S-A MARIT SI ESTE ROSU,AM FOST LA CONTROL DNA DOC NE A ZIS SA PUNEM COMPRESE CU RIVANOL ,SA-I REPET TRATAMENTUL, CE MA SFATUITI SA FAC .VA MULTUMESC!SUNT DIN GALATI

  • Buna ziua!
    sunt din Iasi, am un baiat de 2 ani. Anul aceta pe 11 mai i s-a inrosit putin ochiul stang, nu a avut secretii deloc, doar o usoara mancarime. A primit diagnosticul conjunctivita acuta si tratament cu Tobradex, 7 zile cate 3 pic pe zi. Tratamentul a avut efect. Imediat dupa, i se inrosea ochiul la doua zile, cum puneam picatura de tobradex trecea. Ulterior pe 26 iunie de la alt medic a primit diagnosticul de conjunctivita infectioasa si tratament cu floxat 10 zile. Simptomele au fost aceleasi tot timpul: ochisori putin rosii si usoara mancarime. Efectul a fost de accentuare a conjunctivitei la ambii ochi. Am intrerupt tratamentul iar pe 02 iulie a primit diagnostic de conjuntivita alergica, tratament cu Opatanol si Flumetol 7 zile. Acest tratament a avut efect, dar dupa iarasi ii apare rosu la ochi, cum pun picatura de Flumetol cum i se lumineaza ochii. Ce as putea face sa nu mai fie ochisorul dependent de Flumetol?
    Va multumesc din suflet si va doresc numai bine!
    Imi cer scuze ca postez la acest topic, cel cu privire la conjunctivita a fost inchis.

    • Conjunctivita alergica la copii mai ales de sex masculin apare la anumite intervale care se raresc pe masura ce copilul creste si dispar dupa pubertate. Cititi pe acest blog in articolul despre Conjunctivite tratamentul conjunctivitei alergice.

      • Va multumesc mult pentru raspuns si amabilitate. Daca imi permiteti as mai avea 2 intrebari:
        – este posibil sa aiba cumva canalele lacrimale infundate? Medicul de familie mi-a zis ca, daca nu a trecut conjunctivita nici cu picaturi antibiotice, iar dupa tratamentul cu picaturi cu antialergice a revenit,atunci sunt canalele infundate.
        – voi mai repeta tratamentul pentru conjunctivita alergica, sper din sulfet sa nu ii mai apara dupa rosu la ochi. ce picaturi cu cortizon recomandati pentru copil de 2 ani?
        Imi este foarte frica. Din mai pina in august ochisorul lui e dependent de picaturi. Este posibil sa aiba legatura cu o alta boala?. Mentionez ca nu sufera de nicio boala, este vaccninat si nu a avut pina acum decat trei episoade de “rosu in gat”.
        Va multumesc din suflet.

        • -nu are nici o legatura ca canalele infundate, acolo simptomul principal este secretia in unghiul intern. Nu inteleg ce cautati la medicul de familie cu probleme de oftalmologie la copil. Nu trebuie sa mergeti decat la oftalmolog pediatru.
          – recomand Maxidex.
          – poate fi legat de un teren alergic, de o alergie generala. Faceti tot tratamentul pt conjunctivita alergica de la articolul cu conjunctivitele timp de 7-10 zile. Aveti si tratament oral.

          • Buna ziua,
            Am facut tratamentul pentru conjunctivita alergica, astfel:
            – opatanol 3 picaturi/zi
            – maxidex 3 picaturi pe zi
            -o lingurita Aerius
            – 1/2 cal-c-vita / zi
            Baiatul are 2 ani si 3 luni si o greutate de 17 kg.O saptamana dupa finalizarea tratamentului nu a mai avut niciun simptom. Acum insa a recidivat.
            Intrebarea e daca conjunctivita alergica, in timp poate duce la alte boli (gen glaucom sau cataracta).Mentionez ca am consultat deja cei mai renumiti medici oftalmologi din Iasi.
            Mersul la salina sau la mare ar avea vreun efect benefic asupra acestei alegii?
            Va multumesc mult pentru timpul acordat si pentru sfaturile benefice.

  • Buna Ziua ma numesc Alexandru si sunt din CTa, am sa va spun pe scurt problema mea . La varsta de 6 am inceput sa vad in ceata cu ochiul drept am fost la medic si mi s-a spus ca la varsta de 18 ani sa merg sa ma operez la varsta de 18 ani am fost la doctor sa ma operez si mi s-a spus ca nu se mai poate face nimic acum am 26…Diagnosticul a fost nervul optic lenes .Am fost la alt doctor si mi s-a spus ca nu exista asa ceva, acum nu stiu ce sa ma cred, Precizez ca la ochiul drept +sau – 7 iar cu celalalt ochi vad destul de bine ce pot face ?? mai exista vre-o speranta sa-mi recapat vederea la ochiul drept ? Precizez ca vad in ceata si nu deosebesc o fata de la 2m cu ochiul drept. Va multumesc mult si astept un raspuns din partea dumneavoastra.

    • Afectiunea dvs se numeste ambliopie. Aceasta se poate zolva pana la varsta de 6 ani, apoi situatia este ireversibila. Va rog sa cititi pe acest blog articolul despre viciile de refractie si cel despre consecintele ambliopiei. Nu va incadrati in baremul de comducere auto, grija mare deoarece este extrem de periculos daca incercati sa luati pe nedrept carnetul.

      • Multumesc ptr raspuns ! Nu posed permis de conducere.

        • Am uitat sa va spun ca daca parintii dvs nu v-au dus la timp la control, la 6 ani fiind deja tarziu, dvs nu sa nu faceti aceeasi greseala si sa va duceti copilul la oftalmolog la 3-4 ani. Cel mai probabil va va mosteni problema dar la acea varsta ea se poate inca rezolva.

        • Va deranjez din nou m-am uitat pe internet si am gasit acest program * RevitalVision * va spune ceva ? am inteles ca poate ajuta cat de cat ptr imbunatatirea vederii . . .

          • Daca ar exista, cel care l-ar fi inventat ar fi bogat si s-ar folosi la scara larga. Din pacate nu exista, altfel as fi recomandat. Nu exista nici o metoda de a recastiga vederea pierduta prin ambliopie dupa varsta de 6-7 ani, in toata cariera mea nu am vazut. Oricine va promite asa ceva vrea doar sa va ia banii.

  • Nu am o intrebare sa pun, insa as dori sa va transmit toata admiratia mea pentru profesia dumneavoastra, pentru bucuria pe care ne-o aduc interventiile avute la diverse televiziuni.
    Pentru mine sunteti un exemplu de probitate morala si profesionala.

  • Buna ziua,

    Baiatul meu in varsta de 1 an si 6 luni s-a nascut cu un leucom cornean semicentral. Campul vizual este liber, copilul vede la distanta si de aproape cand are ocluzor pe ochiul sanatos. Ochiul bolnav are dioptrie de 2. Incercam zilnic sa ii acoperim ochiul sanatos timp de 2 ore cu un ocluzor si inca cateva ore pe zi poarta ochelari. Baiatul este perfect sanatos: fizic si mental. Intrebarile mele sunt:
    – se pot face analize sau teste genetice pentru a determina daca acest leucom a aparut in urma nasterii foarte dificile sau in urma unei infectii intrauterine? baiatul a avut 4,2 kg la nastere, apgar 7/9, iar la cateva zile dupa ce am ajuns acasa a aparut si o conjunctivita la ochiul sanatos. Mentionez ca leucomul il avea deja in spital, dar l-am sesizat doar cand am iesit din spital, copilul dormind tot timpul cat am stat acolo. In sarcina nu am avut niciun fel de probleme. Frica noastra este ca in cazul unei noi sarcini sa nu apara acelasi leucom intr-o forma mai grava mcombinat cu vreun sindrom…
    – esunt bune masurile luate pana acum?
    Va multumesc mult,
    Maria

    • In oftalmologie, cea mai mare oarte a afectiunilor se pot transmite si celorlalti descendenti. Depinde de cauza care a generat aceasta malformatie. Este nevoie de un sfat genetic care va spune doar care sunt sansele de a aparea la alt copil, nu cu siguranta. De asemenea, sunt necesare analize amanuntite la dvs (infectioase, toxoplasmoza etc) pentru a incerca sa aflam cauza.
      Legat de copil, as dori sa imi trimiteti o poza sau doua, clare, din fata, pe mailul spitalului impreuna cu aceste mesaje.

      • Va multumesc din suflet,

        Am trimis astazi pe adresa spitalului mesajele si pozele.

        Maria F

        • Am vazut. Dupa pozitia leucomului, daca nu exista si alte afectiuni ale ochiului, copilul ar trebui sa vada bine. Pentru a testa acest lucru, acoperiti-i cu o bucata de leucoplast sau cu un pansament etans ochiul stang. Copilul va fi nemultumit cateva minute, dar dupa aceea daca vede bine se va comporta normal. Lasati-l asa 15 minute si urmariti ce face. Daca se comporta normal, vede bine. Ar fi bine sa ii faceti si o ecografie oculara. Nu stiu sa va spun daca alt copil poate avea aceeasi problema, de aceea va recomand sfat genetic inainte de alta sarcina.

  • Buna ziua,

    Va scriu aceste randuri deoarece ma ingrijoreaza situatia mamei mele in varsta de 59 de ani. Sufera de glaucom cu unghi deschis, cu care a fost diagnosticata acum 7 ani. Urmeaza tratamente cu Cosopt si Xalatan, insa la ultimul consult oftalmologic, dna doctor i-a spus ca ar trebui sa se opereze, deoarece tensiunea oculara la unul din ochi i-a crescut foarte mult (23). As dori sa va intreb daca imi puteti recomanda un dr. specializat pe glaucom, sau pe operatii de glaucom in Bucuresti, pentru a-i face mai multe investigatii si eventual, daca este nevoie, o operatie.

    Va multumesc mult.

  • Buna seara,
    Sunt mama unei fetiței de 9ani, diagnosticată ce neurofibromatoza Nf 1. Suntem optimiști de felul nostru, ne bucurăm întotdeauna când trece un an fără modificări majore. Începutul pubertatii pune probleme in evoluția bolii, in clasa a 2-a ne-am confruntat cu deficiente la invatare (evaluarea psihologica a stabilit un nivel mediu inferior al inteligentei cognitive), la ultimul consult oftalmologic au fost depistati noduli lisch pe ambii irisi 2-3 od/ 3-4 os, de dimensiuni foarte mici, nu pun încă probleme (s-a modificat intervalul la care mergem la control, acum trebuie o data la 6 luni). Știu ca pentru acest diagnostic cel mai bun tratament este sa depistezi din timp posibilele formatiuni tumorale si educația făcută copilului. Am nevoie de indrumarea dumneavoastră către un medic specialist pentru a ne consulta, a ne cunoaște, astfel încât atunci când va fi nevoie de o intervenție chirurgicală sa ne știe deja istoricul. Lucrul in echipa medic-părinte-copil pentru mine este foarte important, motiv pentru care, va rog sa-mi acordării un sfat pentru a putea avea un aliat de încredere in lungul drum ce-l am de parcurs alături de fetița mea!

    Va multumesc pentru tot ceea ce faceți! Va multumesc ca existati!

    • V-o recomand pe dna dr Ramona Barac pe care o gasiti fie la noi la spital fie la cabinet la nr 0723168348.

      • Buna ziua,
        In virtutea stimei pe acre v-o poort Doamna Doctor indraznesc sa va adresez o intrebare care nu are legatura cu subiectul in cauza insa care ma framanta si la care stiu mi-ati putea raspunde. Am 21 de ani si am hieprmetropie pana acum un (in ultimul an am lucrat foarte multe harti si grafice pe foi milimetrice) am avut 2.5 dioptrii la ochiul drept si 3.5 la ochiul stang.
        Astazi am refacut un control intr-un cabinet nu foarte dotat (pentru ca nu-mi permite situatia materiala) si spre disperarea mea dioptriile au crescut la 3.5 respectiv 4.5. D.na doctor mi-a spus ca am vederea unui om de 60 de ani si daca m-as opera as risca sa raman fara vedere (nu cred ca as mai putea sa-mi indeplinesc visul acela de a fi profesor si cantaret)…exsita acest risc in cazul in care as suferi o interventie chirurgicala, care ar fi costurile? Va rog din suflet sa-mi eraspundeti Doamna Doctor
        Cu stima si apreciere, Daniel Balan
        indraznesc sa va atasez si o mica inregsitrare cu mine, cu mult drag
        http://www.youtube.com/watch?v=rwVkCY-D4zE&feature=plcp

        • Va multumesc pentru cuvintele frumoase. Am nevoie sa imi trimiteti autorefractometria cu picaturi. Nu inteleg de ce doriti sa nu mai purtati ochelari, exista multi cantareti cu ochelari si multi tineri care chiar nevand nevoie isi pun pentru ca este frumos.

  • Buna ziua Doamna doctor,

    Va rog sa-mi raspundeti si mie la urmatoarea intrebare:

    Am fost diagnosticata cu decolare posterioara de vitros la ochiul stang [ca simptome de vedere incetosata si deranj vizual].
    Mi s-a recomandat Vitroclar sau Vitreooxigen. Medicul neurolog, constatand, in urma unui IRM, ca nu am probleme neurologice, mi-a spus sa fac potentialele evocate vizuale.
    La ochiul stang am 130 ms, iar la ochiul drept 115 ms [am o intarziere la ochiul stang].
    Medicul neurolog mi-a spus ca rezultatul acestor potentiale este ca urmare a afectarii ochiului, deoarece nervul optic transmite cu intarziere informatia la creier, pentru ca o primeste cu intarziere, aceasta traversand un mediu care nu este transparent [vitrosul].

    Din aceasta cauza, eu am o senzatie neplacuta de dezorientare in spatiu.

    Ce parere aveti, din punct de vedere oftalmologic; sunteti de acord cu aceasta explicatie?
    Va rog mult sa-mi spuneti daca exista vreun remediu la aceasta afectiune.

    Va multumesc,

  • Buna ziua doamna doctor.
    Am 27 de ani si de cateva luni ma confrunt cu pierderi de vedere partiale la ochiul drept ce dureaza intre 10 – 30 de minute, cam o data pe sapamana, insotite de dureri slabe in zona ochiului. Am fost consultat de doctori (oftalmolog si neurolog) din jud. Hunedoara, am facut un RMN in urma caruia concluzia a fost: aspect sugestiv nevrita optica. In acelasi timp doresc sa mentionez ca am hepatita cronica HVB, si sunt sub supravegherea doamnei doctor FLORESCU SIMIN AYSEL la indrumarea careia am efectuat toate testele ce tin de infectioase si nu s-a descoperit nimic (exceptand hepatita de care stim de multa vreme). Am fost indrumat de doamna doctor Florescu catre spitalul la care lucrati dumneavoastra pentru investigatii amanuntite. Am rugamintea daca se poate o recomandare din parte dumneavoastra, un nr. de telefon sa ma pot programa pentru aceste investigatii (la dumneavoastra daca se poate) in cadrul spitalului clinic de oftalmologie Bucuresti. Va multumesc frumos.

  • Buna ziua d-na prof.dr.Monica Pop !
    Baiatul meu are 11 ani , diagnosticat cu keratoconjunctivita de mic tratata in fiecare an .A facut antibiograma , a urmat tratament cu Tobradex, Netildex,… Vigamox.De 2 ani medicul spune ca are papile gigantice sub pleapa care a produs rani pe cornee si este vb . de o afectiune rara( cu forma de piele de crocodil). Tratamentul cu Aerius ,Opatanol , Corneregel si Flumetol sol . nu-l ajuta si noaptea nu poate dormi,il doare , dimineata nu poate deschide ochii, se acomodeaza greu cu lumina din camera sau bec si vede greu. Medicul a zis ca nu este afectata vederea deoacamdata , dar vreau sa va rog sa ne recomandati cel mai bun medic pt.el.

    Multumesc frumos !

  • Buna ziua! Am fost diagnosticata cu salazion, am la ochiul stang pe pleoapa superioara…am folosit dupa capul meu kanamicina 1 sapt si acum am fost la doctor mi-a dat Tobradex picaturi si unguent, umflatura nu e asa mare a zis ca momentan nu e nevoie de operatie, oricum am inteles ca poate sa apara deci nu vad rostul sa te operezi asa intr-una, am observat ca s-a mai dus umflatura numai ca ma cam doare daca apas pe ochi si mi se pare ca e umflat tot ochiul fata de celalalt…am deja 2 saptamani de cand ma dau, doctora a zis sa ma dau 3 saptamani dar mi se pare cam mult …nu o sa imi afecteze vederea atatea antibiotice? am si astigmatism…Va multumesc mult, o zi buna !

    • Aveti pe acest blog tratamentul pentru chalazion si orgelet.

      • Buna ziua dna doctor Monica Pop,
        Stiu ca numai dumneavoastra sunt inmasura sa ma ajutati,Acum 1 luna am avut la ochiul drept un urcior,nu am folosit antibiotice ,ceaiuri sau comprese.Doar din cand in cand am sters ochii cand se aduna secretie cu mici comprese sterile
        .Fara sa imi dau seama am sters si celalat ochii.Acum am secretie la amandoi ochii,nu se mai vede cu ochiul liber liber vreun punct de urcior la nici unul din ochi dar secretia nu inceteaza,si cand am trezesc,am de cele mai multe ori ,pleoapele apropare lipite.Am citit articolul depsre picaturi dar aici la Cluj nu mai au conservantiasa incat nu mi pot prepara.Mi s-a spus ca in Cluj nu se mai prepara picaturi oftalmice.Ochii nu sunt rosii sau iritati dar tot coleacteaza secretia aceea de la urcior.Ce ma sfatuiti sa fac ? Nu am vrut sa utilizez antibiotice sau altceva si ieri am descoperit blogul dvs. Va multumesc anticipat pentru ajutor .

  • scuze de greseala *intruna
    Am 24 de ani, nu stiu daca e imunitatea de vina, doamna doctor mi-a spus ca e de la statul la calculator, stau peste 8 ore la calculator…si oricum am imunitatea scazuta mereu am avut-o…am citit pe net ca ar exista un vaccin stafilococic…dar nu prea se mai gaseste

    • Statul la calculator nu are absolut nici o legatura, nu stiu despre ce medic vorbiti, sigur este oftalmolog? Imunitatea scazuta este de vina, dupa cum am scris. Trebuie sa faceti neaparat niste analize complete, si infectioase, pentru a vedea de ce este imunitatea atat de slabita.

  • Am fost la particular la OftaPro, dr. Ioana Violeta Pruna, fac foarte mult efort fizic tin orele la o sala dupa munca de birou si stau cam 3 ore in sala….o sa iau vitaminele pe care le-ati scris A si vitamina C, dar de mica am probleme cu imunitatea, mi-am facut analizele acum cateva luni nu am lipsa de nimic, valorile erau normale…surprinzator…la plamani am o sensibilitate, am avut TBC acum 4 ani nu stiu daca are legatura. Multumesc!

  • Buna ziua, cam de o saptamana mi-a aparut pe ochiul drept un punct care merge…pare a fi ceva lucitor, gelatinos…sau apare ca a fi ceva intunecat…ca un punct negru.
    Am fost si la un control, dar mi s-a spus ca este vorba doar de caldura, ca nu este nici o afectiune oculara.Eu sunt incontinuare ingrijorata.
    Dioptriile mele sunt la ochiul drept 7,5 si ochiul stang 6,5.
    Multumesc!

  • Buna ziua D-na Doctor,

    am 23 de ani, de sex feminin din Timisoara si am fost diagnosticata inca de la varsta de 6 ani cu miopie forte,in prezent am dioptriile de: ochiul stang -11,5 iar cel drept – 12 de 8 ani am fost diagnosticata si cu coroidoza miopigena, imi puteti spune va rog daca exista posibilitatea unei interventii chirurgicale??? in urma cu 3 ani un medic oftalmolog mi a propus varianta schimbarea de cristalin, care sunt sfaturile DVS.????

    Va multumesc!!!!

  • buna seara d mna doctor ,sunt mama baietelului cu sindrom crouzon pe care ne a programat d mna dr speranta schmitzer pe 16 septembrie pentru o operatie de tarsorafie.as vrea sa va intreb pe d voastra pentru ca nu am apucat sa o intreb pe d mna doctor daca tarsorafia va fi la ambii ochi ,pe biletul de externare scrie tarsorafie AO ?si as vrea sa va rog din suflet daca vreti sa mai imi raspundeti la o intrebare.cand am fost cu el la oftapro d mna doctor dragomir mihaela ne a spus ca nervul ochisorului drept este afectat din cauza presiunii oaselor pe care a avut o inainte de operatia la cap si ca nu se mai poate face nimic pentru el dar credeti ca se poate face ceva ca sa nu ii mai fuga spre tampla atunci cand se uita intr un punct fix si am observat ca il supara si soarele prea puternic.va multumesc din suflet

    • Daca scrie pe bilet atunci da, va fi la ambii ochi. Vorbiti cu dna dr Schmitzer si despre aceasta problema, e posibil sa fie reala afectarea nervului, dna dr va decide ce se piate face.

  • Buna ziua.

    Sufar de keratoconus staduiul II – III doar la ochiul stang.
    Momentan finaciar nu-mi mai permit efectuarea controlului la 3 luni in cadrul clinicii West Eye Hospital.

    Eram curios daca exista un spital/o clinica unde pot efectua controlul iar cheltuielile sa fie suportate de casa de asigurari (obsnaj).

    Multumesc anticipat.

    • De casa OPSNAJ tin spitalele militare, incercati sa va interesati acolo dar in rest din cate stiu nu exista loc unde investigatiile pentru keratoconus sa fie decontate. Colega mea Conf. Dr. Catalina Corbu se ocupa de keratoconus, va puteti interesa cat ar fi un control la dansa la 0213126119.

  • Buna ziua,

    Am 35 de ani si de vreo 7-8 ani ma tot chinuiesc cu operatii de salazion. In ultimul an am facut vreo 5 interventii. Acum de 3 zile am gasit tratamentul prescris de dumneavoastra si mi-am cumparat picaturile de la Spitalul de Oftalmologie Bucuresti. Marea mea problema este ca sunt alergica la oxacinila si dupa 24 de ore de tratament mi s-a inrosit si inflamat pielea in jurul ochilor. Va rog sa-mi spuneti cum ar trebui sa procedez? Pot continua tratamentul sau exista o alta varinata?
    Va multumesc.

    • Puneti doar colirul cu Sinerdol si faceti si tratamentul oral. Analize de sange si infectioase ati facut? Aveti o imunitate extrem de slaba.

      • Am facut analize de sange si HIV si hepatite pentru ca am avut o operatie de varice acum 2 luni. Nu a iesit nimic in neregula la analize. Am continuat tratamentul cu ambele picaturi si mi-a disparut roseata dupa vreo 4 zile de tratament.Salazionul de la ochiul stang nu s-a redus ca dimensiuni deocamdata, dar sunt abia la jumatatea tratamentului.Voi continua tratamentul si va voi transmite progresul.
        Va multumesc.

        • Trebuie sa faceti si analize imunologice.

        • Buna ziua doamna doctor! Am 57 ani și in fev acest an, am primit diagnosticul de glaucom normotensiv. Iau de 1 luna și jumătate monopost câte o picătura seara. Nu ma simt bine, am dureri de cap și pe perioada nopții simt o pulsație in spatele ochilor. Am fost la Infosan și Oculus, de la ambele am primit același diagnostic. Vreau sa ma asigur ca tratamentul primit este benefic. Faptul ca nu ma simt bine in continuare îmi trezește suspiciuni. Va mulțumesc ! Apreciez mult ajutorul și implicarea dumneavoastră. Cu admiratie, Camelia Popa

  • Buna ziua d-na doctor. Am 32 ani, sunt din Pitesti si in martie 2009, in urma unui control oftalmologic, am fost depistat cu tensiune intraoculara mare (TOS=28, TOD=24).
    Mentionez ca m-am prezentat la acest control deoarece aveam senzatia de mancarime a ochilor si imi lacrimau dimineta.
    Din mai 2009 urmez tratamentul cu Duotrav (cate o picatura pe zi in fiecare dimineata, in fiecare ochi).
    In februarie 2010 am fost la o investigatie amanuntita la clinica Dr. Diaconu Pitesti unde am facut un camp vizual+OCT.
    Mi s-a spus ca este doar tensiune oculara fara glaucom, nervul optic nefiind afectat in nici un fel, dar sa merg in continuare pe tratamentul cu picaturi, eventual toata viata.
    Tensiunea este acum 15-16 la ochiul drept,17-18 la ochiul stang, sub tratament.
    Ce sa fac, sa merg in continuare cu tratamentul acesta? Sa fac si alte investigatii? Am tot timpul ochii rosii de la picaturi, senzatie de mancarime si lacrimare. Pot intrerupe tratamentul? Va rog frumos un sfat, multumesc si va doresc o zi buna!

    • Nu mai puneti nimic 1 luna de zile, si daca sunteti asigurat veniti in septembrie intr-o duminica sa va internati la mine cu toate actele necesare pe care le gasiti pe site-ul spitalului la sectiunea pentru pacienti si cu aceste mesaje imprimate. Dati un telefon la sfarsitul lui august la 021 3192753. Va trebuie si trimitere de la oftalmolog.

      • Buna ziua. D-na doctor, incerc sa iau legatura cu dvs.de 2 zile la telefon (0213192753), nu reusesc sa va gasesc disponibila.
        Cand credeti dvs. ca ati putea sa ma programati si pe mine pentru internare in luna septembrie?
        Mentionez ca la sfatul dvs. nu am mai pus nimic in ochi de pe data de 15 august. Mie mi-ar conveni foarte mult data de 9 septembrie, dar nu este nicio problema daca nu se poate atunci.
        Va multumesc!

  • Buna seara D-na Doctor va rog frumos sa mi spuneti si mie daca as putea sa va trimit cumva biletul de iesire din spital al fetitei mele care in urma unui accident de masina a fost diagnosticata cu politraumatism :avand leg.intre ele ,respectiv ochii cu craniul,nu stiu cum sa va scriu ??? oare sa scriu numai ce este in dreptul Consultului oftalmologic ?si restul rezumatului foii de observatie nu? Va rog mult,suntem disperati pt.ca nu stim daca trebuie sa asteptam asa acasa sau nu? fiind vorba de un lichid care ii curge pe nas si D-na Dr. Margaritescu spune ca trebuie sa asteptam Mentionez ca fetita are doisprezece ani. cu multa incredere MAGDA

  • MAGDA pt. fetita cu politraumatism accident rutier am scris ce este in dreptul Consult oftalmologic: Pe data de patru a saptea Dr.State Anca FOD simetric control estompat al pupilei in sectorul nazal .FOS normal.OD hematom retrobulbar,pupila in midriaza fixa arcactiva .Pe data de saisprezece a saptea Dr.Barascu Dorin Sechele traumatism cranio-facial .OD Ptoza pl.superioara.Miscari oculare absente cu exceptia abductiei si coborarii.Pupila in miabioza inactiva.FOD pupila bn conturata de aspect normal.Pe data de optisprezece a saptea FOD numara degetele la patru metri dar nu se mobilizeaza pt. acuitate vizuala.OD:Ptoza pleoapa superioara globul deviat inferior ,misc.oculare prezente numai intern abductia si discut superior ridicarea ,absenta abductia si coborarea -acuza anca displazie binoculara.Mica hemoragie subconjuctivala.FO pupila bine conturata ,inca este normal clorata. Evolutia este favorabila .La externare se recomanda Cerebrolizin o fiola pe zi cinci ml.-zece fiole pe luna si control pe data de douazeci si sapte a saptea.Va rog mult ajutati ne .Va multumim pt .atentia cu care rasp. oamenilor cu adevarat disperati…Ne este FFF.frica cu acel lichid si nu intelegem ce este cu acel HSA pneumoencefalic si daca ramane cu sechele la ochi.

  • Buna seara,
    Ma numesc Riti Ghiorghita sunt din orasul Motru jud. Gorj si am mai multe diagnostice, adica la iesirea din spitalul de Oftamologie din Timisoara din data de 15.06.2012 diagnosticul a fost CELULITA ORBITARA la ochiul stang. In data de 28.07.2012 diagnosticul a fost OS/IRIDOCICLITA AO/GLAUCOM CU UNGHI DESCHIS. Mentionez ca la ochiul drept am avut aceeasi problema care a aparut acum 3 ani iar in momentul de fata nu mai vad cu acest ochi. La ochiul stang am inceput sa am probleme in jur de data de 01.06.2012 dar boala avanseaza mult mai repede fata de ochiul drept. Am fost la mai multi specialisti inclusiv la SZEGED in Ungaria si nu isi dau seama care este cauza, si ati fost recomandata ca unul din cei mai mari specialisti din tara si astfel apelez la dvs pt a ma programa la un control. Daca aveti nevoie va pot trimite scanat biletele de iesire din spital si o poza cu ochiul afectat.
    Va multumesc!

  • Buna seara.Sunt Ovidiu,23 de ani din Cluj-Napoca am fost diagnosticat cu stafilococ auriu(antibiograma) in urma cu 8 luni de zile la ambii ochi!In acest timp am fost la diversi medici care mi-au dat diagnostic conjuctivita acuta,am luat pana acum Antibiotice precum Floxal,Nettacin,Ciplox,Fucitalmic,Tobradex si Azyter dar in zadar! acum la ultima antibiograma facuta in urma cu 2 zile au iesit toate substantele precizate mai sus rezistente.Vafrumos sa-mi dati un sfat ce ar trebui sa fac sau pe cineva specialist din Cluj-Napoca! MULTUMESC!

    • Spalati-va cu apa RECE si sapun, puneti de 3/zi Pranoflog timp de 7 zile si reveniti cu simptomele.

      • Multumesc de sfat doamna doctor!Am sa incep de azi tratamentul si am sa revin cu rezultatu

        • Buna ziua,doamna doctor am revenit dupa 7 zile cu pranoflog! Nicio schimbare, tot am ochii incarcati,jenati si la cea mai mica bataie de vant imi curg lacrimile, ii simt mereu umezi!Multumesc

          • Trimiteti-mi pe mailul spitalului 2 poze clare din fata impreuna cu aceste comentarii.

              • Am vazut. Nu cred ca stafilococul va cauzeaza probleme si din poze ochii arata bine. Eu va recomand sa purtati ochelari fara dioptrii daca nu aveti nevoie si sa puneti seara o picatura de lacrimi artificiale si inainte de culcare vitamina A pos la amandoi ochii 5-6 zile.

                • Buna ziua doamna doctor! M-am intors dupa 6 zile cu vitamina A si lacrimi artificiale,mare schimbare nu este,parca putina ameliorare atat in rest tot aceleasi simptome le am,dimineata ma trezesc cu secretie si ochi umezi,incarcati,jenati uneori parca ma ard(usturime) nu stiu ce sa ma mai fac 🙁 Va multumesc!

                  • Mergeti luni dimineata cu ochii nespalati la policlinica Pajura daca sunteti din Bucuresti si cereti examen de secretie-antibiograma si fungigrama.

                    • Buna seara! Rezultat:stafilococ auriu
                      Kanamicina-Rezistent
                      Netilmicina-Sensibil
                      Cloramfenicol-Sensibil
                      Tobramicina-Sensibil
                      Ciprofloxacin-Rezisten
                      Gentamicin-Intermediar
                      Ofloxacin-Rezistent
                      Pefloxacin-Rezistent
                      Ac.Fusidic-Rezistent
                      Moxifloxacin-Rezistent
                      Azitromicina-Rezistent

                      Pana in prezent de 1 an de zile am folosit:Floxal,Ciplox,Azyter,Tobradex,Nettacin,Fucithalmic,Pranoflog! nici un rezultat! Multumesc

                    • Trimiteti-mi o poza facuta dimineata sau cand simtiti ochii umezi, lacrimosi, incarcati etc pe mailul spitalului impreuna cu corespondenta de pe acest blog.

  • Buna ziua.
    Sunt din Piatra Neamt,si mama mea in varsta de 72 de ani a fost diagnosticata in urma cu 5 ani cu glaucom.Si-a urmat cu rigurozitate tratamentul in fiecare seara si chiar ieri (8 aug) am fost la un consult oftalmologic unde i s-a depistat o gaura pe retina si mi s-a sugerat sa consult un retinolog.Nu stiu incotro sa apuc.Imi cer scuze daca abuzez,dar v-as ruga din suflet sa ma indrumati si poate sa imi sugerati ce ar trebui sa fac.
    Va multumesc!

  • buna ziua,ma numesc Cogalniceanu Sebastian,am 37 ani,sunt din IASI.Totul a inceput cu o exoftalmie vizibila la ochiul stang.La primul control oftalmologic OD=22,5mm OS=24,5 FO normal (dr Scanteie Mira,Spiridon).A urmat o ecografie oculara OS drept…int=3,8mm ext=3,4mm sup=3,7mm ridic=3,2mm FOAO=NORMAL.(dr Rusu Valeriu,Spiridon)Observatie…PSEUDOTUMORA INFLAMATORIE.Pentru ca d-nul Rusu ne-a recomandat sa mai asteptam sa vedem ce se mai intampla am incercat si la alti medici(D-na Dimofte si D-na Feraru)Am facut si un examen RMN,rezultat….globi oculari,spatii retrobulbare,sinusuri cavernoase si unghiuri ponto-cerebeloase FARA MODIFICARI decelabile IRM,nervi optici bilateral si chiasma optica fara anomalii,in schimb exista o sinuzita cronica maxilara,sfenoidala si frontala bilaterala si o mare deviatie de sept spre stanga.Se exclude boala Basedow,si Vasculita in urma analizelor pe care le-am facut.In final nimeni nu a scris un diagnostic clar…..toti au spus…aspect sugestiv…posibil…pseudotumora….si ne-au pasat de la unul la altul.Acum suntem sub tratament cu Predninson(dupa ce am inceput 3 zile perfuzii solumedrol 1000 pe zi)Suntem in a patra saptamana de tratament si ochiul e la fel….Crede-ti ca la finalul tratamentului va exista o schimbare?Sau puteti sa-mi recomandati un medic bun care sa confirme exact ca diagnosticul este de pseudotumora inflamatorie?Multumesc

    • Mergeti sa vada RMN-ul si un neurochirurg, este de competenta sa in principiu. Ar fi bine si sa tratati sinuzita.

      • Multumim pentru raspuns,nu ne-a spus nimeni pana acum de neurochirurg…Desi sincer ma ia groaza am fost la 4 medici oftalmologi,4 medici ORL,si 2 endocrinologi,si nu va spun ce raspunsuri am primit…parca fiecare a terminat o alta medicina….In Iasi medicii buni sunt pe cale de disparitie cred…O sa mergem cum ne-ati recomandat la neurochirurgie si va multumesc inca o data pentru atentia acordata.

        • Orice suspiciune de formatiune in orbita sau un spatele ei este de competenta neurochirurgului. Ma mir ca nu v-a zis nimeni pana acum.

          • buna ziua,am fost la neurochirurg cum mi-ati recomandat,rezultatul…nimic suspect in spatele orbitei.Am mai fost si la oftalmolog iar spre uimirea noastra d-na doctor nu mai opteaza pentru pseudotumora inflamatorie(probabil din prisma faptului ca ochiul nu a reactionat foarte tare la predninson in cele 4 saptamani)Acum d-na opteaza pentru MIOZITA,si continuam cu predninson concentratie mica.Nu stim ce sa mai facem,diagnosticul de MIOZITA nu se pune dupa niste analize?Poate ar trebui sa gasim un SPECIALIST IN ORBITA?V-am auzit la o emisiune ca acestia sunt putini,sunt de numarat pe degete.Ce ne recomandati sa mai facem?Cum putem exclude o boala maligna?Va multumim.

            • Daca era malign se vedea fara discutie pe RMN. Imi puteti trimite 2 poze, fata si profil, clare, pe mailul spitalului?

              • buna ziua,am trimis pe email-ul spitalului interpretarea RMN-ului cum mi-ati spus.Credeti ca ar trebui sa facem si un tomograf?am intrebat doi medici oftalmoogi,unul a spus DA,altul NU.Astept cu nerabdare si parerea d-voastra.Va multumesc

                • V-am raspuns si pe mail. Va rog reveniti cand aveti toate actele si cand sositi la spital veniti cu toata documentatia medicala (RMN, CT etc).

                  • buna ziua,avem toate actele pentru internare,am sunat la spital pentru o programare(la centrala)dar nu am primit un raspuns foarte clar(poate nu am sunat unde trebuie…)Am fost intrebati daca in Iasi nu mai exista medici oftalmologi,dupa care ni s-a spus sa venim cand vrem daca e asa grav…Teama noastra e sa nu venim degeaba…La d-voastra probabil e imposibil de ajuns,sa cautam un medic anume,sau ce trebuie sa facem?Va multumim si asteptam cu nerabdare un raspuns de la d-voastra

                    • Veniti duminica viitoare la oranz cu toate actele, pregatit de internare si cu corespondenta noastra imprimata.

                    • buna ziua,cu tot respectul pe care il am pt d-voastra, sa stiti ca si d-voastra mai faceti greseli,altfel nu-mi explic cum pe acest blog imi spuneti sa vin pregatit pentru internare cu toata documentatia,si acolo cand ajung fara sa va uitati pe nici un act pe absolut nimic imi spuneti ca nu e de competenta d-voastra,drum bun…Pare a fi un fleac poate,dar cand mai chemati oameni din provincie trebuie sa stiti ca unii fac mari sacrificii sa ajunga la d-voastra,si ar fi pacat sa vina degeaba…In alta ordine de idei,daca nu v-a suparat ideia mea,poate o sa-mi mai raspundeti la vreo intrebare legata de oftalmologie,desi acum o luam de la capat la endocrinologia…daca nu o sa ne mai raspundeti,asta e,am inteles…Sanatate va doresc

                    • Nu cred ca ati venit degeaba, v-am recomandat un tratament antiinflamator. In situatia in care nu este eficient, nu va pot recomanda alt tratament. Va repet, NU este o problema oftalmologica!

    • Buna seara.Sunt din Slobozia jud Ialomita.Ami doresc foarte mult sa ajung la dv Doamna Doctor. Am fist la mai multi medici si am fost suspecta de Claucom.Am tenusiunea oculara mereu 21 _22 imi curg oichi si se inrisesc.am urmat multe picaturi si fara filos.Durerile sunt groaznice de cap si oichi ma dor de nu pot pune capul pe perna. Va rig frumos sa mi spuneti cand pot veni la dvs. Va multumesc din suflet daca puteti sa mi dati raspuns pe pagina de Facebook Gigela Flirina. Sarbatori fericite si multa sanatate.

  • De curand am descoperit ca daca i mi acopar ochiul drept, cu stangul vad obiectele mai departe si putin mai mici.Nu i stiu daca am avut aceasta problema in trecut si nu am realizat asta pana acum.Acum cateva luni am avut o conjunctivita foarte urata care a necesitat un tratament indelungat pentru vindecare

    • Nu cred ca are legatura conjunctivita si daca ati facut tratament mai mult de 7-10 zile a fost o gafa, nici o conjunctivita nu se trateaza corect mai mult de atata. Faceti o autorefractometrie cu picaturi.

  • Cautati-ma la inceputul lui septembrie. Operatia este gratuita, costa doar cristalinul artificial aprox 1500 lei.

  • Multumesc din suflet pentru bunavionta dumneavoastră de a citi si de a răspunde tuturor celor care se afla in impas.Nu va pot ascunde faptul ca mi-as fi dorit sa găsesc un medic undeva in Moldova dar siguranță voi ajunge si la București la domnul doctor.
    Multumesc încă o data.

  • Buna ziua,
    Am 42 de ani si in luna mai mi s-a depistat o hipertensiune intraoculara, TOD=27,3 si TOS=30,7, pahimetrie OD=605, OS=597, camp vizual normal, fund de ochi cu aspect normal. Mi s-a facut si o tomografie OCT, in urma careia a rezultat: OD-pierdere medie de fibre nervoase in sectorul nazal si importanta in sectorul superior, OS-pierdere medie de fibre nervoase in sectorul superior. Mi s-a dat tratament cu Xalatan si tensiunea a scazut, TOD=23,3 si TOS=22,7. Totusi, nu mi-a pus diagnosticul de glaucom, medicul scriind doar “in observatie pentru glaucom cu unghi deschis” spunand ca nu se stie sigur daca e glaucom sau doar o hipertensiune. Intrebarea mea este: pierderea de fibre nervoase nu inseamna glaucom? Si as mai dori sa stiu daca exista un interval minim necesar intre doua tomografii OCT, intrucat nu sunt sigura ca prima a fost corect facuta si as vrea sa o repet.
    Va multumesc.

    • Ba da, pierderea de fibre nervoase inseamna glaucom si trebuie tratat ca atare. In acest moment este tratat insuficient. Nu cred ca este nevoie de al doilea OCT caci primul ilustreaza exact ce arata si tensiunea DACA este luata corect. Daca este luata corect, este foarte mare. Luati un bilet de trimitere de la oftalmolog si veniti in septembrie sa va internati la mine pt investigatii daca sunteti asigurata. Gasiti actele pe site-ul spitalului la sectiunea pentru pacienti. Sunati la 021 3192753 inainte pt programare. Va rog de asemenea sa imprimati si aceste comentarii.

  • Buna ziua, sunt Ramona, 26 de ani, din Bucuresti,
    In urma cu o luna am observat o inflamare si inrosire in coltul interior al ochilor,o secretie mai abundenta alba insotita de o senzatie de intepatura, in special dimineata. La medic am primit diagnosticul “Chist lichidian intern” si tratament cu Indocollyre. Dupa 10 zile de tratament si nicio imbunatatire, doar o stagnare, am consultat alt medic. Am primit diagnosticul Conjunctivita acuta (conjunctive hiperemice cu secretie cremoasa, chemozis accentuat la nivelul unghiurilor interne,cornee clara fara dezepitelizari, CA clara, pupile reactive). In urma analizelor de cultura a rezultat: “Pe mediile insamantate nu s-a dezvoltat flora microbiana.Pe mediul Sabouraud nu s-au izolat colonii de Candida spp.” Dupa alte 10 zile de tratament cu Netildex nu observ vreo imbunatatire. Pot sa va trimit si fotografii daca considerati necesar. Ce ma sfatuiti? Multumesc frumos

  • Sarutmainile,

    Gheorghe,53 de ani,Hunedoara

    Diagnostic: ASTROCITOM DE LOB CEREBELOS DREPT (OPERATIE 1973), SINDROM DE NEO SI PALEOCEREBEL BILATERAL SECHELAR,SPASMOFILIE NEUROGENA

    Diagnostic ochi: EDEM PAPILAR SECHELAR, PRESBITISM

    Cea mai mare problema este dezechilibrul exagerat de proeminent,si dublarea vederii.Am fost la Tg Mures la prof doctor Balasa Rodica(neurochirurg),dupa un control neurochirurgical,colegul dansei a mentionat ca ar fi circulatie insuficienta la cap! Am ajuns la Cluj,unde alt doctor verificand RMN-ul(discutant la telefon in acelasi timp cu doctorul de la Tg Mures) mentiona ca ar putea fi radiatii la cap!

    • Tot ce descrieti este efectul operatiei neurochirurgicale pe care ati suferit-o. Daca medicul neurochirurg permite, cititi pe acest site “Vederea dubla – diplopia” si urmati tratamentul de acolo atat pentru diplopie cat si pentru dezechilibru. REPET: NUMAI dupa avizul neurochirurgului!!

  • Buna ziua, sunt Laura, am 43 ani si locuiesc in Maramures.
    Acum 5 ani am suferit un accident cu o lovitura puternica la cap care nu a fost investigata in sectia de urgenta a spitalului.
    Am un singur diagnostic obtinut acum 2 ani de leziuni vitreene, si am urmat un tratament de 3 luni cu vitreoclar.
    In prezent am vederea in ceata in permanenta ,lumina este insuficienta, nu pot focaliza si am senzatia de ochi obositi.La efort fizic situatia se inrautateste. Port ochelari din 2009 de 0.75 prezbiopie.
    Va rog din suflet sa ma primiti la un control sau sa ma indrumati ce trebuie sa fac!
    Va multumesc!

  • Buna ziua,
    Sunt din Bucuresti si va scriu in numele mamei mele, in varsta de 79 ani care are glaucom operat la ambii ochi. Ochiul drept este operat de cataracta 1997 iar acum are cataracta si la ochiul stang care se pare ca a avansat f. repede (3-4 luni).
    Am mers la medicul oftalmolog si ni s-a spus ca nu mai poate fi operata. Mentionez ca nu distige conturul obiectelor cu ochiul bolnav sesizand doar intensitatile luminoase. Va rog frumos sa-mi spuneti daca nu se mai poate face nici o operatie care s-o ajute sa-si recapete cat de cat vederea?, macar in proportie de 20-30 la suta?
    Va multumesc mult!

    • Intrebati oftalmologul pentru care motiv nu mai poate fi operata. Daca vederea este pierduta prin glaucom, are dreptate. Daca nu, nu inteleg. Un camp vizual aveti sa imi trimiteti? Tensiunea la ochi este buna?

      • Buna seara,

        Revin cu un raspuns in legatura cu mama mea:

        Vederea nu este pierduta prin glaucom, ci este pierduta in urma cataractei avansate (tensiunea oculara este in limite normale, mama punand picaturi de cosopt dimineata si seara).

        Ni s-a explicat ca sunt 2 tipuri de operatii care se pot face pentru cataracta:
        – una cu ultrasunete care in cazul mamei mele este exclusa avand in vedere ca mama este deja operata de glaucom si cataracta este avansata
        – a doua “cu fire” aceasta nedand rezultate, urmand ca in urma ei tot sa nu vada.
        Cu scuzele de rigoare, din fisa nu am putut sa inteleg valorile tensiunii oculare, asa incat am atasat-o la linkul urmator:
        https://lh4.googleusercontent.com/-DESQScQZ_d8/UClJzkf4ooI/AAAAAAAADGo/IA_IaDf2758/s800/1.jpg

        Este tot ce avem si nu stiu ce putem face. Ce ne sfatuiti?

        • Pareea mea din ce am vazut pe reteta este ca trebuie operata, cred ca este sansa sa vada mai bine cu el. Nu stiu de ce v-a zis medicul asa. Veniti la noi si cautati-o pe dna dr Sanda Popa sau pe dna dr Coviltir, programati-o si operati-o.

  • Buna ziua d-na doctor! V-am scris acum cateva luni in legatura cu tatal meu ( 61 ani , tg-mures , care a facut 2 episoade de NOIA in decurs de 2 luni). Am urmat sfatul dv. din pdv cardiovascular este evaluat (eu lucrez la cardio), am fost si la neurolog care a indicat RMN dar din cauza valvei mecanice mitrale nu il putem face si eco carotidian care este in regula.Intre timp tata a mai facut un episod de NOIA Intrebarea mea este daca putem face o programare la dumneavoastra sau sa ne mai dati un sfat.

    • NOIA este oricum expresia unei boli cardiovasculare, este considerat a fi un Accident vascular cerebral. In afara de vasodilatatoare cerebrale nu am mari posibilitati de ajutor avand in vedere ca boala este de sorginte cardiovasculara, trebuie tratata de neurolog si cardiolog nu de noi.

  • Buna seara!
    As dori o opinie de specialitate in urmatoarea problema. Sufar de miopie si am o diferenta mare de dioptrii, din nastere, intre cei doi ochi.
    In anul 2011 am fost la Cluj si mi s-a spus ca miopia mea nu se poate rezolva prin chirurgie refractiva. Mi s-au oferit doua solutii, ambele presupunand interventie chirurgicala: 1)implantul unui cristalin artificial sau 2) implantul unei lentile in fata cristalinului natural al ochiului.
    La ultima consultatie, din iulie 2012, facuta la Bistrita, mi s-a stabilit -2 dioptrii la ochiul stang si -8,25 dioptrii la ochiul drept (acesta sufera si de strabism exterior).
    As dori sa va intreb doua chestiuni:
    1. Ati recomanda implantul de cristalin la ochiul mai slab, astfel incat sa fie adus la acelasi nivel cu ochiul mai bun? (chiar daca va trebui sa port in continuare ochelari)
    2. Daca ati recomanda implantul de cristalin, mi-ati putea recomanda un anumit tip de cristalin? (foldabil, color sau incolor etc.)
    Cu respect,
    Silvius Chis

    • Inainte de a raspunde, vreau sa stiu cat vedeti cu ochiul cu -8 CU ochelari sau lentila, ce vedere aveti la acel ochi cu corectie totala?

      • Buna ziua!
        Pe reteta din anul 2011, dupa care am actualii ochelari, la ochiul drept mi s-a prescris -4,75 sferic, iar vederea este 1/10 ccp. La ochiul stang mi s-a prescris -1,75 sferic, iar vederea este de 1 ccp.
        La ultima consultatie din anul 2012, facuta in ideea unui implant de cristalin, vederea la ochiul drept e trecuta pe scrisoarea medicala 0,9 ccp.
        Sper ca am ales datele care trebuie.
        Cu respect,
        Silvius Chis

        • Vreau sa stiu cat vedeti cu ochiul drept cu -8,25 adica cu corectia totala. La ochelari nu putea sa va dea mai mult de 3 dioptrii diferenta intre ochi, pe mine ma intereseaza cat vedeti cu corectia totala ca sa stiu daca merita operatia. Cat vedeti cu -8,25 atata veti vedea si dupa operatie, de aceea vreau sa stiu.

          • Buna ziua!
            La ultima consultatie, cu lentila de -8,25, nu puteam sa vad ultimul rand de litere de pe panoul oftalmologic, iar de pe penultimul rand unele litere le vedeam clare, iar la altele marginile imi apareau dublate.
            Silvius Chis

            • Atunci merita! CAutati-l pe dl Prof. dr Mihai Pop la 021 413 11 35. Este singurul in care eu am incredere pt asa ceva, va va sfatui cel mai bine.

              • Va multumesc pentru raspunsuri.
                As mai avea o intrebare, daca se poate.
                In prezent vad destul de diferit cu ochii, din cauza diferentei de dioptrii. Am ajuns la un fel de “specializare” a ochilor, cu cel stang ma uit la distanta, iar cu cel drept ma uit aproape (cu ochiul drept si citesc).
                Dupa o astfel de operatie, in urma careia ochiul drept sa imi fie adus la acelasi nivel cu cel stang, mai exista posibilitatea de a-i “educa” (prin exercitii, vreun dispozitiv care sa fie purtat o perioada etc.) sa lucreze concomitent, astfel incat sa ajung la vedere binoculara?
                Silvius Chis

                • In mod normal veti avea vedere binoculara dupa operatie chiar fara exercitii. Discutati cu dl Profesor toate acestea.

                  • Bună ziua.am un băiat în virsta de 17 ani.a fost diagnosticat cu cataractă post traumatica.apoi suspect de eveita..acum suspect de sarcoidoza…credti că poate fi operat după toate astea?ce tratamente există pentru uveita si sarcoidoza.pot să îi administez tobradex pentru uveita?iarvputea afecta ceva.nu mai vede deloc cu ochiul afectat.astept un răspuns. Vă mulțumesc.

                    • V-ati programat la un medic oftalmolog serios? Acesta va poate raspunde. Daca vede lumina, se poate opera pt cataracta in perioada de liniste (daca ochiul este f linistit, fara inflamatie). Ce medic il urmareste?

  • Sunteti in Bucuresti? Puteti veni azi de urgenta cu mama la mine pe la ora 12? Daca, cautati-o in timpul saptamanii la spital pe dna dr Ramona Barac care lucreaza cu mine intrucat eu nu sunt la spital saptamana care vine.

  • Buna ziua, doamna doctor! Va multumim pentru efortul dumneavoastra de a ne raspunde!

    Baietelului meu de 2 ani si 9 luni ii fugea ochiul drept spre nas cand se uita la televizor si ascultandu-va sfaturile din emisiuni tv, am fost cu el imediat a doua zi la control; a fost diagnosticat cu hipermetropie (cum are si tatal lui), la ambii ochi cu +6.25; i s-au dat ochelari cu +3.5 si acum nu ii mai fuge ochiul; de asemenea ii poarta cu drag. Totusi cu ochiul drept (purtand ochelari) nu prea a reactionat bine la testul de vedere binoculara; denumea doar obiectele mari, nu si cele mici de pe ultimul rand. Totusi colaborarea cu el la consult a fost foarte grea, doamnele de la Oftapro nu prea au reusit o colaborare cu el si nu ne-a dat tratament pentru ambliopie sau ceva… Bineinteles si noi, parintii, suntem de vina ca e alintat…Urmatoarea consultatie este peste 6 luni. Va rog sa imi spuneti daca dvs. considerati ca trebuie sa facem alt consult mai devreme sa ii salvam eventual ochisorul drept; de asemenea am vazut ca o recomandati pe doamna dr. Doina Dinu pentru astfel de cazuri; noi am apucat sa mergem la Oftapro, la dna doctor Pruna. E in regula? Avand in vedere ca e formare ochiul la varsta lui, credeti ca prin ochelari sau alta metoda vom scapa de hipermetropie? Va multumesc!

    • Eu tot pe dna dr Dinu o recomand. Trebuie facute exercitii de dezambliopizare, e clar ca cel mic are o anumita ambliopie. Puteti veni la noi la spital la sectia de ortoptica pentru exercitii. De scapat nu stiu daca se pune problema, scopul nostru este sa vada perfect CU ochelari.

  • buna ziua dna doctor va deranjez si eu cu o intrebare .socrul meu a avut un span in ochi ,a fost operat cam acum o luna jumatate dar intro luna de zile nu sa vindecat ia fost recomandata sa poarte o lentila de conctact timp de 3 saptamani .dupa acele 3 saptamani ii sa vindecat locul in care a avut spanul dar el inca vede in ceata.ce trebuie sa mai faca?multumesc

  • BunaZiua
    Am 29 ani si la distanta de 1 an de la nastere(naturala)am facut,pentru prima oara,un control oftamlmologic si mi s-a pus diagnosticul de,glaucom primtiv cu unghi deschisTOD=25,TOS=26 si in urma unui RMN,chist epifizar.Mi s-a spus ca,nu au legatura una cu cealalta,desi eu lunar am dureri ingrozitoare de ochi,cap insotite de stari de voma.Acum fac tratament cu LUMIGAN,am folosit si AZARGA si tensiunea oscileazaTOD=15,TOS=17,chiar 20.As dori sa raman insarcinata pentru a2 oara,dar mi s-a spus ca e nevoie,mai intai,de o interventie chirurgicala la ochi si chiar ar putea fi problematic pentru viitorul copil.
    Cum ar trebui sa procedez?
    TOATA STIMA SI RESPECT.MULTUMESC

    • Va recomand sa o cautati pe dna dr Ramona Barac la numarul 0723 168348. Ganditi-va de mai multe ori daca mai faceti un copil stiind ca bolile oftalmologice se mostenesc.

      • Multumesc pentru raspuns DOAMNA DOCTOR,am sa iau legatura cu D-NA DC. Ramona Barac cat mai repede.As mai avea o intrebare:baietelul meu are 2 ani si cand am ramas insarcinata nu am stiut ca sufar de galaucom,la ce varsta il pot supune unui control oftamologic pentru ca,de cand l-am nascut ,am observat ca ochiul stang i se apropie mult de nasuc si cateodata nu are privirea dreapta.Multumesc Anticipat

  • Buna ziua,
    Ma numesc Vasiliu Sorina, am 45 ani si sunt din Ploiesti.
    In luna februarie in urma unui control oftalmologic am fost diagnosticata cu cataracta. Mentionez ca nu am avut lovituri la cap, ci simplu doctorul mi-a zis ca din cauza unei afectiuni tiroidiene am capatat aceasta cataracta si trebuie sa ma operez de urgenta. Am fost indrumata sa ma duc la Spitalul Militar pt ca fiind persoana tanara si activa este mai bine pt mine si pt reusita operatiei. Am fost la spital, am fost operata , iar dupa trei zile de la operatie din incantarea ca vad f bine a aparut o mare dezamagire faptul ca dupa fiecare zi vederea era neclara, incetosata Am fost la spital, am fost controlata , mi s-au factut tot felul de masuratori, chemata periodic la control.
    Inainte de operatie ex oftalmologie era: VOD = 1fc, VOS = 1/6fc,nc. TOD= 13mmHg, TOS= 11mmHg OS- cristalin cu opacifiere subcapsulare posterioare. Se stabileste diagnostic OS – Cataracta presenila in evolutie si se decide sa se intervina chirurgica.
    Masuratorile aratau dupa cum urmeaza:
    22.02.2012
    ROD – 0.75/-0.75 174grade
    ROS – 1.25/03.00 165grade
    TOD= 12 mmHg
    TOS= 13 mmHg
    VOS = 1cc -1sf/-1.75 Cyl 165 grade

    05.03.2012 – se scoate firul
    ROS -4/+3 84 grade
    VOS 1cc -1/-3 0 grade

    21.03.2012
    ROD -0.5/-0.5 5 grade
    ROS -1.50/-4.75 175 grade
    VOS = 1 cu dificultate CC -1.50/0.450 180 grade

    19.04.2012
    R1 = 9.64 K1= 44.09 Dx 175 grade
    R2 = 7.52 K2= 45.98 Dx 85 grade
    —————————————-
    ARM IOL

    OS: K1 = 4.86 -1 -150 -500 176
    K2 = 45.86 7.54 7.32 177
    43.86 45.86
    In prezent vad in ceata, cu o umbra in josul imaginii , sunt dezorientata, ametita.
    La ultimul control mi s-a spus ca trebuie sa ma operez din nou, pt ca diagnosticul a fost astigmatism. si sa mi se faca cate o incizie de o parte si de alta a cristalinului sa-i dea drumul cristalinului sa se indrepte. Sincera sa fiu imi este teama sa ma operez pt ca nu stiu daca este bine sau nu . De aceea astept de mult sa va scriu sa va stiu parerea.Dorinta mea este, daca se poate sa vin la control la dumneavoastra.
    Va multumesc pt intelegere si rabdare.

    • Am nevoie de ultimul diagnostic oftalmologic, ca sa inteleg din ce motiv vedeti neclar. Daca nu il aveti, mergeti acum la un oftalmolog si scrieti-mi apoi diagnosticul de pe bilet.

  • Buna ziua,

    Mama mea, in varsta de 66 ani, este suspectata de glaucom cu unghi ingust. Tensiunea oculara este 16 la un ochi si 18 la celalalt ochi. I s-a recomandat o tomografie. Imi puteti recomanda un medic in Pitesti sau ar fi mai bine sa vina la Bcuresti.

    Multumesc anticipat.

  • Acum am reusit sa citesc e-mailul, din pacate. Astazi, 17 aug.2012 va gasim la spital pe dvs.? si la ce ora? Daca nu sunteti o cautam pe d-na dr.Ramona Barac, dar as tine mult s-o vedeti totusi dvs. Scuze pentru intarziere! Cu stima, Av.Emilia-Carmen Ciocan

      • Buna seara . sunt din bistrita si am un baietel de aproape 6 ani diagnosticat la 11luni cu microftalmie congfenitala
        acum un an i-am pus o proteza la cluj la dr Nicula dar a spus ca trebuie facuta o proteza dupa mulaj. As vrea sa stiu daca la dvs. se face asa ceva si daca da cam cat costa si cy cine as putea lua legatura.vreau sa va mai intreb ceva. In caz ca baietelul nu coopereaza in vederea luarii mulajului se face anestezie generala sau exista alte metode? Va multumesc. Cu stima

        • Am uitat sa va spun ca inainte de protezare i s-a facut acoperire cu conjunctiva in anestezie totala. as dori sa va mai spun ca in cluj medicul ne-a spus ca mai putem astepta cu proteza facuta dupa mulaj , ca nu este urgent. Eu as dori sa imi spuneti Dvs. daca trebuie sau nu facuta cat mai repede. sau daca se mai poate astepta. Va multumesc

        • Veniti la noi la spital sa va internati, este gratuita si interventia si proteza. Va aprob eu gratuitate pt ca este copil. Cereti trimitere de la oftalmolog si luati legatura cu spitalul, intrebati de dna Mihaela Lupascu-Vardala care se ocupa de proteze.

      • buna ziua, ,acum 3 saptamani fica mea de 11 any a fost diagnosticata cu astigmatism miopic,o boala de care nu stiam, mi s a spus ca o are din nastere. mi sa mai spus ca va trebui sa i poarte permanent,doar ca in primele 3saptamani ii mai poate da jos din cand in cand problema este ca nu mai vede ,. decat in ceata deci mai rau ca inainte de a i pune ochelari ,.intrbarea mea este daca este normal sau nu a fost diagnosticata corect va multumesc anticipat si astept raspunsul dvs cat mai curand,.

        • Pe toate TV spun de 15 ani ca orice copil de 4 ani trebuie dus la un control de rutina! Copilul dvs daca este miop, trebuie sa poarte ochelarii PERMANENT. Ochelarii trebuie sa ofere un confort perfect, sa nu deranjeze in nici un fel. Probabil ochelarii ei au fost incorect prescrisi sau incorect efectuati. Mergeti la alt medic la un cabinet serios (NU optica) si refaceti autorefractometria CU picaturi (fara nu este valabila) si prescriptia.

      • Buna seara, d-na doctor!Sunt Ana, din Barlad, si as dori si eu o opinie de specialitate si ajutor in urmatoarea problema. Mama mea (57 de ani)suferea de cataracta complicata si uveita cronica.A fost operata de d-nul prof. Carstocea la unul din ochi in 2001, apoi din nou in 2005, in urma dezlipirii cristalinului.La celalalt ochi nu s-a mai putut face nimic.A fost sub observatia d-nului prof. in toti acesti ani. Acum a facut un edem pe cornee si ni s-a spus ca singura sansa este o operatie in strainatate (Italia sau Grecia) de transplant de endoteliu cornean. Va rog daca puteti sa ne dati informatii cu privire la acest tip de operatie si o clinica , un medic anume, unde s-ar putea face.

  • Buna ziua.Numele meu este Mircea si am 42 de ani.De 2 ani si jumatate mi-a fost descoperita afectiunea de glaucom congenital.M-ar interesa daca alcoolul si cafeaua duc la agravarea bolii.
    Multumesc…

    • Nu poate fi glaucom congenital deoarece ati fi fost orb. Alcoolul este extrem de periculo pentru o persoana glaucomatoasa iar cafeaua este total contraidicata la glaucom. Beti cafea decofeinizata.

  • Doamna dr.ne-ar ajuta foarte mult pe toti cei care suferim de aceste orjelete recidivante si chalazioane ce analize hematologice ,parazitologice si imunologice ar trebui sa facem pt ca medicii oftalmologi pe la care am mai fost vor toti sa opereze lucrurile astea nu sa eradicam cauza si este frustrant si chinuitor ,mai ales cind e vorba despre copiii nostri.MULTUMIM FRUMOS!

    • Aveti foarte mare dreptate. Este nevoie de investigatiile urmatoare: imunoglobuline, VSH (viteza de sedimentare) si o hemoleucograma. Acestea arata daca exista o boala de fond si daca trebuie investigat mai departe. In plus, factori favorizanti ai scaderii imunitatii: oboseala, stressul provocat de diversi factori cum ar fi problemele la scoala, certurile in casa, culcatul tarziu, alimentatia lipsita de proteine suficienta (ou, branza, carne alba etc), virozele digstive, respiratorii, boli infectioase etc.

  • Stimata Doamna Doctor, ma numesc Ana Maria Venta, am 28 de ani si sunt din Bacau. Am fost cu baiatul meu de 1 an si 8 luni la Bucuresti, la doamna doctor pe care mi-ati recomandat-o. A fost diagnosticat cu strabism convergent la ochiul stang 15 grade, ambliopie ochiul stang si hipermetropie mare (nu i s-au putut stabili dioptriile pentru ca dupa ce i s-au pus picaturile in ochi a devenit foarte irascibil…).
    Ni s-a spus sa-i facem ocluzie la ochiul stang timp de 3 ore pe zi.
    Vreau sa va intreb acesta ocluzie la un singur ochi nu-i poate dauna, in timp, ochiului sanatos?
    Vom ajunge sa-i facem operatie pentru strabism?
    Ce exercitii as putea sa fac cu el in cele 3 ore pentru a fi sigura ca mergem pe drumul cel bun, tinand cont de faptul ca are 1 an si 8 luni?
    Are voie sa priveasca la calculator si la televizor? daca da, cam de la ce distanta?
    Va multumesc mult pentru timpul acordat! Multa sanatate!

    • Nu, ocluzia nu numai ca nu ii dauneaza celuilalt ochi dar ii face bine.
      In general strabismele se opereaza daca depasesc 20 de grad si in nici un caz pe ambliopie.
      Are NEVOIE sa se uite la TV, calculator la o distanta normala. Va rog sa cititi articolele despre strabism pe acest blog pt idei de exercitii.

  • Am luat legatura cu d-na dr.Barac, ne asteapta sapt.viitoare.Va multumesc pentru amabilitate si deosebita promptitudine si apreciez mult profesionalismul dvs. Insa, insist, atunci cand veniti s-o vedeti si dvs. pe mama! Am o deosebita incredere in opiniile dvs. Va multumesc din suflet! Av.Emilia-Carmen Ciocan Baroul Buc.

  • Buna seara,

    De ceva vreme ma mananca foarte tare ochii, am observat ca cel mai des se intampla acest lucru seara(imi lacrimeaza dimineata, fara puruit). In plus mancarime e insotita de o usora usturime/ disconfort si de inrosirea ochilor( imi apar din senin mici vase/pete rosii pe albul ochilor). Initial am crezut ca e de la praf/curent sau cosmetice si am urmat tratament cu picaturi tobradex 4 zile/4picaturi/zi, insa la 2 zile dupa ce am oprit administrarea am acuzat aceleasi simptome.Am citit articolul dumneavoastra despre conjunctivita si am observat ca e mai bine daca clatesc ochii cu apa rece,dar nu cred ca va trece doar cu atat.

    In asteptarea unui sfat va rog sa-mi recomandati un medic oftalmolog bun din Bucuresti pentru a merge la un consult(am si miopie si de 3 ani nu am mai fost la consultatii).

    Multumesc si o seara buna va doresc!

  • Buna ziua !
    Indraznesc sa apelez la Dvs. cu privire la tatal meu in varsta de 80 ani.
    Are cataracta, glaucom, HTA si diabet zaharat insulino-dependent.
    Ochiul stang este afectat de mai mult timp de cataracta din care cauza nu prea vedea bine cu el.Pe data de 16.08 am ajuns la urgente din cauza ca nu mai vedea deloc cu nici un ochi – practic orb. Acolo la UPU s-a constatat ca la ochiul drept un tromb a blocat alimentarea cu sange a ochiului. De atunci face tratament in spital insa nu sunt mari sperante ca isi va recapata vederea. Singura speranta a noastra se pare ca ramane ochiul stang la care trebuie operat de cataracta. Aici la noi la Buzau ambii medici care opereaza sunt in concediu.
    Puteti sa ne ajutati Dvs. sa-l consultati poate mai avem sperante sau macar cu un ochi daca s-ar putea sa mai vada ? Este groaznic si pentru el si pentru noi sa-l vedem dintr-odata orb fara ajutor.
    Cu respect,
    Madalina Manolache

  • buna seara doamna doctor, fiul meu de 12 ani, la un control de rutina, in sensul de a afla daca mai este necesar sa poarte ochelarii de corectie (+050) a fost diagnosticat de medicul de la o unitate din Bucuresti cu suspiciune de glaucom si a refuzat practic sa mai prescrie o reteta de ochelari pana nu vom efectua niste investigatii. Ne-a scris un bilet de trimitere pe care este notat ca diagnostic: VOD =1fc si VOS =1fc dificil si FAO=EXCAVATIE PAPILARA CU RAPORT C/D = 0,5-0,6 Recomndarea: CV Humphrey si TIO Ra AO. Va rog sa ne spuneti daca la spitalul din Lahovari putem face aceste investigatii si care este parerea dvs vis a vis de acest diagnostic care pe mine ma sperie. va multumesc cu consideratie

  • Buna ziua,va multumesc pentru tot.
    Am facut tratament cu virgan si trium asa cum mi-ati spus(pentru eroziune corneana).Totula fost bine , dar dupa o saptamana ,fara tratament,am aceeasi problema,senzatie de coprp strain in ochi,ma deranjeaza f tare lumina, ochii sunt iritati si ploapele umflate(dimineata).
    Va rog sa-mi spuneti daca trebuie sa repet tratamentul sau sa vin la spital pentru alte investigatii.

  • Buna ziua,
    Va rog sa imi recomandati o solutie oftalmica pentru curatat ochii, fara a avea afectiuni cunoscute, cu mentiunea ca folosesc lentile de contact moi.
    Sunt dimineti in care ma trezesc cu vederea putin in ceata si simt ca am nevoie de picaturi pentru a scapa de aceasta senzatie. Am folosit Hyback la recomandarea d-nei farmaciste si ma inteleg foarte bine cu ele insa nu as vrea ca pe termen lung sa imi creeze neplaceri. Am cautat in multe farmacii insa majoritatea solutiilor fie contin antibiotic, fie nu sunt indicate purtatorilor de lentile de contact moi.
    SI este normal ca timp de 3 ani sa am aceeasi dioptrie si intr-un an sa imi “sara” de la -0,75 la -1, -1,25 ajungand la 1,5?” D-na dr. oftalmolog la care am fost la consult mi-a spus ca nu are o explicatie.
    Va multumesc anticipat pentru timpul acordat.
    Cu stima,
    ALina

  • buna ziua.am si eu o intrebare.am o nepotica de 1 an si are starbism la un ochisor.in urma unor consulturi i s-a spus ca ar fi din cauza faptului ca s-a uitat peste cap.mama ei a aadus-o in bucuresti si aici i s-a spus sa faca exercitii gen:sa ii atraga privirea catre varful nasului.insa mamei i se pare ca nu functioneaza.am citit articolele dvs despre strabism si sunt nelamurita in privinta ochelarilor.acestia ar trebui sa fie cu dioptrie pt ochiul strabic?si va rog daca imi puteti recomanda pe cineva care sa o vada.multumesc

  • Stimata doamna doctor, sunt din Cluj Napoca si apelez la ajutorul dvs cu urmatoarea problema. Baiatul meu, in varsta de 10 ani si 3 luni, a acuzat joia trecuta faptul ca in unele momente vede dublu, iar incepand cu sambata, ochiul drept a inceput sa convearga spre nas. In aceasta saptamana, luni, am fost la un control oftalmologic la un medic doctor in medicina. Rezultatul este astigmatism hipermetropic compus invers regulei AV=0,9 cu corectie. Medicul i-a prescris ochelari. Pentru ca in urma examenului de fund de ochi s-a relevat faptul ca papilele nervului optic au conturul usor estompat si venele mai dilatate, s-a recomandat consult neurologic. Am fost cu baiatul la un astfel de control, a efectuat si RMN cerebral si totul este normal. Medicul neurolog ne-a trimis la alt medic oftalmolog care a spus ca fiul meu are strabism convergent cu debut acut, exoftalmie axiala, diplopie binoculara, hipermetropie mica. Cauzele nu s-au determinat, s-a recomandat si un consult hematologic(cel ORL nu a relevat anormalitati). Mentionez ca in urma cu exact o luna fiul meu a avut o indigestie digestiva cu cefalee, ce a durat 7-8 zile. Am citit articolele dvs. si suntem curiosi daca la 10 ani se poate corecta acest defect.Sunt necesare exercitiile? Va multumim si asteptam cu nerabdare ajutorul dvs. vreau sa adaug faptul ca in urma cu 3 ani am facut un control oftalmologic fiului meu si i s-au prescris ochelari care sa ii foloseasca in timpul cititului si scrisului. In urma cu un an a fost din nou la control oftalmologic si i s-a spus sa continue purtarea ochelarilor.

    • Raspundeti-mi repede va rog: ochiul este rosu, pleoapele sunt umflate, exista vreo inflamatie? Sau ochiul este alb, pleoapele normale? As dori 1-2 poze clare din fata pe mailul spitalului insotite de comentariul dvs.

  • Buna seara,

    Sunt mama (35 ani) a 2 copii din Galati, care de la varsta de 4 ani fiecare, au facut controale periodice la ochi, la inceput nefiind necesar nici un tratament.
    Sunt nelinistita de evolutia intr-un timp foarte scurt si necesitatea purtarii ochelarilor pentru amandoi. Precizez ca nici eu, nici tatal lor nu avem probleme oftalmologice.
    Nu este prea mare saltul dioptriilor in 6 luni (baiatul i-a purtat permanent, iar fata mai putin in ultimele doua luni, justificand ca vede mai bine fara, sau uneori vede dublu)? Va rog sa ma sfatuiti in legatura cu acest lucru.

    Diagnostic Stefan(n.2003):
    24.03.2010: AO Hipermetropie, V.D-O.D+0.5 si V.D-O.S+0.5, D.I.P54mm, schimbat medic
    15.02.2012: VOD=1fc,VOS=1fc, AO=Hipermetropie, FAO pupile bine conturate de col.normala cu o mica plaja de atrofie— tsp macular normal; DP=57
    R: SPH=1.75, CYL=0.50, AX=89, ochelari OD +1
    S: SPH=1.50, CYL=0.50, AX=80, ochelari OS +0.75
    21.08.2012: VOD=11/10fc, VOS=11/10fc, AO=Hipermetropie, FAO normal; DP=56
    R: SPH=2.00, CYL=0.25, AX=80, ochelari OD +1.50 &sf convex
    S: SPH=2.25, CYL=0.25, AX=69, ochelari OS +1.75 &sf convex; lentile antireflex

    Diagnostic Maria(n.2006)
    24.03.2010: nimic, schimbat medic
    15.02.2012: VOD=11/10fc, VOS=11/10fc, AO=Hipermetropie mica, FAO normal; AO:strabism convergent alternant OD>OS, DP=44
    R: SPH=2.00, CYL=0.25, AX=87, ochelari OD +0.75 &sf convex
    S: SPH=2.00, CYL=0.25, AX=81, ochelari OS +0.75 &sf convex
    21.08.2012: VOD=11/10fc, VOS=11/10fc, AO=Hipermetropie, FAO normal; DP=52
    R: SPH=2.00, CYL=0.50, AX=88, ochelari OD +1.25 &sf convex
    S: SPH=2.00, CYL=0.50, AX=87, ochelari OS +1.25 &sf convex
    Mult respect pentru d-voastra, doamna de o mare probitate morala si profesionala.

    • Pentru Stefan: am nevoie de vederea CC adica cu corectie, vreau sa stiu daca are vreo simptomatologie oftalmologica (oboseala la citit, calculator, televizor, strabism, altceva).

      Pentru Maria: am nevoie de vederea cu ochelari (cc) vreau sa stiu daca sub ochelar mai are strabism si care este gradul de strabism (de pe examenul ortoptic). As dori sa imi trimiteti un mail cu 2 poze cu fiecare copil, una cu si una fara ochelari impreuna cu aceste comentarii pe mailul spitalului.

  • Ochii nu sunt rosii, sunt albi iar pleoapele nu sunt umflate. Nu exista nicio inflamatie. Doar la ambii ochi apare o usoara extolfamie care s-a mai estompat de ieri. De asemenea parca acea convergenta spre nas a ochiului drept tinde sa apara doar cand priveste la departare sau spre dreapta. Cand priveste inainte sau spre stanga totul pare aproape normal. O sa revin in cel mai scurt timp cu poze pe emailul spitalului.

  • Va multumesc pt raspuns. Spuneti-mi va og daca trebuie sa caut un anume medic sau doar pe d-na Lupascu-Vardala? si sa venim cat mai repede cu atat mai bine sau mai puem astepta? Va multumesc si va doresc numai bine.

    • In primul rand aflati cand poate doamna Lupascu-Vardala si cand va programeaza veniti sa va internati la mine. Cu cat mai repede cu atat mai bine, altfel riscati sa capete un dismorfism facial.

  • Buna ziua doamna doctor,
    Am 75 de ani si locuiesc in localitatea Cateasca jud. Arges

    Sunt diagnosticat cu:
    1) Glaucom cu unghi deschis de compensat tensional medicamentos, de 5 ani. Tratament: COSOPT, dimineata si seara; TRAVATAN, seara;
    2) AO/Cataracta legata de varsta avansata OD>OS, operata facoemulsificare + ICP (IQ+19,5 D). AO.Grup decompesat cu tratament maxim.

    La 17.07.2012, se practica la OD Facoemulsificare cu IP Infiniti + ICP (IQ + 19,5 D), cataracta subcapsulara posterioara si nucleara, nucleu moale, CDE=3,36. Incizie si implant 2,2 mm.

    Concluzii:
    – Dupa operatie si pana in prezent am dureri (junghiuri, intepaturi) la ochiul drept;
    – Ambii ochi imi sunt permanent rosii;
    – Am vederea incetosata la ambii ochi;
    – In prezent urmez tratamentul, mentionat mai sus, pentru Glaucom.

    As dori, daca este posibil, sa ma primiti la un consult.
    Glaucomul pe care il am se poate opera ?
    Ce ma sfatuiti sa fac, pentru ca sunt tare ingrijorat.

    Va multumesc !

    • Care este diagnosticul actaul al medicului oftalmolog? Vederea de acum este mai proasta, la fel, sau mai buna ca inainte de operatie?

      • Diagnostic:
        – Glaucom cu unghi deschis de compensat tensional medicamentos, de 5 ani. Tratament: COSOPT, dimineata si seara; TRAVATAN, seara;
        – Cataracta operata la OD, cu implant de cristalin. Vad mai bina ca inainte de operatie;
        – Programat pentru operatie de cataracta + implant de cristalin la OS pe 17.09.2012.

        La controlul de azi, 30.08.2012, la medicul oftalmolog TIO-OD=13mmHg.,
        TIO-OS=27mmHg. Mi s-a spus ca nervul OD (cel operat) este atrofiat.

        Uneori vad incetosat cu ambii ochi.

        Este posibila (necesara), in situatia mea, operatia de Glaucom.

        Va multumesc foarte mult !

  • Buna seara!Am 24 de ani si in urma cu 2 saptamani am facut conjunctivita acuta la ochiul stang (am dormit langa ventilator).In primele zile,nu am avut decat pleoapa umflata si nu am considerat ca e cazul sa merg la oftalmolog,asa ca am luat un tratament dat de medicul de familie: Ketonal si picaturi TOBREX.Dupa 5 zile,nu am observat nicio ameliorare,dimpotriva,ochiul devenise rosu,era si mai umflat si ma jena,abia il mai tineam deschis.Am mers la oftalmolog si mi-a dat tratament cu Ceclodyne si picaturi Vigamox+ unguent Floxal. Ochiul si-a revenit,nu mai este umflat si rosu,dar nu mai vad bine cu el,vad scrisul in ceata de la departare.Cu celalalt ochi vad normal.Oftalmologul mi-a spus ca in urma conjunctivitei puternice, mi s-a inflamat nervul optic si mi-a afectat vederea ( mi-a prescris alt tratament cu: 5 capsule Cedax, Neuromultivit-3/zi,Nurofen forte-2/zi si picaturi Betabioptal).Credeti ca e ceva normal?Sau trebuie sa merg la neurolog?Mi-a mai spus ca in cazul acesta,sunt necesare injectii in ochi cu cortizoni,in cazul in care tratamenul medicamentos nu functioneaza.Imi va reveni vederea fara a face acele injectii?Credeti ca e ceva normal?Sau trebuie sa merg la neurolog?Locuiesc intr-un oras mic si nu am prea multa incredere in doctorii de aici.Multumesc

    • Vreau sa stiu care este starea corneei, care este ultimul diagnostic al oftalmologului de pe bilet si de unde sunteti.

      • Va multumesc pentru raspuns.Sunt din Alexandria,jud.Teleorman.Am terminat si capsulele de Cedax si nu e nicio ameliorare.Am fost azi la consult,ultimul diagnostic: nevrita optica retrobulbara.M-a trimis de urgenta maine la doamna Corbu Catalina.

        • Este bine, la noi la spital sa veniti. Daca nu o gasiti, nu stiu daca este sau nu in concediu, mergeti direct la camera de garda cu biletul de trimitere si adeverinta de salariat (cu asigurare).

  • Buna ziua. Bunica mea in varsta de 73 de ani a fost diagnosticata acum 2 ani cu cataracta la ochiul stang, dar stiti cum sunt batranii, nu vor sa mearga la medic decat in ultimul ceas. Intre timp nu mai poate vedea deloc cu acel ochi si am decis ca trebuie sa se trateze la Bucuresti, ea locuieste in judetul Teleorman. Vreau sa va rog sa ma ajutati cu un sfat, daca se poate opera la Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice, ea sufera si de o afectiune cardiaca.
    Va multumesc anticipat, va stimez si va urmaresc cu interes

  • Buna ziua doamna doctor,

    Sunt din Lugoj, judetul Timis, am o bunica de 85 de ani care in urma cu un an a inceput sa aiba dureri la ochi si timp de cateva zile vedea rau si avea varsaturi, cu greu am reusit sa o conving sa o duc la un control, acolo ni s-a spus ca are cataracta la ambii ochi, dar ca nu se mai poate face nimic pentru ca are cate o vena sparta in fiecare ochi, i s-a dat tratament cu Pranoflog picaturi si un unguent in caz de dureri sau usturimi, imi scapa denumirea acum.
    In urma cu cateva luni si-a pierdut vederea la un ochi, iar acum o saptamana a orbit complet. Ochiul este rosu, banuiesc ca este invadat de sange. Din cate am inteles (prea tarziu) totusi se mai putea face ceva in legatura cu acele vene sparte, din pacate si din incapatanarea bunicii noi am luat de bune sfaturile doamnei doctor oftalmolog la care am fost si nu am mai mers in alta parte. Se mai poate face ceva acum?
    Imi puteti recomanda un medic la care am putea merge la control? Suntem din Timisoara.

    • Bunica mai vede lumina cu vreun ochi? Daca da, exista sansa. Daca nu, din pacate nu. Oricum este vorba de o afectiune grava. Daca o convingeti sa mearga la un consult la oricine, scrieti-mi diagnosticul actual si vederea, cat mai URGENT. Mi se pare inadmisibil sa stea acasa sa isi piarda vederea…mare pacat.

  • MĂRUNŢELU NICOLAE
    Vârsta: 56 ani şi 3 luni
    Diagnostic: – DIABET ZAHARAT GR. II noninsulino-dependent din 16.04.2008
    – Steatoza hepatică;
    – Cardiopatie ischemica cronică;
    – Sinuzită cronică;
    – Psoriazis vulgar în plăci;
    Am citit cu mare atenţie atât problemele pe care le ridică pacienţii pe acest blog cât şi răspunsurile documentate pe care le daţi.
    Stimata doamna doctor, sunt din Braşov si apelez la ajutorul dvs cu urmatoarea problema:
    După 15.05.2012, pe fondul unui timp umed, am observat că dimineaţa, aveam privirea înceţoşată mai pregnant la ochiul stâng. Am pus totul pe faptul ca am o sinuzită cronica. Spre sfârşitul lunii mai 2012, văzând că în spectrul vizual a început să se deplaseze odată cu globul ocular ceva ca o pânză de păianjen şi peste tot îmi apăreau o mulţime de puncte transparente la care distingeam doar conturul acestora, care şi acesta era difuz şi care se mişcau ca o picătura de cerneală într-un pahar cu apă, acest fenomen apărându-mi şi la ochiul drept, într-o forma mai difuză, am decis să merg pe data de 31.05.2012 la un consult la medicul oftamolog, medic primar şi şef de secţie din Sp. Mil. Braşov.
    Diagnostic în urma consultului:
    – As Uveită cronică
    – OS Nodul de coroidită în partea inferioară a ochoilui stâng
    Pentru că d.ul dr. avea semne de întrebare cu acest caz: nu avea suficiente date pentru a stabili care sunt cauzele aparitiei acestei ceţi situate în centrul vederii, a decis internarea mea în spital şi totodată să mă vadă si un al doilea oftalmolog medic primar dr. Bărar Aurelian, tot un medic cu experienţă pe data de 02.06.2012.
    Observaţii consultaţie:
    POL ANTERIOR NORMAL
    FO Vitros pulverulent la ambii ochi mai evident la OS

    La OD, Papila normal conformată
    ANGIOPATIE HIPERTENSIVĂ CU ÎNGUSTĂRI ARTERIOLARE PRECAPILARE

    REFLEX MACULAR PREZENT
    În prezent fără semne de RETINOPATIE DIABETICĂ

    La OS, – Papila normal conformată
    – Temporal şi puţin inferior de macula FOCAR COROIDIAN INFLAMATOR cu discreta proeminenţă şi cu DOMUL UŞOR GĂLBUI
    Consider că este vorba despre o formaţiune inflamatorie CORIO RETINIANĂ DE TIP GRANULOMATOS UVEITICĂ , ÎN PUŞEU ACUT

    RECOMANDARE: – Investigaţii ORL şi stomatologice:
    – Investigaţii Boli Interne
    – Investigaţii de tip reumatologic autoimun
    Mi s-a recomandat: – ochelari distanţă (OS = +0,75; OD = +0,75)
    – ochelari citit, calculator (OS = -2,50; OD = -2,25) pe care i-am comandat imediat întrucât nu mai puteam citi cu cei vechi din 2008 (OS = -1,25; OD = -1,00)
    Au urmat o serie de analize, investigaţii şi consultaţii cu medici de specialitate cu experienţă pe domeniile indicate.
    Rezultatele sunt bune în general, mai puţin “Toxocara canis – Anticorpi IgG = 44,363 (9 si 11 pozitiv).
    TRATAMENT pentru ochi:
    1. Pranoflog 1-2 pic. de 3 ori/zi;
    2. Indometacin 1 cp. de 3 ori/zi;
    3. Claritine 1 cp. /zi (seara);
    TRATAMENT pentru Toxocara Canis:
    1. Albendezol 400 1cp. de 2 ori/zi
    Medicul infecţionist mi-a recomandat să refac testul autoimun cu Toxocara canis IgG dar si pe cel cu IgM. În baza unei recomandări m-am prezentat la Institutul Naţional de Virusologie “Ştefan S. Nicolau” am făcut toate testările solicitate inclusiv cele legate de ficat. Toate au iesit “negativ”. În plus am aflat ca am avut o hepatită tip “B” de care nu am ştiut şi pe care organismul a învins-o dar am rămas cu imunitatea scăzută.
    De aici am primit recomandarea să merg la un consult la un cabinet privat oftal-mologic unde mi s-au făcut o serie de investigaţii de specialitate şi de unde am o serie de rezultate:
    DIAGNOSTIC:
    1. Diabet zaharat noninsulino-dependent din 2008;
    2. AO: Tulburări cristoliniene. OS sechele uveită posterioară de etiologie încă neelucidată;
    3. EMC → Edem Macular Cistoid confirmat tomografic
    VOD = 20/20 ccp; 20/20 cct (+1,00 St) Asld (+2,50 St) TOD = 12 / NCI
    VOS = 20/63 ccp; 20/40 cct (+1,00 St) TOS = 12 / NCI
    REFRACŢIE:
    OD = +0,75 Sf = -0,50 cyl Ax 122°
    OS = +1,00 Sf = -0,75 cyl Ax 96°
    În trei săptămâni mi-ai crescut dioptriile pentru distanţă de la +0,75 la +1,00 iar pentru aproape (OS = de la -2,50 la -3,50; OD = de la -2,25 la -3,50). Nimeni nu ştie de ce.
    POL ANTERIOR:
    AO: Cornee netedă clară, lucioasă, CA. medie, liberă, Pupilă centrală reflexivă, Cristalin cu fine densificări difuze.
    Vitroo clar la OD.
    Tulburări cu flacoane abundente şi sensificări hialine mobile în treimea anterioară şi medie mai accentuate inferior la OS.
    FAO
    FOD: pupilă normal conformată, colorată cu raport c/d 0,3, macula fără reflex, vene dilatate sinuoase, relativ uniform calibrate, artere cu spasticitate crescută.
    FOS: pupilă cu contur mai flu irifero nazal, raport c/d 0,3, macula fără reflex, cu mobilizări pigmentare şi conţine depozite punctiforme alb-gălbui confluente. Vase cu acelaşi aspect ca la OD.
    TRATAMENT:
    În OS va instila – AZOPT 2 pic. la 12 ore
    – Pronoflog 2 pic. × 3/zi
    – Ibuprofen 1 cp. /zi
    REZOLVARE:
    – Injectie cu TRIAMCINOLON şi AVASTIN SAU
    – GRID MACULAR CU LASER
    Am făcut inclusiv TBC extrapulmonar. Rezultat negativ
    RUGĂMINTE:
    Aş dori un consult făcut de dvs. pentru că am mare încredere în profesionalis-mul de care daţi dovadă, în sufletul şi aleasa omenie pe care le induceţi în relaţiile cu pacienţii bătuţi de soartă, cu probleme de sănătate care mai de care mai dificile.
    Am un dosar întreg de analize şi investigaţii pe care aş dori să vi-l pun la dispoziţie în vederea stabilirii unui diagnostic corect şi soluţionării cauzei pentru care vederea mea se degradează cu fiecare zi ce trece.
    Un motiv pentru care doresc să vin la dvs. la consult estea recomandarea pe care mi-a dat-o un medic de o altă specialitate la care am fost.
    Un alt motiv pentru care aş dori să soluţionez problema mea de sănătate în Spitalul pe care cu onoare îl conduceţi este partea financiară. Sunt pensionar M.Ap.N. cu 25% din pensie tăiată.
    Menţionez că am posibilitatea de cazare la fica mea care locuieşte aproape de Sp. Colentina şi sunt pregătit să vin oricând în Bucureşti la semnalul dvs..
    Vă rog să mă scuzaţi d.na dr. pentru că am scris atât de mult. Am dorit să fiu cât mai explicit pentru ca decizia dvs. să fie cât mai aproape de realitate. Sunt speriat de ce mi se întâmplă.

    Vă mulţumesc mult pentru înţelegere,
    Cu multă stimă!

    • Veniti cu bilet de trimitere de la medicul oftalmolog PENTRU INTERNARE in data de 2 sau 9 septembrie (duminica), talon de pensie si buletin. Sa fiti pregatit de internare, recomandarea medicului este buna, trebuie facute niste injectii.

  • Am transmis pozele pe adresa de mail a spitalului, in cursul zilei de vineri, 24.08.2012

    • Le-am vazut. Este perfect posibil sa fie o neuroviroza care trebuie tratata si obligatoriu este de facut un RMN cerebral pentru a vedea daca nu exista alte probleme, inclusiv RMN de orbita. Recomand deci control neurologic si neurochirurgical si cititi articolul despre diplopie de pe acest blog. Vederea copilului cu ochelari s-a modificat in vreun fel de cand are aceste simptome?

      • In urma RMN ului cerebral nu s-au evidentiat anomalii. Totul pare in regula. De asemenea controlul endocrinologic nu a indicat probleme, rezultatele analizei de sange incadrandu-se in limitele normale. Baiatul a mai facut ieri un control oftalmologic si vederea nu s-a modificat in cele doua saptamani ce au trecut de la aparitia diplopiei. Pana in prezent medicul neurolog nu a indicat un tratament.

  • Buna ziua.Am sunat la spital si am aflat ca a revenit Doamna Dr.Barac.Problema este ca trimiterea pe care o am este de pe data de 11 iulie si scrie pe ea:Rog tratament de specialitate! Si ,la afectiune strabism congenital desi fata are ptoza palpebrala.Dvs.mi-ati spus ca ptr a nu plati nimic trebuie trimitere de la Dr.familie cu specificatia Ambulatorul de specialitate al Spit.clinic de Urgente Oftalomologice Bucuresti.Intrebarea este:Mai este valabila trimiterea mea?Este bine ce e trecut dr.Fam pe trimitere?

  • Stimata Doamna Doctor,

    Tatal meu, in varsta de 60 de ani, a fost diagnosticat cu Degenerescenta Maculara de varsta la ochiul stang, la Spitalul Militar din Bucuresti, fiindu-i recomandate injectii cu Avastin.

    O tomografie ulterioara a confirmat acest diagnostic, dar din tomografie a reiesit ca exista si niste “pungi” cu sange…nu am inteles daca acestea sunt legate de Degenerescenta sau reprezinta o problema suplimentara…

    Dl. Doctor ne-a spus ca si la ochiul drept are un inceput de Degenerescenta, dar la ochiul drept nu este cazul de aceste injectii.

    Pana la injectii (despre care ni s-a spus ca doar la cabinetul particular pot fi efectuate, fara internare, desi eu citisem ca necesita 1 noapte de internare…), tatal meu a primit drept tratament MAXIVEN(1 capsula/ zi…care am inteles de la dl. doctor ca ar ajuta mai mult la ochiul drept, acolo unde problema ar fi la inceput).

    In plus, un prieten al carui tata are acceasi problema, mi-a recomandat OCUVIT.

    Mentionez ca inainte de consultatie tata ne spunea ca vede o pata neagra mare pe centrul ochiului si doar in marginile ochiului cu greu vede in ceata ceva, dar fara sa distinga nimic clar, iar acum, la 1 saptamana distanta, ne spune ca a inceput sa vada in ceata cu ochiul stang si “parca” acea pata nu mai este pronuntata…

    Va rog sa ne ajutati cu cateva informatii:
    – ati putea sa il primiti pe tata la un consult sau sa ne recomandati pe cineva pentru confirmarea diagnosticului? Tata este din Constanta, dar atat in Constanta, cat si in Bucuresti este perfect pentru noi (eu locuind in Bucuresti), daca dumneavoastra nu il puteti primi.
    – aceste injectii au un rezultat garantat? Riscuri? O alternativa mai putin invaziva?
    – Maxiven putem combina cu Ocuvit? Le recomandati impreuna, doar unul dintre ele sau recomandati alt tratament medicamentos?

    Multumim frumos anticipat!

    Cu stima,
    Stefan

  • Buna ziua, ma numesc Pavel Lucretia si cred ca am vizitat toti medicii din Braila cu problema mea. Pe langa keratita filamentoasa cu care ma confrunt de 15 ani, am capatat o sensibilitate crescuta la lumina, efectiv nu pot tine ochii deschisi si de la un anumit punct, cu tot cu lentila heliomata a ochelarilor, devine dureros. Se irita ochiul, se umfla pleoapa si ma inglodeste permanent. Ce ma sfatuiti? Sunt pensionara si nu imi mai permit sa vizitez toate cabinetele din oras fara rezultat concret. Va multumesc anticipat.

    • Puneti Virgan de 3 ori pe zi si inainte de culcare o seara Vitamina A pos unguent si o seara Zovirax unguent (ba unul ba celalalt-azi Vit A, maine Zovirax, poimaine Vita A etc). Acest tratament il faceti 10 zile si reveniti.

  • Buna ziua, doamna doctor!
    La vârsta de 10 ani (în prezent am 25 ani) am fost diagnosticată cu sindrom Sicca, fiind nevoită să folosesc în permanenţă pictături de ochi. Din anul 2007, întrucât citeam foarte mult în timpul sesiunii, am început să folosesc ochelari la scris şi citit (+0,5). În anul 2011, întrucât senzaţia de ochi uscat s-a accentuat, acuzând chiar dureri oculare, am consultat alt specialist care mi-a recomandat să utilizez ochelarii în permanenţă, dându-mi nişte explicaţii nesatisfăcătoare.V-aş ruga, să îmi spuneţi dacă este indicat să folosesc ochelarii +0,5 în permanenţă şi, dacă se poate, să îmi recomandaţi un medic din Timişoara sau Bucureşti.
    Vă mulţumesc anticipat!

    • Va recomand sa folositi si seara la culcare Vidisic gel si sa luati 10 zile Bromhexin caci stimuleaza formarea de secretie.
      Nevoia de ochelari nu este detminata de ochiul uscat ci doar de viciul de efractie oe care il aveti sau nu. Daca aveti nevoie de ochelari (si acest lucru se poate detmina printr-o autorefractometrie cu picaturi) este foarte important sa ii purtati, dar daca nu, nu. In Bucuresti o recomand pe dna dr Ramona Barac la nr 0723 168348.

  • D-na dr v-am mai scris si in luna iulie despre fetita mea de 8 ani care a facut tratamentul de 14 zile cu cele doua coliruri de pe site plus tratamentul oral si in prezent e la fel chalazionul pe care il are din 20 iunie.Am fost si la oftalmolog si ne-a dat flumetol ung pe care l-am aplicat pe pleoapa .Analizele sunt normale mai putin un crp de 20.monocite 12%,neutrofile 46%,sideremie 46,exudat nazo-faringian -steril,ex copro-parazitar si test eliza pt giardia -negative,imunograma normala.Ce ne mai sfatuiti in continuare,in conditiile in care dr oftalmolog ne-a indicat operatia si nu am vrea deocamdata lucrul acesta ?Aceste afectiuni pot fi date si de alti agenti infectiosi de la animale?avem pisica la bunici.Va trimitem si poze cu ochisorul.Multumim.

  • D-na dr vreau sa va intreba daca prin consult oftalmologic se poate decela prezenta infectarii cu toxoplasma,sau mai bine-zis daca aceste chalazioane pot fi date de toxoplasma?

  • De cite ori trebuie aplicat tratamentul oral cu vitamine si picaturi in cazul chalazionului?Ati recomanadat pacientilor d-voastra autovaccinul in cazul orjeletelor recidivante?Pot fi date si de virusuri aceste orjelete si chalazioane?Va multumim frumos!

  • Doamana doctor, sotul meu a fost diagnosticat cu CORIARETINITA SEROASA CENTRALA OCHI STANG. Are 38ani. I s-a prescris urmatorul tratament: Maxiven capsule, 20 zile pe luna, timp de 3 luni/ 1capsula pe zi si maxidex picaturi cutie 5 ml, 1picatura de 3 ori pe zi- 1 flacon.Tratamentul pe data de 4.09.2012 si v-as ruga sa-mi spuneti daca considerati ca e bun acest tratament si dupa cat timp se vad rezultatele.

  • Buna ziua,
    Bunica mea are probleme mari cu vederea, ultimul diagnostic : glaucom cronic as absolut si as cvasiabsolut, asta inteleg din scrisul de pe referat. Are 66 de ani si este din Braila. Am rugamintea sa-mi spuneti daca se poate opera/trata pentru a putea vedea. Cu unul din ochi nu mai vede deloc. Sora ei din Constanta a consultat acolo cativa medici care i-au spus ca doar la Bucuresti se mai poate face ceva si v-a indicat pe dumneavoastra! Ma puteti ajuta! Am copii de pe ultimul diagnostic, daca doriti vi le pot trimite pe mail sau fax. O zi placuta!

    • V-am raspuns pe mail. Vederea pierduta prin glaucom NU se mai recupereaza. Mergeti la dna dr Mandita in continuare. Se poate doar pastra urma de vedere de la ochiul stang. Nu stiu cum ati putut sa o lasati pe bunica sa ajunga asa.

  • Stimata doamna doctor,

    Acum cateva saptamani v-am scris despre cazul baiatului meu de 10 ani, care la mijlocul lunii august a acuzat acut vedere dubla. In urma analizelor efectuate(2 examene RMN cerebral si RMN orbite cu substanta contrast la distanta de 40 zile, sange, endocrinologice) nu s-au evidentiat anomalii. Medicii oftalmologi, trei la numar, au diagnosticat strabism convergent ochiul drept, hipermetropie 0,75 OS si 1,5 OD, astigmatism iar in urma testului Hess Lancaster: pareza nerv VI ochi stang cu hipercompensatie ochi drept. Medicul neurolog pediatru a prescris urmatorul tratament, pe care l-a urmat: 2 saptamani a luat prednison, milgama, neuro optimizer si 1 saptamana un medicament contra inflamatiilor(am uitat numele) plus milgama si neuro optimizer. In urma cu o saptamana medicul neurolog care a constatat o ameliorare a strabismului a oprit tratamentul spunand sa verificam la oftalmolog de ce pareza e la nervul VI stang si strabismul apare la ochiul drept(dansul spunea ca de regula un ochi nu compenseaza pareza nervului VI de la celalalt ochi). Am fost ieri(la 45 de zile de la debut) la un nou consult oftalmologic si se constata o ameliorare a diplopiei si o reducere a deviatiei ochiului drept(acum are unghi fix?) lucru care se constata si vizual. Vederea nu s-a modificat. Medicul oftalmolog a sugerat o operatie pentru corectarea strabismului care sa elimine si vederea dubla. Va rog sa ne sfatuiti daca operatia de strabism este neaparat necesara pentru eliminarea vederii duble, deoarece dat fiind ameliroarea evidenta a convergentei ochiului drept in cele 45 de zile. Nu exista solutia continuarii tratamentului medicamentos pentru recapatarea vederii binoculare? Noi, parintii nu am supune baiatul la un risc daca ar exista sanse ca vederea dubla sa dispara fara inetrventie chirurgicala(estetic, strabismul nu este chiar asa de evident). Va multumim.

    • Doamne fereste, cred ca a fost o gluma cu operatia. Copilul a avut o neuroviroza, mai mult ca sigur. Cautati-o De urgenta pe dna dr Doina Dinu la 021 212 0117 sau la spital luni acum, pe la 9-10, din partea mea.

  • Buna ziua,stimata doamna doctor, ma numesc florea daniela iar mama mea florea maria in varsta de 58 ani sufera de trombocitomie boala care i-a afectat vederea,fiind diagnosticata cu glaucom.La ultimul control amanuntit i s-a spus ca are nervul optic atrofiat la OS iar la OD 80%.Va rog din suflet sa ma ajutati cu o programare la dumneavoastra caci sunteti singura in care are incredere.Va rog sa-mi spuneti cum va putem contacta urgent!

    • Poate fi o atrofie optica mixta. Sa ceara bilet de trimitere pt internare la noi si sa vina duminica viitoare la pranz cu toate actele (le gasiti pe site-ul spitalului la sectiunea Pentru Pacienti). Si cu aceste comentarii imprimate.

  • Buna seara, in virtutea stimei pe care v-o port Doamna Doctor indraznesc sa va adresez o intrebare , tatal meu trebuie sa faca o operatie de glaucom la ochiul drept am fost la bucuresti la recomandarea unui prieten la un doctor dl Mircea Filip, eu sunt in dubi pt ca sunt din Valcea si aici mai este un doctor dl Ionescu Daniel care opereaza la centrul medical STRAUBING ce parere aveti,cat de riscanta este operatia?? ce doctor sa aleg? sfatul dumneavoastra conteaza foarte mult pt mine.

  • Buna seara.Eu am varsta de 17 ani si am miopie si glaucom juvenil, am dioptrii de -13, si vreau sa va intreb daca ma pot opera de glaucom sau de miopie.?

  • BUNA SEARA.AM 45 ANI ,FACIND UN CONTROL OFTALMOLOGIC AM FOST GASITA CU TENSIUNE INTRAOCULARA 22LA UN OCHI SI 27 LA CELALAT MI SAU PRESCRIS PICATURI XALATAN IAR DUPA O SAPTAMINA AM AVUT 18 CU 16 .MI SA FACUT SI TESTUL FUNDULUI DE OCHI CARE ESTE CURAT.DIAGNOSTIC GLAUCOM STADIU 0-1.CONTROLUL LA OCHI A FOST FACUT DATORITA DURERII FRONTALE,AM FACUT RMN NU AM NIMIC.CREDETI CA AM GLAUCOM ?CE TESTE TREBUIE FACUTE SA STIU EXACT.SUNT F SPERIATA.VA MULTUMESC.

  • Buna ziua!
    Sunt fiica pacientului Zbarciog D. Ioan, in varsta de 88 de ani, din Comuna Straoane care este bonlav de glaucom cronic cu unghi deschis. Are deja un ochi cu care nu mai vede, iar pentru ochiul partial sanatos trebuie sa ia in fiecare luna tratament. Pana luna trecuta acest tratament era gratuit, dar de luna aceasta farmaciile din Panciu, Judetul Vrancea percep un cost de 27 de lei. Oare CAS Vrancea nu poate sa suporte aceasta suma? Credeti ca Romania va putea sa suporte lunar pensie pentru nevazatori si insotitor? Ce este mai ieftin, o reteta de 27 de lei sau pensie de nevazatori. Spun pensie de nevazatori deoarece persoanele in varsta care au o pensie foarte mica nu isi vor permite sa cumpere tratamentul, iar glaucomul netratat duce la pierderea vederii.
    Va rog sa analizati problema.
    Cu stima, Vizitiu Anisoara

  • Buna seara!
    Sunt Vizitiu Anisoara. Am discutata cu CAS Vrancea si mi-au spus ca este normal sa se plateasca tratamentul, iar daca nu am platit pana acum se datoreaza producatorului care a platit cei 27 de lei. As dori sa iau legatura si cu Ministerul Sanatatii, dar din pacate nu cunosc adresa de mail.
    Va multumesc pentru raspunsul dat.
    Cu stima, Vizitiu Anisoara

  • Buna seara!
    Ma numesc Moromuzu Lavinia, am 25 de ani. Am fost acum 8 luni la un control oftalmologic de rutina la Dna. Nicu Constanta din Drobeta Turnu Severin. Am fost diagnosticata cu ASTIGMATISM MIOPIC, mi s-au prescris ochelari cu dioptrii -0,75 la ambii ochi. Mentionez ca tensiunea oculara a fost TOD-25, TOS-27.Am destul de des dureri frontale si ameteli. Nu suport sa stau cu capul aplecat, la ridicare pierd brusc vederea pentru 3-5 secunde, timp in care simt o durere a ochilor. Acum 2 saptamani am repetat controlul, iar de aceasta data tensiunea intraoculara a fost TOD-27 iar TOS-26 mmHg. Papile cu excavatie 0,3 la ambii ochi si capilare pe fundul lor. La Pahimetrie, tensiunea a fost mai scazuta TOD-23 iar TOS-22. Mi s-a spus ca sunt suspecta de GLAUCOM. Bunica mea (din partea paterna), are GLAUCOM cu UNGHI DESCHIS. Ma intereseaza opinia dumneavoastra, ce fel de Glaucom credeti ca as putea avea, cu unghi deschis sau ingust? Si ce tratament recomandati la aceasta varsta. Picaturi pentru scaderea tensiunii nu mi s-au recomandat deoarece ar putea sensibiliza ochiul si ar creste riscul de a face foarte des conjunctivita.
    Astept raspunsul dumneavoastra.
    Va multumesc din suflet!!!

    • Glaucomul cronic simplu NU da nici un fel de simptome sau dureri, astfel ca acestea si ametelile categoric nu vin de la ochi. Daca intr-adevar pierdeti vederea cateva secunde, acest lucru poate fi grav, astfel ca va recomand un consult neurologic, pare a fi o problema vasculara.
      Daca glaucomul exista cu adevarat (pentru aceasta sunt necesare investigatiile pe care le gasiti in articolele desre glaucom), nu cred ca exista vreun oftalmolog care sa nu prescrie tratament antiglaucomatos deoarece tensiunea intraoculara peste limitele normale conduce la atrofie optica si pierderea ireversibila a vederii.

      • Buna ziua!
        Tensiunea mea oculara este cea pe care am mentionat-o mai sus (TOD-27, TOS-26), iar diagnosticul a fost Suspiciune de Glaucom. Mi s-a spus ca la varsta mea este usor de suportat o astfel de tensiune. Aceasta tensiune am avut-o si la primul control de acum 8 luni. In acest moment nu urmez niciun tratament antiglaucomatos. Ceea ce nu v-am mai scris este ca la orice sursa de lumina lacrimez excesiv, mi se inrosesc ochii, iar in permanenta pupilele mele sunt dilatate.
        Va multumesc pentru raspuns!

        • Nu cred ca un medic oftalmolog v-a putut spune asa ceva privitor la tensiunea oculara, care daca are aceste valori inseamna glaucom cu consecintele de rigoare. Va sfatuiesc sa efectuati rapid toate celelalte teste pentru glaucom pe care le gasiti in acest articol.

          • Va multumesc pentru sfat dar am facut deja testele pentru glaucom. Rezultatele au fost cele pe care le-am scris cu doua mesaje in urma. Nici eu nu am crezut ce mi s-a spus, ca drept dovada m-am adresat dumneavoastra. Va rog sa ma ajutati cu un numar de telefon la care sa-mi fac o programare si catre cine ma indrumati pentru refacerea acestor teste? In ianuarie anul viitor o sa vin la Bucuresti pentru mai multe controale.
            Va multumesc!

  • Bunicul meu a fost diagnosticat cu glaucom cu unghi deschis in 2004 ,tensiunea la ochiul drept este de 20 iar la ochiulstang de 30,31,31 si 32 in luna octombrie.
    Ce se mai poate face? pentru ca unul dintre ochi este deja compromis ,celalalt ochi se poate opera? si daca da ce imi recomandati? Astept un raspuns urgent va multumesc.

  • Buna ziua,numele meu este Ioana si as dori sa va pun o intrebare in legauta cu copilul meu care acum are varsta de 8 ani .Problema in legatura cu ochii a inceput decand avea el 2 ani ,a fost diagnosticat cu strabism la ochiul stang ,a purtat ochelari cateva luni ,dar nu sa observat nici o diferenta ,asa ca doctorul care la tratat ne-a sfatuit sa-l operam ,ceia ce am si facut .Operatia a reusit asa ca nu a fost nevoie sa o mai repetam ,tratamentul dupa operatie a fost 3 luni cu ocluzor pe ochiul bun,binenteles la inceput apropate toata ziua ochiul acoperit dupa care numai jumatate de zi.Acum am ajuns sa vedem cu ochiul care a fost problema ,aproape de 100%..adica ma refer ca la control oftamologic pe care il efectuam la 6 luni de cativa ani ..nu vede f bine ultimul rand de pe monitor .In momentul de fata are la ochelar -1,la ochiul stang ,si la ochiul drept care nu a avut nici o problema sticla plana fara dioptrie .Intrebarea mea este a fost corect tratamentul??.Va multumesc

  • Buna ziua ,va multumesc pentru raspuns.Dar as vrea sa va mai intreb daca in momentul de fata ,copilul vede greu ultimul rand de pe monitor,poarta ochelari cu -1 la ochiul care a fost operat,(ma refer fara ochelar nu vede bine de pe monitor ultimul rand )eu am facut exercitii cu el acasa ,si m-am tinut sa poarte ocluzorul,mult timp ,dupa sfatul doctorului,cu speranta ca va scapa definitiv de ochelar.Doctorita spune ca ochelarul trebuie purtat in mod special la activitatile unde ochiul este mai mult solicitat adica scris ,citit, tv ,calculator.Dumneavoastra considerati ca trebuie sa poarte ochelarul tot timpul ?Si daca ochelarul este cu -1 ,de ce diagnosticul este de ASTIGMATISM MIXT?Dupa operatie dioptriile care au fost pentru ochiul operat de strabism (ma refer de la varta de 2 ani pana in prezent cand are aproape 8 ani)+1,75..+1,25..,-1,25..;0,25 cu-1,si de doi ani de zile -1,.va multumesc,

    • Nu exista sa scape de ochelar. Scopul efortului dvs si al medicului a fost si este ca el sa vada cat mai bine/perfect CU ochelari si sa aiba ochii aliniati. Ochelari va purta intotdeauna, in caz contrar pierzand repede tot ce a castigat. Ochelarul este si va fi strict PERMANENT in afara de somn si dus.

  • Buna ziua stimata doamna doctor. Va scriu in numele bunici mele in varsta de 64 de ani care a fost diagnosticata de un medic din comuna ei cu glaucom la un ochi. A urmat tratamentul prescris timp de o saptamana si acum 2 zile la intrerupt deoarece ochiul ei se inrosise se umflase si avea si dureri, senzatie de arsura. Astazi vine la Bucuresti sa o duc la spital dar nu stim la ce doctor am putea apela pentru aceasta problema. Am uitat sa mentionez ca acest diagnostic i-a fost dat dupa consult fara sa i se pune picaturi, decat s-a uitat cu ceva la ochiul ei. Va multumesc pentru amabilitate

    • Numai un medic oftalmolog poate pune diagnosticul de glaucom cu precizie. Daca medicul nu este oftalmolog este inadmisibil sa puna un asemenea diagnostic si sa dea tratament. Prezentati-va de urgenta la medicul oftalmolog.

  • Buna ziua,ma numesc Monica am 32 de ani si sunt din Tulcea, de curand mi sa pus diagnosticul de suspiciune de glaucom. Recunosc ca am avut tulburari puternice de vedere, dureri oculare, dureri de cap, dar dupa un singur sir de analize care au reiesit bune, inclusiv am facut si tomografie la cap, iar acum mai recent tomografie oculara pentru depistarea glaucomului, aceasta analiza facandu-mi la Spitalul Universitar din Bucuresti, dar recunosc ca mi sa prescris picaturi pentru scaderea tensiunii oculare, posibil boala fiind intr-un stadiu de inceput. Intrebarea mea este ca daca intradevar o sa se confirme as vrea sa stiu cat timp pot trai cu aceasta boala fara ca sa imi pierd definitiv vederea si eu co sotul meu ne dorim copii as vrea sa stiu care este riscul transmiterii fatului aceasta boala care dupa cate am inteles este destul de periculoasa .

    • Ati facut gonioscopie? As dori sa stiu rezultatul.
      Tipul cel mai obisnuit de glaucom nu da asemenea manifestari. Din pacate daca boala exista, descendentii o pot mosteni cu probabilitate importanta. Este nevoie de diagnostic serios si tratament corespunzator daca boala exista (nu ati secris rezultatele deci nu sunt convinsa).

  • ma numesc dan maria si as dori sa va pun o intrebare in legatura cu un diagnostic al unui verisor in virsta de 74 de ani; are glaucom absolut, atrofie optica glautomatoasa, a fost operat de vreo 3 ani la ochiul drept -leucom cornean, cheratopatie buloasa, ptoza palpebrala- si de vreo 2 luni, in urma unui tratament in spitalul de boli pulmonare, a orbit si de ochil sting-i s-a pus diagnosticul de -cornee hipotransparenta,pupila alba atrofica cu excavatie totala,nideriaza fixa ,strabism divergent si pseudopatie cp, bine pozitionat si i s-a spus la un consult la bucuresti ca nu se mai poate face nimic ca sa mai vada cel putin cu un ochi. va rog sa -mi spuneti daca chiar nu mai are nici o sansa?

  • am uitat sa va spun d-na doctor dar l-am intrebat daca mai zareste ceva si a spus ca de vreo 2-3 zile a vazut clanta de la usa apoi nimic ,dupa care iar a zarit ceva si apoi nimic de aceea va rog sa ne spuneti daca mai poate fi recuperat ochiul care s-a imbolnavit ultimul, acum 2 luni, stingul. va multumesc.

  • pe ultimul bilet de la oftalmologul din deva scrie asa; vod=f.p.i. si vos=p.m.m., si mai scrie; c.v.o.a.nu se poate testa.va multumesc, si astept raspunsul dv.

  • Buna ziua,ma numesc Dora Smantana si am 73 de ani,sunt in vizita la copii in Spania,fata a vrut sa-mi puna ochelari dar la vizita mi-a gasit tensiunea oculara 35 la ochiul stang,iar la dreptul am piedut vederea in urma cu ani din cauza unei lovituri.Am fost la un oftalmolog care mi-a zis ca neaparat trebuie sa ma opereze cu laser intr-o saptamana,dar costul este foarte mare.Mi-as dori sa-mi spune-ti daca pot sa mai astept pana in martie cind ma intorc in tara.Va rog din suflet sa-mi raspunde-ti,caci am operatia programata pantru data de 12/12/12.Buna ziua din nou,am uitat sa va spun ca mi-a dat tratament pina saptamana viitoare la operatie,colir antiedemo pt ochiul cu care nu vad si Azarga 1 pic/2 ori pe zi pentru amindoi ochii.Daca as putea astepta pina ma intorc in tara caci nu cunosc limba si nu prea am incredere aici.Mai multa incredere as avea in dumneavoastra.

    • Nici nu se poate pune problema sa asteptati, puteti face atrofie optica repede si sa ramaneti oarba repede. Fie veniti urgent in tara si faceti aici, fie faceti acolo cu costurile aferente. Nu e deloc de gluma, cred ca nu va spdati seama cat de grav e, mai ales pe ochi unic!!

  • Va multumesc mult pentru raspuns,prefer sa vin la dumneavoastra. Cand pot sa vin pentru a ma vedea sau sa ma internati.Pot sa vin dupa sarbatori si intre timp sa-pun picaturi,sau dati-mi dumneavoastra o data cand sa va pot gasi.Eu vin imediat daca-mi spune-ti cand ma puteti primi.Va multumesc din suflet inca odata pentru raspuns.

  • Buna seara,
    In urma cu 5 ani la un control oftalmologic de rutina mi s-a spus “suspiciune de glaucom” si mi s-a recomandat un control anual, inclusiv camp vizual.
    Tensiunea intraoculara este foarte buna, variaza intre 12 si 16, respectiv 13 si 17 la ochiul drept, intotdeauna mai ridicata cu 1, 2 unitati la ochiul drept.
    Nervul optic “este stabil” in urma investigatiilor medicului oftalmolog.
    La ultimul camp vizual pe langa pata de la ochiul drept apare o noua pata de dimensiuni mai reduse la ochiul stang, in limite normale din interpetrarea medicului oftalmolog.
    As avea urmatoarele intrebari:
    1)Campul vizual se ingusteaza o data cu varsta? Este absolut normal ca sa apara modificari fara a exista diagnostic de glaucom?
    2)Exista investigatii eventual computerizate care sa elimine subiectivismul medicului oftalmolog in ceea ce priveste analiza nervului optic?
    3)De 5 ani am ochelari “cu protectie” pentru calculator pt ca petrec multe ore pe zi(6-8) in fata calculatorului. Sa renunt la ochelarii respectivi?
    4)Este suficient un control anual sau sa maresc frecventa controlului? nu am cazuri in familie, am sub 30 de ani.
    Alti indici la ultimul camp vizual: GHT in limite normale la ambii ochi, MD=-0.75DB si -0.45DB( drept si stang) si PSD=1.65DB si 1.91 DB (drept si stang)
    Multumesc anticipat!

  • Buna ziua! as dori si eu sa stiu daca se mai poate operatie pentru: Glaucom Absolut la ambii ochi cu urmatoarele valori:
    VOD= p.m.m; pl=incert
    VOS= n.d 10 cm; pl=bun
    TOD= 51 mmHg
    TOS= 50 mmHg

    FO – nu se lumineaza.
    Va multumesc!

    • Daca tensiunea intraoculara nu scade cu tratament, operatia este ANSOLUT OBLIGATORIE pentu a se incerca sa se pastreze ce are acum! Altfel pierde complet si definitiv urma de vedere pe care o mai are.

  • Buna seara,va scriu din nou ca sa va spun ca astazi am avut control la medicul de aici din Spania.I-am spus ca nu vreau sa ma operez aici si ca ma intorc in tara pt operatie.Mi-a facut din nou cotrol si mi-a zis ca mi-a scazut mult ca acum am tensiunea 17,si ca e foarte bine.Mi-a zis ca daca urmez tratamentul si nu imi creste tensiunea as putea sa mai stau 2saptamani pina trec sarbatorile.Vom cumpara deja bilete pentru 3-4ianuarie,iar cum ajung acasa imi iau restul de acte si vin la d-voastra(am toate biletele de la doctorul de aici).Cum pot da de d-voastra?Sun cind ajung sau vin direct la spital?Sunt atat de fericita ca a scazut atat tensiunea si am atata incredere in d-voastra…

    • Veniti pe 13 ianuarie atunci, duminica, la pranz, la spital, pt internare, cu toate actele in regula (le gasiti pemsite-ul spitalului la sectiunea Pentru pacienti) si comentariile oe care le-am schimbat oe acest blog imprimate.

  • Buna ziua
    Am 23 ani si lucrez foarte mult la calculator iar in urma unor dureri oculare,dureri de cap si incetosarea vederii am hotarat sa fac un control oftalmologic in 2012 in urma caruia mi s-a pus diagnosticul de suspect de glaucom si strabism intern avand
    TOS=24
    TOd=22
    VOD=0.5
    VOS=0.5 fc
    si mi s-au prescris ochelari permanenti
    OD -0.5
    +0.5 cyl ax 60 grade
    OS -0.5
    +0.5 cyl ax 100 grade
    La un control ulterior mi-a iesit
    TOD=19
    TOS=20 spunandu-mi ca nu am glaucom ci doar ensiune intaoculara..
    Durerile de ochi continua , de ceva timp am inceput sa vad incetosat cu ochiul stang,iar daca imi dau jos ochelarii vad incetosat..
    Va rog mult spuneti-mi ce sa fac..

  • Va multumesc din suflet si asa cum imi spune-ti d-voastra pe data de 13ianuarie sunt acolo.Mi de multumiri.

  • Buna ziua,
    Am 25 de ani, sunt diagnosticata de la 3 ani cu hipermetropie, pe care am tratat-o cu ochelari (cat a putut mama sa ma convinga sa ii port, caci in lipsa ei ii dadeam jos), iar la 14 ani am fost la un cunoscut doctor de pe vremea aceea (dl Cojocaru), si m-a obligat sa ma operez pentru ca erau dioptriile foarte mari, asadar, la recomandarea dl-ui doctor, m-am operat la ochiul drept. Vederea a fost ceva mai buna, continuand sa port ochelari totusi. Desi stiam ca mi-a pus cristalin, am aflat, dupa 6-7 ani, de la un alt doctor, ca nu sunt operata de hipermetropie ci de strabism.
    Problema mai grava este ca de o vreme (2 ani) am probleme cu cititul, probleme mari, obosesc de la primele 10 randuri, nici la calculator nu mai pot lucra, ochiii imi obosesc foarte tare si nu mai vad clar. Mi s-a pus diagnostic de astigmatism, insa la ultimul consult la care am fost doamna doctor mi-a dat vestea ca scap doar prin operatie si mi-a spus ca e musai sa fac operatie, caci diferenta intre dioptrii e mare. Cu toate dioptriile pe care mi le-a pus vedeam doar cu o pereche bine, insa nu mi-a dat-o pentru ca era diferenta mai mare de 2 dioptrii intre ochi.
    Am la ochiul stang +2.5 iar la cel drept +1.5, insa diferenta intre cilindrii este mare.
    Spuneti-mi va rog, un medic la care sa fac un control serios (din pacate controalele, in ultima vreme, le-am facut la optometristi si mi-am pierdut increderea), ma deranjeaza ca vad din ce in ce mai prost, ca nu pot citi deloc, si ca am inceput sa ma uit si cas din cauza asta. Iar daca e neaparata nevoie de operatie, aceasta este subventionata de stat?
    Multumesc anticipat

    • Optometristul NU ARE VOIE sa consulte, sa prescrie ochelari!!! Doar oftalmologul poate face asta! Dar daca va duceti la optica pt prescriptie…..
      Mesajul dvs este lung si ambiguu, lipsesc informatii importante (nu inteleg de ce nu stiti de ce ati fost operata, exista bilete de iesire, eventual va puteti intreba parintii; nu inteleg la ce operatie va referiti ca trebuie “musai” facuta, nu am mai auzit de asa ceva; diferenta intre lentile este problematica daca trece de 3 dioptrii nu de 2, insa se pot folosi lentile de cele mai multe ori etc.) astfel ca tot ce pot face este sa va indrum catre dna dr Ramona Barac la 0723 168 348 si sa va sfatuiesc sa nu faceti cu copiii dvs asa cum ati facut si cu dvs, deoarece ei la randul lor vor fi purtatori de ochelari si vedeti unde duce nepurtarea permanenta.

      • In primul rand va multumesc pentru raspuns atat de rapid.
        In al doilea rand vreau sa va raspund la intrebare, cum de nu stiam ce operatie am facut. Pe foaia de iesire scrie ce fel de operatie am facut, scrie implant de cristalin, insa in realitate nu mi s-a facut asa ceva. Consultatiile le-am facut, in ultima vreme, e adevarat, la magazinele care ofereau si consult oftalmologic, insa am inteles ca acesti optometristi au doar o scoala de optometrie… e si vina mea ca nu sunt mai atenta la astfel de detalii, dar si vina celor care le da libera practica.
        Va multumesc, inca o data pentru raspuns!
        Va doresc sa aveti sarbatori minunate!

  • Buna ziua,Ma numesc Mihaela si am 52 de ani.In urma unui control de rutina,nu mai vedeam prea bine la televizor,cam o ora era perfect,dar apoi lacrimam si trebuia sa ingustez ochiul,mi s-a spus ca as avea un inceput de glaucom.FAO:pupila cu excavatie largita c/d=o,7 AO.Spune-ti-mi va rog daca trebuie sa fac un tratament,pt.ca eu nu am primit nimic.CREDETI CA BOALA ESTE MULT MAI GRAVA?Va multumesc mult de tot pentru tot.

  • Buna ziua,
    In luna iunie, a.c., in urma unui control de rutina (mama este nevazatoare cu glaucom)am fost diagnosticata cu un inceput de cataracta la ochiul stang si recomandarea sa revin, la control, dupa 6 luni. Problema mea este ca sunt polialergica cu reactie intarziata si ma tem de operatie, daca va fi nevoie? Momentan folosesc, profilactic, tabletele VISUAL – tonic al vederii, de la DACIA PLANT. Dumneavoastra, in care am incredere totala, ce ma sfatuiti?
    Fiti binecuvantata pentru ceea ce sunteti si faceti.
    Multumesc,
    Natalia Eilender

    • Operatia se face cu anestezie locala care nu face alergie. Deci nu va temeti. Nimic naturist nu are efect in sfera oftalmologica, astfel ca va sfatuiesc sa luati ceva cu adevarat util de acei bani…

  • Buna ziua, dna doctor! Va doresc Un An Nou fericit!
    Am 36 ani si am fost diagnosticata cu glaucom primar cu unghi deschis, ambii ochi (mai afectat stangul), in urma cu 7 ani (la 29 ani). In prezent fac tratament cu Xalatan si Cosopt, sunt in evidenta dnei. dr. Liliana Voinea; merg la control o data pe an cand fac tomografie computerizata (am numai X-uri si semne de intrebare, doar doua cadrane ok) si camp vizual (dna dr. spune ca este in regula). In aceasta perioada am nascut si am facut tratament pe perioada sarcinii, copilul e foarte bine. Tensiunea oculara este in general 15-16, dna doctor spune ca sunt stabila. As vrea totusi sa va intreb daca nu ar trebui sa merg mai des la control si sa fac macar o data pe an si alte investigatii, cum am facut la inceput, cand am fost diagnosticata (am stat internata in spital si mi s-au facut multe teste).Ati putea sa ma vedeti dvs? Si as mai vrea sa va intreb daca am voie sa beau cafea, am un serviciu foarte solicitant si uneori chiar am nevoie. Va multumesc!

    • Pe ce s-a bazat diagnosticul de glaucom? Dupa pareerea mea ar trebui revazut acest diagnostic pentru ca daca ati facut glaucom la aceasta varsta este vorba de glaucom juvenil care nu orea raspunde la tratament medicamentos. S-ar putea sa nu aveti glaucom. Pentru precizarea diagnosticului puteti sa va internati in clinica noastra o zi sau puteti sa va programati la un consult la dna dr Ramona Barac la 0723168348. In aceasta situatie tratamentul trebuie intrerupt.
      Cafea NU aveti voie sa beti.

  • Buna seara,
    Ma numesc Grigore Serbana,am 63 de ani, Galati. Am fost diagnosticata in anul 2006 cu glaucom.Am fost tratata la inceput cu BETOPTIC pana in anul 2011, dupa care in urma unui alt control am continuat tratamentul cu XALATAN pana pe 25.04.2012 – data la care am efectuat un control si la clinica OCULUS din Bucuresti si mi s-a recomandat intreruperea tratamentului si revenirea la control peste 1 an. Din noiembrie mi-au aparut dureri de ochi – aproape zilnic mai ales pe timpul noptii.
    Va rugam sa ne sprijiniti pentru obtinerea unui diagnostic corect si sa ne indrumati in ce avem de facut.
    Cu multumiri,
    Serbana Grigore

    • La Galati o recomand pe dna dr Xenia Dobre, trebuie sa faceti TOATE analizele pe care le-am enumerat in articolul despre glaucom pentru a confirma sau infirma diagnosticul.

    • Dorinta mea ar fi sa fiu consultata de dvs. – constienta de faptul ca sunteti extrem de aglomerata, sau sa-mi recomandati un medic de la Bucuresti unde sa repet toate analizele necesare. Disgnosticul a fost stabilit de catre Dna Dr. Dobre Xenia 2006, iar in anul 2012 acest diagnostic a fost infirmat la clinica OCULUS din Bucuresti unde mi s-a intrerupt si tratamentul cu XALATAN.
      Am dureri de ochi, si nu stiu daca am sau nu glaucom….
      Cu mii de multumiri,
      Serbana G.

  • Cereti bilet de trimitere sau de internare catre spitalul nostru.

  • Am fost diagnosticat in mai 2012 cu glaucom cu unghi deschis avansat la ochiul drept,iar la ochiul stang cu cataracta hiper matura si mi sa prescris tratamentul cu xalcom de circa 5 ani la glaucom,iar pentru cataracta cu vitreoclar+ si rubjovit din decembrie.Aceste medicamente mi-au fost prescrise de doamna dr.Popa Ileana din Slatina jud.Olt. Asi dorii sa stiu daca se poate opera pentru ca am inceput sa vad umbre.Va multumesc si asi dorii un raspuns daca ma puteti ajuta.

  • Buna ziua,doamna doctor ! Va admir si va urmaresc cu deosebit interes sfaturile dvs de cate ori am ocazia sa va ascult.Am si eu o problema:dupa multe investigatii am fost diagnosticata cu sindrom de ochi uscat s de Sjogreen,VOD =0,2,fc,VOS=1 fc,0,4cc,TOD=12,TOS=11,FAO=NORMAL,OD=cornee cu striatii circulare in jumatatea inferioara,calcificare punctiforma,lacune ovalare,OS=fine opacitati liniare.Folosesc lacrimi artificiale,chiar si noaptea cand ma trezesc(blu gel,lubristil,vidisic gel,optive forte) de aprox un an,am primit si ochelari cu recomandarea sa ii port permanent,mi-au fost de folos un timp(sunt profesoara de lb romana si ma descurc destul de greoi mai ales cand sunt obosita nu disting fetele copiilor din prima banca),acum nu ma mai ajuta ochelarii,iar din cauza cilindrului(asa mi-a spus medicul)cam calcam in gropi.Am facut un RMN cerebral(al carui rezultat il voi avea saptamana viitoare),analize endocrinologice,analize de sange,totul pare a fi in regula.Ceea ce ma sperie este faptul ca medicul oftalmolog mi-a spus ca “nu exista practic nicio solutie,decat transplantul de cornee in cel mai tardiv stadiu,acum,doar lacrimi la greu”,credeti-ma ,va rog,ca nu pot sa cred acest lucru,nu pot astepta sa raman fara vedere,asta inseamna sa nu mai pot merge la scoala,sa nu mai pot profesa in cazul in care corneea se deterioreaza mai mult ma voi descurca greu.Cu vederea de aproape ma descurc,dar la distanta totul este in ceata.Va rog sa imi spuneti daca este corect ce mi s-a recomandat(pt ca suntem totusi in 2013 si nu cred ca nu exista o solutie) si sa ma indrumati catre un medic specializat pe cornee.Va multumesc pentru timpul acordat !Cu respect,Carmen Moldoveanu

  • Va multumesc pentru promtitudine,sa inteleg ca exista totusi o solutie pentru problema mea in afara de lacrimi(sindrom de ochi uscat)?VA MULTUMESC !

  • Buna seara,
    Ma numesc Liliana Cheran, sunt expert contabil,dar si profesoara de contabilitate, lucrez cateva ore pe zi la calculator, iar de 3 ani am probleme cu ochii. Am glaucom, iar de 3-4 luni ma dor ochii f. tare, ma ustura, parca am nisip si se inrosesc, in special ochiul drept.
    In 14.06.2012, am avut TOD 20 SI TOS 21.In 29.11.2012, am avut TDO 15 SI TDS 16.
    Fac tratament cu Ganfort, 1 pic in fiecare ochi, seara.

    PS,: din luna oct.2012 fac tratament si pentru diabet tip II, cu siofor-1000 mg, 1/2 tableta dim si 1/2 seara.
    Precizez ca in ultimii 6-7 ani, am luat in greutate 17 kg, si nu pot slabii. (pana la varsta de 52 ani, nu am depasit niciodata greutatea de 64 Kg)

    Va rog spuneti-mi ce sa fac, sunt foarte speriata.
    Va multumesc frumos

    • Care a fost tensiunea intraoculara cea mai mare? Pe ce baza s-a pus diagnosticul de glaucom? Este posibil sa nu aveti. Ganfortul este un tratament dur care se recomanda in glaucoame cu tensiuni mai ridicate. Nimic din ce descrieti nu da dureri oculare, nici glaucomul nici tratamentul. Cauza este probabil alta. astept raspunsul dvs.

    • Buna seara,
      In urma cu 3 ani mi s-a spart o lentila la ochelari si inainte de a-mi comanda ochelarii noi, m-am prezentat la medic pentru un control.Atunci medicul mi-a gasit tensiunea oculalara 26, si mi-a recomandat picaturi cu Xalatan (1 picatura in fiecare ochi, seara). Intrucat aveam usturimi groaznice, in urma cu 1 an mi-a schimbat tratamentul , cu Ganfort.
      Tensiunea cea mai mare pe care am avut-o a fost 26, apoi cam 21-22, ajungand pana la 15-16. Dar, asa cum am mai spus, nu ma simt bine deloc. Tot timpul ma dor ochii, ma ustura, mi se inrosesc si permenent,parca am nisip sub pleoape.
      As dori foarte mult, daca se poate, sa ma vedeti. Sunt foarte speriata.
      Va multumesc frumos

  • pentru glaucom se acorda indemnizatie lunara prin asigurarile sociale? la cine trebuie sa ne adresam? multumesc pentru un raspuns competent.

  • Stimata Doamna Profesor Doctor,
    Buna seara.Sunt din Braila,38 de ani,m-am prezentat la un control oftalmologic la d-nul doctor Urda,deoarece prezint dureri de ochi.
    In urma controlului mi s-a depistat tensiune intraocula-
    ra 22 la un ochi si 25 la celalalt.Mi s-a facut si testul fundului de ochi care este curat,nu mi s-a prescris nici un tratament,urmand ca d-nul doctor sa ma programeze la control.
    Mentionez ca mama mea sufera de glaucom,urmez tratament antidepresiv de multi ani;Anxiar,Distonocalm,Cipralex,Triti
    co,Intrebarea mea pentru dumneavoastra este:Medicamentele antidepresive pot avea ca efect dureri de ochi?Cum ma sfatuiti sa procedez?
    Va multumesc din suflet!

  • Buna seara,doamna doctor!in primul rand va multumesc ca aveti amabilitatea de a ne raspunde si va doresc un an plin de realizari si multa sanatate. Exista un proverb pe care il cunosc si care vi se potriveste de minune ,,oamenii mari isi arata maretia prin felul cum se poarta cu cei mici”…
    Am revenit cu precizarea ca ultima data cand am vorbit, aveam tensiunea intre 22-23-o singura data 24. Mi l-ati recomandat pe domnul dr Turu, am fost la dumnealui in decembrie, un profesionist dupa parerea mea, am facut camp vizual, fund de ochi, mi-a pus picaturi si mi-a vazut cu o lentila pe care a pus-o in ochi si pe care o rotea, unghiul, ma iertati daca nu ma exprim cum trebuie. Mi-a pus picaturi de vreo 3 ori la acea consultatie si mi-a facut fund de ochi dupa ce mi-a pus picaturi, desi, dr care mi-a depistat prima data tensiunea oculara mare mi-a spus ca la adulti nu e nevoie sa li se puna picaturi ca sa li se faca fund de ochi. Tensiunea a fost luata la primul dr cu un fel de instrument care arata ca un pix si care a facut un zgomot de 3 ori. Domnul dr Turu mi-a spus ca nu e nevoie sa fac tomografie de nerv optic, pentru ca nu e cazul, campul vizual e bun, tensiunea era in decembrie 23, dansul a spus ca inainte era 22 si acum e usor ridicata, ca as cheltui 300 ron aiurea pe un tomograf de nerv optic si ca trebuie sa merg dupa 6 luni sa refac toate analizele. Eu am spus ca din ce am citit pe blogul dv, am vazut ca o tensiune netratata , chiar daca a fost depistata din timp, duce la afectarea nervului optic si implicit pierderea vederii si l-am rugat sa-mi dea picaturi.Dansul mi-a spus ca nu e cazul sa devin dependenta de ele, vedem peste 6 luni ce se intampla.Azi am fost iar la primul medic care mi-a depistat tensiunea marita si mi-a gasit tensiunea 27. Mentionez ca am avut dureri mari de cap si stare de voma si amigdalitele inflamate si mult, foarte mult stres la munca, ceea ce posibil mi-a dat durerile acelea mari de cap, precum si o raceala puternica. Astazi, doamna doctor mi-a spus ca trebuie sa imi dea picaturi pentru ca e prea mare tensiunea. Zis si facut: mi-a prescris travatan, spunandu-mi sa pun in fiecare seara cate o picatura la ora 10 seara. Mi-a mai spus ca e posibil sa mi se inroseasca ochii si sa ma usture si sa merg peste o luna la control sa vedem daca a scazut tensiunea.Intrebarea mea pentru dv este: sunt de ajuns aceste picaturi? e de ajuns acest tratament antiglaucomatos?dumneavoastra mi-ati fi recomandat altceva ? posibil sa am aceste reactii adverse, inrosirea si usturime? daca da, atunci se mai continua tratamentul? din ce am inteles am depistat din timp boala si asta e bine, insa asta inseamna ca voi avea nevoie de aceste picaturi toata viata, caci altfel risc sa imi pierd in timp vederea. Mentionez ca am 36 de ani, sunt din Constanta si ca mergand cu copilul la doctor, care a fost depistat cu strabism si care poarta ochelari, am cerut si eu o consultatie, ca sa aflu ca sunt suspecta de glaucom. Copilului i s-a gasit +1,25 si i s-au dat 0,50 ochelari pe care ii poarta, Slava Domnului. Va multumesc anticipat si va doresc numai bine!Cu mult respect, Aura!

    • Va rog foarte mult sa scrieti PE SCURT, NU am timp sa citesc mesaje atat de lungi! Va sfatuiesc sa cereti un bilet de internare in clinica noastra DACA sunteti asigurata si sa va programati pt internare la mine dar inainte sa nu mai puneti nici un tratament cel putin 2-3 saptamani. Reveniti aici cand aveti toate actele pregatite (vedeti pe site-ul spitalului sectiunea Pentru Pacienti).

  • Buna seara.Am o problema de aproximativ 3 ani.Am ochii rosii,care in anumite circumstante lacrimeaza excesiv(caldura,curenti de aer,efort vizual -citit,calculator) si o senzatie neplacuta de corp strain,iar in ultimul timp,o scadere a acuitatii vizuale.Am fost la 3 oftalmologi care nu au reusit sa imi rezolve problema.Primul a zis ca este o conjunctivita acuta de etiologie neprecizata de dansul,desi sunt medic si i-am explicat ca nu am secretie purulenta ,si care mi-a recomandat Netildex si Tobradex ung seara.Al doilea a zis ca e o keratoconjunctivita posibil alergica si mi-a dat Opatanol si Lubristil.Mi-a fost binisor o perioada apoi dupa ce am intrerupt tratamentul simptomele au reaparut.De aproape 3 ani imi pun picaturi zilnic(Lubristil,Lacrisifi,Visine),altfel ochii sunt cumplit de rosii si ma deranjeaza,simt nevoia sa ii tin inchisi.
    Vreau sa va spun ca debutul a fost brusc intr-o vara concomitent cu o rinita alergica,apoi rinita a cedat,dar conjunctivita nu,senzatia este ca am ochiul uscat si necesita lubrifiere.Dimineata la trezire sunt OK,apoi incep sa se inroseasca.La inceput ma trezeam cu ei umezi,umezeam uneori si perna,acum ii simt uscati.Ce credeti ca poate fi?

    • Cred ca inteleg despre ce este vorba. Dupa toate probabilitatile aveati deja ochi uscat iar Visine-ul accentueaza PUTERNIC aceasta boala, instilarea lui fiind o mare greseala. Va rog sa incetati imediat si sa puneti Trium 3/zi si, alternativ, o seara vit A pos si o seara corneregel, inainte de culcare, timp de 10 zile. Reveniti.

  • Va multumesc foarte mult pentru raspuns. Ma refeream la venitul lunar sub forma unei alocatii care se acorda persoanelor nevazatoare cu handicap grav sau accentuat. Persoanele cu glaucom se incadreaza in categoria persoanelor cu handicap grav sau accentuat? Se pot face demersuri pentru obtinerea unei astfel de alocatii pe baza scrisorii medicale?

  • buna ziua dna dr,
    de aprx. 5 zile ma doare ochiul drept cand fac miscari stanga-dreapta/sus-jos, chiar si cand ma spal, si am vederea incetosata, mai exact, daca acopar ochiul stang si fixez un punct, nu vad nimic de la punctul respectiv in jos. am fost la un control oftalmologic, dr. nu mi-a gasit nicio afectiune, a spus ca fundul de ochi este curat, am putut distinge literele la distanta destul de bine(mentionez ca am astigmatism miopic, cu dioptrii de -1 si -1,5). mi s-au recomandat picaturi systane ultra 2pic. de 4 ori pe zi, insa nu se observa nicio ameliorare, ba mai mult, vederea este din ce in ce mai slaba.nu am alte simptome, decat poate o usoara raceala-nas infundat- e posibil sa fi tras curent.astazi urmeaza sa fac si un camp vizual.
    va rog sa-mi spuneti care este parerea dvs si ce analize mi-ati recomanda? va multumesc foarte mult. cu consideratie

  • Ma uimiti in sensul bun, ati raspuns la toate intrebarile
    Problema mea: intro dimineata dupa ce m-am asezat pe marginea patului am incercat sa ma ridic si am cazut pe partea stanga. Intrucat mediculeu de familie este homeopat nu mi,-a dat decat tratament homeopat dar problema mea edte acuta si o sa imvestighez pe banii mei pentru ca nici la neurologie nu mi s,-a facut nici macar o analiza
    O sa incep cu fundul de ochi pe urma RMN si CT. Im cazul unei probleme cerebrale la fundul de ochi se vad modificari? Multesv antivipat si nici nu realizati cat bine faceti raspunzand aici pe acest topic initiat de dv. Va doresc sa fi-ti sanatoasa

  • buna seara…ma scz ca va deranjez dar as dori daca se poate sa-mi raspundeti la o intrebare….de miercuri mi s-a spart o vena in ochiul stang deci jumate este rosu …tin sa precizez ca nu m-am lovit si nici nimic nu mi-a intrat in ochi pur si simplu m-am trezit cu el rosu ….as dori sa stiu din ce cauza ……..o seara minunata

  • Buna ziua,

    mama mea a fost diagnosticata recent cu glaucom la ambii ochi. Ea are si diabet si inceput de cataracta si a fost operata cu laser contra miopiei forte la ambii ochi si la unul si-a schibat si cristalinul.La ochiul stang la care si-a schimbat cristalinul si-a pierdut complet vederea.

    La cel drept a inceput sa vada curbat si a facut niste injectii cu avasatin la recomandarea doctorului Mircea Filip.

    Problema este ca acum a inceput sa nu mai vada nici cu ochiul drept si doreste sa faca tot posibilul sa il salveze, pentru ca altfel ar deveni oarba.

    Am luat trimitere de la medic, dar va rog mult sa imi spuneti cum facem sa ajunga la dumneavoastra.

    Va rog mult sa ne ajutati cu o indrumare, ea actualmente nu mai vede desi isi tine tensiunea oculara sub control si isi tine tratamentul zilnic.

    Dorim mult sa ajugem la un tratament la dumneavostra, va rugam sa ne spuneti cum trebuie sa procedam.

    Multumim anticipat!

    Camelia Baja

    0768291412

    • La o miopie mare este TOTAL NEPOTRIVITA operatia de reducere cu laser.
      Daca va trimite medicul OFTALMOLOG la noi, daca el considera ca sunt sanse de ameliorare, ma sunati la 021 3192753 in jurul pranzului, cu trimiterea de la oftalmolog in mana.

  • Bună ziua! Sunt un pacient care a fost operat de dezlipire de retină la ambii ochi(in 2013 si 2014) de d-na doctor Șerban Ramona, de 3 ori la un ochi si de 2 ori la celalalt.(Menționez că sunt operat și de glaucom la d-na doctor Barac Romona). Doresc să vă spun că am rămas fără vedere la ochiul drept, iar cu cel stâng văd aproximativ 5-10%. Pe data de 25 septembrie am fost la control, în Brașov, iar d-na doctor Șerban mi-a promis că mă cheamă la Bucuresti pentru a-mi redeschide operația ceea ce nu s-a întâmplat, eu sunând-o de nenumarate ori, dar nu a vrut sa mai raspundă la telefon. Doresc să știu ce este de facut. Vă multumesc! Marin Constantin – 0766526649

    • Medicii din departamentul de retina sunt supraaglomerati pt ca sunt numai cativa pentru toata tara. Sunati-ma la 021 3192753 in jurul pranzului. Daca dna dr v-a promis, mi se pare tendnetioasa afirmatia dvs ca nu doreste sa va raspunda. Este dificil cand sunt zeci sau sute de telefoane pe zi.
      Daca ati pierdut simtul de lumina, este oricum ireversibil pt ochiul respectiv.

  • Buna ziua,am 36 ani am fost descoperit in 2005 cu MAV temporoocipitala stanga si in 2009 am suferit un AVC hemoragic,in urma lui am ramas cu semipareza pe partea stanga. Aceasta pareza mi-a afectat ochiul.Am fost diagnosticat la spital la dumneavoastra cu : lagoftalmie paralitica. Am facut operatie tot la dvs la spital de blefarorafie dupa care am fost in continuare la spital timp de 1,5 ani pentru tratament. Acum dupa 6 ani,ochiul este deschis foarte mult,la clipire nu se inchide,pe pupila mi-a aparut un punct alb de aproximativ 2 mm,ochiul este foarte rosu si vederea incetosata,ma ustura/doare cumplit de rau. Tinand cont ca traiesc dintr-o pensie de invaliditate+pensie handicap,venituri insuficiente,va rog daca ma puteti indruma catre un medic/spital unde as putea rezolva aceasta problema. Multumesc din suflet.
    0773797258

  • Multumesc frumos. Se pot face programari telefonic?

  • am si eu o intrebare la dvs si as prefera sa-mi rasp pe e-mail daca se poate.sotul meu e diagnosticat cu glaucom si este in stare foarte avansata, daca se poate am dori un consult de specialitate la dvs si o indrumare pentru o eventuala operatie cu laser.m-ar interesa pretul unui consult si unde am putea sa va gasim.precizez ca nu este asigurat.va rog din suflet un raspuns pt ca nu stim unde sa ne adresam pentru o rezolvare mai eficienta si va multumesc anticipat

  • Buna ziua doamna doctor Monica Pop,
    In urma cu 10 ani am fost diagnosticata cu glaucom la ambii ochi. Parerile sunt impartite, unii medici spun ca am glaucom, altii ca nu.Tensiunea este 17-18. De frica ca sa nu orbesc am facut tratamentul prescris. Acum pun picaturi de fortinol.Duotravul nu l-am suportat. De ceva timp, cand pun picaturile am o senzatie de sufocare cu apasare pe piept si arsuri cu raguseala in gat.Va semnalez ca sunt polialergica la peniciline, algocalmin (soc anafilactic), paracetamol, iod(soc anafilactic,xilina, etc.Deasemenea, am o farigita cronica datorata muncii in laboratorul de chimie. Va rog frumos sa ma sfatuiti ce am de facut. Va multumesc mult Liana Vladutiu

    • Va rog sa cititi glaucomul, acolo veti gasi si glaucomul cu tensiune joasa. Acesta se investigheaza exact la fel ca orice tip de glaucomsi daca se confirma, se trateaza la fel. COnfirmarea poate fi facuta numai prin investigatiile respective si compararea acestora la 3 luni distanta. Exista multe tratamente antglaucomatoase daca este nevoie.

      • Buna ziua doamna doctor Monica Pop,
        Va multumesc mult pentru ca ati acordat timp problemei mele de vedere. Pentru glaucom am toate investigatile facute in decursul anilor(camp vizual, tomografie, TIO), dar rezultatele sunt interpretate diferit. Va rog frumos sa-mi indicati ce medic din Bucuresti ar putea sa-mi confirme sau sa-mi infirme diagnosticul primit.Doresc acest lucru deoarece nu mai suport tratamentul cu fortinol pe care-l fac acum. Dupa administrarea tratamentului ma sufoc si ragusesc. Va multumesc mult si Dumnezeu sa va dea sanatate. Liana Vladutiu

        • Aveti cele 7 investigatii din articolul despre glaucom? Cele 3 enunerate de dvs sunt insuficiente.

          • Buna ziua doamna doctor. De curand am primit un diagnostic de glaucom si hipermetropie ( crestere brusca a dioptriilor de la 0.5 la 2.00 si 2.25, cu tensiune intraocluara variabila – 26 cu 22, 23 cu 17, apoi 20.5 cu 21) si tratament cu Corneregel si Ganfort. Investigatiile au fost doar in cabinet si cu siguranta nu au cuprins tot ce ati recomandat dvs in articol. Considerati necesar sa merg mai departe cu aceste investigatii sau sa urmez tratamentul prescris de medicul oftalmolog ? Mentionez ca nu am identificat o cauza concreta a glaucomului, fie ea ereditara. Multumesc mult. Doamne ajuta ! Mihaela Mihailescu

            • La Spitalul Universitar exista un centru special pt glaucom. Va recomand sa nu faceti niciun tratament pana la un diagnostic complet. Dioptriile nu au crescut brusc, este normal sa aveti ochelari de citit la aceasta varsta si probabil ca pana acum nu ati facut nicio autorefractometrie.

            • Multumesc mult pentru raspuns, nu stiam de existenta acestui Centru. Am intrat pe site-ul Spitalului Universitar si am gasit cateva informatii. Indraznesc sa va cer o recomandare privind persoana la care sa ma programez, avand in vedere competentele diferite ale medicilor incadrati la acest centru.

  • In primul rand voiam sa spun ca faceti o munca impresionanta aici…va apreciez pentru asta.
    Acum o luna am inceput sa am tulburari de vedere…oboseala, sensibilitate la lumina, vedere neclara.
    In urma unor examinari (TIOS 29-30, TIOD 25-27, camp vizual) am fost diagnosticat cu glaucom cronic si mi s a prescris DuoTrav.
    La cateva ore de la prima administrare au inceput efecte neplacute: ochi rosii, pleoape “lipite”, oboseala continua, mici intepaturi si cel mai neplacut vederea aproape constant neclara.
    Dupa 6 zile cu aceleasi simptome m am intors la doctor pentru a primi o alternativa/rezolvare. Mi s a masurat TIOS/TIOD: 10/10 si mi s a comunicat ca nu are rost sa schimbam tratamentul pentru ca “Toate sunt la fel”.
    Momentan tratamentul e suspendat pentru 14 zile iar la 3 zile de la ultima administrare au inceput sa dispara treptat din efectele secundare (inca ochii obosesc repede)

    Ce ma sfatuiti pentru a avea o vedere cat de cat normala?

  • Buna seara,
    Diagnosticul meu este de astigmatism miopic compus si nistagmus congenital.Recent am efectuat un consult la Onioptic la Dna doctor Preoteasa in vederea unei operații laser. Dna docptor a detectat un keratoconus in stadiul 1 si a recomandat un consult peste 6 luni,ochelari, dar nu operație. In urma acestui consult mi s-a defecat si o excavație 04 la polul posterior. Dna doctor nu a menționat nimic de glaucom dar un alt doctor mi-a spus ca despre asta ar fi vorba. Deci, va rog sa îmi spuneți cum sa procedez! Este sau nu glaucom? Pot efectua operatia laser say nu? Va multumesc mult!

    • Este o problema SERIOASA, va sfatuiesc sa va programati la Prof. Dr. Catalina Corbu.

      • Am fost operat de Dr.Ramona de dezlipire de retina .Mi sau făcut șapte operati ,după operati mi sa spus că retina sa maturat,cu nici o explicație.Mentionz că am fost programat după 2saptomani .Am venit la cabinet la urgență și misaspus că sânt urgență dar matrimes acasă,spunând sa o caut pe dr.Ramona.As dori sa îmi spuneți ce pot face . Menționez că nu mai vad.

        • Nu e problema daca v-a operat dupa 2 saptamini. De obicei, programarile sint f lungi pt ca in aceasta tară cei mai multi nu merg la controale profilactice, merg de obicei cind e f tirziu. Problema e ca sint f putini medici care opereaza retină pt ca rezultatele sint proaste peste tot in lume si nu vor sa faca această supraspecializare decit f putini. Dr Baltă, care e cel mai bun, are programare la dezlipire pina anul viitor. Iar Dr. Ramona Serban e un medic f bun si are si ea programari lungi, ca toti ” retiniștii”. Acum e în concediu post-natal
          Sint multi pacienti care fac recidive multiple, din pacate.

  • Buna seara! Vreau sa va relatez cazul tatalui meu si am nevoie de o parare, daca se poate. Sunt Nicoleta Stoica, fiica lu’ Aurelian, in varsta de 47 de ani, din Buzau
    In iunie 2015 a fost gasit cu glicemia marita si a fost internat pentru analize mai amanuntite, a fost diagnosticat cu diabet zahar( tratament dimineata si seara, Siofor si Amaryl). In acest timp a fost la un control oftalmologic(in timp ce era internat) si a fost diagnosticat cu glaucom cronic cu unghi inchis la ochiul stang (ochiul drept fiind operat de cataracta in 2003, avea tensiunea normala). Dupa indelungi controale oftalmologice s-a ajuns la concluzia ca tratament nu ii poate reduce tensiunea si are nevoie de schimbarea cristalinului, in fond operatie de cataracta. A facut aceasta operatie in septembrie si dupa cum nu ne-am fi asteptat a facut o infectie postoperatorie, nu se stie de la ce. In prima zi a vazut tot panoul, iar a doua zi nu a mai vazut absolut nimic. A fost tratat 2 saptamani cu o sumedenie de picaturi oftalmice, dar si perfuzii cu Manitol si altele. Dupa 2 saptamani i s-a anihilat infectia si in timp si-a recapatat putin cate putin vedere. A urmat o perioada de 35 zile cu picaturi de 5 ori/zi. I-au fost reduse picaturile la 2 picaturi dimineata si seara(Azarga si Brimonal). Luni i s-a inrosit ochiul, ii lacrima si il durea, marti am mers la doctor si a fost internat, acum are din nou tratament perfuzabil, picaturi oftalmice si de maine va avea pastile, din cate am inteles antibiotic. Exista posibilitatea sa i se scoata ochiul?
    Va multumesc din suflet! Astept raspunsul dumneavoastra! O seara buna!

  • Glaucom cronic cu unghi inchis.

  • Buna Seara!Doamna doctor am nevoie de ajutorul dumneavoastra intr-o situatie destul de grava in care se afla tatal meu,adica are glaucom primitiv cu unghi deschis si cataracta patologica.Cu ochiul drept nu vede deloc din cauza unui accident de munca(fara lumina) si ochiul stang a fost operat de glaucom in 2012.In urma unor controale luna aceasta ni s-a spus ca a crescut tensiunea la ochiul operat foarte tare(numai fusese la control de 3 luni, crezand ca totul e bine).Tratamentul obisnuit de cand s-a operat IZBA si AZARGA dimineata si seara (fara intreruperi) si acum i s-a adaugat de 2 saptamani Brimonal + aspacardin 2/zi.Are 56 ani si as vrea tare mult sa aiba ocazia sa isi cunoasca nepotii si sa ma mai vada, nici eu nu sunt prea bine cu vederea (astigmatism 2 si 2,5) dar el este prioritar acum.Ce ar trebui sa faca sa mai aiba macar cat are acum din vedere?Va multumesc foarte mult!0731131220

    • Avand un singur ochi si acela bolnav controlul trebuia facut obligatoriu lunar. Reveniti numai daca imi puteti spune vederea cu pchelari daca are, tensiunea sub noul tratament si campul vizual actual.

  • Buna ziua!

    Acum doua saptamani am mers la medicul oftalmolog si am fost diagnosticat cu blefaroconjuctivita cronica.Am mers la medic pentru ca aveam ochii rosii si mi se umflase putin partea inferioara ochiului stang,simptom care disparuse de la sine in 3 zile,fara vreun tratament.Pleoapele nu erau afectate fizic in niciun fel la acel moment,existand in schimb momente in care mi se zbateau fara sa le pot controla.Mi s-a prescris tratament cu blefagel,betabioptal,systane balance si tobradex timp de 2 saptamani,plus ochelarii pentru viciul de refractie pe care i-am cumparat in scurt timp.In ceea ce priveste culoarea rosie a ochilor,lucrurile par sa se fi imbunatatit un pic in urma tratamentului,doar partea superioara a pleoapei stangi s-a iritat un pic pe final.Am mers la medic si mi-a prescris sa folosesc in continuare blefagel,systane balance si tobradex pentru inca doua saptamani,plus omega 3 timp de 6 luni.Insa de vreo 3 zile de la etapa a doua a acestui tratament,iritatia pare sa se fi amplificat la pleoapa stanga si a inceput sa fie afectata si cea dreapta.Am impresia ca tobradexul nu face decat sa imi irite pleoapele mai grav decat sa le vindece.Nu mai spun ca in prospect scrie ca daca tobradexul este folosit mai mult de 24 de zile,este foarte probabil sa apara o sensibilitate crescuta la aparitia altor afectiuni oculare iar vindecarea ranilor oculare se pot ingreuna.Din aceasta cauza am decis sa incetez a mai folosi aceasta crema.V-as ruga sa imi spuneti ce este recomandat sa fac in aceasta situatie.Va multumesc anticipat!

    • Tratamentul este dupa parerea mea inutil, necorespunzator si in exces. Opriti-l imediat! Peste o saptamana trimiteti o poza cu aceste mesaje pe adresa de mail a spitalului.

      • Intre timp m-am rezumat doar la blefagel si picăturile oftalmice systane balance.Starea pleoapelor este considerabil mai buna dupa ce am renuntat la crema tobradex.Numai ca in continuare exista secretii albicioase la marginile ochilor,in special dimineata sau când strâng pur si simplu ochii de mai multe ori..Pe lângă acest lucru,ochiul drept continua sa mi se zbată periodic.Am sa încerc sa mă prezint la spitalul dvs in cursul săptămânii viitoare pentru mai multe investigatii.Multumesc pentru raspuns si amabilitate.Numai bine!

        • In NICI UN CAZ nu facem investigatii pt altcineva decat pacientii internati pt operatie. Ati veni inutil. Puteti face un examende secretie conjunctivala, contra cost, la o policlinica. Va recomand Pajura.
          Afectiunea legata de zbaterea pleoapelor NU este o problema oftalmologica.

  • In urma unui control oftalmologic de rutina tensiunea intraoculara a fost 22 si 23. Am efectuat o pahimetrie si in urma masuratorii s-au constatat aceleasi valori tensionale mari . Din cate am inteles exista suspiciunea de glaucom. Ce investigatii ar trebui facute mai departe pentru confirmare/infirmare? Medicul oftalmolog mi-a recomandat o tomografie de nerv optic. Nu stiu insa unde as avea un rezultat corect -sunt multe clinici private si costurile sunt ridicate. As vrea sa am totusi o certitudine, daca se confirma diagnosticul sa incep un tratament. Va multumesc!

  • tatal meu in varsta de 79 de ani ,in urma unui vas de sange pleznit la ochi a fost diagnosticat cu cataracta , glaucom inoperabile , deoarece cu ochiul afectat nu vede nimic, mentionez ca , cu cel sanatos vede foarte bine fara ochelari (ex:telefon , termen garantie diverse produse)urmeaza tratament cu cosopt si lumigan dimineata si seara este posibil ca in timp sa i fie afectat si ochiul sanatos?
    un medic bun in ploiesti?

  • Buna ziua! Intai de toate va felicit pentru rabdarea si profesionalismul de care dati dovada.
    In dec. 2013 am fost op. pt dezlipire de retina in urma careia am facut glaucom secundar. Merg la doua luni la un medic din Focsani, pentru masurarea tensiunii care se pastreaza in limite normale. Mentionez ca pun Cosopt si Ganfort. Intrebarea mea este daca acest tip de glaucom se poate transmite si la ochiul sanatos si daca exista si o alta solutie pentru tratarea lui sau voi folosi aceste picaturi toata viata?
    Va multumesc!

  • Buna ziua!
    Spuneti-mi, va rog, daca durerile de ochi cu tot cu cap (pe partea ochiului bolnav), desi apar uneori, sunt firesti.
    Multumesc pt raspuns!

  • Buna ziua.La un control de rutina(am miopie -7 cu -6,5)mi s-a depistat TOD=23,4;TOS=23,9 si fine tulburari vitreene.Mi s-a dat VITREOCLAR 3 luni.Dupa 3 zile s-a masurat dimineata TOD=32,7;TOS=25,6(fara picaturi),in ziua urmatoare seara TOD=24,6;TOS=25,5(fara picaturi).Examenul de camp vizual mi s-a spus ca a iesit bun.Nu am avut glaucom in familie,tata a avut miopie(-5),bunicul din partea tatalui diabet.Mi s-a spus sa revin peste 1 luna pt.tensiune.Sunt foarte speriata dupa ce am citit despre glaucom.Ma sfatuiti sa astept sau sa merg in alta parte?
    Va multumesc!

  • Buna ziua stimata Doamna Doctor, am nevoie de ajutorul dumneavoastra, mama mea in varsta de 72 de ani a fost diagnosticata cu glaucoma, nu stiu exact ce fel de glaucom, dar vreau sa o aduc la un consult sa stiu ce trebuie facut ca sa o ajut cumva. Va rog din sufletsa-mi permiteti sa o aduc ca s ao vedeti. Multumesc anticipat.

  • Sarut mana doamna doctor. Bunica mea este diagnosticata cu glaucom la ochiul stang.In ultimii ani i-au aparut niste gene care ii cresc in interior si trebuie sa mearga o data pe luna la doamna doctor prof. Craitoiu Stefania din Craiova sa i le extraga la microscop. In ultimul timp spune ca o dor ochii ca o inteapa iar cu ochiul stang care are si glaucom zice ca nu mai vede, vede in ceata. Doamna doctor Craitoiu a zis ca ar fi de operatie de cataracta sa ii puna un nou cristalin. Avand in vedere ca are si glaucom este recomadata aceasta operatie? Ma tem ca sa nu isi piarda de tot vederea. Pentru ca mama ei cand s-a operat si-a pierdut-o de tot( asta acum 20 de ani , probabil s-au mai imbunatatit lucrurile in medicina in ultimi ani). Daca dumneavoastra credeti ca este bine sa se opereze, pot sa o aduc la Bucuresti la Institut la dumneavoastra? Si as vrea sa stiu cam aproximativ la ce cost sa ma astept, avand in vedere ca este pensionara. Va multumesc enorm!

  • Buna ziua.Revin dupa mesajul din 14 ianuarie.Masurat iar(la Craiova)TOD=24.3,TOS=25,la pahimetrie OD=566,OS=562, tomografia a iesit bine doar o foarte mica excavatie la ochiul stg.(vazuta si de medic la ex.de fund de ochi).Mi s-a spus ca nu e nici o pierdere de fibra de nerv optic si sa revin peste 3 luni pt.PIO,nu e nevoie de picaturi.As vrea sa stiu credeti ca e totusi nevoie de picaturi pentru tensiune marita?(problema e ca nu inteleg din ce cauza este asa).Va multumesc tare mult.

    • Orice patologie poate aparea la un moment dat la o persoana. Va sfatuiesc sa va masurati tensiunea intraoculara in mai multe locuri si daca depaseste 22-23, as sfatui sa puneti Timolol 0,5% initial 1/zi. Monitorizare trebuie oricum din 3 in 3 luni, e corect ce vi s-a spus.
      Este foarte important sa purtati ochelari corespunzatori varstei si autorefractometriei!

  • Buna ziua D-na Doctor,
    Stiu ca dvs. ati plecat din Cluj-Napoca, de aceea va rog mult, imi puteti recomanda, va rog, un medic oftalmolog in Cluj, care sa ne poata confirma/infirma un diagnostic de glaucom care i s-a pus mamei mele? Nu stim la cine sa apelam. Multumesc tare mult.

  • Buna ziua!
    Puteti sa-mi recomandati un medic in Focsani, jud. Vrancea (daca nu, din Bucuresti) pentru controalele periodice anuale care trebuie facute la un ochi cu glaucom secundar? Mentionez ca am facut aceasta afectine dupa o dezlipire de retina operata de d-na dr.Zamfiroiu
    Multumesc!

  • Dr. Bodolan? Din cate stiu eu dna dr. Sanda Popa a infiintat in Focsani clinica Hexamed in colaborare cu dr. Bengus.
    Cu respect!

  • Buna seara doamna doctor am si eu o problema la ochiul drept vad in ceata deosebesc culorile si vad literile f mari dar la o distanta foarte mica.am fost la doi medici unde am auzit doau pareri diferite unedic a zis ca am sfera ochiului inchisa pe interior si nu se reface fara operatie acum doua zile am mers la un alt consult unde am fost diagnosticata cu unmatorul diagnostic ochi de rezerva a zis ca nu am ce sa mai fac cu acest ochi nu se pate face operatie si nu pot purta nici ochelari.sincera sa diu sunt disperata la gandul ca o sa raman oarba va rog sa rasp la acestesak si sa-mi spuneti daca problema mea este una fara rezolvare.va multumesc anticipat

  • Buna ziua doamna doctor, va rog daca puteti sa ma ajutati cu o problema. Sotul meu are 26 de ani si are o problema la un ochi, noi am fost la doamna doctor Manga Carmen din Tulcea si i-a pus diagnosticul de glaucom secundar decompensat. Cu ochiul drept nu vede dar cu stangul vede foarte bine. Daca se poate face transpalnt de cornee si cristalin, va rugam din suflet sa ne ajutati nu stim ce sa facem. Noi ne dorim mult sa il consultati dumneavoastra sa ne spuneti daca se mai poate face ceva.

  • Am primit azi o veste proastă la medicul oftalmolog:
    glaucom primitiv cu unghi deschis, presiunea oculara 30 la ambii ochi.
    Am o reteta cu picaturi Cosopt pe care trebuie sa le administrez zilnic.
    Va rog sa-mi spuneti daca se poate opera cu laser.

  • Bună seara, soțul meu în vârstă de 45 de ani a fost diagnosticat cu degenerescență maculară(cât pot eu descifra nu știu dacă am scris corect !)si astigmatism miopic compus .întrebarea mea este dacă se poate face ceva tratament Pt.el Pt. Ca am înțeles ca nu se face nimic nu există tratament…și dacă poate obține avizul med. Oftalmolog Pt.a putea conduce ?mulțumesc anticipat Pt. Răspuns

  • Buna seara doamna doctor am fost diagnosticata cu ambiopie mare,hipermetropie din copilarie OD+3sf nu inteleg fb termeni medicali stiu doar ca ochiul drept nu se corecteaza cu dioptri.vreau sa imi spuneti daca se poate opera si daca aceasta problema este un handicap asa cu
    Mi-au zis cei de la institut.va muultumeesc

  • Buna dimineata doamna doctor am fost diagnosticata cu glaucom tensiunea oculara este de 28.os=557p(-1nn)os=564(-1,8nnkq)este ceva grav nu am primit tratament a spus sa revin peste o luna.ajutatimati va rog ete ceva grav?sintomele pe care le am sunt:simnt ca imi ard ochii in cap si clipesc foarte des.Va multumesc frumos

  • Buna ziua Doamna Doctor.Tatăl meu are diabet de tip 2,a fost diagnosticat cu glaucom neovascular.El nu mai vede deloc decât lumina,nu vede negru,retina o are buna.Mai exista o sansa sa isi revina măcar cat sa se descurce pt el?

  • Buna ziua, doamna doctor ! Imi puteti, va rog, spune daca tomografia de nerv optic, pentru cei diagnosticati cu glaucom, se poate efectua gratuit in spitalul de ochi.Mentionez ca sunt asigurat al CASAOPSNAJ SI IN PREZENT SUNT PENSIONARA.

    va multumesc pentru ajutor,
    M.Cojocaru

  • Buna ziua.
    Sotia mea a fost la un cabinet oftalmologic dupa a doua nastere (prin cezariana), anul trecut, pentru ca nu mai vedea bine si sa-si modifice ochelarii/dioptriile.
    I s-a spus la cabinet ca ar avea un inceput de cataracta la ambii ochi.
    Intre timp am aflat ca bunica ei ar putea sa fi avut glaucom.
    Va rog sa-mi recomandati un cabinet/medic in Brasov unde se fac investigatiile / analizele cum trebuie.

    Va multumesc anticipat.
    Cu stima,
    DragosC

    • Va pot recomanda in Bucuresti, in Brasov mai putin.

      • buna ziua ,stimata D-NA DOCTOR!aAs vrea si eu un consult la dv.In urma cu o sapt. am avut o cefalee frontala(dupa ce am stat undeva unde era curent)care nu ceda la antiinflamatoare si antialgice de cat f.putin si nu in totalitate.Am consultat med orelist,am facut si radiografie de sinusuri pe care nu se evidentiaza nimic.Fiind cadru medical am facut si un ex.oftalmologic si mi s a spus ca sunt suspecta de glaucom fara TIO mare,numai dupa aspectul fundului de ochi.Mi s-a rec.niste lacrimi artificiale si sa revin la control dupa 2 sapt. As vrea sa stiu si parerea dv si daca ma puteti primi si pe mine !va rog foarte mult!VA MULTUMESC DIN SUFLET1

        • Cititi articolul la care ati postat si efectuati cele 7 analize pt diagnosticarea glaucomului. Noi nu ne ocupam de consultatii obisnuite. Va puteti adresa centrului de glaucom al Spitalului Universitar.

      • Da, vă rog să-mi recomandati în București unde să mergem la consultație.

        Vă mulțumesc anticipat,
        DragosC

        • In principiu orice medic oftalmolog din cabinete sau policlinici ar trebui sa poata oune un diagnostic. Daca vreti in Bucuresti, o recomand pe dna dr Ramona Barac la cabinet.

  • Buna ziua,
    As avea si eu nevoie de părerea dvs. O am pe soacra mea, în vârstă de 69 ani, diagnosticata de vreo 7-8 ani ,cred, cu glaucom cu unghi închis AO, în tratament actual cu Sifitan si Cosopt, tratament ce i-a fost schimbat de mai multe ori( a mai avut combinatianden Travatan si Cosopt). În urma cu aproximativ 2 ani i-a fost recomandată intervenția chirurgicală, însă a refuzat. Acum, de aproximativ 6-7 luni s- a instalat cecitatea si ar vrea să se opereze. Personal cred că nu mai este posibil, însă aș avea nevoie de sfatul dvs de specialist.
    Menționez că are si diabet nonisulinodependent neglijat în tratament de aproximativ 1 lună cu hipoglicemiante iar mama ei a avut, de asemenea, glaucom cu cecitate.
    Va mulțumesc!

  • Buna ziua, am fost diagnosticată cu uveita la ochiul stâng iar tratamentul administrat de medicul oftalmolog a fost tobradex , tropicamida si lubristil 1 pictatura de 5 ori/zi. Urmez tratamentul de 5 zile dar simt o senzatie de usturime si intepatura cand administrez tropicamida.Ar trebui sa incetez administrarea picaturilor de tropicamida ? In plus acum a apărut senzatia de durere si la ochiul drept (acum 5 zile era bine) tensiunea oculara era de 13 si 14 ( anul trecut la un control -medicina muncii ,medicul oftalmolog mi-a spus ca sunt suspecta de glaucom.

  • Buna ziua,
    Sunt diagnosticata cu glaucom cu tensiune normala de acum 4 ani,in urma unui control de rutina ,fiind mioapa de la varsta de 14ani(dioptrii -3 si -3.25).Pt.ca nervul optic era destul de afectat,inca de la diagnosticare mi s-a recomandat si un RMN care a iesit normal.In decursul celor 4 ani au aparut tot felul de simptone de natura neurologica(amorteli toata partea stg a corpului,amorteli de picioare etc)investigate de 3 medici neurologi inclusiv la Bucuresti la Spitalul Universitar.Nici un diagnostic clar dupa trei RMN-uri cerebrale si unul la coloana,diverse analize,punctie lombara cu aparitia de benzi oligoclonale am ramas sub observatie cu suspiciune de scleroza multipla.La ultimul control la oftalmologie s-a constatat ca nervul optic este in continuare afectat,desi campul vizual este nemodificat si TO normala,iar dna doctor mi-a spus ca mai exista o cauza care-mi afecteaza nervul optic si sa investighez in continuare si alta posibila cauza.Dati-mi ,va rog,un sfat.Ce ar putea fi si incotro s-o iau?Toate celelalte analize au iesit bune.

  • Buna ziua
    As dori sa stiu daca mai pot conduce deoarece am glaucom si sunt operat la stangul cu laser iar la dreptul clasic asta in 2008.Iau picaturi Ganfort o data pe zi .Cu ochiul drept nu vad asa de bine dar cu dreptul vad foarte bine.La preschimbarea permisului de conducere pot avea probleme?
    Va multumesc anticipat.

  • Ma scuzati, n-am vazut ca ati raspuns deja…
    O sa o cautam pe d-na Dr. Ramona Barac.
    Multumesc din nou.

    Cu stima

  • Buna seara.Tatal meu in varsta de 50 de ani sufera de glaucom cu unghi inchis. A fost diagnosticat in urma cu 3 ani,din pacate prea tarziu pentru ochiul stang care isi pierduse vederea in proportie de 70%.In urma cu 2 ani a suferit o operatie,iar de atunci are acelasi tratament medicamentos:Lumigan,Cosopt si Brimonal.Acum,la o noua vizita la oftalmolog ni s-a spus ca si ochiul drept este afectat,ne puteti spune ce putem face?

  • Bună seara! De 4 luni sunt diagnosticată cu glaucom primitiv cu unghi închis și sunt sub tratament cu Sermion o pastilă pe zi, Monopost 3 picături seara și Gangliolife una pe zi! Anul trecut fata mea de 13 ani a fost diagnosticată cu Drusen papilar! Are dioptrii de +1 la ambii ochi! Ce “viață” o așteaptă? Vă mulțumesc frumos!

  • Am înțeles! Este de datoria medicului să -mi propună sau pot să cer eu? Vă mulțumesc frumos pentru răspuns!

  • Am înțeles! Mulțumesc frumos! Sănătate multă și dumneavoastră! Sunteți cel mai minunat om pe care am avut onoarea să-l cunosc! (Chiar și prin intermediul virtualului)!

  • Buna ziua! Am fost diagnosticata cu glaucom cu unghi inchis,doamna doctor mi-a prescris lubristil,pronoflog,sifitan si sifiopt.Vazand ca durerea din ochiul drept nu trece,am mers la un alt doct care mi-a pus diagnosticul de glaucom cu unghi deschis ,,am urmat tratament cu cosopt si o luna m-am simțit bine, dar senzația de arsura si durere in ochi a revenit. Menționez ca am făcut tomograf, radiografie la sinusuri, la Dinți, analize de sânge tot ce mi s-a cerut, toate ieșind bune. Va rog sa imi recomandați un doctor la Bucuresti,o clinica , orice credeti dumneavoastră ca m-ar putea ajuta sa imi rezolv problema.
    Va mulțumesc!

  • Buna ziua doamna doctor.De mult timp doresc sa aflu ce fac pentru ochi manevrele circulare aplicate pe pleoape cate 36 intr-un sens si in celalalt sens.Este valabila manevra si pentru un ochi afectat de glaucom (?!)Mai am o intrebare si multumesc pentru bunavointa, de ce trebuie dusa mai jos ( cat de jos ) TIO 16 constanta, la un ochi cu glaucom si de aici, doua sau chiar trei tipuri de picaturi instilate zilnic.Cu stima,

    • nu consider ca este foarte benefica aceasta manevra, oricum trebuie facuta cu multa blandete. Din pacate exista si glaucoame cu tensiune joase (uneori nervului optic nu-i “convine” nici tensiunea normala).

  • Stimata doamna prof.Monica Pop,

    De ceva vreme am observat un fapt care ma nelinisteste..Daca in timpul zilei inchid ochii pentru cateva minute sau adorm,cand deschid ochii vad obiectele inchise la culoare,cele metalice sau ecranul televizorului intr-o lumina verde smarald pentru cateva zeci de secunde,apoi revin la culorile normale.In urma cu vreo luna am vazut benzi argintii care se miscau in fata ochiului drept.
    Precizez ca in ultima vreme am o usoara hiperglicemie,dar am inceput un tratament insa deocamdata nu are rezultatele asteptate.
    Va multumesc!

  • Sarut mana, doamna Pop!

    Va scriu in incercarea de a face ceva pentru sora mea care are o situatie oftalmologica particulara, astfel:
    – s-a nascut cu nistagmus congenital;
    – este bolnava, din nastere, de albinism;
    – sufera de glaucom – sincer, nu stiu daca este cronic sau cu unghi ingust;
    – de aproximativ 6 luni a fost diagnosticata cu cataracta.
    Are 57 ani, este din Braila. Ar vrea sa se opereze de cataracta si cautam solutii avand in vedere acest complex de boli. Ne puteti ajuta, va rugam frumos. Daca ne veti da un raspuns pozitiv, va rog sa ne spuneti cum sa facem ca sa ajungem la dvs. sau, daca timpul nu va permite, la un medic de incredere.
    Va multumim frumos!
    Cu respect,
    Ionel Rizea
    0726254787

    • Are asigurare de sanatate?

      • Da, are asigurare de sanatate.

        Glaucomul este cu unghi ingust.

        Deocamdata, cauta informatii/opinii si solutii pentru a rezolva cat mai bine problema cataractei… (ii este frica de operatii dar, in acelasi timp, nu stim cum vor evolua aceste boli – cele care evolueaza, din ce am inteles de la ea, albinismul ramane o constanta)

        O seara buna!

        Ionel Rizea

        • Adresati-va medicului oftalmolog din Braila (Dr. Ivas, Dr. Moroianu, Dr. Mandita) pt consult si diagnostic corect al stadiului cataractei (daca este de operat sau nu) si pentru profilaxia glaucomului acut! Reveniti apoi cu numele oftalmologului si diagnosticul complet. Cine a diagnosticat-o cu glaucom cu unghi ingust trebuia sa ii recomande imediat iridotomie profilactica cu laser.

  • Stimata D-na Doctor, Problema mea este urmatoarea: anul trecut, mai bine de o jumatate de an, mi s-au zbatut ambii ochi aproape in continuu, anul acesta doar foarte rar zbatandu-se. La ochiul drept mi-a aparut ceva ca o excrescenta alba aproape de iris, de cativa ani buni, fara sa imi faca probleme, insa anul acesta, mai precis cam din primavara, a inceput sa ma doara ochiul putin mai sus de acea excrescenta; o durere ascutita care uneori iradiaza in tot ochiul, iar de vreo 2 zile iradiaza si in obraz, parca imi cuprinde osul..Si am facut si alergie la praf si la diferite substante, in primavara aceasta..nu puteam deschide ochii de usturime si imi curgeau lacrimile siroaie .. Ieri am fost la un cabinet de oftalmologie si D-na Dr de acolo a zis ca acea excrescenta da durerea, mi-a zis cum se numeste, dar nu am retinut s nici nu inteleg doagnosticul scris pe bilet si ca apare din cauze necunoscute si nu se poate face nimic in acest caz, mi-a dat doar picaturi Tobradex care este contraindicat in glaucom, 2 pic de 3 ori pe zi timp de 10 zile. Si la masuratorile efectuate, a reiesit tensiunea intraoculara foarte mare , la 3 masuratori de fiecare data alte valori, intre 27 si 31 ..ma suspecteaza de glaucom la ambii ochi, desi nu am avut pe nimeni in familie cu aceasta boala. Mi-a dat trimitere ptr doua analize: CV si tomografie. De cand ma doare ochiul , au inceput sa imi trosneasca si articulatiile intruna , mai mult umerii, cu dureri groaznice. Si mai am si Hipertiroidie Bassedow..si o constipatie cu care ma lupt de cand am nascut, de 9 ani. Au legatura unele cu altele ? Sunt debusolata… Va rog foarte mult sa imi oferiti cateva informatii: este posibil sa fie tensunea intraoculara mare din cauza constipatiei sau a lipsei de somn..sau din cauza hipertiroidiei..sau a articulatiilor? De ce ma doare ochiul atat de tare? Cum se numeste excrescenta aceea si de la ce provine? Ce alte analize mai trb sa fac pt acea durere de ochi?.. Va multumesc din suflet pentru amabilitatea de a-mi acorda din timpul dvs ! Dumnezeu sa va dea sanatate !

    • Tensiunea mare intraoculara daca asa este este determinata doar de glaucom, e clar ca aveti glaucom. Trebuie repede investigat si tratat, cititi pe acest blog.
      “Zbaterea” pleoapelor este lipsa de calciu si magneziu nu este nimic oftalmologic.
      Pata alba nu stiu ce este pana nu vad cateva poze.
      Va recomand de asemenea cateva sedinte la un psihoterapeut ca sa ve echilibreze putin in legatura cu sanatatea dvs.

  • Buna ziua d-na prof.
    Am citit cu mare atentie mesajele si rasp la probleme de glaucom ptr ca ma confrunt cu aceasta boala de aproape 6 ani.Sa ajuns la concluzia ca este glaucom congenital,atrofie de nerv optic OS cu toate ca nu stiu sa fi avut cineva din familie.Am facut operatie cu laser dar tensiunea tot mare este.Am urmat si tratament cu cosop,pilocarpina de 4% si travatan in ambii ochi,dar fara nici un rezultat ptr ca tot imi lacrimeaza ochiu foarte tare mai ales la soare sau lumina puternica si am dureri groaznice si am tot fost l doctor chiar am facut perfuzii dar era bine o saptamana si la recontrol tot mare era.Problema cea mai mare este ca nu mi sa spus ca daca voi face un copil i se va transimte si lui doar ca va trebui sa fac operatie de cezariana.Cand am ramas insarcinata am fost la oftalmolog si mi-a spus ca trebuie o grila de tratament pe fiecare trimestru dar nu mia dat mi-a recomandat sa merg sa fac operatie,dar medicul ginecolog nu mi-a recomandat acest lucru.Pe timpul sarcinii neavand o grila de tratament am intrerupt stiu ca nu a fost bine.
    As vrea daca aveti buna placere sa-mi recomandati un medic pentru problema mea dar din Constanta ca imi este greu sa ajung pana la Bucuresti mai ales ca il am cel mic,un tratament fara consultatie e mai mult decat logic ca nu va pot cere,vreau sa tin boala sub control cel putin de acum ca ma pot bucura de cel micsi daca imi puteti spune la ce varsta ar trebui sa-i fac un control oftalmologic celui mic si unde ca macar sa pot preveni agravarea bolii.
    Va multumesc din suflet pentru timpul acordat si pentru indrumare.
    O zi buna va doresc si multa sanatate.

  • Buna seara doamna prof.Dr,in urma cu apx.3 ani am vb cu dumneavoastra la tel.despre posibilitatea de a aveaglaucom si de a da nastere unui copil cu glaucom.Mama mea este nevazatoare,diagnostic glaucom.La indrumarea dumneavoastra am mers la dr.Miruna Cioboata si in ciuda faptului ca este un om extraordinar dupa investigatiile repetate la 3 luni a reesit ca nu am nicio problema (doar tensiunea mare,28 ,32)urmarind ce spuneti dumneavoastra am considerat ca trebuie sa ma vada si un alt dr.,asa ca am mers la dr.conf.Pop Alina Cherecheanu si dupa investigatie a spus ca am un inceput de glaucom,tensiunea o tin sub control de apx.2 ani cu monopost.In iltimul timp dn.dr.este foarte ocupat si dupa masurarea tensiuni de dn.rezident prelungim tratamentul cu monopost.Este ok sau sa mai fac ceva investigatii?

    • Un medic de spital nu are timp sa se ocupe de asa ceva. Trebuie sa aveti un medic oftalmolog care sa va faca investigatiile pe care le gasiti in articolul la care ati comentat, minimum de 2 ori pe an. La aceasta tensiune, boala din pacate clar exista, ati mostenit-o pe mama.
      Daca aveti posibilitatea sa mergeti la o clinica privata specializata pt asta, va pot recomanda una. Daca nu, la policlinica de care apartineti teritorial.

  • Multumesc foarte frumos pentru raspuns,inteleg perfect medicul (am vazut tranzitul infernal din spital)astept cu mare interes recomandarea dumneavoastra referitoare la clinica privata.

    Multumesc!

  • Buna ziua, doamna doctor,

    La un control de rutina (sunt mioapa, am dioptrii -3,5), am observat pe fisa de consult ca TO pe ochiul stâng e 23, iar pe dreptul 22. Doctorul mi-a spus ca totul e bine, singurele picăturile recomandate fiind unele de lubrifiere testul Schirmer inducând măsurători de 16, respectiv 17 mm.

    Credeți ca e cazul sa consult un alt medic strict legat de aceste valori ale TO?

  • Buna ziua, vreau sa va prezint problema mea.
    Acum o luna si jumatate , dupa ce m am trezit am observat ca nu mai vad clar cu ochiul stang, vedeam neclar, in ceata, asta dintr-o data, dureri la miscarea lui si unghiul vizual ingustat.Extern ochiul este normal, dureri mari de cap, lacrimare/. Am fost la medic a scris dg edem macular, mi a dat sa pun niste picaturi netildex, 1pic*2/zi.Acum vedera este neclara cu ochiul stang, cu dreptul vad bine.Ce trebuie sa fac in acest caz ?

  • Doamna Dr. Pop,

    Pacient: Indraznesc sa va deranjez cu o intrebare care il priveste pe tatal meu, in varsta de 64 ani.

    Diagnostic: Anul acesta la inceputul lui august a fost internat de urgenta cu diagnosticul de OS obstructie ram arterial, dupa ce vederea la un ochi i-a fost afectata subit fara alte simptoame. I s-a spus atunci ca ar fi fost un cheag de sange care a cauzat acest lucru (locuiesc in Japonia si va scriu ce mi-au povestit parintii mei).

    Tratament si monitorizare: Dupa externare si cateva controale de rutina, care au inclus si un camp vizual, la diagnostic s-a adaugat si AO glaucom cronic. In momentul de fata este sub tratament: picaturi de ochi Cosopt, pastile Vessel Due F (dupa 10 zile de injectii), pastile Tarka, pastile Rosucard. As dori sa precizez faptul ca nu exista antecedente de glaucom in familie si
    nici nu a avut probleme pana la acest accident brusc si total neasteptat.

    Cautand informatii despre aceasta boala am gasit articolul dumneavoastra si pentru ca imi doresc ca tatal meu sa mearga la o validare a diagnosticului si o reconfirmare a faptului ca o interventie chirurgicala nu este necesara, as dori daca se poate

    Intrebarea (1): sa imi recomandati un doctor specialist in chirugie glaucom in Constanta, daca este posibil, pentru monitorizarea bolii. Personal mi-as dori sa mearga la dumneavoastra la spital dar din cate am citit in mesajele anterioare nu acceptati validarea unui diagnostic, daca am inteles eu bine.

    Intrebarea (2): Din putinele date pe care vi le-am dat aici, mi-ati putea spune daca poate fi vorba de ceva genetic? Ar trebui sa merg si eu si fiul meu la un control?

    Va multumim anticipat.

    Cu respect,

    Roxana Sandu

    • IN primul rand ceea ce i s-a intamplat tatalui dvs este un infarct ocular care este de fapt un accident vascular foarte grav. Trebuie IN PRIMUL RAND gasit si tratat motivul, pentru ca se poate repeta oricand si la orice nivel (inima, creier etc). Este necesar tratament cardiologic/cardiovascular serios, si desigur monitorizare!
      Privitor la glaucom, daca este un glaucom adevarat si nu secundar, sigur ca are componenta genetica si bineinteles ca descendentii trebuie sa fie consultati si urmariti. Glaucoamele se trateaza medical si rar ajung la interventie chirurgicala. Recomandare: dr Ramona Barac la clinica Mrini din Cta.

  • BUNA ZIUA,
    Doamna doctor,
    Problema mea este urmatoarea:
    Am fost diagnosticata cu hipertiroidism in 2013, tratata la Parhon, fara rezultat favorabil, iar in martie 2015 cu iod, doza minima, am trecut intre timp pe hipotiroidism. În noiembrie 2015 mi-a aparut exoftalmia ochi drept, 2 mm, in urma diagnosticului doctorului oftalmolog de la parhon. Pentru mine aceasta asimetrie reprezinta un mare disconort fizic si psihic, doamna dr considera ca pentru cei 2 mm nu imi poate prescrie tratamentul cu hidrocortizor, efectele negative fiind mai mari decat problema ochiului meu in prezent, doar daca creste peste 2 mm.
    In acest caz, imi puteti spune daca la spitalul dumneavoastra se fac astfel de operatii si la cine pot apela, doamna dr fiind de acord cu operatia.
    Va multumesc mult!!!

  • Buna ziua,

    In glaucom este contraindicat zborul cu avionul?

  • Buna ziua Doamna doctor. Vreau sa va spun ca anul trecut am fost diagnosticata cu GLAUCOM PRIMITIV AVANSAT. fac tratament cu XALATAN ,EPINERV siPENTOXIRETARD. nERVUL OPTIC ESTE DISTRUS DESTUL DE MULT 0,9 nu stiu ce inseamna totusi central am 10 din 10. respect trat, cu sfintenie si tensiunea este 17 respectiv 18 . Am avut si mai putin. totusi am frica sa navanseze boala. SIi ceva dubios seara cand sunt in pat nu suport nuci un fel de zgomot .Al simnt in cap foarte puternic si deranjant dar nu tot timpul.Ce poate fi. Am si spondilo atrosa-cervicala si nu stiu ce sa iau din cauza glaucomului. totusi as vrea sa stiu daca e posibil sa raman cu vederea ce o mai am fara sa mai avanseze boala. Acest lucru ma framanta cel mai mult. Va multumesc CU RESPECE si va doresc multa sanatate si succes in profesie.

    • Zgomotul nu are nicio legatura cu glaucomul. Pentru spondilatrtita puteti lua Nurofex sau Arcoxia cu o protectie gastrica (ranitidina, Omez…).
      Pt glaucom trebuie facute cele 7 teste pe care le gasiti la articolul glaucomul adultului cel putin din 6 in 6 luni pt a putea aprecia evolutia.
      Este clar ca aveti o stare psihica precara si va recomand sa faceti cateva sedinte la un psiholog (NU psihiatru) deci fara medicamente. Psihologul nu este medicsi lucreaza cu sufletul pacientului. In aceasta boala este foarte important sa aveti un echilibru psihic bun, stresul duce la agravarea afectiunii.

      • Tin sa va multumesc ca ati dat atentie mesajului meu. Da am facut acele teste de care ati mentionat,nu stiu daca si GONIOSCOPIA. Este posibil sa fie facuta dar poate nu stiu eu care e. Toate aceste proceduri au fost facute la clinica SF. ANDREI din Bucuresti dupa care mi sa pus diagnosticul mentionat in mesajul pe care vi l-am trimis. Vroiam totusi sa stiu daca medicamentatia este corecta si daca trebuie si pastilele luate toata viata ca si picaturile. Va multumesc inca odata si sper sa nu deranjes prea mult daca o sa va mai scriu pt. ca sunt in Italia si sincer cu un psiholog aici nu prea ma vad multumita. Va doresc o zi buna.

        • Eficacitatea tratamentului se apreciaza facand la 3-6 luni distanta cele 7 investigatii. Daca acestea sunt constante, tratamentul este eficient. Tratamentul pe gura nu este important in glaucom dar daca nu sunt contraindicatii nu strica.

  • Buna ziua! As dori sa primesc un sfat de la Dvs. deoarece sunt foarte confuza si va spun si de ce. In 2015 am fost diagnosticata cu glaucom cronic simplu la o clinica din Cluj. Am facut toate investigațiile acolo si anume: CT:AO – RNFL normal , C/D 0,5-0,6, camp vizual in limite normale , tensiune PIO-AO 23 mmHg.Mi sa prescris tratament Azopt 1 pic/zi dimineata si lumigan 1 pic/zi seara. Am luat acest tratament o perioada in care prea mari schimbări nu au fost in sensul ca vederea mea a slabit foarte tare si ochii imi erau tot timpul obosiți si rosii. Am hotarit sa merg la o alta clinica sa mai cer o parere. Am fost la o clinica in SATU mare unde am facut din nou investigațiile adică CT, camp vizual , pahimetrie, tensiune intraoculare cu valori de PIO OD-20 si PIO OS-21 mmHg, iar pahimetria a fost 603 si 509 . Nu am primit nici un diagnostic medicul spunându-mi ca nu am glaucom corneea fiind mai groasa tensiunea este normala. Deci am intrerupt picăturile si mia prescris doar ochelari , citit +1,75 , distanță +0,50 . Cei de distanță nu pot sa ii port . Acum rugămintea mea doamna doctor este sa imi spuneti ce anume sa fac. Sunt doua păreri diferite. Problema mea este ca imi simt ochii foarte obosiți , cateodata ii simt de parca imi ard in orbite, foarte obosiți , iar cand conduc masina am observat ca privirea nu imi mai este atat de clară sau mai bune zis imi este tulbure. Va multumesc frumos si astept sa imi dați un raspuns.

    • Nu faceti niciun fel de tratament, cereti un bilet de trimitere catre noi si veniti duminica 20 noiembrie la 12:30 (duminica aceasta) la internare cu trimiterea, cardul de sanatate, adeverinta de salariat, buletin si tinuta de spital. Este foarte important diagnosticul pt ca afirmati ca a scazut vederea, or asa ceva nu este normal.

      • Va multumesc din suflet , nu voi putea veni pe data de 20 deoarece am niște probleme personale care nu pot fi amânate. Deocamdata nu fac nici un tratament doar picaturi cu lacrimi artificiale. Va rog sa imi spuneti daca valorile care vi leam scris sunt valori mari adică ar indica o tensiune intraoculara mare? Inca odata tin sa va multumesc !!!

  • BUNA SEARA, DOAMNA PROFESOR
    DORESC SA VA INTREB DACA SOTUL MEU ARE GLAUCOM SI FACE TRATAMENT CU LUMIGAN DE APROXIMATIV 4 ANI, COPILUL NOSTRU (1 AN SI 7 LUNI) POATE MOȘTENI ACEASTA BOALA??
    VA MULTUMESC

  • Buna dimineata! In urma cu un an si jumatate am fost diagnosticata cu glaucom cu unghi inchis, la ambii ochi. Din pacate este foarte tarziu, ochiul stang are o escavatie de 90% iar ochiul drept de 30%. Mi s-a spus ca acest glaucom este de cel putin 10 ani si am fost intrebata daca nu am facut nici un control oftalmologic in aceasta perioada. Am facut cel putin 4 controale, dar, din pacate, de fiecare data primeam dioptrii in plus, iar la ultimul control am primit si ochelari pentru citit, cu lentile sferice (mentionez ca am si astigmatism). Niciodata nu mi s-a masurat PO. Cand am fost diagnosticata, aveam presiune oculara de 25 OD si 38 OS. Mi s-au dat niste picaturi pe care mi le-am pus in acea seara si a doua zi dimineata, si dupa masa am fost iar la control. La acel control am avut PO la ambii ochi peste 50. Pentru ca PO era foarte mare mi s-a adminstrat o pastila si mi s-a facut chiar atunci iridotomie, la ambii ochi. Mi s-au prescris mai multe tipuri de tratament, cu picaturi, dar singurele care mi-au mentinut presiunea oculara scazuta, sunt picaturile de Azarga. De cand imi pun aceste picaturi, PO este in jur de 17. La ultimul control a fost 14 la ambii ochi. In acest an si jumatate nu a avansat escavatia nervului optic. Din pacate, la ochiul stang mi-a aparut o gaura maculara, care tot creste de la un control la altul. Din cate am inteles aceasta va duce la pierderea vederii centrale. Pana acum mi s-a spus doar ca trebuie sa tinem sub observatie aceasta evolutie. Va rog sa-mi spuneti, se poate face ceva pentru a disparea aceasta gaura maculara? Ma ingrozeste gandul ca imi voi pierde de tot vederea la ochiul stang. Multumesc! Cu stima, Mariana Toma.

  • Buna ziua Doamna Doctor.Acum 2 saptamani am fost diagnosticat la o clinica privata din Suceava cu glaucom juvenil(sau glaucom cu tensiune normal,PIOD=14MMHG si PIOS=16MMHG).Am ajuns la oftalmolog cu gândul sa imi fac o pereche de ochelari pt a ma ajuta la condus noaptea deoarece nu mai vedeam corespunzator si am primit asa o veste(mentionez ca am si o mica miopie de -0,75 cu astigmatism miopic simplu) …Dupa vreo 3 zile de declin psihic am plecat la Iasi pt a doua parere si din pacate pt mine a fost cu acelasi diagnostic.Iau zilnic la ora 21.00 picaturi IZBA …dar la Iasi mi s-a interzis si sa mai practic sport de genul:haltere,culturism,fitness sau yogga si pt mine culturismul era singura bucurie si relaxare a vietii (practic de 18 ani acest sport fara a face performanta si imi este imposbil sa ma las)…Ce sfat imi dati? Daca tin foarte aproape cu medicii oftalmologi si respect cu strictenie tratamentul tot am sanse sa orbesc???Mentionez ca sunt foarte speriat si cu moralul la pamant …Va multumesc din suflet anticipat

  • Sarut mana doamna doctor,
    Sunt din Bucuresti, locuiesc in apropierea Spitalului de Ochi si va stimez foarte mult pentru ceea ce faceti pentru noi.
    In 2008 d-na dr. Miruna Cioboata m-a consultat in Camera de Garda si mi-a pus prima data diagnosticul de Iridociclita la OS. Habar nu aveam atunci ce inseamna. In 2012 iridociclita s-a mutat la OD si pana in acest an a ramas la acelasi ochi. La inceput recurentele erau la 2 ani, apoi s-au repetat la cca 1 an , iar in ultimii 3 ani aveam iridociclite cam de 2 ori pe an (primavara si toamna). Tratamentul consta in Tobradex si Tropicamida si doar de doua ori (in 2012 si 2015) mi s-a facut la camera de garda o injectie in sacul subconjuctival cu corticosteriod , ultima data cu dexametazona 0,3 ml, care a fost si singura f.f. dureroasa. Tratamentul dura intre 4 si 7 zile. In plus luam – mai cu retinere – AINS sau paracetamol pentru spondiloza pe care o banuiam si o simteam la coloana.
    In 2013 am fost diagnosticat cu spondilita ankilozanta (SA), forma axiala, faza II si am aflat ca sunt in clubul celor cu HLA-B27 pozitiv. Aceasta explica si aparitia uveitelor anterioare (iridociclitelor).
    In aceasta toamna a reaparut la OD o forma usoara de iridociclita si dupa cca 3 saptamani s-a mutat si la OS fara inrosirea lui. La consultatia oftalmologica facuta a reiesit ca nu sunt sinechii, dar ca la OD C/D=0,4 , cu recomandarea de OCT nerv optic si camp vizual.
    OCT si Camp vizual le-am facut la o clinica particulara recunoscuta si cu pretentii. Rezultatele de la SD-OCT (Topcon 2000) au fost OD: C/D=0,39 si OS: C/D=0,21. La AO grosimea RNFL este in norma , chiar usor peste norma in cateva sectoare. La AO campul vizual este normal si PIO normala. Recomandarea oftalmologului a fost sa stau linistit si sa revin peste un an.
    Am plecat multumit acasa, ca apoi sa gasesc in Review of Ophtalmology , March 2016, in articolul „ SD-OCT in Managing Uveitis”, ca inca din 2009 Castellano CG si al. au aratat , si ulterior tot mai multi oftalmologi au confirmat, ca uveitele anterioare determina o ingrosare retinala non-cistica (difuza), care apare la cateva saptamani dupa debut si poate dura peste 6 luni. Ingrosarea retinei este mai accentuata la cei cu HLA-B27+. In aceste conditii se apreciaza ca uveitele pot cauza supra-estimari false ale grosimii RNFL, daca sunt efectuate la intervale scurte dupa remisia uveitei si/ sau fara evaluarea grosimii retinei.
    In aceste conditii va rog din suflet sa-mi recomandati un doctor oftalmolog specializat in Uveita si Glaucom uveitic.
    Cu mii de multumiri.

  • Buna ziua! E posibil ca vertijul sa fie ca urmare a glaucomului secundar? Multumesc!

  • Nu stiu. Nu am mai vazut cu ochiul stang, iar dr. mi-a spus ca am dezlipire de retina. In urma operatiei am facut glaucom.

  • La multi ani, d-na doctor! Va urez un an nou plin de impliniri!
    Revin la dvs cu o intrebare. Se poate recapata vederea la ochiul cu glaucom secundar, printr-un transplant de cornee?

    • Nu, nu are nicio legatura. Daca vederea este scazuta prin glaucom, este ireversibil. Medicul oftalmolog va poate spune dupa ce va face niste investigatii (camp vizual, OCT) daca vederea este pierduta prin glaucom.

  • Vederea nu este pierduta din cauza glaucomului. In 1980, la 3 ani, am fost operata de cataracta congenitala si de atunci am ramas cu vederea scazuta. Glaucomul s-a format in urma cu 4 ani dupa operatia de dezlipire de retina. Ca si investigatii am facut camp vizual si tomografie, insa nu mi s-a spus despre posibilitatea op. de transplant de cornee, de aceea va intreb pe dvs.

    • In primul rand cataracta congenitala daca este unilaterala trebuie operata foarte repede dupa nastere pentru ca ochiul sa vada. Apoi ce treaba are transplantul de cornee cu vederea? Ati vorbit de cataracta, dezlipire de retina si glaucom. Aveti si o patologie corneana? Nu reiese asa ceva din ce ati scris.

  • Ma scuzați ca va deranjez,mama mea a fost diagnosticata cu apă-neagră la ambii ochi, nu mai vede deloc, de curand a fost operata din nou din cauza durerilor si ni s-a spus ca nu se mai poate face nimic decât scoaterea ochiului mai afectat.Există cumva o altă alternativa in afară de cea menționată? Va rog din suflet să-mi raspundeti.La revedere!!

  • Am o fata de 10 ani cu strabism convergent si a purtat ochelari pt.corectie dar nu s a corectat , merge operat acest strabism convergent ambii ochi?va multumesc!

    • Este o foarte mare neglijenta, trebuia sa poarte ochelari de mica, acoperire, exercitii de recuperare si dupa ce vederea era egala la ambii ochi, operatie daca era nevoie (la varsta de 5 maximum 6 ani). Acum e tarziu, risca diplopie (vedere dubla)!! Sper ca fetita poarta ochelarii in permanenta!

  • Buna dimineata,
    Am glaucom, operat de 3 ori, nu mai vad decat la 1m, si asta prin ceata.Va rog se poate sa fac o interventie chirurgicala sa vad catusi de putin

  • Buna ziua doamna doctor.Am 46 de ani si cu trei ani in urma am fost diagnosticata cu glaucom primitiv avansat cu unghi deschis. Vreau sa va intreb daca ma pot opera de astigmatism care nu este mare,fara sa afecteze boala care o am. Sidoamna doctor tare as vrea sa vin in aceasta vara la dv pt un control de la A la Z daca e cu putinta. Va mmultumesc si va doresc multa sanatate.

    • Controalele nu se fac la un spital chirurgical iar cabinet privat nu am. Eu nu sunt de parere sub nicio forma ca un ochi deja bolnav sa fie operat de asa ceva. Glaucomul este o boala foarte serioasa.

  • Da aveti perfecta dreptate nu mam gandit.Totus cum pot ajunge la dumneavoastra in aceasta vara pt ca traiesc in italia si in tara pot veni doar in perioada estiva. Ami doresc mult un control facut de dv. Am urmarit di strainatate toate emisiunile in care ati vorbits si va consider un medic extraordinar si ami inspirati foarte multa incredere,de aceea doresc sa va antalnesc. Multumesc.

  • Buna ziua d-na doctor
    Am fost diagnosticata cu glaucom cu unghi inchis.Tesiunea 25 la ambii ochi.Tin sa precizez ca am o hipermetropie de +8.
    Mi s-a precris un transplant cu un cristalin multifocalcu toate ca nu am cataracta,dar ar rezolva acel unghi mic,as scapa de tensiunea oculara si de dioptrii!As dori sa aflu si parerea dumneavoastra, va multumesc

    • Acest lucru ar trebui sa fie valabil numai daca cristalinul este intumescent. In momentul de fata, daca diagnosticul este corect, tratamentul ar trebui sa fie iridotomie periferica antiglaucomatoasa, cate 2 la fiecare ochi, si tratament cu picaturi. Aceasta este atitudinea corecta. Cine v-a vazut?

  • Buna seara,
    Am varsta de 64 de ani.
    In anul 2006, la un control de rutina (doream sa-mi pun lentile progresive si trebuia sa improspatez, eventual, dioptriile) mi s-a descoperit glaucom cronic avansat cu unghi deschis la ambii ochi. Desi imi faceam controale periodice (aprox.de 2 ori/an) pentru ca aveam dureri de ochi foarte mari care ma trezeau si noaptea din somn, medicul la care am mers timp de 15 ani (dr.Florentina Vacaru de la policlinica Batistei) nu mi-a descoperit acest glaucom. In tot acest timp nu mi-a luat nici macar o data o tensiune oculara.
    Mentionez ca am miopie de la varsta de 10 ani, dioptriile crescand pe parcursul anilor. Acum am -5,75 drt.si -4,5 stg.si sunt in tratament cu Cosopt 2 pic./zi si Travatan 1 pic./zi. si, deocamdata, a fost si este tinut sub control in tot acest timp gratie dr.Simona Ardelean de la West Eye.
    Ochiul drept este cel mai afectat, fibrele optice fiind distruse in proportie de aprox.70% dar cel stang este mai putin afectat (aprox.10%) si ma ajuta foarte mult.
    Am carnet de conducere si, desi sunt pensionara, conduc aproape in fiecare zi si, multumesc lui Dumnezeu, nu am avut probleme (mai ales ca imi si place foarte mult).
    In curand (2018) imi expira permisul de conducere si intrebarea mea este daca si cine imi da avizul oftalmologic?
    Multumesc ca ati avut rabdare si, in asteptarea unui raspuns, va doresc numai ganduri bune si Sarbatori fericite!

    • Din pacate, cu o vedere atat de slaba la un ochi nu va incadrati in barem. Oricum este o mare greseala daca dvs continuati sa conduceti avand campul vizual afectat. Toti pacientii in aceasta situatie la un moment dat fac accident si de multe ori grav.

  • Buna seara,la vârsta de 16 si 17 ani am fost operata de domnul dr. Gheorghe Cojocaru AO miopie- scleroplastie, OS- incizii radiare. Acum am OD -5dioptrii, iar OS – 3,50. Azi la un consult la o doamna doctor mi s-a spus ca sunt suspecta la ochiul stâng de glaucom .In urma măsurătorilor TOD= 20mmhg TOS=20. Fundul de ochi OD-C/D=0,3 ;OD-C/D=0,6.La toate aparatele la consult îmi lăcrimează ochii foarte rău, si pe strada la soare sau zăpadă cu toate ca am lentile heliomate. Nu am canalele lacrimale înfundate. Mi a prescris Timolol 0,5% timp de 2 luni după care sa merg la consult. Va rog dați mi un sfat daca sa pun picături sau nu, diagnosticul fiind doar suspiciune.

    • In primul rand ambele operatii care vi s-au facut pt miopie reprezinta O MARE GRESEALA cu consecinte nefaste! La articolul la care ati postat, gasiti informatii despre diagnosticarea corecta a glaucomului si cautati o solutie pt a face TOATE investigatiile (nu se fac intr-un spital) pt a avea un diagnostic corect. Nu incepeti tratamentul pana nu aveti un diagnostic cert.

  • Buna ziua!
    Doamna doctor,
    Va rog frumos sa-mi dati un sfat!
    Am fost diagnosticata cu glaucom in urma cu aprox.2 ani. Tratamentul = Cosopt. Port ochelari de corectie permanent (ambliopie, miopie).
    De aprox. un an am dureri de cap insuportabile, cu pierderi de echilibru, ameteli si stari de voma. Episoadele sunt din ce in ce mai dese. S-a intamplat nu de putine ori sa ma trezesc din somn din cauza durerilor si sa ma deplasesz sprijinindu-ma de ceva sau cineva. Am respectat tratamentul prescris de neurolog, fara rezultat favorabil. Am facut, la recomandarea acestuia, RMN cerebral si de coloana si mi s-a spus ca neurologic, deocamdata, nu este necesara nicio interventie. Mediul neurochirurg mi-a recomandat un consult oftalmologic pentru reevaluare si, eventual, schimbarea tratamentului.
    Ce ma sfatuiti?

    Va multumesc anticipat!

    Cu deosebit respect,
    Rodica

  • Am fost diagnosticat cu glaucom primitiv cu unghi deschis la ambii ochi ,ochiul drept fiind afectat mult mai mult si o miopie de -1 la amandoi ochii.In 2005 am facut o operatie de reducere de dioptrii de la -3.75.Urmez un tratament cu cosopt si xalatan de cateva zile.Am fost la dr.Radu Burcin la Oftalux ,care m-a operat in 2005 d-lui m-a diagnosticat.Care e cel mai bun lucru pe care ar trebui sa-l fac?

  • Mama mea in varsta de 62 ani a fost diagnosticata cu glaucom(la spitalul CFR), dar nu i sa dat tratament ci i s-au recomandat sa repete analizele intr-o clinica cu aparatura performanta. Va rog din suflet sa ne indrumati unde anume sa mergem. Va multumesc

  • Am o bunica de 91 ani care de doua zile se plange ca nu vede bine dar nici nu vrea sa mearga la medic.Din cate imi dau seama ea are cataracta la ambii ochi dar cel mai afectat este ochiul drept cu care vede doar umbra.As dori sa stiu daca exista ceva tratament natural sau picuri care sa o ajute măcar ceva timp.

    • In nici un caz nu cataracta poate fi motivul de vedere proasta de doua zile! Cataracta se instaleaza lent, in timp. Daca nu vrea la medic (desi s-ar impune), puneti-i Potassium-U de 2-3/zi.

  • Buna ziua! As dori un sfat daca se poate! Am fost diagnosticata in urma cu patru ani cu glaucom primar cu unghi deschis si am luat tratament cu lumigan o picatura dimineata si azopt o pucatura seara. Precizez ca am 36 de ani si am intrerup anul trecut tratamentul timp de 7 luni deaoarece medicul nu a stiut ca eu nu am copii iar in acest interval tensiunea mi-a crescut la ambii ochi la 30 . Acum am ramas insarcinata, am 10 saptamani de sarcina si am facut o pauza de 3 sapt cu tratamentul, dar tensiunea a crescut la 30 din nou. As vrea sa stiu daca este vreun risc pt mine sau copil sa duc sarcina pana la capat, cu tratament sau fara? Sa stiu ce alegere sa fac deoarece medicul nu a stiut sa-mi dea un raspuns concludent . Sunt din deva iar investigatiile le-am facut si in cluj. Va multumesc

    • Nu e dezideratul suprem pentru un copil sa aiba o mama oarba!! CUM v-ati gandit la sarcina in situatia aceasta grava?? Tratamentul poate influenta iar copilul poate mosteni boala!!
      Trebuia intai stabilizat glaucomul prin interventie chirurgicala, urmariti ff serios parametrii timp de minimum 1-2 ani si abia dupa sa va ganditi la asa ceva!!
      Situatia este FOARTE SEVERA si din pacate glaucomul netratat corect duce la ORBIRE IREVERSIBILA!

  • Buna,am fost diagnosticat cu glaucom si i-au Azarga dimineata si seara cate o picatura si Monopost odata pe zi tot seara,tensiunea este 26. Am fost operat la un ochi pt dezlipire de retina,uleiul siliconic mi-a fost scos in urma cu 1 an,dar am ramas cu glaucom si uneori mai vad o margea de silicon in ochiu operat.
    Am luat inainte Cosopt dar simteam cum ma inteapa ficatul dupa 5 minute de cand mi-am pus picatura,am schimbat cu Azarga si la fel dupa ce imi pun picatura dupa cateva minute simt niste intepaturi in ficat.
    1.Ce picaturi imi recomandati in locul celor de Azarga?
    2. Cand ma aplec de genul stau pe scaun sa-mi leg sireturile sau stau cu fata in jos, la ochiul operat mi se lasa o ceata totala ca sa-si revina trebuie sa ma ridic sa tin spatele drept sa-si revina,cred ca-mi creste si tensinea oculara in aceste momente.Va multumesc pt acest blog

    • Glaucomul este doar la ochiul operat?
      Intepaturile in ficat, daca exista, categoric nu au legatura cu picaturile.
      Modificarea de vedere la aplecare este datorata bulei de gaz care se misca si se va retrage cu timpul, nu tensiunii.

  • La amandoi ochi am glaucom,la cel ne-operat pun doar monopost seara si am tensiunea 16-17,am avut odata si 15.
    V-am intrebat deoarece pe prospectul de la Cosopt scria ca si efecte negative in unele cazuri poate da greturi.
    Ce am observat,la mine, este faptul ca berea ridica tensiunea oculara.
    Multumesc pt raspuns .

  • Buna ziua,am57ani si am fost diagnosticata acum 2zile cu ocluzie ram venos temporal-superior la ochiul drept si mi s-a recomandat Injecții cu AVASTIN.Sunt din Vaslui iar investigațiile le-am făcut la o clinica privată din Iași la prof Chisalita. As vrea sa știu dacă exista riscul de a-mi pierde vederea sau de a se îmbolnăvi si celălalt ochi,si ce este mai bine de făcut in aceasta situație? Mi-as dori tare mult sa pot ajunge la Dvs..Cetrebuie sa fac?Va rog din suflet sa-mi Spune-ți si părea Dvs .Va mulțumesc.

    • Trebuie URGENT depistat MOTIVUL pentru ca ceea ce s-a intamplat la ochi este un accident vascular cerebral care se poate repeta oriunde si oricand. Urgent examen cardiologic, neurologic si hematologic!

  • Vreau sa va comunic ca am făcut investigațiile pe care mi le-ați recomandat(cardiologic,neurologic,hematologic)iar probleme au apărut neurologic Concluzia in urma RMN-ului făcut este:câteva microleziune cerebrale denielinizante de origine probabil vascular ischemica.mentionez ca nu am avut nici o intervenție chirurgicală la cap.Va reamintesc căci am fost diagnosticata la ochi cu ocluzie ram venos temporal superior.Mi-as dori sa știu cât de gravă este situatiein care m-a aflu si ce trebuie făcut?Va mulțumesc.

  • Doamna doctor,
    Cazul este al tatalui meu : 63 de ani, vede doar cu un singur ochi din cauza unui accident din trecut. Ochiul sanatos a fost gasit cu fibrele nervului optic afectate ( atrofiate, uscate ) in procent de 75% iar tensiunea 29.
    Dupa un tratament medicamentos ( tablete si picaturi ) de 3 saptamani, tensiunea fluctueaza intre 18 si 20. In momentul de fata este sub observatie la spitalul oftalmologic din cluj, cu targetul de a se ajunge la 14 – 16 prin schimbarea tratamentului sau prin ultima solutie, interventia chirurgicala. Diagnosticul este glaucom cu efectele aferente statii in care se afla ( diminuarea campului periferic ); dar si cu o pierdere a simtului tri dimensional in anumite circumstante ( nu stiu daca si aceasta este tot un simptom al afectiunii? )
    Intrebarea mea este Cum poate fi procentul de 25% sanatos al nervului, intretinut sanatos pentru viitor. Iar sfatul pe care il cer este daca ati considera centrul oftalmologic din cluj, potrivit pentru a continua investigatiilor si a tratamentului.
    Va multumesc anticipat.
    Cu respect,
    George R

    • Nu inteleg CUM in secolul 21, intr-un oras universitar, cu un SINGUR OCHI, un om de aceasta varsta nu merge la consult oftalmologic ANUAL!! Este IMPARDONABIL!!
      Nu stiu de ce este internat! Daca doreste sa se interneze si la noi, sa isi faca acte, sa intrerupa 1 saptamana cel putin tratamentul si sa vina pt internare luni 13.11, cu insotitor permanent si cu confirmare inainte (imi mai scrieti o data pe blog ca veniti).

      • Doamna doctor,
        Bunica mea (76 ani) a fost operată ieri de cataracta, la ochiul stang, ea avand si glaucom la acest ochi (glaucom pseudoexfoliativ compensat medicamentos si pterigion intern). La consultul dinaintea operatiei avea TOS 16. In urma operatiei a primit tratament Tobradex (1pic de 4 ori pe zi), Floxal (1 pic de 4 ori pe zi), Ceclor (5 capsule, 1 cp la 12 ore. Pentru glaucom are tratament cu Sifiopt (1pic dimineata, 1pic seara), Lumigan (1 puc seara) si Brimonal (1 pic dimineață si 1pic seara).
        Intrebarea mea este : cum procedez cu tratamentul de glaucom pe perioada tratamentului post operator? De la clinica de la Bucuresti mi s-a spus sa opresc tratamentul de glaucom pana la vizita de 5 zile. De la Braila (de unde am venit) mi s-a spus sa continui tratamentul de glaucom pana la vizita de 5 zile, in afara de Lumigan. Dumneavoastra ce ma sfatuiti sa fac? Dupa picatura de dimineata de Sifiopt bunica a spus ca a usturat-o ochiul, pe parcurs usturimea s-a ameliorat. Dar, de asemenea a spus ca picătura i-a produs si o incetosare a vederii , pe care nu o avea inainte. In dimineata aceasta i s-a administrat tratamentul post operator la cabinet, la control (ora 8.00)si ulterior, in drum spre casa i-am pus si picatura de Sifiopt, la ora 10.00 (cum o puneam de obicei).

  • Buna ziua , doamna doctor
    In timpul tratamentului post operator de cataracta la un ochi cu galucom pseudoexfoliant compensat medicamentos (tensiunea 16) , se continua în paralel si tratamentul pentru glaucom?
    Post operator: Tobradex (1pic de 4 ori pe zi), Floxal (1 pic de 4 ori pe zi), Ceclor (5 capsule, 1 cp la 12 ore.
    Tratament glaucom: Sifiopt (1pic dimineata, 1pic seara), Lumigan (1 pic seara) si Brimonal (1 pic dimineață si 1pic seara).Pacientul este bunica de 76 ani. Ochiul operat este ochi unic.

  • Buna seara. Revin cu o intrebare la cazul bunicii mele de 76 ani despre care v-am scis mai sus.Suntem in a 14-a zi de la operatia de cataracta. La controlul de 6 zile a avut TOS 18. Continuam tratamentul post operator cu Tobradex, in scadere(de 3 ori pe zi, saptamana viitoare de 2 ori pe zi apoi 1 data pe zi). Pentru glaucom punem dimineata si seara Brimonal si Sifiopt. Cand poate fi reintrodus Lumigan? De la Braila la controlul de 6 zile ni s-a spus sa il punem ca de obicei (1 pic seara). Va multumim din suflet pentru efortul Dvs. Sanatate!

  • Buna ziua.Mi-am facut un consult oftalmologic de rutina(mentionez ca port ochelari ptr distanta +1.50, ptr aproape +2.25),d-na dr mi-a marit dioptria ptr aproape la +2.75.Mi-a luat TIO , aceasta avand valori la TOD=19, TOS=20. Apoi, m-a programat ptr curba tonometrica, dimineata , unde am avut TOD=26, TOS=23.Apoi, m-a chemat ptr camp vizual, si de aici, nu mai inteleg nimic:la ochiul stang scrie normal, la cel drept- scotom superotemporal.M-a trecut direct pe picaturi,1/seara,avand denumirea IZBA (travoprost). Sunt putin speriata…am glaucom? Imi doresc sa vin la o consultatie la dvs.Va multumesc din suflet ptr atentia acordata!

  • Buna ziua!
    Am glaucom secundar de 4 ani. Tensiunea a fost mereu la limita superioara. La ultima masurare insa, desi am respectat tratamentul(Cosopt si Ganfort) si am mers regulat la doctor, am avut tensiunea 30. Mi s-au dat un plus Brimonal si Acetazolamida cu Aspacardin (la nevoie). Mi-e teama sa nu se transmita la celalalt ochi! Credeti ca ar trebui ca aceste investigatii sa le fac la o clinica din Bucuresti, pentru mai multa siguranta, iar in provincie sa merg doar pentru masurarea tensiunii? Multumesc!

    • 1. Aveti asigurare de sanatate?
      2. Glaucom secundar dupa ce?
      3. Cum arata cei 7 parametri de urnarire (ii gasiti in articolul glaucomul adultului), pe care ii faceti la cateva luni de zile?
      4. De ce nu vi s-a recomandat operatie?

  • Buna ziua!
    Revin cu o intrebare, daca nu va deranjez. Se pot face investigatii anuale pentru glaucom secundar la Spitalul de Oftalmologie din Bucuresti? Daca da, ce acte sunt necesare pentru internare? Daca nu, recomandati-mi, va rog, un medic pentru acesta.
    Va multumesc!

  • 1. Da
    2. Dupa operatia de dezlipire de retina am facut glaucom.
    3. Am facut camp vizual, tomografie si mi s-a masurat tensiunea oculara in mod regulat.
    4. Mi s-a spus ca daca nici cu trei feluri de picaturi tensiunea nu scade, atunci se pune problema unei operatii.
    Va multumesc!

  • Buna seara doamna doctor.va scriu in disperare.in urma cu o saptamana intro dimineata am inceput sa nu mai vad cu ochiul stang.maine zi am fost la control oftalmic unde mi sa examinat fundul de ochii care a iesit ok decat retina este un pic subtire.tomograf ok tensiune intraoculara 12_14 totul a fost ok.am facut la arad la dna doctor raica camp vizual care la dreptul a fost foarte ok la stangul nam vazut nimic.ma doare ochiul cand il misc.iar la coada ochiului zaresc mana tricoul de pe mine sau corpul unei persoane.nu clar dar vad prin ceata.doctorul mi-a dat epinerv si miligama.am facut analizele de sange care doar lym sunt crescute putin de tot eos sunt putin scazute si trombocitele sunt crescute putin si fibrinogenul.acum astept sa vad ce o fi.mi-as dorii si parerea dv.

  • Am fost la dna dr. Barac, marti, 12. XII. Mi-a schimbat tratamentul cu unele picaturi mai puternice. Daca nu scade tensiunea nici cu acestea, mi-a recomandat operatia cu laser.
    La hematologie am fost, dr a spus ca nu am nicio problema ,daca este nevoie va trimit si dvs rezultatele, iar la neurolog, daca trebuie, voi merge.
    Va multumesc!

  • Am fost prima data la oftalmolog pentru reteta ochelari . Mi s-a dat +1.5 pentru fiecare ochi , ptr citit . E adevarat ca nu vedeam bine scrisul foarte mic si ma ajutam cu veioza , aveam nevoie de mai multa lumina- pentru citit.

    Problema este ca mi-a gasit tensiunea oculara 23, respectiv 24 . Am repetat-o peste 3 zile si a rezultat 24, resp 25. M-a chemat la consultatie mai des.

    Cum pot scadea aceasta tensiune ? inca nu mi s-a dat tratament. Nu stiu pe cineva din familie care sa fi avut glaucom. Faptul ca nu am purtat ochelari pana acum sa fie cauza ? Nu am avut sentimentul ca am probleme grave de vedere , nu ma doare capul , vad bine la distanta , in tinerete nu vedeam bine in intuneric ,acum ma acomodez mai bine si in intuneric insa suport greu lumina soarelui si de aceea port mereu ochelari de soare .

    Pentru raceala de care inca sufar de vreo trei saptamani am luat tinctura de propolis … in cea mai dificila zi de raceala am avut vederea incetosata … Oare de la raceala sa am probleme cu vederea ? am fost si la medicul de la ORL si nu mi-a gasit probleme , decat cele aferente unei raceli pe cale sa se vindece.

    O sa merg in continuare la consultatie , dar pot face ceva sa scad aceasta tensiune ? Ce anume determina cresterea tensiunii ? Va multumesc pentru sfat .

  • Scuze! Am raspuns, din greseala, si la mesajul care nu-mi era adresat.

  • Buna ziua
    De aproximativ 7 ani am inceput sa port ochelari pentru miopie. In prezent am 2 la dreptul sferic si 1,75 la stangul sferic.
    Problema este ca acum 5 ani am fost suspecta de glaucom. Am facut toate controalele necesare si sa dovedit a nu fi. Insa anul trecut la ultimul control doctora nu era foarte sigura daca este sau nu glaucom datorita tensiunii. Mi-a dat ochelarii la recomandarea dansei mai puternici decat trebuia. Acum nu ii mai pot purta pentru ca ma doare capul, ochii si uneori am chiar si stari de greata si simpt si presiune. Ati putea sa imi recomandati un medic bun in Craiova pentru un control corect, pentru ca am fost deja la foarte multi medici. Va multumesc

    • Din pacate, in Craiova nu. Doar in Bucuresti. Dna Dr Ramona Barac.
      Nu au nici o legatura dioptriile mai mari decit trebuie (daca asa a fost) cu glaucomul. De altfel acesta de regula nu da simptome.

  • Buna seara!Sufar de astigmatism miopic si glaucom primar cu unghi deschis iar la indrumarea medicului folosesc Monopost picaturi.As dori daca nu deranjez,sa va rog sa-mi spuneti la ce sa ma astept pe viitor.Varsta mea este de 25 de ani.Va multumesc!

  • Buna ziua,
    In primul rand doresc sa imi exprin aprecierea si respectul pentru activitatea dvs. medicala.
    Am 51 de ani, sunt din Bucuresti, in urma cu cca. 15 ani, la un control medical pentru transfer intr-un serviciu mai special am fost respins din cauza TO crescuta la ochi: TOS 18, TOD 20. La vremea respectiva, pornind de la susspect glaucom, am fost la o clinica privata pentru tomografie oculara si camp vizual, apoi la municipal de unde imi amintesc doar testul cu apa, apoi m-am stabilit pentru investigatii si tratament la Spitalul militar, pana in prezent, unde am facut in acest timp 2 tomografii, testul de cornee (pahimetrie, cornee groasa cu -1,5 TO). M-am prezentat in aceasta perioada la scecialistul oftalmolog la perioade intre 6 luni si 2 ani, ultima anul trecut, la fiecare s-a verificat TO, camp vizual computerizat si nu stiu ce s-a mai verificat ca este o serie de mai multe aparate. La fiecare prezentare TO a fost intre 18 si 20, campul vizual bun si fara modificari, tomografiille nu au indicat distrugeri evidente ale nervului optic. Mentionez ca am urmat in tot acest timp tratament cu picaturi Timolol 0,5% dimineata si seara. Vederea nu mi s-a modificat in timp, cu exceptia necesitatii ochelarilor pentru aproape 0,5 la 43 de ani si 1,5 in prezent. Nu am antecesori diagnosticati cu glaucom, parintii au vedere buna, corespunzatoare varstei de 80 de ani.
    As avea doua intrebari la care va rog sa aveti rabdarea si amabilitatea sa imi raspundeti.
    1. TO tinuta sub tratament in limitele mentionate de mine (18-20) mai afecteaza nervul optic si care este perioada in care face aceasta afectare sau alfel spus sa ma astept la un moment dat la o inrautatire a campului vizual, a vederii in general din aceasta cauza?
    2. Citind toate intrebarile si raspunsurile din pagina am observat o referire la consumul de bere, in sensul ca v-ati exprimat indignarea fata de consumul de bere de catre un glaucomatos. Mie nu mi-a spus nimeni ca ar fi contraindicat, este prima oara cand aflu si in perioada calda mai consum cate o bere – doua. Sa fug de bere pe viitor? ALte lichide au influenta?

    Va multumesc pentru existenta saitului si pentru orice raspuns.

  • Buna seara! Am 18 ani, sunt mioapa, -3 , -2,75 si am un keratoconus însă în stare stabilă! Insa am observat de la un timp ca la o lumină foarte, foarte slabă cu ochiul drept vad mai întunecat decât cu stângul, pe lângă acest fapt pot spune ca ma si doare din cand in cand ochiul drept! Credeți că este glaucom?

  • Buna seara! Doamna doctor, vreau sa va cer ajutorul in legatura cu bunicul meu. Are glaucom, a fost internat la spitalul dvs la dl doctor Tataru dar a fost prea tarziu, si-a pierdut vederea. Are 79 de ani, urmeaza un tratament cu xalatan si cosopt. Acum cateva luni a avut dureri ingrozitoare iar medicul oftalmolog la care merge din Caracal i-a pus lentila de contact. A durat ceva pana s-a obisnuit dar a scapat de durere. De ceva timp se plange ca are mancarimi la nivelul pleoapelor, doamna doctor a zis ca de la cosopt. Dvs. ce ne recomandati? Va multumesc frumos si astept raspunsul dvs!

    • Sa puna Alergorom 1-2/zi timp de 5-6 zile dar NU concomitent cu picaturile de glaucom. Medicamentele antiglaucomatoase au efecte secundare din pacate.

      • Va multumesc pentru raspuns! Am gasit pana la urma picaturile de care ati zis dar din pacate, nu au avut efect. Bunicul meu isi pune cosopt de 3 ori pe zi si a renuntat sa mai puna la pranz si a pus alergorom timp de 5 zile. Dar nu a scapat de mancarimi. Bunicul zice ca atunci cand isi dadea cu tobradex se simtea mai bine dar nu-l mai gasim in farmacii.

        • 1. Sper ca e o gluma ca a renuntat sa puna Cosopt!
          2. Sper ca e o gluma ca punea Tobradex timp indelungat!
          Ambele atitudini pot avea consecinte oftalmologice foarte grave!!

          • 1. A renuntat la Cosopt(la pranz) doar pentru 5 zile, cat timp a pus Alergorom.
            2. Tobradexul ni l-a recomandat medicul oftalmolog din oras de la noi, am crezut ca il ajuta. Asa cum v-am spus problema o reprezinta mancarimile de la ochi.
            Eu va multumesc frumos pentru amabilitate si timpul acordat.

            • INSTILAREA DE TOBRADEX DUCe LA AGRAVAREA GLAUCOMULUI, este TOTAL CONTRAINDICAT!! Si oricum NU are legatura cu mancarimile.
              Cosoptul are efect in mod normal 24 de ore dar se da la 12 pentru siguranta: IN NICIUN CAZ DE 3 ORI PE ZI.

  • Am fost diagnosticat (la clinica dr.Stanila)din Sibiu,cu cataractacorticonucleara la OS.si DMLV la OD. Rugămintea mea,stimata Dna.doctor,este sa sa-mi Spune-ți,dacă la clinica dumneavoastră,sepoate interveni (chirurgical sau cu lasere)pentru a preveni evoluția acestei boli ,respectiv înlăturarea fenomenului de pierdere totala a vederii.Am început un tratament cu Maxiven,Adrusen Mega,și AO:Yellox.mi S-a făcut o injecție in OD.(nu mai știu cu ce substanțe,)urmând ca la 4-5saptamani sa repete injectarea,după care folosesc picături NetilDex,3 ori pe zi ,5zile. In speranța bunăvoinței domniei voastre,va mulțumesc pentru un eventual răspuns.SFAT.

    • Dupa parerea mea, aceste injectii au o eficienta foarte scazuta. Singurul in care cred cu adevarat este Macushield tablete 1/zi si efort intelectual intens. Atat si nimic altceva. Pentru cataracta, puteti pune Potassium-U 2-3/zi.

  • BUNA ZIUA. AM FOST LA UN CONTROL DE RUTINA SI MI S-A SPUS CA AM TENSIUNE OCULARA 30 PE OD SI 29 PE OS. MI S-A SPUS CA AM GLAUCOM . CE INVESTIGATII POT FACE PENTRU A STI SIGUR DIAGNOSTICUL CORECT.VA MULTUMESC.

  • Vreau si eu un nr de tel de la cabinetul dumneavoastră un consult

  • Buna ziua!Tatal meu are glaucom,la un ochi si a pierdut vederea iar la celalalt vede aprox.40%.As vrea sa va rog tare mult sa mi spuneti si mie despre eficienta operatiei cu shunt ExPress si daca se poate sa mi recomandati si mie un medic bun.Am inteles ca decat cativa medici o practica.Va multumesc!

  • Am uitat sa precizez faptul ca a urmat tratament cu picaturi care timp de vreo 2 ani a fost relativ eficient cu oscilatii de presiune,la ultimul control avand TOD 23-TOS21

  • Buna ziua,am 34 ani,in urma cu 2 saptamani am facut un control oftalmologic,ma trezeam dimineata cu ochii foarte rosii,senzatie de nisip in ochi,lacrimare si mancarime,mi s-a spus ca este conjunctivita(am primit netildex) si mi s-a spus ca tensiunea oculara este mare 21-22 si ca ar trebui masurata mai des.Deoarece sora mea, 24 ani, are glaucom am mers la un alt control,tensiunea a fost 25,3-ochiul drept si 23,7 -ochiul stang,am facut dupa 3 zile OCT si campul vizual,care au iesit bine,nervul nu are modificari,iar tensiunea a fost 24-ochiul drept si 20-ochiul sting.Medicul a spus ca nici nu se exclude diagnosticul de glaucom,dar ca,nici nu se confirma,ca ar trebui peste 6 luni sa fac OCT din nou.Problema care m-a dus initial la control (ochi rosii,mancarime,senzazie de nisip) persista,am primit reteta cu Xiloial .Va rog,daca ma puteti ajuta cu o indrumare,ce ar trebui sa fac,in primul rand cu ochii rosii,mi s-a spus ca ma va ajuta Xiloial-ul,insa dupa 4 zile nu am remarcat vreo imbunatatire,iar in privinta glaucomului,nu stiu ce trebuie sa mai fac.Multumesc frumos

    • Netildex (orice dex) nu e voie la glaucom. Diagnosticul de glaucom se pune pe baza analizelor din articoul “glaucomul adultului”, trebuie facute toate, cat mai curand, pt diagnostic corect.
      Pana atunci, Alergorom 2-3/zi timp de 4-5 zile.

  • Buna ziua,
    Am fost operat la ochiul drept pentru dezlipire de retina si cu aceasta ocazie am descoperit ca aveam si glaucom.
    In momentul de fata pun Monopost in amandoi ochi(seara) si Azarga in ochiul operat dimineata si seara.
    Sunt alergic la sulfamide si trimetropim,am observat cand am luat Biseptol.Cu ce se poate inlocui Azarga?
    Va multumesc frumos si astept raspunsul dvs!

  • buna ziua . revin cu o intrebare. am facut campul vizual(care mia iesit foarte bine) tens oculara 26 os 27 od si oct si mi s-a prescris betoptic 0,5. as vrea sa stiu daca mai trebuiesc si alte investigatii deoarece nu mia zis sa revin pentru control sau altceva.

    • INCA O DATA: CITITI ARTICOLUL LA CARE ATI POSTAT, GLAUCOMUL ADULTULUI, Sunt acolo TOATE investigatiile de facut si sunt 6-7 la numar. Nu ajunge ce ati facut! Reveniti cu toate cele 7 investigatii descrise. Este o afectiune foarte serioasa.

  • Buna ziua!
    Amortirea degetelor de la mana are vreo legatura cu ochiul bolnav de glaucom?
    Va multumesc!

  • Buna seara, d-na doctor!
    Va deranjez cu o intrebare legata de presiunea intraoculara. La un control de rutina, in urma cu 4 luni, am avut presiunea intraoc 24 od, 27 os. Mi-am facut toate investigatiile si rezultatele au fost in limite normale, totusi valorile presiunii au ramas asemanatoare. Medicul oftalmolog mi-a infirmat suspiciunea de glaucom dar mi-a sugerat sa incep tratamentul cu picaturi de Lumigan 0,1 , tratament care am inteles ca ar trebui sa il urmez tot restul vietii. Dvs. ce parere aveti? E momentul optim pentru inceperea tratamentului? Si daca da, la ce sa ma astept in evolutia bolii?
    Multumesc!

    • Medicul care v-a dat Lumigan, unul dintre cele mai puternice medicamente antiglaucomatoase, a pus CLAR diagnosticul de glaucom, care este deci confirmat nu infirmat. Mi se pare deci dur tratamentul pentru valorile tensionale. Cititi glaucomul adultului pe blog. Va sfatuiesc sa nu puneti nimic si sa cereti bilet de trimitere catre spitalul nostru (sper ca sunteti asigurata de sanatate cu asigurarea platita la zi) si cu restul actelor (adeverinta de salariat, card de sanatate) reveniti pt programare.

  • Buna ziua! Stimata Doamna Doctor, vreau sa va intreb daca tratamentul cu Gangliolife poate fi urmat mai mult de trei luni consecutiv, fara contraindicatii. Mama (68 ani) este diagnosticata cu glaucom cu tensiune normala, a suferit si doua operatii de cataracta la doamna Dr Georgeta MARTINIUC (Suceava) in urma cu doi ani si apoi a inceput tratamentul cu Izba in prima faza, ulterior cu IZBA si AZARGA. I s-au recomandat si suplimente, astfel ca a luat in aceasta perioada printre altele: Ocuvite alpha, Myrtilene Gingko, Epinerv, Gangliolife, in cure de cate trei luni. Va multumesc din suflet si va doresc multa sanatate!!

  • buna ziua. Va rog din suflet sa ma ajutati. Fiul meu are 21 ani. In luna Ianuarie 2017 i-a scazut brusc vederea la ochiul drept si a inceput sa vada prin ceata si foarte multe puncte negre. Aflandu-se in Franta, a mers acolo la un control si i s-a descoperit presiune oculara la ochiul drept de 40 cu suspiciune de glaucom; i s-a prescris maxidrol 1 picatura de 4 ori pe zi si azopt cate o picatura dimineata si seara timp de 10 zile. La urmatorul control presiunea a scazut la 20 si a continuat tratamentul dar fara nici o imbunatatire. Ca urmare, in data de 16 Martie a venit in Romania. In urma controalelor efectuate la diferiti medici a fost inlaturata suspiciunea de glaucom si a fost diagnosticat cu panuveita, vitrita si astigmatism miopic.Tratamentul prescris este: azarga (1 pic/zi), indocollyre (5 pic/zi), maxidex (4 pic/zi)si medrol 48 mg/zi timp de 7 zile dupa care a inceput sa scada la 40 mg (5 zile), si acum a ajuns la 32 mg/zi;presiunea i-a scazut la 17 si i-au intrerupt azarga; mentionez ca i s-au facut toate investigatiile: rmn, anticorpi IgG,IgM, HLA B27, C-anca, P-anca, ORL, dermato si toate au iesit bine, doar o sinuzita cronica despre care medicii spun ca nu se trateaza si nu ar fi o cauza pentru aparitia panuveitei. Sunt disperata ca desi face tratament de atata timp nu apare nici o ameliorare; ba chiar vede si cu ochiul stang cateva puncte desi medicii spun ca stangul este sanatos. Va rog din suflet daca se poate sa ne faceti o programare la dumneavoastra sau sa ne indrumati ce sa facem, imi este frica sa nu se agraveze. Va multumesc mult.

  • Buna seara Dna Doctor,
    In primul rand vreau sa va felicit pt ajutorul pe care ni-l dati aici cu raspunsurile dvs.
    Problema mea este urmatoarea:in urma operatiei de cataracta,mi-au aparut niste “musculite” zburatoare in ambii ochi(la unul, la exact o luna de la operatie,la altul, la 3 saptamani. Sunt f deranjante. Doresc sa stiu daca ele au vreo legatura cu operatia,cu corectitudinea actului chirurgical sau cu tratamentul postoperator. Mentionez ca am fost operata de Dl prof Tataru si am respectat cu strictete tot ce mi-a fost recomandat. Vederea imi este f buna,dioptrie 0 la ambii ochi dar ma deranjeaza teribil aceste “musculite” din campul vizual. Exista vreun tratament sau vreo alta interventie? Pot afecta in timp vederea?
    Va multumesc mult pt raspuns si va doresc multa sanatate si succes in munca dvs!
    Cu multa sumpatie si pretuire,
    Prof. L Sabau.

  • Buna ziua ! Am 31 ani, am fost diagnosticata cu glaucom unghi inchis de 1.5 ani .Sub tratament  Ganfort 1 pic/ seara la un.control de rutina mi a fost gasita o tensiune oculara mare ,21 OS si 19 OD  .Mi s a adaugat Azopt 2 pic/ zi si Brimonal 2 pic / zi …dupa 1 luna de tratament tensiune oculara a fost 19 la ochiul stang si 18 la dreptul.Una din intrebari este :
    Sunt acestea niste valori mari pt care ar trebui sa mi fac griji, si sa ma gândesc la o eventuala  operație ?
    In urma cu o sapt am aflat ca sunt însărcinata , este un risc asa mare pt bebe sa mosteneasca , menționez ca mai am un copil de 13 ani perfect sanatos din punct de vedere oftalmologic .Nu am ajuns la medic oftalmolog dar cu siguranta picaturile vor trebuie schimate in timpul sarcini , nu?!
    Multumesc anticipat !
    O zi buna!

    • Valorile tensionale mentionate nu sunt mari dar tratamentul glaucomului cu unghi inchis este OBLIGATORIU iridotomia cu laser YAG. Daca acesta este diagnosticul nu pot crede ca nu vi s-a facut acest lucru!
      Riscul sa mosteneasca descendentii dvs este foarte mare.
      Va recomand sa va programati cat mai curand la dna dr Ramona Barac.

  • Buna ziua doamna doctor,
    Anulk trecut am observat ca nu pot sa citesc literele marunte de pe prospect. Am fost la 2 medici diferiti si mi-au prescris ochelari, +1 pentru ambii ochi. Pe de alta parte, acum sase luni am observat ca in campul vizual, de regula pe un fond alb, apar niste firisoare negre. Ca urmare, mi-am astupat un ochi si apoi celalalt ca sa imi dau seama la care ochi am probleme. Astfel am observat ca la ochiul stang apare problema specificata iar la ochiul drept apare o pata difuza, gri deschis care ma impiedica sa vad clar zona respectiva. Mentionez ca pata se deplaseaza odata cu miscarea ochiului. Vederea la distanta nu este in prezent afectata. Rog sa imi dati un sfat. Ce ar putea fi.
    Cu deosebita stima.

  • B.ziua,mama mea sufera de glaucom depistat acum 3 ani,cind a aflat era un cam tirziu ochiul drept il pierduse deja cu stingul vedea 85 de procente.A facut tratament cu azarga.Acuma dupa o noua investigatie vede aproximativ 20%,sint disperat nu stim cum sa procedam,parerile medicilor sint impartite unul vorbeste de interventie chirurgicala altul categoric ar fi impotriva motivind ca riscul ar fi prea mare tinind cont ca e singurul ochi vazator,mentionez ca TO era 25 OS,a reusit sa o scada pina la 21,22,care ar trebui sa fie tensiunea normala pentru a pastra ceea ce vede.MULTUMESC

    • Tensiunea normala la ochi este 12-21, doamna a fost la control LUNAR de la depistare incoace si i s-au masurat de fiecare data toti cei 6-7 parametri din acest articol?
      Are asigurare de sanatate in Romania?
      E posibil sa aveti si dvs glaucom daca are mama.

  • Buna ziua, dna doctor!
    In urma unui consult pftalmologic bunica mea in varsta de 84 de ani a fost diagnosticata cu AOGPUD.A facut urmatoarele investigatii: TOD SI TOS NONCONTACT03/APLANO30 TOS NONCONTACT 40/APLANO 36.Pahimetrie ochi drept 524 si ochi stang 521
    FOD-Papila contur net, atrofie peipapilaraC/D=0.8-0.9, COROIDOZA, MACULA NEOMOGENA
    FOS Papila contur net, atrofie peipapilaraC/D=0.9-1.MACULA NEOMOGENA ,COROIDOZA
    POL ANTERIOR: ochi drept – opacitati cristaliniene incipiente corticale si nucleare
    ochi stang-opacitati cristaliniene incipiente corticale si nucleare
    I s-a facut si o tomografie oculara.
    Are si fibrilatie atriala si hta grad II.
    A primit urmatorul tratament: LUMIGAN COLIR-1 picatura seara, COSOPT COLIR 1 PIC /2 ORI PE ZI, EPINERV 1 /ZI TIMP DE O LUNA.
    As dori sa stiu daca tratamentul prescris este corect si daca diagnosticul este pus corect?

    • Este glaucom dar nu mi se pare normal sa nu scrieti tensiunea oculara sub tratament. Cum pot aprecia daca este bun tratamentul fara a sti daca el functioneaza (daca a scazut tensiunea la normal)?

      • Multumesc pentru raspuns, dna doctor!Nu aveam cum sa va scriu tensiunea oculara sub tratament, deoarece nu l-a inceput. Bunica mea a dorit sa afle si o a doua parere( nu stia daca diagnosticul este corect).Exista posibilitatea ca aceste picaturi sa-i afecteze vederea sau s-o imbunatateasca?. Daca tratamentul nu functioneaza( tensiunea nu scade,ce altceva poate sa faca?)Aceste picaturi LUMIGAN COLIR si COSOPT COLIR sunt contraindicate cu cele pentru fibrilatie si HTA( trombostop, talliton 12.5, tolura 40mg). Cat timp ar tb sa ia aceste picaturi pentru ochi?Ce se poate intampla daca o sa intrerupa tratamentul pt ochi?

        • In primul rand trebuia sa discutati cu medicul oftalmolog, sa ii puneti toate intrebarile. Apoi, glaucomul este o boala redutabila care netratata duce la orbire!
          Vederea pierduta prin glaucom NU se poate recupera cu nicio metoda, picaturile se pun toata viata, permanent, pt a tine sub control tensiunea intraoculara si a tine pe loc vederea existenta. Altfel, tensiunea mare provoaca scaderea continua si ireversibila a vederii. Tratamentul trebuie inceput repede, nu cred ca exista dubiu asupra diagnosticului. Puteti cere o a doua parere daca doriti, dar repede.
          Daca cu picaturi variate (sunt diverse combinatii) tensiunea nu scade, se poate recurge la operatie dar sa speram ca nu este cazul.

        • Buna ziua, dna doctor! In urma tratamentului cu COSOPT SI LUMIGAN bunica mea a avut 2 zile stari de lesin si scaderea pulsului( are fibrilatie atriala). Am vb cu medicul curant si i-a intrerupt tratamentul cu COSOPT pentru 5 zile pana merge la un control cardiologic, pana atunci pune doar LUMIGAN seara. Imi recomandase AZOPT in loc de COSOPT ( dar nu l-am gasit, apoi TRUSOPT SAU BRIMONAL.Pe care dintre cele 2 il pot folosi fara sa-i afecteze activitatea cardiaca?
          Cu multumiri, Florica

          • Oricare din acestea, ce gasiti. Trebuie reglat tratamentul cardiac pt ca rarirea pulsului daca de Cosopt este f mica si nu determina starile de care vorbiti.

            • Buna ziua!pe prospectele picaurilor de Lumigan si Trusopt pe care le foloseste bunica mea pt glaucom unghi deschis scrie ca de folosesc doar 28 de zile. Medicul ne-a spus ca putem sa folosim pana se termina sticluta? Cum tb sa procedam? De asemenea ne-a recomandat sa luam EPINERV o luna da una nu,ce ne sfatuiti in acest sens? Cu multumiri, Florica

  • Buna ziua ,doamna doctor . Va scriu in numele tatalui meu ,in varsta de 65 de ani, care este intr-o situatie foarte dificila si m-a rugat sa va scriu sa afle si parerea dvs .
    In august 2017 a fost operat de cataracta la ochiul drept,dupa operatie nu a vazut . Doctorul care l-a operat ne-a explicat ca nu vede datorita unor sechele OVCR ,a unor vase de sange pe care dansul inainte de operatie nu avea cum sa le vada.
    In noiembrie a prezentat dureri la ambii ochi, cefalee,iar la ochiul stang i se incetosase vederea .
    A fost internat avand TOS =20 si TOD=40 ,i s-a instituit tratament cu manitol ,acetazolamida ,aspacardin ,cosopt si xalatan ,la externare avand diagnosticul :OS Status post-atac de glaucom ;OD Pseudofakie de camera posterioara, dezlipire totala de retina.A continuat tratamentul acasa cu Xalatan, Cosopt, Brimonal ,Acetazolamida si Aspacardin si a revenit la controale periodice.Intre timp vederea lui a scazut si nu se mai poate deplasa singur. La ultima internare din martie2018 ni s-a spus ca nu se mai poate face nimic .Diagnostic externare :OD Pseudofachie de cp,dezlipire de retina totala regmatogena; OS Glaucom secundar neovascular.Diagnostic secundar : AO sechele accident vascular retinian (obstructie vcr).OS Cataracta senila in evolutie ,edem macular .TOD =30 / TOS= 32 , CV AO- nu percepe spotul.Si in prezent urmeaza tratamentul prescris din noiembrie.Din cate am citit la dv cu glaucomul de la ochiul stang nu se mai poate face nimic , dar la ochiul drept cu dezlipirea de retina mai are vreo sansa ? Va multumesc din suflet si imi cer scuze daca am scris prea mult dar sunt foarte ingrijorata de situatia tatalui meu .

    • Va rog sa fiti atenta la nominalizarea ochilor, cred ca ati incurcat ochii, glaucomul secundar neovascular trebuie sa fie la OD. Programati-va la noi la spital la dna dr Ramona Barac.

  • Am 71 de ani si am glaucom si dezlipire de retina.Mi s-a spus ca trebuie sa-mi scoata ochiul. Ce parere aveti se mai poate face ceva

  • Bună seara, stimată doamnă doctor! Îmi cer scuze de acest mesaj, dar vă contactez în legătură cu tatăl meu. A fost în ultimele 2 luni la oftalmolog și i s-a pus diagnosticul de Hipertensiune intraoculară, Presbiopie și Episclerită. Până în momentul de față, tensiunea oculară a scăzut și la ultimul control tensiunea a ieșit în parametri(menționez faptul că a avut tensiune oculară mare doar la ochiul drept). Problema este reprezentată de acea roșață a ochiului. I s-au oferit tratamente diverse, dar acea roșeață tot nu trece. Roșeața se manifestă la ambii ochi pe suprafață vizibilă a ochiului. Sub ploape ochii sunt “curați” Menționez și faptul că a fost la analize și nu s-a depistat nimic, la ORL, endocrinologie și boli interne și nu i s-a găsit nimic.. Ce am putea face? Mulțumesc anticipat pentru răspuns!

  • Mulțumesc frumos pentru răspuns, stimată doamnă! V-am trimis pe mail fotografiile.

  • Buna Seara, Dna Doctor,

    Asta seara am descoperit site-ul dvs si va multumesc pentru ocazia pe care ne-o oferiti. Va cer sfatul in legatura cu problema mamei mele,82 ani, hipertensiva sub control cu tratament zilnic. In iunie si septembrie a facut operatie de cataracta intai la Ochiul Drept apoi la stangul. Din 20 dec a inceput sa vada o pata opaca in partea de jos ,la ochiul drept-primul primul operat , a fost diagnosticata cu dezlipire de retina si programata la operatie la spital la dvs. Problema este ca dupa ce i s-a explicat in ce consta procedura,durata operatiei si posibilitatea de repetare in cazul in care nu se obtine rezultatul dorit,nu-si mai doreste sa faca operatia.In plus a aflat ca nu-si va mai recapata decat foarte putin din vedere. As vrea sa stiu daca exista riscul sa pateasca si la celalalt ochi la fel si daca preventiv este bine sa faca anumite controale la OS si la ce interval de timp. Macar sa ajungem la spital de la primele semene. Mentionez ca inainte cu cca o luna a vazut,, musculite” dar daca i-a trecut nu s-a gandit ca e semn de ceva grav. Nu are diabet,sau alte afectiuni oculare. Acum vede foarte putin cu ochiul,doar in lateral si operatia ar fi programata pe 7 ian.Va trebui sa sun sa anunt ca renunta la operatie si as dori un sfat de la dvs. Va multumesc!

    • La ce medic a fost la noi la spital? Sînt doar 5 medici care operează retină. Atîta timp cît e o șansă, chiar dacă nu e mare, eu consider că ar trebui operată.
      Neoperată, pierde ochiul categoric și complet. Parerea mea e să se opereze. Nu la oricine, dar ar fi păcat să rateze o șansă, atîta cîtă e.

      • A fost consultata de dl.dr. Metricariu si tot dansul urma s-o interneze pe 7 ian. A trebuit sa-l anunt ca mama a renuntat. Nu am reusit pana ieri de dimineata s-o conving. Problema pe care mi-o pun eu este teama pentru celalalt ochi si daca niste controale periodice ar putea s-o ajute sa ajungem la spital direct de la primele semene. Inca o data va multumesc si pentru ca am ocazia am sa va spun ca impresia despre Spitalul si colectivul de medici( cu care am avut ocazia sa discut – dl.Metricariu ,dl.Ionescu Razvan si dna de la camera de garda care nu mi-a spus decat numele mic-Mariana),a fost excelenta si va felicit!

        • Structura ochilor e asemănătoare. Poate păți și la ochiul celălalt același lucru si nu aveti cum preveni. Ce veți face atunci? Cum să renunțe la o șansă care chiar există?
          Să știți că medicii de la retină nu sînt permanent în spital. Sînt doar 5 în tot spitalul și nici 10 în toată țara. Puteti nimeri într-o zi în care nu e nici unul. Ce veți face atunci?
          Daca rămîne nevăzătoare, ce veți face?! Tot pe dvs cade greul.
          Dacă nu vrea, puneti-o să scrie pe ceva că refuză operatia de dezlipire de retină, data și semnătura, altfel daca se întîmplă și la celălalt ochi, vă va spune că nu ati insistat destul ca s-o convingeti. Se întîmplă frecvent reproșuri din astea. Să mai știți că medicii care nu au supraspecialitate în retină nu știu să opereze așa ceva. Și sînt peste 1000 de oftalmologi în Romănia!
          Se joaca cu focul!

  • Buna ziua! Acum aproximativ un an, m-am confruntat cu lacrimarea ochilor. In urma unui consult oftalmologic, mi s-a spus ca am o conjunctivita, si ca urmare mi s-a prescris un tratament cu Flumetol S, in urma caruia lacrimarea s-a oprit. La consultul de dupa o luna, mi s-a spus ca o data la trei luni sa repet tratamentul cu Flumetol S, timp de o luna. In vara nu am avut probleme, insa incepand cu luna septembrie a reinceput lacrimarea, astfel incat am pus din nou Flumetol S. In timpul tratamentului, nu am mai lacrimat, insa in luna noiembrie a reinceput lacrimarea, astfel ca am pus din nou Flumetol S, timp de o luna, respectiv pana in decembrie. La circa trei saptamani, lacrimarea a reinceput. In 5 februarie am fost la un consult oftalmologic, in urma caruia mi s-a spus ca am tensiune oculara, cu valoare de 22, si ca s-ar putea sa fie vorba de glaucom. Mi s-a prescris Thealoz Duo, si sa revin la consult in 20 martie, cand, daca va fi cazul imi va face analize pentru diagnosticarea glaucomului. Insa, lacrimarea continua, la o saptamana de cand pun acestea lacrimi false. Mentionez ca nu am alte simptome, vederea este buna – port ochelari la birou, pentru munca la calculator,de vreo 3 ani, nu am alte simptome in afara lacrimarii.Va rog sa imi spuneti o parere. Va multumesc!

    • Instilatiile excesive de corticosteroizi (Flumetol) reprezinta o mare greseala pt că poate creste tensiunea intraoculară, ceea ce la dvs s-a si intimplat.
      Puneti Sensivit x 3 pe zi si mergeti la control pt ca nu e de glumă cu boala asta.

  • Buna ziua as dori sa va intreb am glaucom cu unghi deschis ,am si diabet pt glaucom mi sa dat picaturile cosop,travatan,brimonal marea problema ca nu se mai gaseste brimonal si daca exista un alt inlocuitor multumesc

  • Buna ziua,
    Va cer sfatul in numele tatalui meu in varsta de 74 ani. In 2015 a fost diagnosticat cu glaucom primitiv unghi deschis(TIO ochi drept= 17mmHG si TIO ochi stang=21mmHG). A inceput tratament cu DuoTrav, 1 picatura seara in fiecare ochi. In februarie 2016 a foat la un consult la un alt doctor oftalmolog in cadrul clinicii LaserVisionMed Constanta si rezultatele in urma controlului au fost TIO ochi drept = 17mmHG si TIO ochi stang= 18mmHG si i-au interupt tratamentul cu DuoTrav timp de 4 luni de zile. La controlul urmator din 15 iunie 2016 a avut rezultatele TIO ochi drept=36mmHG si TIO ochi stang= 34mmHG in urma carora a primit iar tratamentul pe baza de DuoTrav 1 picatura seara in fiecare ochi. Dupa o luna de tratament valorile au ajuns la valorile TIO ochi drept =15mmHG si TIO ochi stang = 13mmHG. In oct.2016(dupa alte 3 luni de zile) valorile au fost TIO ochi drept= 18mmHG si TIO ochi stang= 17mmHG. A mers mereu la controale regulate la 3-6 luni si valorile au oscilat mereu cand 18mmHG-23mmHG, cand 29mmHG-26mmHG apoi iar au scazut la 20mmHG-21mmHG si tot asa. La ultimul control din martie anul acesta a avut TIO ochi drept= 29-mmHGsi TIO ochi stang= 29mmHG. I-au spus sa revina la control dupa o luna(mai 2019) cu acelasi tratament DuoTrav si daca valorile nu scad o sa-i schimbe tratamentul.
    In tot aceasta perioada a avut doar tratamentul cu DuoTrav 1 picatura seara in fiecare ochi si o singura data in septembrie 2017 a primit un tratament suplimentar (o pastila pe zi Epinerv timp de 3 luni de zile).
    Rugamintea mea este sa-mi spuneti daca trebuie facuta operatia de glaucom avand aceste valori sau daca trebuie schimbat tratamentul. Si va rugam frumos sa ne indrumati catre un doctor in Constanta. Multumim frumos.

    • Intreruperea tratamentului intr-un glaucom este o mare greseală. Imi pare rau. Cititi pe blog aici cum se monitorizează glaucomul (investigatii obligatorii care trebuie făcute periodic). Glaucomul e o boală severă, care dă orbire si care se transmite cu mare probabilitate la urmasi, asa că trebuie controlati anual toti copiii tatălui dvs.pt ca pot avea toti, si dvs.
      Pt monitorizare vă recomand clinica Mrini din Constanta, exclusiv dl Dr. Relu Anghele iar pt operatie pe doamna Dr. Ramona Barac de la spitalul nostru. Vreau să știti că vederea si cimpul vizual pierdute prin glaucom nu se pot recupera niciodata prin nici un tratament medical sau chirurgical.

  • DNA DR AM GLAUCOM DE UNG ING ,IRODOTOMIE YAG LA AMBII OCHI SI LA CEL DR CHIAR REPETATA, ACUM AM TIMOLOL DUPA IRIDOTOMIE, DUPA CE TERMIN FLACONUL MEDICUL MI A RECOMANDAT MONOPOST,. IN PROSPECT SCRIE CA MODIFICA CONSIDERABIL CULOAREA IRISULUI, AM OCHII VERZI CU PUTIN PIGMENT CAPRUI, LA CE SA MA ASTEPT? MULTUMESC PT RASPUNS SI PENTRU CELE DIN TRECUT! V AM URMAT CU SFINTENIE SFATURILE! SA VA DEA DZEU SANATATE! AM TIO 21 20 CU IRIDOTOMIE SI TIMOLOL

    • Nu sînt mulțumitâ de valorile tensionale, sînt la limita superioarâ. Glaucomul e o boalâ severa, care da orbire, nu e de gluma. La un asemenea diagnostic și pericol, mai are vreo importanța daca modifica sau nu culoarea? Ar fi frumoși ochii verzi (care acum sînt f f frecvenți, f multâ lume are ochi verzi) nevazatori?
      Puteți ruga medicul oftalmolog sa va dea Cosopt (sau Azarga sau Sifiopt).

      • multumesc dna dr,aveti dreptate,am sa pun monopost,imediat ce termin timiolol!aseara din greseala,mi au scapat 2picaturi de timolol in ochi , in loc de una,au trecut 9 ore,ce se poate intampla daca mai patesc asa? ce mi mai recomandati pe linga monitorizare si tratament prescris de medic,am si iridotomii!,dg este de glaucom ung ingust! ce as mai putea face sa scad presiunea in ochi? am citit cu atentie articolul dvs, nu port ochelari de soare,dorm cu lampa de veghe, la cafea mi e mai greu sa renunt, dar am micsorat doza,o sa o inlocuiesc cu cea fara cofeina! o zi buna

        • Eu chiar recomand 1-2 picaturi mereu. Mai ales 2. Nu știu de ce exagerați așa.
          Deci : cîte 2 iridotomii cu laser yag, tratament cu picaturi, monitorizare completă la 3 sau max 6 luni, depinde de evoluție și, dacă evoluția e proastă, intervenție chirurgicală la un medic supraspecializat în glaucom (nu sînt prea mulți).
          Numai bine.

  • Buna ziua,
    Doamna doctor, am 59 ani, diagnosticata cu glaucom primitiv cu unghi deschis de 8 ani. Merg de 2 ori pe an la control pentru camp vizual si la 1 an tomografie . Tratamentul este Xalatan si Azarga. La ultimul control mi- a dat si lacrimi artificiale Thealoz Duo. La ultimul control de camp vizual medicul mi -a recomandat sa merg la Profesorul Chiselita la Iasi pentru a doua opinie si pentru o eventuala interventie chirurgicala cu laser Trabeculoplastie sau Ciclofotocoagulare ( ce va decide domnul profesor daca este cazul ). Tensiunea se mentine 15-18 sub 20 oricum dar medicul care ma monitorizeaza nu este multumit de faptul ca boala a inceput sa avanseze putin. Rugamintea mea este sa-mi spuneti parerea dvs in acest sens sau eventual daca ma indrumati dvs sa merg la altcineva . Va multumesc din suflet. Toate cele bune!

    • Este corect cum a gîndit medicul. Vă puteti programa și la noi la Dr. Vasile Potop sau la Dr. Ramona Barac pt a 2-a opinie. Dl Prof. Chisâliță e un medic f bun.

    • Buna ziua,
      Doamna doctor, imi cer scuze, va mai deranjez cu o intrebare. Nu destul ca am glaucom care este sub control, la ultima vizita medicala de monitorizare ( la 6 luni ) mi s-a spus ca au aparut niste modificari la corneee( Distrofie corneeana …. fingerprint – mai sunt 2 cuvinte in locul in care am pus ….dar nu inteleg).Mi s-a spus sa pun picaturi Thealoz Duo si sa merg normal la controlul de monitorizare peste 6 luni sa vedem ce se intampla. Considerati ca ar trebui sa merg urgent pentru o alta opinie si la ce medic daca este cazul sau sa astept cele 6 luni. Boala evolueaza rapid sau in timp? Multa sanatate va doresc si inca o data scuze dar sunteti OMUL in care am toata increderea.

  • Doamna doctor, va multumesc foarte mult. Multa, multa sanatate va doresc.

  • Buna ziua,
    Va cer sfatul in numele mamei mele care are glaucom de vreo 15 ani, urmeaza tratament cu Cosopt si Xalatan. Este din Suceava si medicalul care o monitorizeaza i-a zis ca trebuie sa faca o operatie de trabeculoplastie. As prefera sa faca operatia la Iasi ca este sora mea acolo fapt pentru care va rugam sa ne recomandati un medic unde ar putea merge.
    Va multumim mult si va dorim sanatate

    • Nu stiu cine stie așa ceva la Iasi. V-o recomand la București pe Doamna dr. Ramona Barac. In plus, daca sora dvs are glaucom, controlati-va rapid toti fratii pt ca puteti avea toti, cu mare probabilitate, din pacate.

  • Buna ziua
    Am 49 de ani si m-am prezentat la medic la clinica Medlife din Ploiesti (unde am un abonament facut de angajator) pt un control de rutina dupa f. multa vreme si fiindca de aprox 1-2 ani am inceput sa nu mai vad foarte bine de aproape (la distanta nu sunt probleme , inainte aveam o vedere de invidiat), concluziile fiind urmatoarele:
    Consult 1 , 29 iun 2019 , Medlife Ploiesti , Dr. Pienaru Mircea
    Diagnostic : vicii de refractive si tulburari de acomodare
    Ex. Clinic : VOD=1 fc , VOS=1 fc , TOD=26 mm Hg , TOS=27 mm Hg (max 28)
    FO : papila contur net C/D~0,6 , macula omogena cu reflexul pastrat , vase aspect normal , retina atasata
    Tratament : Bimagan 0,3% 1 pic/zi seara
    Recomandari : corectie optica (+1 la ambii ochi) , control TIO la 1 luna , ex. camp vizual
    Consultul s-a facut fara picaturi pentru dilatarea pupilei iar masurarea TIO s-a facut cu un aparat cu jet de aer (cate 3 “puf”-uri in fiecare ochi)
    Din discutia purtata cu Dl. Dr. am retinut ca sufar de glaucom , care in opinia dumnealui este de ceva timp , existand o afectare a nervului optic in stadiu incipient spre mediu.
    Ingrijorat de aceasta situatie , am vrut sa aflu o a doua parere si fara sa-i marturisesc D-nei Dr. despre prima consultatie am obtinut urmatoarele concluzii:
    Consult 2 , 2 iul 2019 , Ophtamax Ploiesti , Dr. Andreea Gheorghe
    AV fara corectie OD = 1 , OS = 1
    TIO aplano OD = 19mmHg , OS = 19mmHg
    Pol anterior : AO aspect normal
    Pol posterior (ambii ochi) : papila plana , macula indemna , RIM integru , C/D = 0,6 (OD) C/D = 0,5 (OS)
    Recomandari : corectie optica cf Rp (+1,5 la ambii ochi) , control la un an;
    Consultul (care mi s-a parut mai “invaziv” , l-am simtit) s-a facut cu picaturi pt dilatarea pupilei , D-na Dr. a folosit si cate un tester in contact cu fiecare ochi si mi-a spus ca ii am f. uscati.Am retinut ca TIO este la limita superioara a normalului , nervul meu optic are un aspect oarecum atipic , dar nu sunt probleme si sa revin la control peste un an.
    Mentionez ca sufar de HTA st2 controlata cu tratament , am antecedente de diabet in familie dar eu inca nu am , dar nu stiu sa fi existat cazuri de glaucom confirmate si nici probleme grave de vedere la parinti/bunici sau rudele de sange apropiate.
    Va rog frumos daca puteti sa-mi dati un sfat cum ar trebui sa procedez , sa incep sau nu tratamentul prescris pt TIO (inteleg ca nu mai trebuie intrerupt) sau trebuie sa fac investigatii suplimentare pt un diagnostic de certitudine inainte de asta? Valoarea TIO poate varia in mod natural intre aceste limite sau una dintre masuratori poate fi eronata (aparatura defecta/decalibrata) iar repetarea acesteia ar putea lamuri problema?
    Va multumesc din suflet si va doresc multa,multa sanatate.

    • Va rog să cititi pe acest blog despre glaucom (boală f grava de altfel, pt că nu da simptome iar cînd dă, e f tîrziu și ireversibil) si cum se pune corect diagnosticul corect de glaucom (sînt 7 investigatii).
      Daca ati fost la al 2-lea consult după ce ati pus picâturi, e o mare greșeala. Sper că nu. Se face cand nu aveti substanta in ochi.
      In plus, ce legâturâ are dacâ ati avut glaucom in familie? Absolut nici una. Dacă aveati, putea fi moștenit. Dacâ nu aveti, sinteti primul caz. Deci puteti avea.
      Mai e o problema la care nu ma așteptam. La 50 de ani dioptriile pt un ochi normal, pt citit sînt + 2,50 si nu +1. Asta e o mare greșeala, mai ales la cei care au sau sînt suspecti de glaucom. Puteti avea la vîrsta asta +1 exclusiv dacă aveati miopie însinte de 40 de ani sau dacă aveti și cataractă. Altfel, dacă ochelarul e mai mic decit e normal, stringeti din ochi ca sa vedeti mai bine si crește in plus tensiunea intraocularâ.
      Eu zic așa : programati-va la centrul de glaucom de la Spitalul Universitar, să sperâm ca nu e lungă programarea si cu 2 saptamîni inainte nu puneti nimic. Sau la doamna Dr Ramona Barac.

  • Buna ziua, doamna profesor. Am hipertensiune, iau tratament si merg la consult cardiologic la fiecare 6 luni. Anul trecut prin mai-iunie am simtit o jena la ochiul stang pe care am pus-o pe seama curentului de aer generat de geamul din stanga soferului. Vedeam bine, desi uneori ochiul lacrima sau ii cadea pleoapa. La finele lunii iulie am mers la un medic oftalmolog care mi-a spus ca am facut un accident vascular, probabil de caldura sau efort fizic. TOS=35, VOS=pmm, TOD=15. A doua zi, pe 1 august m-am prezentat la urgenta la spitalul judetean fiind internat la sectia de oftalmologie, unde am stat 3 zile, timp in care nu am primit niciun fel de tratament, doar investigatii microscopice. La externare am insistat sa mi se faca o cauterizare cu laser. La plecare TOS=23, VOS=1/500fc. Diagnostic OVCR. Recomandarea a fost sa revin peste doua saptamani la o clinica particulara pentru un control. La acest control TOS=29,VOS=1/100fc, prescriere AZOPT o picatura dimineata si seara. Diagnostic posibil glaucom. Am cautat informatii pe internet si am vazut ca afectiunea este irversibila, generata de o tensiune oculara mare. Mai scria acolo ca injectiile cu Avastin pot stopa evolutia bolii. Am luat legatura cu un medic din capitala care facea astfel de injectii in mod curent. La prima discutie (telefonica) m-a sfatuit sa pun si picaturi de Triamcinolon ca altfel tensiunea nu scade. M-a programat la un control pe 3 septembrie VOS=pmm, TOS=18. Diagnostic Glaucom de 90 de zile, rubeoza. Tot atunci am facut si prima injectie intravitreana cu Avastin. De atunci, am mai facut trei injectii cu Avastin (cam la doua luni), iar intre injectii cauterizari cu laser. Picaturi AZOPT de doua ori pe zi la 12 ore distanta (7 dimineata si seara). De la prima interventie TOS a variat intre 15-18, iar ultima VOS a evidentiat ca vad numar de degete la 2m fara corectie (20 mai 2019). Rubeoza a disparut. Va rog sa ma iertati pentru introducerea prea lunga. V-am urmarit cu mare interes astazi la un post de televiziune. Referitor la glaucom ati spus ca el se instaleaza de regula, cu timpul, la ambii ochii. Intrebarea mea este; la mine fiind de natura traumatica (zic eu) Voi avea glaucom si la dreptul? Doctorul din capitala mi-a spus ca ochiul drept este in afara pericolului si ca stangul a recuperat nesperat de bine. Va multumesc pentru timpul si atentia acordate. Cu stima, vDin

    • Va rog mult, dacă doriti râspuns, reveniti pe scurt. Asta e conditia mea. Nu am nici o obligatie sâ râspund, o fac pt s ajuta dar pretind respect pt timpul meu.

      • Va cer scuze si voi fi cat mai scurt posibil. Am suferit un accident vascular la ochiul stang cu 1 an in urma. Nedepistat la timp, accidentul a evoulat in glaucom de 90 de zile. Momentan situatia este stabilizata (4 injectii cu Avastin, permanent Azopt). Acest tip de glaucom (traumatic, il definesc eu)va afecta cu timpul si ochiul drept? In familie nu exista alte persoane (diagnosticate) cu galucom. Va multumesc pentru timpus si atentia acordate.

        • 1. Nu e traumatic deloc, e neovascular, complicatia obisnuitâ a obstructiilor vasculare ale ochiului.
          2. Nu s-a depistat la timp pt ca probabil nu v-ati dus la medicul oftalmolog imediat ce a scâzut vederea, desi eu am spus mereu in media că scăderea bruscă a vederii e o urgentă de 3-4 ore dacă e de arteră si de citeva zile dacă e de venă!
          3. Accidentul vascular la ochi e considerat un AVC cerebral pt că se știe câ ochiul e o prelungire a creierului. Deci e generat de o afectiune cardio-neuro- vasculara, care netratată imediat si apoi cronic, sub control, poate determina
          (genera) oricînd un alt accident vascular in creier sau in ochiul congener.
          4. Ati facut urgent consult cardio și neurologic? Sper ca da pentru ca, prin tratament adecvat, să evitati producerea altui AVC. In lipsa tratamentului acesta poate surveni oricînd!
          Daca nu, mergeti repede!

  • Va multumesc. Merg periodic la consult cardiologic si urmez permanent tratamentele indicate.

  • Buna ziua, dna dr!
    As dori sa am avizul dv ca medic de renume , deci, va rog sa-mi spuneti ce sa fac in continuare !
    Am glaucom cu unghi deschis din 2007, depistat intimplator in urma unui consult de rutina , la virsta de 42 ani(am avut TIO 34 la un ochi, la celalalt 27).Ca informatie,tatal meu are glaucom cu unghi inchis , banuiesc ca am mostenit aceasta afectiune de la el.
    Am urmat mai multe scheme de tratament cu picaturi, recomandate in decursul timpului de medici din Pitesti si din Bucuresti.
    Am facut si trabeculoplastie in 2009 (dr Carstocea), in Bucuresti.
    Am facut si tomografii ale nervului optic si s-a relevat faptul ca nu e atins inca.
    Valorile TIO in timp au fost si pina in 22 , dar au mai fost si de pina la 26-27.
    Precizez ca am miopie (-7.50/7.75) , iar in prezent medicul meu curant este dna dr S.Schmitzer, la Oftalmestet in Bucuresti.
    In prezent iau Azopt dimineata si seara, la prinz am Alphagan, iar seara mai am Duotrav.
    TIO este 20-21 -22 , cu aceste medicamente. Nu am facut inca operatie de glaucom si miopie, deoarece mi s-a spus ca am un cristalin curat, deocamdata, si , sa fiu sincera, nici nu as dori sa fac daca ma pot trata cu medicamente pt glaucom, mai ales ca vederea tot asa o sa fie dupa operatie (adica, nu o sa vad mai bine, scazind decit valoarea TIO).
    Eventual, as face operatie cu laser, nu traditionala (chirurgicala).
    Alt medicament pe care il iau este SELEGOS, pt un tremur neurologic al miinilor.
    Cit priveste picaturile de ochi , unele provoaca si ele uscaciunea gurii si cresterea TIO (dupa cum scrie pe prosepcte), deci totusi nu putem sa facem nimic in acest caz- adica nu avem incotro,trebuie sa le administram!?
    Va rog frumos sa-mi spuneti ce as putea sa fac in continuare, sa mai cer si un alt aviz (programare eventual la un alt medic)?Sau sa iau in continuare toate aceste medicamente? Care ar fi parerea dv in cazul meu?
    Multumesc frumos pentru raspuns!

  • Buna ziua, de cca 16 ani sufar de glaucom primar unghi deschis , tensiunea oculara tinuta sub contrl in toata aceasta perioada cu picaturi , la momentul de fata XALATAN 1 data pe zi si Cosopt de 2 ori/zi .Gangliolife si optinerv alternatic , 1 pe zi .In urma ultimelor analize rezultatele VOD 0.5CC;VOS 1CC,TOD 18.3 TOS 14.7 ;unghi irido-cornean 31% .OCT-RNFL-56/56 -56/56
    CD = 0.82/0.85 ;DEFICIENTA SEVERA S’CL+IPL;camp vizual
    MD : OD = -11.52 OD = -5.13 OS
    Mi s-a recomandat continuarea tratamentului cu picaturi si epinerv+gangliolife in fiecare zi cate 1 tableta , ca analiza efectuarea monitorizarii cu holter a tensiunii arteriale in 24h.Urmand si alte investigatii in functie de rezultate. Mentionez ca parintii si sora mea au de asemenea glaucom .Eu avand si o tiroidita autoimuna Hashimoto tinuta de asemenea sub control cu eutirox 125 unitati /zi. i s-a spus ca la ochiul stang am un inceput de cataracta si ca situatia este destul de complicata. Desi tensiunea oculara a fost in toata aceasta perioada in limite normale , atrofia nervului optic si escavatia au crescut . Am tinut tratamentul cu constiintiozitate.Am rugamintea de a ma sfatui ce mai pot face in aceasta situatie. Va multumesc

  • Buna ziua Dna Doctor am fost depistat cu Glaucom abia dupa 3 ani de la prmimul control la Oftamolog.Trei ani trei controale.Aveam TO 50=50.Acum sunt operat m-iam pierdut mult din vedere si din campul vizual.Sunt sofer de meserie si acum doctorul m-ia zis ca nu mai am dreptul de a conduce autovehicule dupa testul campului vizual.Intrebare=Doctorul Oftamolog avea datoria sa-mi verifice de la prima consultatie si tensiunea oculara sau nu.Multumesc anticipat.Voinescu din Mures 55 ani.

    • Da, avea aceasta datorie. Nu cred ca nu v-a luat si o tensiune intraoculară. Intrebarea este daca e un glaucom primitiv sau unul secundar. Pt ca daca e primitiv aveti categoric si la celălalt ochi. Aveti mare grijă. Iar de condus nici nu mai poate fi vorba. E penal.

  • Buna ziua ,va rog frumos sa ma ajutati până ajung la oftalmolog. Am fost diagnosticata in an 2001 cu glaucom,am urmat tratament cu timolol de 0.5 de atunci si pana anul trecut am fost tot timpul la control ,tensiunea oculara buna in schimb numai vedeam bine.Am schimbat medicul mi s.a facut tomograf,camp vizual s.a constatat că nervii optici nu erau afectat vazut la tomograf in schimb câmpul vizual deteriorat.Mi s.a recomandat un RMN ,în urma RMN am fost operată la București de hemangiom (tumoara benignă pe creier care s.a întins și apucase din nervul optic )operată pe partea dreapta vederea nu mi.a revenit vad in ceata cu ochiul drept,întrebarea mea e daca fiind operată pot lua in continuare epinerv si monopost ce imi prescrise înainte de operatie medicul.Mentionez faptul că nu pot merge acum la control am sunat la cabinet ORL sa intreb si asistentele au zis ca nu pot vorbi cu d.l doctor.Nu pot merge deoarece in spital fiind operată am căpătat Covid si am fost transferată la Colentina,acolo la externare mi s.au scos si atele de la operatie,am 2 saptamani de cand m am externat
    Va multumesc,m.am gândit sa va scriu privind emisiunea din 29 mai Vorbește lumea.

    • Puteti face tratamentul in continuare.

      • Buna ziua dna dr, la diagnosticul de keratopatie buloasa se mai poate face ceva pentru a vedea din nou. Specific ca mama nu vede absolut nimic cu ochiul operst de cataractă.
        Va intreb daca se face transplant cornean ars sanse de a-si recapata vederea.Este pe tratament psihiatric și tratament pentru o hi: Xalatan, Cosopt, Vita Pos, Cornerogel.
        Cu bilet de trimitere avem posibilitatea de a ne face o programare la dvs pentru un consult?
        Dvs faceti transplant cornean, intreb daca ne spuneti ca va fi cazul.
        Va mulțumesc frumos!

        • Are tratament complex pt glaucom (Cosopt si Xalatan). Vederea pierduta prin glaucom NU SE POATE RECUPERA cu nici o operatie din lume. Daca nu vede nici umbre sau nici macar lumină cu ochiul respectiv (așa scrieti, ca nu vede NIMIC), cine stie de cind are glaucom (care, din nefericire, mult timp e asimptomatic). In acest caz, transplantul de cornee e total inutil.
          Controlati serios si aveti mare grijă de celalalt ochi.

  • Buna ziu!Am glaucom cu unghi deschis bilateral de 9 ani. Tratament: picaturi, Lumigan 0,1 , seara si la nevoie Cationorm, lacrimi pt. ca mi se usuca ochii. Va rog sa imi spuneti in ce masura influenteaza calculatorul, respectiv telefonul vederea, precizez ca lucrez in invatamant, iar in ultima vreme sunt nevoita sa le folosesc zilnic (uneori 3,4 ore/zi, alteori chiar 6 ore). Multumesc anticipat.
    Cu stima, Tania

    • Daca aveti ochelari corespunzători autorefractometriei corect prescrisi si efectuati si lucrati la calculator cu ei (cu cei de citit, daca aveti peste 40 de ani), nu au nici o influență negativă. E doar o legendă. Singura mica problema este ca clipiti mai rar si trebuie sa va puneti frecvent (la fiecare 1-2 ore sau de cite ori simțiți nevoia) SER FIZIOLOGIC, nu lacrimi artificiale de nici un fel.

  • buna ziua Am fost la un consult oftalmologic acum o luna si diagnosticul a fost hipertonie oculara,presbiopie,hipermetropie,TO 28 Problema este ca imi curg ochii ca atunci plingi ,am vederea ca in ceata ,ochii rosii.Am schimbat ochelarii,am incercat sa-mi odihnesc ochii conform indicatiilor sa sa merg la control peste o luna.Nu am simtit inca nici o imbunatatire.

    Multumesc

    • Hipertonie la 28 tensiune? Daca e real, e de-a dreptul glaucom, boala severă care,fara tratament specific, duce la orbire! Iar a va odihni ochii e cea mai mare greseala posibila si sint convinsa ca nici un medic nu v-a putut spune asa ceva.
      Lacrimarea poate fi reflexa, daca e spontana si aveti peste 45-50 de ani. Primul lucru, urgent, este diagnosticul pt suspiciunea de glaucom. Necesita 7 investigatii. Cititi pe blogul meu monicapop.ro

  • Buna ziua,Multumesc pentru raspuns In data de 17.12.2020 am abut TO 28 mm Hg

    Am mers din nou la medic si am avut TO 25 mm HG in data de 13.01.2021 ,s-a facut o investigatie privind fundul de ochi in si am fost diagnosticata cu glaucom Am primit picaturi Azopt de 2 ori pe zi urmind ca dupa o luna sa ma prezint din nou la control .Lacrimarea persista ,am ca o ceata pe ochi si datorita acestui fapt am impresia ca nu am stabilitate
    Urmez tratamentul si am rabdare dar am un baiat de 21 ani si ma intreb daca trebuie sa mearga la un consult oftalmologic .
    Va multumesc anticipat

  • Buna ziua.
    Fetița mea de 13 ani a fost diagnosticata cu glaucom juvenil in urma unor investigații, tomografie și încă doua analize(nu rețin cum se cheamă).Precizez ca nu știm sa avem in familie nici eu nici soțul pe cineva cu aceasta afecțiune.De asemenea fetița are astigmatism.
    In urma diagnosticului i s-a prescris monopost picături.Pe prospect scrie ca nu este recomandat copiilor sub 18ani.Întrebarea mea este:sa continui acest tratament? Dacă îl face ii poate cauza?Tratamentul este pentru 14 zile, apoi trebuie sa merg la control din nou.

    • Nu cred asa ceva! Glaucomul este o boala gravă. NU se trateaza cu picaturi la copii si tineri ! Trebuie intervenție! Ce medic o tratează? Sint fff putini medici supraspecializați în glaucomul copiilor (infantil si juvenil). E o alta boală, nu e ca la adult si stiu f putini sa trateze. Chiar f putini. Astept raspuns.

  • Buna seara!
    De aproximativ 10 ani am fost diagnosticat cu glaucom in faza incipienta si am luat picaturi azarga 1 picatura dimineata si seara,si duotrav seara 1 picatura la ambii ochi.De aproximativ 2 ani mi-a aparut cataracta la ochiul drept intai,apoi si la stangul. Intre timp mi-a aparut si ,,panza de paianjen” la ochiul stang.In 2 noiembrie 2020 m-am operat de cataracta la ochiul stang,iar in 30 noiembrie la ochhiul drept.Diagnostic la internare:cataracta nucleara glaucom cu unghi ingust,VOS = 0,1p,TIO = 21 Identic si la ochiul drept.In 12 ianuarie 2021 am fost programat la control post operatie. Diagnostic: ATROFIE OPTICA GLAUCOMACOASA. Picaturi Lubristil Forte 2,3 pic/zi si Epinerv 2 tab/zi. Am primit ochhelari de aproape :OD + 2,50(SPH) – 1,25(cyl) 175 Ax ,OS +2,50(sph)-1,25(CYL) 20 ax.
    MEDICAMENTE pentru BRD MAJOR:LERIDIP 10mg (1,0,0), ROSUCARD 10mg (0,0,1) Tanakan 40mg (1,0,1),TIOLIN COMPLEX (1,0,1)ASPENTER 75 mg (0,1,0)
    Ochii sunt mereu rosii,uneori mai putin,alteori mai mult.
    Dela azarga,dela duotrav,dela lubristil forte? Va rog un sfat!Am uitata sa specific ca m-am operat in Arad,la Dr.Crista
    Multumesc din suflet!

    • E clar ca nu a fost o monitorizare corectă sau nu ati fost la control la timp, altfel nu ajungeati in starea asta. Trebuia sa va programati la un medic specializat in glaucom.
      V-ati operat si mai puneti picaturi??!! Cereti trimitere si programati-va la noi la spital la doamna Dr. Ramona Barac

      • Am fost monitorizat timp de 10ani,de catre d-na Dr.Lazarescu din Resita,iar din 2018,de cand m-am mutat in Arad,de catre D-na Dr.Crista,iar operatia,la ambii ochi,a fost facuta de catre D-l Dr.CRISTA ATTILA la Clinica Oftamologica OPTICA CRISTI din Arad.In tot acest interval(10 ani),nu am intrerupt deloc tratamentul cu Azarga si Duotrav.De trei ori pe an am fost programat la oftalmolog!Am carnetel special pentru oftalmolog,cu TIO,cu fundul de ochi si cu campul vizual. In total am fost monitorizat cu valori ale TIO intre 14-19(30 de monitorizari),21-22(2 monitorizari). Da,mai pun picaturi Azarga,Duotrav,si Lubristil Forte,conform prescriptiei D-nei Dr.Otamolog Crista Ochii sunt cam rosii.Ce sfaturi im dati?
        Va multumesc frumos ?

        • V-am sfătuit deja sa vă programati la doamna Dr. Ramona Barac. Sper ca v-ati programat.
          La monitorizări vi s-au facut tomografii de nerv? Sper ca da si ca le aveti. Ele arata cu exactitate gradul de afectare a nervului optic! F f importante pt orice pacient cu glaucom.

      • Da,m-am operat la Arad,la Clinica Oftalmologica OPTICA CRISTI. Da,mai pun picaturi Azarga si Duotrav.D-na Dr. mi-a spus sa pun in continuare picaturile de glaucom! Spuneti-mi va rog,ce sa fac!!! Ochii sunt usor rosii,pleoapele le simt grele.

  • Bună ziua.D-na doctor va rog să-mi spuneți unde pot face o tomografie de nerv optic, fiind diagnosticata cu GLAUCOM. Tratament cu Cosopt. Acuz dureri de cap în zona ochilor lateral și frunte, greata, amețeli, halouri câteodată, acestea din urma fiind rare de când pun picăturile Cosopt.Sau ce investigație recomandați? Va mulțumesc.

    • Daca aveti asigurare de sanatate, programati-va la Spitalul nostru la Dr. Ramona Barac, supraspecializata in această boală.
      Simptomele descrise nu sint specifice acestei afectiuni.

  • Buna seara… As dori sa vorbesc ☎️ cu Doamna Doctor oftalmolog… cum pot sa I.au legatura?

  • Buna ziua.Am glaucom cu unghi închis ,hipertensiune și fibrilație.tratamentul meu este cu azarga și tertensiv, carvedilol,captopril pentru inimă și fokusin pentru prostată.Pot lua aceste medicamente daca am glaucom?Va multumesc

    • In primul rind, sper ca aveti cel puțin iridotomie antiglaucomatoasă cu laser la ambii ochi. E absolut obligatoriu, ca si consultul si investigatii periodice.
      Am spus mereu : orice pacient cu glaucom , pentru absolut orice medicament i se recomandă, sa-i spună medicului si, obligatoriu, sa citească prospectul . Cind scrie la efecte adversa ca dă uscaciunea mucoaselor sau, la contraindicatii, glaucom, NU trebuie administrat.

      • Dna doctor, sper ca ati primit mesajul ,va rog tare mult un raspuns,daca puteti sa imi recomandați un tratament cu picături mama , până reusesc o programare urgenta, multumesc !

  • Buna ziua dna doctor,mama, 82 ani , este diagnosticata cu glaucom la ochiul stâng, cataractă la ochiul drept, din anul 2018, a urmat ca si tratament o perioadă, picături ptr glaucom, pe care nu le a suportat ptr ca o ustura foarte tare ochiul.In urma cu șapte luni, a fost operată de urgență, hemoragie interna cu rezultat final,extirparea unei tumori hepatice maligne si o parte din ficat, de care nu s a stiut.Acum situația ei este stabilă,nu are dureri ,iar medicul chirurg este optimist,in speranta timpului rămas de viata, nu face citostatice ,dar s au agravat durerile ochiului cu glaucom si nu mai poate sa suporte lumina.Ce pot sa fac in aceasta situatie,ce picături pot sa ii administrez până ajung la un medic si care sunt sansele de ameliorare în caz de operatie. Multumesc ,tare mult !

    • Glaucomul e o boala grava pt ca la inceput nu da simptome iar cind da e tirziu. Vederea pierduta prin glaucom NU se poate recupera niciodata prin nici un fel de tratament medical sau chirurgical. Atit cataracta cit si glaucomul, boli de bază, sint la ambii ochi (asta e sigur), dar cu un decalaj de evolutie. Toate picaturile antiglaucomatoase sint greu de suportat dar INTRERUPEREA LOR E O F MARE GRESEALĂ. Daca pacientul este valid si se poate deplasa, mergeti rapid la consult de specialitate pt ca risca sa piarda vederea definitiv si irecuperabil. Si inca ceva GLAUCOMUL SE MOSTENESTE in proportie mare, deci TOTI copiii unui pacient cu glaucom pot mosteni ,deci, obligatoriu pt toti este sa faca un consult oftalmologic anual.

      • Multumesc tare mult, in familia mamei nu au fost prob,eu sunt singurul copil ,la controalele de rutină ptr ochelari nu s au semnalat modificari ,o sa merg la medic specialist ptr a verifica. In situatia actuala, am facut programare si am recurs la vechile picaturi pe care le a avut, va rog sa mi spuneti daca sunt în regulă LUMIGAN si/ sau XALATAN ,1 picătură pe zi ; de asemeni pe un fond alergic, prezinta mancarimi ,ALERGOROM. Va multumesc, multa sanatate .

        • Nu ambele, Doamne fereste. S-ar putea sa nu mai fie eficiente, daca ati intrerupt, cine stie cit a crescut tensounea intraoculară fara tratament si cu ce consecinte. Incredibil ca a facut asa ceva!!!
          Consult rapid!

  • Buna ziua..
    Va rog frumos sa imi spuneti si parerea d-voastra.
    La cobtrol schimbare ochelari (Sferic +1,clindric + 0,75), mi s-a luat si TIO, care a fost 28 la tonometrie cu aer, si 22 la tonometrie de contact.
    Mi s-a efectuat campul vizual, care a fost normal, si OCT cu urmstorii parametrii
    – excavatie OD 0.19, ochi stang OS 0,26
    – grosime nerv:
    cadran inferior 148 OD/ 163 OS
    cadran superior 127 OD/ 131 OS
    cadran nazal 94 OD/ 100 OS
    cadran temporar 84 OD/ 80 OS
    Grosimra corneei este de 583 OD, 593 OS..

    Microscopia nu arata valori iesite din comun, cu 2700 si 2500 celule la varsta de 38 de ani.
    In urmatosrele 2 saptamani imi este urmarita tensiunea atat cu tonometrul de contact, cat si cel non contact, pt a vedea fluctuatiile tensiunii.. In momentul de fata este greu de confirmat sau infirmat suspiciunea de glaucom. Parerea dumneavoastra care este?

  • Buna ziua,
    Am 38 de ani, iar In urma unui control de rutina, mi s-a luat si TIO, care a fost la tonometrul non contact cu aer 28 si 29, iar la indentare 21 si 22 (aplanometrie din pacate nu se face in orasul meu)
    Mi s-a facut campul vizual care a fost normal, microscopia care a fost normala, si tomografia care a fost asa:
    C/D : 0,19 OD, 0,26 OS
    Grosime nerv optic pe sectoare:
    I: 148 OD/ 163 OS
    S 127 OD/ 131 OS
    N: 95 OD/ 105 OS
    T: 84 OD/ 80 OD
    Grosimea corneei conform OCT este de 583 OD, 593 OS.
    2 saptamani va fi monitorizata tensiunea prin aer si indentaree, la indentare este tot intre 20 si 22, iar la aer este tot intre 28-30. Din pacate pt aplanometrie ar insemna sa merg in alt oras cum la mine in oras nu se face aplanometrie. Este suficienta metoda indentarii, sau sa merg sa fac si aplanometria?
    Multumesc

  • Buna ziua, sotul meu a fost diagnosticat acum 6 ani cu glaucom, unghi inchis, neoperabil.Tratamentul care i s-a dat este Azarga-picaturi. Sa inteleg ca nu se poate opera si va orbi? Multumesc.

  • Buna, am 42 ani si am fost diagnosticat cu glaucom (unghi deschis parca) in 2017. De atunci iau picaturi Izba zilnic care intr-adevar scad tensiunea oculara. Insa tot de atunci am dureri de cap cam insuportabile in zona sinusurilor frontale si o sensibilitate exagerata la vant sau curent in zona fruntii si ochilor. Aceste dureri pot avea cateodata frecventa zilnica mai ales vara sau de vreo 2 ori pe saptamana cateodata chiar de 3 ori. E asemanator cu durerea cand am sinuzita si simt ca e inflamata zona constant, cateodata dimineata ma trezesc cu nasul infundat. Chiar nu stiu ce sa fac pt ca am testat si latanoprost sau cosopt si am avut reactii secundare si mai intense si dureri de cap si mai mari. Oare prin operatie nu pot renunta la picaturi? Chiar e un cosmar zilnic cu aceste dureri si inflamatii in zona sinusurilor frontale. Si inainte de 2017 eram predispus la probleme cu sinusurile cand raceam mai ales sau la frig dar acum senzatiile sunt mult mai dese si mai exagerate. Multumesc

    • Consult ORL. Trebuia facut de multa vreme. Nu cred ca durerile sinuzale sint de la Izba. Iar operatia pt glaucom nu vindeca boala, tot la picaturi se ajunge. Programati-va la nou la spital la Dr. Ramona Barac.

  • Bună ziua,

    Sunt în căutarea unui medic profesor universitar care m-ar putea ajuta cu problema de vedere a mamei mele. Ea are miopie (-16) și glaucom. Glaucomul l-a putut ține sub control cu picături, dar, cu toate acestea, nervul optic i-a fost afectat puternic, mai ales în perioada în care medicul de familie i-a prescris medicație pentru hipertensiune, când ea de fapt nu avea nevoie. Timp de 2 ani a avut o tensiune foarte scăzută, iar nervul optic a fost mai puțin irigat. Câmpul vizual i s-a redus seminifcativ în acea perioadă.

    Am căutat mult timp soluții și am găsit într-un final o șansă (costisitoare pentru noi) în Berlin care a adus îmbunătățiri, dar ar trebui repetat. Pentru primul tratament am făcut o strângere de fonduri, dar un al doilea nu ni l-am putea permite, motiv pentru care ne gândim la varianta formularului E112, care, din informațiile pe care le-am primit, se poate obține doar cu ajutorul unui profesor universitar.

    În măsura în care aveți timp și disponibilitate, vă pun la dispoziție în continuare informațiile găsite pe această temă. Din păcate nu am cum să vă atașez pe blog și rapoartele medicale de dinainte și de după tratament din care reiese îmbunătățirea câmpului vizual (pentru o vreme nici lumina nu a mai deranjat-o, iar contrastul a fost îmbunătățit). Dacă îmi puteți pune la dipoziție un mijloc prin care să vi le trimit, vi le pun la dispoziție și pe acestea.

    Noi am mers la clinica d-lui dr. Anton Fedorov din Berlin. Efectul tratamentului l-a văzut mama timp de mai multe luni după încheierea lui (îmbunătățiri în contrast, nu o mai deranja atât de tare lumina puternică, mai multă claritate și o ușoară îmbunătățire a câmpului vizual). În mod ideal ar fi trebuit să continue cu niște exerciții, dar soft-ul ne costa mai mult decât ne puteam permite după tratamentul de 6500 de euro și ar fi trebuit să repetăm tratamentul un an mai târziu, ceea ce nu am putut din aceleași motive financiare.

    Având în vedere cele de mai sus, credeți că ne-ați putea ajuta să obținem finanțare prin formularul E112 pentru a putea repeta tratamentul cel puțin încă o dată?

    Mulțumesc pentru timpul acordat!
    Cu stimă,
    Larisa Pop

    • E foarte clar ca nu ati cautat corect, exista la noi medici supraspecializati in boala glaucomatoasa, pe orice teren de refractie ar fi (hipermetropie, miopie, astigmatisme), nu multi e adevarat, dar chiar sunt. E ceva mai rara miopia cu glaucom dar sint destui astfel de pacienti, de toate virstele. In nici un caz nu se poate pune problema de formular E112 pentru asa ceva.

      • Mulțumesc pentru răspuns!
        Problema nu este glaucomul în sine, ci faptul ca nervul optic este puternic afectat, iar pentru stabilizarea câmpului vizual care continuă să scadă de la lună la lună nu am găsit altă soluție decât terapia despre care am scris mai sus. Se adaugă vedere încețoșată, nu mai distinge contrastul, o deranjează lumina etc.
        Glaucomul l-a ținut în frâu cu picături ani de zile (tensiunea niciodată mai mare de 14), dar alungirea globului ocular din cauza miopiei pune și ea presiune pe nervul optic, iar pentru aceasta nu am găsit noi nicio soluție.
        E posibil să fi greșit eu secțiunea și trebuia să scriu „Atrofia optică”. Pentru aceasta îmi cer iertare. Sper că am putut clarifica mai bine întrebarea.
        Mulțumesc!

        • Atrofia optica este ireversibilă. Iar miopia forte determină niste leziuni retiniene, ireversibile si ele.
          Avind in vedere modificarea relativ rapida a cimpului vizual, e clar ca nu miopia ci glaucomul a determinat-o. Daca are, intr-adevar glaucom (e mai rara coexistenta intre miopie si glaucom, dar există) si nu alte determinări cerebrale, e clar ca glaucomul este “vinovat” si eu cred ca ar fi trebuit intervenit chirurgical. Exista mai multe solutii chirurgicale combinate. Prin simpla scoatere a cristalinului, presiunea se putea normaliza. Exista (nu rar), glaucoame cu tensiune normala pt altii dar daunatoare pt nervul optic ale unor persoane. Sint si tensiuni de 10 mm Hg care nu convin unor nervi optici si determina distrugerea lor treptată. Eu as fi optat pt o cu totul alta atitudine terapeutica dupa ce s-a constatat că scade cimpul sub tratament. Cred ca ati pierdut timp pretios urmind o cale care nu cred ca a fost cea optima, dimpotrivă. Ar fi trebuit facută o comisie formată din medici supraspecializati in boala glaucomatoasă si in boli de retină, cu tot ceea ce se poate face in asemenea situatie, cu evolutie proastă. Asta trebuia facut, eu asa consider. Nu uitati că, daca e mama dvs biologica, ambele afectiuni se pot transmite tuturor descendentilor in proportie serioasă. Controlati-va si dvs periodic si nu numai dvs ( frati, veri, nepoti) Daca vreti, reveniti cu o fișă de consult serios ( vedere cc, TAO, ex. biomocroscopic pol ant si post, pahimetrie, nr.celule endoteliale, eco de pol ant si post, cimp vizual Goldman si Hamphrey, gonioscopie, OCT, celule ganglionare).

      • Buna seara,

        Va rog sa imi recomandați un specialist în tratarea și operarea glaucomului.
        Sufăr de glaucom ,in stare avansata si mi s a recomandat operația.
        De asemenea,fiica mea în vârstă de 40 ani moștenește boala.
        Multumesc!

        • Doamna doctor Ramona Barac.

        • Buna seara! Va rog sa ma ajutati cu o informatie. Exista la momentul actual vreun inlocuitor pentru Cacicol, care nu se mai fabrica? Tatal meu folosea acele picaturi, avand corneea afectata de la tratamentul pentru glaucom. Cu ce ar putea inlocui acele picaturi? Multumesc anticipat!

          • Recomand consult cu programare la un medic supraspecializat in afectiuni ale corneei, cum ar fi dna dr Alina Gheorghe la noi la spital. Nu prea sunt sanse de remediu, nu ar fi trebuit sa fie afectata corneea daca era tratat corect si la timp. Daca are la ambii ochi glaucom, cel mai probabil au si copiii lui. Este necesar si pentru copii control periodic.

  • Buna ziua dna dr, sotul meu de 45 de ani a fost diagnosticat in urma cu un an cu glaucom de unghi ingust , cu iris in platou . I s-a facut iridotomie , cateva luni a fost tinuta sub control TIO dar la unul din ochi unde are 3 tipuri de picaturi ( cosopt , brimonal si monopost ) TIO a inceput sa creasca periculos . Medicul curant a spus ca in aceste conditii este necesara trabeculectomia dar avand in vedere varsta , ar fi o varianta mai buna pentru el sa incerce intai cu Iridoplastia . Problema este ca dansul nu face iridoplastie si incercam sa gasim un medic care ar face aceasta manopera . V-am scris in speranta ca ne puteti ajuta cu un sfat in acest sens . Va multumesc si respect pentru ceea ce faceti !

  • Buna ziua stimata doamna doctor,am 69 de ani si sufar de obezitate morbida,tensiune arteriala ,insomnie,in anul 2021 la un consult pentru schimbarea de ochelari mi s a spus sa am in vedere ca la ochiul stang am cataracta si va trebui sa ma operez,anul acesta am inceput sa vad din ce in ce mai prost cu ochiul stang,am mers la control unde mi s a spus ca s a agravat si am glaucom,specialitatea medicului fiind de cataracta.M a indrumat catre un medic specializat pe glaucom unde mi s a spus ca am tensiunea oculara mare,glaucom la ochiul stang,cataracta si glaucom la ochiul drept,intrebarea mea este exista tratament sau trebuie sa ma operez la ambii ochi? imi recomandati pe cineva va rog mult?Va multumesc anticipat!

  • Bună ziua Dna Doctor,
    Am citit la un răspuns al dvs legat de glaucom că recomandați dormitul cu o sursă de lumină(o veioză) si nepurtarea de lentile heliomate sau ochelari de soare.
    Aș vrea să știu de ce pentru că eu nu suport să circul fără ochelari de soare.
    Așa cum v-am scris în alt mesaj,în acest moment, sunt diagnosticată cu hipertonie oculară(tensiune OD=24 si OS=22.)
    Tomografia de nerv optic și câmpul vizual sunt normale. Am fost programată la un alt control peste 4 luni. Oare nu poate fi f târziu?
    Menționez că sunt operată de cataractă în 2017 și 2018 la dl prof Călin Tătaru. Am purtat câțiva ani lentile heliomate până să mă operez și vreau să știu dacă mi-au dăunat și dacă acum nu-mi dăunează purtarea ochelarilor de soare.
    Vă mulțumesc mult pt răspuns.
    Menționez că am 70 de ani.
    Vă doresc numai bine!
    L Sabău

    • Ca sa va raspund la aceasta intrebare e nevoie de rezultatul gonioscopiei. Scrie in articol ca la glaucomul cu unghi ingust (sau inchis) este risc de complicatie severa – atacul de glaucom (glaucom acut) iar pentru a-l preveni trebuie lumina. Nu stiu ce fel de unghi aveti dvs.

      • Am auzit într-un video un dr oftalmolog spunând că cineva operat de cataractă nu va putea face niciodată glaucom cu unghi închis.
        Mă aflu în această situație. Sunt operată la ambii ochi de cataractă acum 5 și respectiv, 4 ani. Mai pot face un astfel de glaucom?
        Vă mulțumesc.

  • Buna ziua, doamna doctor!
    Cu stima si respect pentru a ceea ce sunteti si faceti, va scriu acest mesaj in numele mamei mele.

    Mama, a mers la spitalul UNIVERSITAR, unde este si infirmiera, pentru internare intrucat are diabet, hipertensiune arteriale, iar de ceva timp prezinta mari dureri de picioare.
    A cerut sa mearga si pentru un consult oftalmologic, intrucat are doar cateva luni de cand a schimbat ochelarii, si nu mai vede bine cu ei (tot timpul se vaita ca nu vede si ca ochelarii nu sunt buni, ca bani multi pe ei, si toate cele).
    Zis si facut, au consultat-o iar in urma acestuia i s-a spus ca se vede o pata, un punct (verde, gri inschis, nu erau siguri, i-au facut si tomograf din ce mi-a zis si picaturi in ochi, nu cunoaste termenii medicali, si documentele sunt la foaia de internare momentan) s-au exprimat astfel “vine omul pentru o problema si afla alta”, iar intr-un mod evaziv din spusele mamei i s-a spus ca are glaucom, dupa ce mai multi medici si rezidenti si-au dat cu parerea la situatia ei. Momentan nu i-au facut nimic, doar o reteta pentru noi ochelari, care nu sunt ieftini deloc, si sa revina peste doua luni. Cand am auzit acest posibil diagnostic m-am gandit la singurul medic oftalomolg exceptional pe care il stiu si anume Monica Pop, si am inceput sa va citesc.
    Scriu in numele mamei care are 56 ani si nu se descurca cu tehnologia, plus ca diabetul l-a descoperit post covid, si a fost un soc, iar aceasta veste inca unul. Mama mea este un om muncitor, dar din pacate putin superficial cu sanatatea, lucrand in spital, spune mereu ca unele lucruri nu ar vrea sa le stie, Dar eu ca si copil al ei, nu am liniste daca stiu ca e posibil sa aiba acesta boala, si daca nu primeste ajutorul specializat de care are nevoie.
    De aceea va rog din suflet sa ma/ne indrumati in acesta situatie.

    Iar daca acest diagnostic se confirma, noi suntem 3 frati (33,35,37 ani), cum am putea beneficia de consult de specialitate, intrucat inteleg ca se mosteneste genetic?

    In speranta ca m-ati citit va multumesc, va doresc sa aveti sanatate multa, si daca aveti timp sa imi raspundeti, raman profund recunoscatoare.

    • La Universitar este in principiu centru de glaucom. Ar trebui sa i se efectueze in mod repetat toate cele 7 investigatii necesare diagnosticarii. De asemenea o recomand pe dna dr Ramona Barac la noi la spital.
      In cazul unui rezultat pozitiv, cu trimitere de la medicul de familie, va puteti programa fratii la un consult oftalmologic specificand aceasta posibila mostenire genetica. Controlul trebuie repetat anual pt dvs iar pentru mama, unul complet la 3-6 luni.

    • Buna ziua.! In urma unui control la medicul oftalmolog pt dioptrii am descoperit ca am tensiunea oculara marita. 26 ochiul drept si 28 ochiul stang. Am fost trimisa la Spit Universitar sa fac investigatiile pt glaucom,care momentan au ieșit in parametrii normali,nervul optic nefiind afectat. Întrucât tensiunea oculara era tot marita am fost trecuta pe tratanent un monopost o picatura seara la ora 8. La circaca 3 saptamani de la inceperea tratamentului cu monopost tensiunea la ochiul drept este de 18 si la cel stang de 23. Ce ma sfatuiti sa fac in continuare? Exista vitamine pe care le pot lua preventiv sau cu ce pot ajuta ca glaucomul sa nu apara? Va multumesc mult!

      • TIO 26 si 28 e mult, e glaucom. Ca nu e afectat inca nervul optic arata ca nu e vechi. Glaucomul e o boala f severa, foarte mult timp asimptomatica si care, nedescoperita si netratata corect, duce la orbire.
        Trebuie monitorizare completa din 3 in 3 luni. Cititi pe blogul meu monicapop.ro despre glaucom.
        Va sfatuiesc sa va programati la Dr. Ramona Barac la noi la spital, cu trimitere.

  • Buna ziua dna doctor! Mama mea in varsta de 55 de ani a fost depistata de curand cu glaucom cu unghi deschis la ambii ochi dar cu tensiune normala. A fost trimisa pt mai multe investigatii astazi la spitalul witting si i s- a confirmat diagnosticul. Am inteles ca nervul optic este afectat putin. Tensiunea oculara a fost 20 aici la spital , dar la medicul curant a fost 17. Intrebarea mea este cum evolueaza de obicei acest glaucom cu TO normala si daca exista sanse cu un teatament sa nu evolueze si daca pot mosteni acest tip de glaucom avand varsta de 33 de ani si o usoara miopie nou descoperita. Multumesc!

    • Spun, inutil pt multi, ca orice persoană dupa virsta de 40-45 de ani sa mearga anual la consult oftalmologic, chiar in a absenta oricarui simptom. Glaucomul e o boala genetica, grava si singura modalitate de diagnostic e consultul pt ca nu da multa vreme simptome. Daca are afectare a nervului optic, are boala ani de zile. Controlati-va periodic si toti copiii ei.
      Evolutia e imprevizibila iar pt unii tensiunea 20 e f mult. Si mai putin, pt cei predispusi nu e bine. Programati-va la noi la spital, cu trimitere, la Dr. Ramona Barac.

  • Buna ziua. domna doctor! De o jumatate de an mi s-a descoperit tensiune oculara la ambii ochi. In urma investigatiilor pe care le-am facut pentru glaucom (tomografie si totate celelealte investigatii) nervul opric inca nu este afectat. Am fost trecuta pe tratament cu Monopost insa acesta a ajutat foarte putin la scaderea valorii tensiunii oculare ,mai exact de la TO 34 la o valoare de TO 28. Ulterior mi s-a prescris inca un rand de picaturi Cospt fara conservant,dar in acelasi timp sa contiunui si cu Monopost. Cosopt de doua ori pe zi iar Monoost doar seara. Este in regula sa continui si cu picaturile Monopost atat timp cat luindu-le doar pe acestea tensiunea oculara nu a scazut prea mult? Multumesc frumos!

    • Trebuie monitorizare la 2 luni, permanent, cu toate investigatiile. Daca nu apare nicio modificare pe OCT, continuati, tratamentul asociat Cosopt + Monopost e corect. Programati-va la noi la Spital, cu trimitere, exclusiv la Dr. Ramona Barac.

      • Buna seara! Am un băiat în vârstă de 15 ani care la vârsta de 3 ani a fost diagnosticat cu retinoblastom, fiind și enucleat ochiul drept. In 2019 a avut tensiune ocularala Tos 18mmHg.Anul acesta la 2 controale consecutive la diferența de o luna a avut tensiunea oculara 20, respectiv 21 mmHg. Așteptăm un sfat din partea dumneavoastra unde ar trebuie sa mergem pt un diagnostic corect și liniștea noastră.Multumesc mult!

  • Bună ziua,
    Fiul meu, 26 ani, are glaucom la ambii ochi de la 12 ani. Acum nu mai vede cu dreptul, iar la stângul acuitatea vizuală este 60%. Îmi puteți recomanda un doctor care poate face toate măsurătorile aferente? Este posibil să beneficiem de gratuitate? Până acum ne duceam anual la Iași, la dl. Dr Chiseliță. Mulțumesc!🙏

    • Am uitat, locuim în București acum.

    • Cu bilet de trimitere, adeverință de salariat speciala pt medic si card de sanatate, se poate interna la noi 1-2 zile. Complet gratuit.
      Trebuia operat la timp (nu merge numai cu picaturi la tineri), monitorizat permanent (facute toate cele 7-8 investigații) si menținuta vederea bună. Nu inteleg ce s-a intimplat si nici de ce nu solicita el la virsta asta. Sa revina el pe mail sau pe messenger cind are toate actele.

  • Buna ziua si Craciun Fericit.

    Sufar de glaucom secundar de cand eram mic in urma unei operatii de cataracta. In timp am tratat galucomul cu diferite picaturi, TOTDEAUNA la sfatul medicului oftalmolog. In ultima perioada am luat AZARGA de 2 ori pe zi, dar din pacate nu se mai gaseste si doctorul mi-a recomandat Cosopt fara conservat. Aici apare problema, dupa ce instilez cosopt brusc ochiul se face rosu si il simt umed si obosit, dupa 2-3 instilari de Cosopt vad ca si cum as fi obosit, nedormit de 20 de ore si e extrem de rosu, ma ingrijoreaza foarte tare problema asta. Mentionez ca de-a lungul timpului am luat tot felul de picaturi, am luat Timolol 0.5 + Azopt si au fost ok, la Azarga a fost ok. Acuma suntem int-ro perioada in care nu am acces la medicul oftalmolog si nu as sta asa pana in ianuarie ce imi recomandati sa fac? Am intrebat si alti doctori despre roseata ce apare la ochi in urma instilarii Cosopt si toti au spus ca nu e cazul sa ma ingrijorez ca e ok, eventual sa iau Aerius ca poate fi o alergie.

    • Exista si Sifiopt, e acelasi lucru. Programati-va neaparat la Dr. Ramona Barac la noi la spital trebuia de multa vreme pt ca e supraspecializata in glaucom. Sint f f putini.Trebuia operat si monitorizat frecvent, dupa parerea mea.

  • Buna seara, se poate face gastroscopie cu anestezie in cazul unui pacient cu glaucom cu unghi deschis cu tensiune controlata prin tratament ? Va multumesc si va doresc un An Nou cu sanatate si fericire !

  • Bună seara,îmi cer scuze de deranj, va cer un sfat:acum 6 luni am fost operată de desprindere de retina aceasta recidivand; am făcut o inflamație și am urmat tratament cu COLIR și L OPTIC, timp de 6 luni; în urma unui control, am fost diagnosticata cu ocluzie pupilara,glaucom neovascular;mi s-a dat tratament cu BRIMONAL, COLIR, AMIRIOX, Întrebarea mea este: pot continua, toată viața, tratamentul sau trebuie sa ma operez obligatoriu, eu ,oricum, pierzandu-mi vederea la ochiul operat ?
    Mulțumesc și multă, multă sănătate!

  • Multa Sanatate dna.dr
    Ce parere aveti despre suplimentele alimentare cu citicolina? Pt nervul optic,ajuta?

  • Buna ziua, Am fost diagnosticata recent cu AO glaucom normotensiv si AO cataracta in evolutie. TOD 17; TOS 14
    Fac tratament 1 pic seara/zi cu SAFLUTAN 15.(dupa o luna TOD 14; TOS 19)
    Va rog sa mi spuneti daca este suficient acest tratament ma refer si la faptul ca nu am tratament pentru cataracta si daca este de ajutor un regim special alimetar.
    Am intrebat daca am restrictii de privit la TV, calculator, telefon, fumat si am inteles ca nu sunt restrictii.
    Va multumesc anticipat, Cu deosebita stima

    • Nu tensiunea ci tomografia de nerv optic ( OCT) arată evolutia si eficienta tratamentului la un glaucom fara tensiune. Programati-vă, cu trimitere, la Dr. Ramona Barac, supra specializata in glaucom.

      • Bună ziua, doamna doctor

        Mama mea (în vârstă de 73 de ani), a fost diagnosticată cu hipermetropie medie, presbiopie, cataracta senila incipienta și glaucom cronic simplu , i-a fost recomandat ca tratament: amiriox, câte 1 picătură pe zi, seara, la 24 de ore. După 12 ore de la prima aplicare ochiul a roșit puțin, este normal, poate să continue cu tratamentul?
        Vă mulțumesc,

        • Glaucomul e o afectiune grava care nedescoperit si netratat corect la timp duce la orbire. E gEnetic, daca are mama, puteti avea si dvs cu destul de mare probabilitate. Spun in toata media de peste 35 de ani ca ORICE persoana peste 45-50 de ani sa meargă ANUAL la consult oftalmologic, chiar daca nu are niciun simptom perceptibil. Glaucomul este multă vrema asimptomatic iar cind da simptome, e tirziu. Vederea pierduta prin glaucom NU se poate recupera niciodată, prin nicio metodă medicamentoasa sau chirurgicală! Cu nimic. Iar ca picaturile de glaucom dau inrosire si nu sint usor de tolerat, trebuia sa stiți, sa vi se spuna si sa cititi. Trebuia sa stiti toate aceste lucruri, repet, glaucomul e o afectiune grava si cu evolutie imprevizibilă chiar si sub orice tratament. Si e intotdeauna la ambii ochi daca e cronic simplu. Control permanent. Sint medici oftalmologi supraspecializati in glaucom, putini insă, din păcate.

  • Buna ziua. Având glaucom, fac tratament cu Xalatan de aprox. 12 ani, si cred ca am devenit alergic la aceste picaturi, in sensul ca ma glodesc, ma ustura, ma manâncă ochii, mai ales noaptea dupa ce pun picaturile. in ultimul timp a aparut si un prurit al m inferioare. D na doctor mi a prescris tot felul de picaturi, care nu au avut efeci( Tobradex, ciplox, Floxal, Optanol) As dori si o a doua parere, unde sa merg?

    • Sint efecte secundare ale picaturilor, in niciun caz nu trebuiau puse picaturile care vi s-au recomandat, mai ales cele cu antibiotice. Trebuia schimbat Xalatanul, care nu se mai prea foloseste, cu un sinonim.(Ex.Sifitan)
      Programati-va la noi la Dr. Ramona Barac.

  • Buna ziua! Am fost operat de cataracta cu cristalina și ulterior mi sa pus diagnostic de glaucom in stare incipienta de 1 an jumătate pun picături cu cosopt dim și seara și mi se usucă pupila .
    Am tendința de a clipi continu și nu pot sta fără ochelari de soare cu lentila neagră .
    Va rog sa ma ajutați!
    Vă mulțumesc Dna .Dr .!

    • Am tot spus sa nu foloseasca nimeni termeni anatomici pt ca nu stiti si puteti face mult rau. PUPILA E O GAURĂ, cum sa se usuce? Picaturile pt glaucom au tot felul de efecte secundare dar boala e grava si
      netratată duce la orbire. Puneti ser fiziologic de mai multe ori pe zi, intre picaturile pt glaucom.

  • Sarutmainile, cu tot respectul va scriu de la Craiova,având cuvinte de lauda la adresa dvs de la prietena mea bună de breasla Ileana Constantinescu.Uchiul meu are glaucom in unghi deschis de 15 ani fiind în tratament cu Cosopt și Xalatan si având la activ 6 SLT și o operație clasica plus injecții în ochiul drept dar în ciuda intervențiilor ochiul drept nu percepe spatul iar ochiul stâng nu scade tensiunea având la ultima externare 51.VA ROG CU TOT RESPECTUL SA ANALIZATI DOCUMENTELE MEDICALE PE CARE VI LE TRIMIT PE EMAIL SI SA IMI SPUNETI DACA SE POATE STOPA CU INTERVENTIE SAU TRATAMENT LA DVS IN SPITAL.ORICE RECOMANDARE DIN PARTEA DVS O VOM URMA SI EXECUTA PAS CU PAS. VA MULTUMESC ANTICIPAT!

  • buna ziua…cu pot inlocui acetazolamida?nu se mai gaseste in farmacii exista un ilocuitor?am fost diacnisticata cu edem.ocular acum 7 ani..mi sa prescris epinerv..acetazolamida si aspacardin..am facut un rmn mi sa spus ca am decalcifieri pe retina ochiului si in coasa creierului

    • Nu exista edem ocular iar daca e altceva, reveniti cu fisa de consult . Puteti face mult rău. Nu am auzit niciodata dupa peste 30 de ani de oftalmologie, sa ia cineva Ederen ( acetazolamida) 7 ani! Reveniti pe mail sau pe fb( messenger) cu fisa.

  • Stimata doamna Doctoor,
    M-ar ajuta enorm opinia dv, caci sunt intr-un mare imapas.
    An 2 operatii de glaucom la ambii ochi, 2 operatii de cataracta.
    Am monitorizat in permanenta tensiunea oculara si a fost in parametri, dar campul vizual si nervul optic s-au deteriorat contunuu.
    Acum vad in ceata si am si o membrana epimaculara care evolueaza.
    Tratament -cosopt , lubrifianti si niste vitamine.
    Mi-ati putea indica va rog o directie in care sa mai fac investigatii pentru a stopa evolutia?

    Multumesc din suflet.
    Sanatate multa,
    Doamne ajuta!

    • Greseală mare, tensiunea normală e doar 1 din cele citeva elemente obligatorii pt monitorizare, care trebuie sa contină tomografia de nerv ( OCT) si cimpul vizual. Iar membrana nu are nicio legatura cu nervul. Ingrijorator e ca a scazut cimpul, deci e f clar ca tratamentul a fost insuficient. Programati-va la Dr. Ramona Barac la noi la spital , e supraspecializată in aceasta patologie. Asta trebuia sa faceti de la inceput, daca ati fi intrebat la timp, pt ca se stie ca leziunile produse de glaucom sint ireversibile.

  • Buna seara,am avut Glaucom,am pierdut vederea la un ochi si port proteza la ochiul drept, intrebarea mea ar fi daca pot primi cumva un act in care sa pot lucra doar 4 ore pe zi(nu as vrea sa raman acasa) si o indemnizatie de la stat sa fiu clasificat cu handicap,daca da ce suma as putea primi de la stat si daca am drept de condus sau odata cu clasificare de hanidcap mi se ia si acest drept de condus auto.

    • Vorbiti cu medicul oftalmolog la care va controlati periodic ochiul celalalt, care are si el glaucom daca e un glaucom primitiv si nu unul secundar. Depuneți dosar complet la Comisia de handicap.

  • Buna ziua , sufar de glaucom cu unghi deschis de cca 15 ani , tensiune normala inca de la inceputul tratamentului , modificari insa in aceasta perioada si la nivel nerv optic si la nivel excavatii, a apatur si o cataracta in stadiu incipient .Parintii si sora tot cu glaucom si cataracta . Tratament cu kOSOPT 2/ZI SI xALATAN 1/ZI.Nicergolina 1/zi ,Gangliolife si Colinerv alternativ si lacrimi artificiale. In urma cu 3 saptamani am facut o conjuctivita alergica si am primit tratament 14 zile cu Opatanol 2/zi si cu Hilo COMOD.Azi am terminat tratamentul tesutul nu mai este rosu , dar am o jena cand clipesc ( mai mult la ochiul stang) . Ce ma sfatuiti sa fac? va multumesc si va doresc Sarbatori cu sanatate frumos si bine !!

    • Să va programati la Dr. Ramona Barac, supraspecializată in glaucom . Nu e de joaca cu aceasta boala. Monitorizarea completă trebuie facuta din 3 in 3 luni (6- 7 investigatii, cea mai importanta fiind tomografia de nerv optic – OCT).

  • Cu respect,pentru o persoana care pune picaturi antiglaucomatoase,ce recomandati ca lacrimi artificiale! Nu permanent,uneori,se simte nevoia,mentionez glaucom operat.
    Multumesc,sanatate!

 

Pentru a trimite documente medicale sau poze, folosiți adresa de e-mail doctor@monicapop.ro.