Oftalmia simpatică (cum poate afecta un ochi “prost” ochiul bun)

21 Octombrie 2013, Urgente

Este o afectiune deosebit de grava, care apare la ochiul SANATOS dupa ce ochiul congener (celalalt) a suferit un traumatism perforant (plagi perforante, intepaturi, interventii chirurgicale nereusite, corpi straini endo-oculari etc).

Poate surveni rapid dupa traumatismul perforant al celuilalt ochi sau in timp, acesta mergand pana la ani si chiar zeci de ani. Apare in urma unui proces inflamator acut al ochiului traumatizat, afectand deci OCHIUL SANATOS. Etiologia este de natura necunoscuta, dar cu mare probabilitate este vorba de o boala autoimuna, generate de procesul de distructie uveala. Cand aceasta afectiune ataca ochiul sanatos, evolutia sa imita evolutia ochiului traumatizat, dar este de obicei mai grava decat la acesta.

Simptome :

–          Aparitia FOTOFOBIEI la ochiul bun

–          LACRIMARE

–          HIPEREMIE (inrosire)

–          SEMNE IRIDOCILIARE

–          SCADEREA VEDERII la ochiul bun

Fara tratament rapid si eficient, se produce pierderea vederii sau chiar si a globului ocular ca entitate anatomica.

In perioada in care nu exista tratament cu corticosteroizi sau ciclosporine, acesti pacienti ramaneau definitiv fara vedere.

Pentru a se preintampina aparitia acestei foarte grave afectiuni, este obligatoriu tratamentul corect al ochiului traumatizat, atat chirurgical cat si medical. In situatia in care ochiul traumatizat a pierdut simtul de lumina si este hipoton, rosu, lacrimos, dureros, daca nu se linisteste sub tratament antiinflamator local si general, trebuie procedat la evisceratia acestuia (urmat de protezarea cavitatii).

Prelungirea unei perioade de inflamatie acuta a ochiului traumatizat, care a pierdut vederea, e rosu, moale, lacrimeaza, doare, conduce de obicei cu pasi mari catre oftalmia simpatica. Boala foarte grava si de temut.

Daca oftalmia apare pe ochiul sanatos in situatia in care ochiul traumatizat a pastrat o parte din acuitatea vizuala, se incearca un tratament asociat cu cortizon si imunosupresoare. Este o urgenta oftalmologica.

Articole similare:

199 comentarii

  • [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    Și ce este de făcut pentru a se evita acest lucru? Eu am o problemă mai veche. Am ptoză palpebrală congenitală. De-a lungul timpului am suferit treisprezece intervenții chirurgicale. Mai multe nereușite decât reușite. Între timp glanda lacrimală apărea la exterior ca fiind un chist ce mă deranja atât estetic cât și din punctul de vedere al sănătății și anume nu puteam sa clipesc cum trebuia. Pleoapa era greuță și clipeam greu. După ultima intervenție am făcut o keratită care într-un final s-a terminat într-o cherato-conjunctivită și anume “Sindromul ochiului uscat” și blefarită. Am ținut-o așa un an de zile. Am citit mult despre asta și am ajuns la concluzia că nu se vindecă doar se ameliorează. Conjunctivită fac în cea mai mare a timpului. Mai ales la început de sezon. Primăvara și toamna. Știam că atunci când un ochi este bolnav se îmbolnvește și celălalt prin empatie. Sper totuși să nu fie cazul. Aștept răspunsul dvs. Mulțumes!

    • Ochii nu se imbolnavesc unul de la altul niciodata. Oftalmia simpatica este singura afectiune care consta intr-un determinism de la ochiul cu plaga PERFORANTA la ochiul sanatos. In nici un caz conjunctivitele sau keratitele. E posibil ca aceasta keratita sa fi aparut din cauza inchiderii incomplete a fantei palpebrale. Ar fi trebuit, desi este inestetic, sa vi se faca o blefarorafie partiala (sutura celor doua pleoape una de cealalta in sectorul exterior). S-ar fivindecat mult mai repede iar apoi se desfacea blefarorafia. In orice caz, recidivele nu apar din cauza operatiei. Acum ochiul se inchide total? Recomandarea ar fi de lacrimi artificiale dimineata si seara la culcare.

      • Seara înainte de culcare, îmi pun pansament tocmai pentru că ochiul nu se închide complet și nu mă simt foarte bine a doua zi, și îmi pun Vita pos. Nu l-am mai găsit în România și am rugat pe cineva să mi-l trimită din străinătate. Lacrimi artificiale îmi pun tot timpul dar tot apare secreție multă și cum v-am zis, conjuctiva este inflamată. Merg constant la controale, dar văzând acest articol, m-am speriat puțin și am stat cu sufletul la gură așteptând răspuns. În mare m-am obișnuit însă am momente când “mă doare” și nu doar “mă jenează”. Pentru acest ochi uscat am luat și suplimente de omega 3 cu luteină timp de 2 luni însă nu le-am putut suporta. Vomam de la ele și în rest îmi pun lacrimi, pe unele le suport pe altele nu.

        • Intterventia chirurgicala trebuia sa conduca la inchiderea corecta. Adresati-va dnei dr Speranta Schmitzer, specializata in astfel de afectiuni. Pe dansa o gasiti la 021 3228245 la cabinet sau la spital la 021 3192751/52.

        • Bună ziua,am avut probleme cu Vedere la ambii ochii +2,5,asta a fost la ultimul control, în primăvara sa întâmplat un fenomen staniu, adică vad de aproape fără ochelari, dar nu mai vad bine la distanță (vedere încețoșata) nu am mai fost la nici un control din cauza covid 19.Astep un sfat de la dumneavoastră Mulțumesc!

    • [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
      Buna ziua , din disperare apelez la d-vasotra pentru copilasul meu de 2 ani care are – mi s-a spus acum doua zile chalazioan – din orjelet transformat , de 3 luni tratam si acum vreu sa incerc cu picaturile care le-ati indicat . Fiind foarte tirziu , daca nu rezolvam ce alternative , exclusa operatiea am mai avea . Multa sanatate , si daca am gresit unde am scris va rog sa ma iertai , sunt de linga Cluj si ne este greu cu micutul sa venim la dvs , dar daca va fi nevoie o vom face .

      • Faceti tratamentul de pe blog si asteptati. Se va retrage.

      • Stimata doamna doctor multumesc mult de raspuns , problema noua este ca am umblat prin tot Clujul si doar o farmacie a vrut sa-mi prepare colirele , dar au zis ca au dizolvat atit oxacilina cit si sinerdolul in excipienti si nu pot sa-mi garanteze total sterilitatea colirelor , s-ar putea sa-l usture pe copil , ce sa fac , este corect ce mi-au preparat sau , fara a fi nesimtita si a abuza de timpul dvs . poate aveti ceva farmacie colaboratoare unde as putea sa apelez pentru a le prepara in siguranta . Multa sanatate .

        • Reteta este foarte clara. Daca au facut reteta dupa inscrisul meu si au pus in recipient steril, ar trebui sa fie in ordine.

          • Bună ziua!În primul rând vreau a vă felicita pt tot ceea ce faceţi!Jos pălăria in faţa ddumnv.Dumnezeu să vă dea putere de muncă,sănătate şi tot ce.i mai bun!Am şi eu o întrebare dacă îmi permiteţi.Când ambii ochii se duc din cînd în când stânga şi în dreapta repede de la ce e oare,e normal?am purtat in clasa a X-a ochelari un an de zile şi apoi nu am mai purtat .Nu am mai fost la control dreptui.Vă mulţumesc!!Numai bine vă doresc!

        • Multumesc inca o data . oare daca reactioneaza pozitiv dupa cita vreme ar trebui sa vedem o imbunatatire ? Daca a inceput si celalalt ochi sa se rosasca putin pot sa pun si acolo , am pus Tobradex dar roseata nu a disparut de tot. Va multumesc si imi cer mii de scuze pentru timpul rapit .

          • Pentru ce Tobradex? Ce roseata? Ochiul nu se inroseste la aparitia unui orgelet, doar pleoapa! Daca apare orgelet si la celalalt ochi, faceti si acolo tratamentul. Daca nu, nu. Imbunatatirea difera de la pacient la pacient, la copii este de regula relativ rapida, in 14 zile ar trebui sa se retraga vizibil.

          • Buna ziua , stimata doamna doctor , am facut tratament cu cele oua colire pentru copilasul meu de 2 ani pentru chalazioan timp de 10 zile , dupa 5 zile parca s-a redus si a avut si o mica secretie , crd ca era de acolo , asa mai galbuie , viscoasa , dar acum parca din nou revine si se bulbuca acea gilma urata , oare sa pun colire pina la 14 zile
            sau acesta este semnul ca nu mai avem nici i sansa decit operatia . Sunt foarte ingrijorata , sa nu spun disperata , nu stiu ce sa mai fac . Multumesc pentru amabilitatea si efortul si timpul dvs . Multa sanatate . Daniela Lenard

            • Mai faceti tratamentul 10 zile si licrati la imunitatea copilului cu medicul de familie, e clar ca are imunitatea prabusita. Pana nu rezolvati aceasta problema, nu se va rezolva nici chalazionul.

              • oare nu ar fi bine sa intrerup pina fac un tratament de imunitate si apoi sa reiau , deja copilul este foarte speriat si cu forta ii punem in ochi , ma gindesc daca nu ar avea un efect mai bun dupa un tratament de sporirea imunitatii . Multumesc

                • Manevra este total nedureroasa, copilul nu ar fi trebuit sa se sperie si dvs sa ajungeti sa ii puneti cu forta. Inseamna ca nu ii instilati corect si picaturile nu intra asa cum ar trebui. Daca e asa, puneti-i numai alifie Tobradex PE DEASUPRA orgeletului, intrerupeti cateva zile sa uite si faceti-i urgent tratament pt imunitate, apoi reluati picaturile.

                  • Buna ziua , stimata doamna doctor Orgeletul copilului meu de 2 ani s-a redus la jumatate , chiar daca nu am mai pus picaturi si am inceput un tratament de imunitate . Problema este ca s-a imbolnavit de 3 saptamini ;i nu am mai facut nimic si doctorul de familie a spus ca un tratament de imunitate se face aproximativ 3 luni . Sa facem acest tratament si apoi sa revenim cu picaturile sau sa mai asteptam ? Multumesc mult . Sanatate multa .

                    • 1. Faceti tratamentul concomitent cu picaturile.
                      2. Pentru copil, schimbati medicul de familie cu medicul pediatru.

                  • Buna ziua si Craciun Fericit ! mai intii de toate. Stimata doamna doctor , de o saptamina am reluat tratamentul copilasului meu de 2 ani pentru orgelet , dar se pare ca se diminueaza dar nu se retrage . Oare cit timp mai pot merge cu picaturile , nu pot face ceva gresit administrind prea mult antibiotic pe ochisorul lui ? Este si alergic , am facut mai multe tratamente dar nu cu mare efect eset foarte agitat si desi cum ati spus ca manevra nu este dureroasa nu sta linistit la administrarea picaturilor .Cit sa mai continui asa ? Va multumesc din suflet pentru amabilitate si sa aveti parte de tot binele din lume . Daniela Lenard .

                    • Nu ii mai faceti tratament dar vorbiti cu pediatrul cat mai curand pentru a ii ridica imunitatea!

                    • Buna ziua , si daca intrerup dupa cit timp ar trebuie sa revin sau nu mai am alta alternativa decit interventia chirurgicala ?Adica dupa vreo dou aluni de tratament de imunitate pot sa reiau picaturile ? Multumesc .

                    • Pai de ce sa reveniti? Copilul dvs face acesti orgeleti pt ca are imunitatea prabusita. Odata ce ii veti creste imunitatea, orgeletii vor disparea.

                    • Buna ziua , stimnata doamna doctor , am inceput in data de 8 ianuarie 2014 tratament de imunitate pentru a ajuta orgeletul copilasului meu de 2 ani , nu s-a retras complet , a fost multumitor si am crezut ca e problema de timp , dar de 2 zile s-a inrosit ploapa de jos din nou si are tendita se creasca din nou , am pus Tobredex oater trebuie se reiau tratamentul cu colire ? Daca da , cite zile ? Multumesc mult si multe sanatate .

                    • Singurul tratament eficient pentru orgelet este cel pe care il recomand. Refaceti dar este necesar sa faceti copilului analize complete pentru a vedea de unde vine imunitatea sa in asa hal de slaba.

  • [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    Buna ziua

    Numele meu este nan ioan gabriel si am observat de ceva timp ca am o pupila mai mare de cat cealalta diferenta fiind vizibila mai eles cand sunt obosit

    Aceasta dereglare o am de la varsta de 6 ani dar pana acum ceva timp nu am bagat de seama

    Va rog sa-mi spuneti din ce cauza am aceasta problema si unde ar trebui sa ma adresez sa fac un control

    Va multumesc

  • Buna ziua,

    Am citit mai multe raspunsuri ale dumneavoastra si am vazut ca il recomandati pt operatii pe doctorul Mihai Pop. Eu pana acum am mers la consultatii la Andrei Filip sau la tatal lui Mircea Filip. Credeti ca ar fi mai bine sa ma operez la Dr Mihai Pop ?
    Mentionez ca am hipermetropie si astigmatism 5 (citit cu picaturi).
    Va multumesc tare mult

    • Puteti merge la orice medic doriti, recomandarea mea este dl Prof. dr Mihai Pop in care am mare incredere, de asemenea domnii dr Calin Tataru si Marian Burcea. Riscuri exista la orice medic, eu am vazut rezultate foarte bune de la dansii.

  • de cativa ani in fiecare luna 2 3 zile la rand am dureri groaznice de ochii[simt ca imi ies ochii din orbita,pupila este marita si incetosata],dureri de cap si ceafa.Nu mai suport aceste dureri tin sa mentionez ca mi-am facut RMN la cap,mi-a luat tensiunea oculara ,mi s-a prescris ochelari de miopie -2,75 pe care nu ii pot purta [daca tin ochelarii la ochii 30 de minute deja ma ia durerile de cap si ochii]si obiectele de aproape le vad mai mari decat sunt.Va rog sa ma ajutati ,as vrea sa iau legatura cu dvs sa imi faceti investigatile necesare.mi-e frica sa nu fie ceva grav.tin sa mentionez ca am folosit si anticonceptionale cativa ani,de 6 luni renuntand la ele .VA MULTUMESC!

    • scuzati-ma am gresit cu ochelarii vad obiectele de aproape mai mici decat sunt [nu mai mari]

    • As dori sa stiu daca aceste manifestari (acele 2-3 zile de dureri) sunt legate de ciclul menstrual, daca sunt inainte sau dupa. De asemenea daca exista modificari ale conjunctivei (inrosire) sau modificari ale miscarilor pupilei in situatia in care sunteti aproape de o sursa de lumina (in fata unei surse de lumina pupila se micsoreaza, intr-o lumina slaba ea se mareste). Daca aceste modificari sunt ciclice, problema poate fi de resort neuro-endocrinologic si nu oftalmologic.

      • Aveti dreptate,aceste dureri sunt inainte si dupa menstruatie.Dar am incercat sa privesc la o sursa de lumina si intradevar pupila se micsoreaza si se mareste la o lumina mai slaba.[inrosire la ochii nu am].As dorii foarte mult sa vin la un consult la dvs ,sunteti ultima mea speranta .Daca se poate as vrea sa fac si operatie cu laser pentru miopie.Va multumesc!Puteti sa ma sunati la nr : 0727960088 , macar sa imi recomandati pe cineva va rog mult.

  • Buna seara ! imi cer scuze ca va deranjez din nou dar cred ca problema s-a agravat ! v-am povestit acum o saptamana despre uveita sau ciclita aceasta pacatoasa si mi-ati spus sa vin pe 3 noiembrie. Acum ochiul este foarte rosu, nu se mai vede alb aproape deloc de jur imrejur, ma doare si imi lacrimeaza cu usturime din ce in ce mai des.puteti sa-mi dati ceva de pus in ochi pana ne vedem?(sotul m-a impins sa va scriu pt ca s-a speriat de mine,el spune ca ochiul arata ca dintr-un film de groaza) mentionez ca alaptez. va multumesc

    • Mergeti urgent maine dimineata la camera de garda a spitalului nostru, la dna dr Miruna Cioboata, in jurul orei 11:30-12. Daca aveti la indemana tratamentul folosit data trecuta cand ati avut, folositi-l pana ajungeti la camera de garda.

  • Buna ziua

    Doresc daca se poate sa ajung la dumneavoastra pt o consultatie. Mai jos voi scrie detaliile afectiunilor mele si daca considerati ca pot ajunge la dumneavoastra voi incepe procedurile la medicul de familie.

    AO MIOPIE FORTE, ASTIMATISM MIOPIC COMPUS
    Strabism operat convergent alternant
    od ambliopie medie

    -9.75 dsf cu -1 dcyl ax 20 – od
    -8.75 dsf cu -1.5 dcyl ax 160 os

    De asmenea domnul doctor Tozlovanu Ion a observat neregularitati ale cornneei os si mi-a recomandat ca in toamna aceasta sa revin pt a observa daca acestea s-au agravat. Din pacate domnul doctor numai lucreaza la clinica respectiva si prin urmare nu mai pot da de el.

    Mentionez ca in prezent nu port dioptriile de mai sus deoarece la vremea aceea diferenta era foarte mica iar costurile lentilelor prea mari.
    in prezent remarc o slabire a vederii si consider ca este nevoie de o noua consultatie pt a trece la alti ochelari.

  • Buna ziua doamna doctor,
    Am citit numeroase articole foarte interesante pe blogul dumneavoastra si am tot vrut de cateva ori sa va contactez, dar de fiecare data m-am gandit la ce spuneati dumneavoastra CONJUNCTIVITELE NU REPREZINTA O URGENTA OFTALMOLOGICA si la ce scrie pe site-ul spitalului “Consultaţiile obişnuite le fac medicii oftalmologi din policlinici şi cabinete. Nu îi desconsideraţi, au aceeaşi pregătire ca şi noi.”, asa ca am tot asteptat.
    Am un baietel care implineste sambata 2 noiembrie 3 luni si deja ii administrez picaturi de 3 saptamani, ceea ce mi se pare foarte mult pentru un bebelus.
    – pe data de 10.10 am mers la oftalmolog pentru impeforatia canalului larcimo-nazal(inca de la nastere ii spalam ochisorii copilului cu ser fiziologic si ii stergeam cu pansament steril de 2 ori/zi, asa cum spuneti si dumneavoastra in articol) si ni s-a recomandat BETABIOPTAL cate 2 picaturi de 6 ori/zi si masaj
    – pe 16.10 am mers la control si ni s-a spus sa continuam tratamentul cu inca o sticluta de BETABIOPTAL
    – pe 21.10 copilul s-a trezit cu ochii rosii si inflamati asa ca am mers la control (oricum ar fi trebuit sa ajungem a doua zi). Am fost certata ca nu i-am administrat tratamentul cum trebuie si i s-a infectat sacul conjuctival asa ca ni s-a recomandat TOBRADEX cate 2 picaturi de 6 ori pe zi
    – pe 23.10 am mers din nou la doctor pentru ca micutul a facut o alergie la TOBRADEX, ni s-a recomandat sa ne intoarcem la BETABIOPTAL+CLARITINE (2.5 ml/zi) pentru ca probabil prima data nu i l-am administrat corespunzator
    – pe 25.10 deja toata familia avea conjunctivita (inrosirea suprafetei conjunctivale + jena, senzatia de nisip in ochi), asa ca doamna doctor a zis sa ne punem toti in ochi BETABIOPTAL
    – pe 28.10 i-a schimbat din nou tratamentul micutului, acum administram VIGAMOX cate 2 picaturi de 4 ori/zi. Noi parintii am ramas pe BETABIOPTAL deocamdata

    Asa ca nu stiu cum sa reactionez
    1. dozele recomandate sunt maximele de pe instructiunile picaturilor folosite si ii le administram totusi unui bebelus
    2. deja au trecut 20 zile de tratament si eu nu observ nici o ameliorare, din contra mi se pare ca are ochisorii din ce in ce mai iritati
    3. sa ne panicam? sa schimbam medicul si probabil sa o luam de la capat? sa ramanem cu acelasi medic si sa riscam ce de fapt? care sunt riscurile in cazul unei administrari prelungite la bebelusi? (am fost asigurati ca nu e nici un risc, ca picaturile au tot fost “rotite” si ca pana la urma daca o sa insistam o sa treaca)

    Multumesc anticipat pentru ajutor,
    Corina Musuroi

  • Stimata doamna Monica Pop,
    Va scriu in urma unor probleme cu dezlipirea de retina la OD, pentru care mi-ati raspuns in 9 septembrie.

    Pe 1 oct., deci dupa 3 luni de la prima operatie de dezlipire de retina, am avut operatia de scoatere a siliconului si de extractie de cristalin, care era opacifiat in totalitate. Pe biletul de externare scrie ca la OD capsula posterioara este opacifiata, dar ca retina este lipita in toate cadranele.
    Am fost programata la control peste 2 saptamani, in 14 oct. Atunci s-a constatat ca retina nu este complet sudata si ca este decolata inferior. La ochiul stang scrie ca am atrofie corioretiniana si vase de aspect corespunzator varstei.
    Am fost internata pe 14 oct de urgenta si a doua zi se intervine chirurgical cu VPP+crioterapie+silcon 1000. La externare s-a constatat prezenta a cateva bule de aer si reflexe date de uleiul de silicon.
    Am urmat tratament postoperator cu Tobradex – picaturi- de 5 ori pe zi, pana la consultatia din 25 oct, deci 10 zile. La consultatia din 25 oct s-a redus doza la 3 picaturi pe zi de Tobradex, in schimb mi s-a prescris Duotrav – picaturi – o singura data pe zi, dimineata. In primele zile am avut ochiul destul de iritat sub iris, in partea de jos, si ma ustura atunci cand administram si Tobradex. Astazi, ochiul este un pic rosu, dar nu ma mai ustura cand imi pun picaturile.
    Am fost si la Policlinica, iar medicul care m-a consultat a zis ca ar fi silicon in locul cristalinului, scrie pe scrisoarea medicala ca este silicon in CA. Medicul care m-a operat nu mi-a zis de siliconul in CA. Imi este frica sa nu se reverse siliconul in locul cristalinului.
    Problema este ca vad la lumina naturala si artificiala ca niste fascicule luminoase, pe care le vad si cu pleoapele inchise ; parca ar fi niste comete luminoase, care acopera partea de sus a ochiului. Nu mi-a explicat nimeni ce se intampla. Medicul din policlina crede ca ar fi niste descarcari electrice la nivelul retinei. Tot medicul din Policlina mi-a recomandat Iridium A – lacrimi artificiale – de 2-3 ori pe zi pentru a atenua iritatia provocata de Duotrav. Sper ca este bine sa le folosesc.

    Va multumesc din inima pentru ca ma ajutati cu sfaturi. Sa va dea bunul Dumnezeu multa sanatate si putere de munca.

    Cu respect,
    Raluca Burz

    • Daca medicul din policlinica a constatat ca este silicon in camera anterioara, trebuia sa va trimita urgent la medicul care v-a operat.

      • Buna seara,doamna doctor.Am o fetita de 9 ani.In urma cu 2 ani a fost diagnosticata cu o conjuctivita severa,pe care am tratat-o la un dr din Dragasani.La sfarsitul tratamentului ni s-au recomandat ochelari,pe care i-a purtat o perioada,pana am observat ca ii fuge un ochi.Deoarece la Dragasani aveam nevoie de programare,am cerut sfatul altor 2 medici,care au spus ca nu are nevoie de ochelari,deci am renuntat la
        ochelari. Anul acesta,in primavara, a recidivat conjunctivita.Ni s-a recomandat sa o tratam cu Systone si Netildex,dar nu a fost nici o ameliorare,apoi i s-a schimbat tratamentul cu Vigamox si Maxidex.pana a termina tratamentul,fata spunea ca nu mai vede sa citeasca la tv,deci am dus-o din nou la oftalmolog,care ne-a spus ca nu se vede nicio conjuctivita,ca fata are miopie.Deci,i-am luat alti ochelari,-0,75 la ambii ochi.La 2 luni dupa,fata acuza dureri mari de ochi si nu mai vedea sa citeasca la tabla.in urma cu aproape o sapt,adica pe 28.10 i s-au recomandat alti ochelari,-1.00,de data aceasta.Dar,in continuare,fata acuza dureri mari de ochi. Va rog,daca se poate,sa ajung la o consultatie la dvs,caci nu stiu la cine sa mai apelez pt un diagnostic corect

        • Va rog sa imi trimiteti sau sa postati aici autorefractometria CU cicloplegie (cu picaturi), cea mai recenta a fetitei.

          • right
            SPH-0,25,CYL-0,25,AX137
            LEFT
            SPH=0,25,CYL-0,75,AX17
            PD=57mm
            dar este din 13.05.2013,cand avea conjuctivita,caci doar atunci i s-au pus picaturi.La controalele urmatoare i s-au dat ochelarii,dar fara picaturi,iar la ultimul control,din 28.10 nu am primit masuratorile

            • Aceasta refractometrie arata un astigmatism miopic si trebuie obligatoriu sa poarte ochelari. Dupa parerea mea ar trebui numai lentila cilindrica la ambii ochi, in functie de cat si cum suporta. Conjunctivita pare a fi alergica, va rog sa cititi articolul despre conjunctivite de pe blog.

              • Va multumesc mult pt raspunsurile dvs.
                Fata poarta ochelarii permanent.Astazi am fost la un nou consult,caci,in timpul orelor,acuza dureri mari de ochi,insotite de stare de voma,iar ochii erau umflati,atat pleoapa superioara cat si cea inferioara,.am cerut sa i se puna picaturi pt masuratori,dar mi s-a spus ca nu este necesar.am intrebat de lentilele cilindrice,mi s-a spus ca sunt greu de suportat.am plecat din cabinet cu un tratament pt alergii,SYSTANE,OPATANOL si MIRTILENE,SPUNANDUNI-SE CA OFTALMOLOGIC FATA NU ARE NIMIC.va rog mult,recomandati-mi un medic la care sa mergem.precizez ca fata acuza des dureri de ochi si de cap

  • [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    Stimata doamna doctor,
    Va scriu aceste randuri sperand ca imi puteti indica cea mai buna optiune de tratament/interventie chirurgicala pe care le pot avea in afectiunea de care sufar.
    In data de 11.10.2013 am fost internat cu urmatorul diagnostic: plaga corneo-sclerala extinsa; traumatism oculo-orbitar (contact sticla); corpi straini intraocular (sticla); dezlipire de retina; hemoftalmus; plagi palpebrale multiple; corpi straini palpebrali (cioburi de sticla).
    S-a intervenit chirurgical: extractia corpilor straini (cioburi de sticla – 3/2.5 cm si multiple cioburi sub 10 mm); sutura plagilor sclerale (nazala si temporala, extinse pana dupa ecuatorul globului ocular) si a plagii corneene (plaga orizontala, ce intereseaza toata corneea) cu fire separate 7/10 si 10/0; sutura plagilor palpebrale cu fire separate 7/0 (plaga palpebrala verticala in extremitatea nazala a pleoapei superioare, ce intereseaza toate straturile, pana la baza pleoapei; plaga profunda in extremitatea externa a pleoapei superioare; plaga superficiala, oblica, la baza pleoapei superioare, lunga de aproximativ 3 cm).
    Tratament: diclofenac cp. 100 mg, 1 cp/zi; diclogenopt colir, 1-2 pic la 4 ore; blu-gel A, 1 pic. la 4 ore.
    As dori sa aflu care este cea mai adecvata solutie in situatia data.
    Cu stima,
    Alin Cristea

    • Va rog sa reveniti urgent si sa imi spuneti daca mai vedeti lumina cu acest ochi.

      • La primul control, imediat dupa interventia chirurgicala, am reusit sa vad lumina. Specific ca este vorba de lumina aparatului folosit pt consultatie si nu cea naturala. In prezent exista reactia de aparare a ochiului (inchiderea pleoapei) la schimbul pansamentului si aplicarea picaturilor prescrise. Ceea ce vad este doar o pata/lumina roz spre rosu, ca o umbra.
        Va multumesc pentru promptitudinea raspunsului
        Cu stima,
        Alin Cristea

  • Da, l-am citit. Din pacate raspunsul d-voastra reprezinta vestea pe care speram din tot sufletul sa nu o aflu. Aceasta fiind situatia doresc sa va mai solicit ajutorul in a ma indruma catre un medic specialist in vederea efectuarii interventiei chirurgicale si daca este posibil a protezarii.
    Va multumesc din nou pentru strijinul acordat
    Cu stima,
    Alin Cristea

  • [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    buna seara, va rog cititi acest mesaj! Am un ochi unic cu glaocom congenital, am fost operat la Duisburg de glauocom dupa care am facut o dezlipire de ret
    ina, hemorgagia fiind una masiva. Acum sunt dupa 8 interventii din iune pana in prezent. Am revenit in tara si am nevoie de un specialist care sa ma vada saptamanal. As dorii sa vin la dumneavoastra sa stam putin de vorba pentru ca sunt prea multe si in scris e mai greu. Am 26 ani si nu vreau sa pierd si lumina cerului care mia mai ramas, afara mai vad si oameni, masini, disting fata, e.t.c. Se pare ca am ceva probleme cu corneea, cristalin. Ma puteti vedea? Sunt in Bucuresti permamemt si pot venii oricand. Va multumesc din suflet. Sebastian. 0765940839, ionut.glogojan@yahoo.com

  • [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    Buna seara va deranjez cu o problema a mamei mele care are conjunctivita cronica de 15 ani. Din luna iunie a acestui an a fost diagnosticata cu stafilococ auriu de care nu mai poate scapa. A facut mai multe tratamente conform antibiogramei, dupa canamicina s-a simtit mai bine dar nu i-a trecut definitiv.
    Ce credeti ca ar trebui sa mai faca?
    Va multumesc anticipat.

    • Am spus ca nu cred in conjunctivita cronica. Pusul de colir cu antibiotice incontinuu este o gafa imensa in acest caz. In plus unguentul cu Kanamicina in aceasta situatie poate fi considerat benzina peste foc. Multa lume este purtatoare de stafilococ fara a avea manifestari sau urmari. Si-a facut probabil o iritatie corneana punand atatea colire cu antibiotice. Conjunctivita se trateaza cateva zile! Cititi articolul despre conjunctivite de pe blog.

      • Buna dimineata.am o fata de 18 ani si recent a acuzat dureri de cap cand venea de la pregatire.spunea ca se chinuie sa vada scrisul mic dupa culegere.am mers cu ea la un control la ochi si mi-au prescris ochelari.cand mi-au dat ochelarii mi-au spus ca nici ochelarii nu o vor ajuta f mult si sa merg la un consult de specialitate.am mers si i-au lasat aceleasi dioptri si i-au pus diacnostic de astigmatism miopic simplu si m-au trimis sa ii fac examen oct nerv optic od ,oct macula od,camp vizula computerizat ao si cand mi-au citit rezultatul mi-au spus ca cu ochiul drept vede doar 30% si ca nu se poate face nimic in cazul ei pt ca analizele i-au iesit normale.ma intreb cum ies normale daca nu vede.iar ochelarii ii poarta zilnic dar dupa cateva ore purtandu-i are dureri de cap si ochi.va rog frumos dati-mi un sfat unde sa ma duc si cum sa o ajut?

  • buna ziua doamna dr.MONICA POP .am fost diagnosticata cu OFTALMOPATIE GRAVES din luna iunie a facut si operatie de extirpare a glandei tiroide totala la clinica medlife din bucuresti la domnul dr bognan stanescu la data de 20 noembrie anul acesta. problema mea este ca ploapele imi sunt tot unflate am vedere dubla cand privesc in sus si parca din ce in ce ochi imi sunt tot mai unflati precizez ca urmez tratament cu EUTHYROX 100mg si am inceput a treia cura de perfuzii cu metilprednisolon dar degeaba nu imi mai suport ochi asa.va rog din sufleta sa ma ajutati daca se poate un consult la dvs sau ce tratament imi recomandati.va multumesc din suflet.

  • Buna ziua, Am si eu o problema cu fetita .Are aproape 4 luni si a fost diagnostificata cu imperforatia canalului ni s-au prescris tot felul de picaturi nimic nu a oprit secretia galbuie.Acum o saptamana am fost la Budimex unde la oftalmologie unde i s-au prescris 2 tipuri de picaturi tobradex si spersadex cu administrare din 3 in 3 ore timp de 10 zile,am apucat sa ii dau 7 zile dupa care am observat ca este mai rau si m-am oprit .Arr ochii umflati putin rosii pe pleoapa si i se lipesc cam toata ziua mai ales dimineata e lipita rau.De la spital mi s-a spus sa vin dupa 6 ianuarie . daca nu ii trece de la picaturi sa o opereze dar imi este greu sa stau asa pana atunci sa sa o vad cum se chinuie caci cred ca o jeneaza foarte tare.Am descoperit in aceste zile acest blog si am vazut recomandarea dumneavoastra pentru Dna Ciubota ,am sunat la spital si aceasi problema dupa data de 6 .Va rog sa ma sfatuiti ce pot face.As mai vrea sa va precizez ca de 2 zile avem si eu si tatal aceleasi simptome ochii lipiti dimineata,umflati si rosii ,cu senzatie de gunoi ,si scurgere pe parcursul zilei.Va multumim anticipat.Sarbatori fericite si sanatate.

    • Trimiteti o poza sau doua clare din fata cu ochii copilului pe mailul spitalului. Daca ati citit blogul meu, ati vazut ca NU TREBUIE SA PUNETI NICI UN FEL DE PICATURI IN OCHI! Doar spalati cu ser fiziologic, pana vad pozele.

      • Stimata Doamna Doctor imi cer mii de scuze ca nu v-am mai scris ,imediat dupa primul meu mesaj am facut conjunctivita toata familia si cativa vecini am fost cam 12 persoane in total din care 2 bebelusi.Am tot umblat pe la spitale am primit tot felul de tratamente.Pana la urma am scapat.Fetita mea de atunci a tot primit tot felul de tratamente deoarece ni s-a spus ca pe langa canale imperforate face mereu conjunctivita.Mentionez ca nu mai au efect nici un model de picaturi ni s-au dat toate picaturile posibile.Am fost la toate spitalele posibile din Bucuresti si de stat si particulare.Ultima oara am fost la West Eye tratamentul a fost cu Vigamox si Ocunet nu au avut nici un efect,Doamna Doctor de acolo a spus ca trebuie sa asteptam ca se vor desfunda la 1 an daca nu dupa varsta de 1 an se va putea opera.Am discutat cu dansa si i-am precizat ca tratamentul nu a avut efect ba din contra acum e mai rau.A spus ca trebuie sa venim la o noua consultatie.Alti bani aruncati in zadar, alt tratament inutil.Pur si simplu nu mai stiu ce sa mai fac.Va rog din suflet sa ma ajutati cu un raspuns.Imi cer scuze pentru raspunsul intarziat.Va pun pozele cu ochii pe mail-ul spitalului .Va multumesc!Multa sanatate.

        • Am vazut pozele. Fetita are numai o imperforatie de canal care trebuie rezolvata. Va recomand sa va programati cat mai curand la dna dr Miruna Cioboata, este deja tarziu, fata este mare.

  • va multumesc din suflet.unde o pot gasi pe doamna dr speranta schmitzer un nr de tel al dansei sau clinica.

  • mai am o problema doamna dr cu baietelul meu in varsata de 4 ani si 6 luni.la varsata de 6 luni am observat ca are prob.la ochiul stang.am fost in spania cu el la o clinica si acolo mi-a spus ca are strabizm.in romania la varsta de 2 ani am mers iar cu el la dr si mi-a prescris ochelari spunandu-mi ca are asticmatism hipermetropic compus dioptriile find de od.sfera +50 cil.+2.25 iar os sfera+1 cil +2.25.ax la od este 100 iar la os 80 la ultimul control ochelari fiind de distanta si ii mai pun picaturi ATROPINA 21 de zile cu 7 zile pauza timp de 3 luni.va rog din suflet sa imi spuneti daca pot veni cu el la un control la dvs si daca il puteti opera.va multumesc din suflet.

  • va multumesc sa aveti au an nou plin de impliniri sanatate si tot ce va doriti.

  • Fratele meu a afost batut crunt de niste indivizi in seara de sf. Stefan si a ajuns la urgenta cu un ciob in ochiul drept. Prin urmare va scriu aici tot ce apare pe fisa de externare in speranta ca imi veti da un raspuns, daca din cele specificate mai exista vreo sansa ca el sa vada sau…sa isi salveze ochiul sa nu ajunga la proteza.
    Diagnostic externare
    OD plaga corneo-sclerala cu hernie de membrane, plagi palpebrale multiple inferior si superior, hematocornee; plagi injunghiate hemitoracele drept posterior, agresiune.
    EPICRIZA
    La internare:
    Bolnav internat in urma unei agresiuni
    VOD=fpl; VOS=1fc; TOD=nu se ia
    TOS=16mmHg
    BIOOD=plaga sclerala, plaga corneana cu hernie de irirs; CA absenta, hiphema, plagi palpebrale anfractuoase inferior si superior sectiune canal lacrimal; BIOOS=normal;
    FOD Nu se poate examina; FOS=normal

    Se intervine chirurgical si se practica
    1. ATPA administrat CPU
    Interventia 28.12.2013 OD/ sutura plagii corneo-sclerale; sutura plagilor palpebrale, spalare CA

    06.01.2014 OD/resutura plagii palpebrale inferioare
    TRATAMENT IN SPITAL
    General Cefort II/zi; ser fiziologic 100ml/zi, Etamsilat II/zi, Ketonal I, Tarosin VI, Local OD xanternet ×3 Netildex ×5, Tropicamida ×3, Kanamicina ung ×3, Ciprofloxacina×5, Fenefrin×Corneregel ×5, pans ocular
    Evolutia postoperatorie: favorabila
    La externare: VOD=fpl
    BIOOD=hematocornee/
    suturi corneene continente, suturi palpebrale
    Tratament conform RP: OD/ser autolog×5, Netildex×3, Corneregel×2

    Azi, 13 ianuarie a fost la control, i-a facut o ecografie la ochi si i-a zis ca are niste cheaguri de sange in ochi si din acest motiv nu ii poate da un raspuns. Sincera sa fiu, cred ca nu numai ca nu va mai vedea vreodata cu OD, dar va fi si distrus din punct de vedere estetic.
    Multumesc.
    Prof. Miron Elena

    • Nu numai ca nu se mai poate salva, dar daca este FPL, acest ochi trebuie eliminat si urmat de protezarea cavitatii pentru a se evita oftalmia simpatica, o mare drama in patologia oftalmologica. Cititi va rog articolul despre Oftalmia simpatica pe acest blog.
      Din punct de vedere estetic, poate arata perfect cu proteza (cu mult mai bine decat in prezent!) si il sfatuiesc sa nu spuna in anturaj ca are proteza.

  • Va multumesc pentru raspunsul prompt!

  • Buna ziua, ma numesc Grigorescu Carmen,am 26ani sunt din Ploiesti si am o problema la ochiul drept.Acum cateva saptamani imi lacrima excesiv, dupa aceea mi s a inflamat si am fost la control si mi a dat oxacilina si tobradex, dar s a infectat si am ajuns la spital de ieri, unde m a internat pt ca deja tesutul acolo era necrozat, intre timp a iesit si puroiul din zona aceea si mi a dat de facut injectii si mi a zis ca am canalul lacrimar infundat si s ar putea sa ajung la operatie.ce e de facut va rog.multumesc anticipat

    • Va rog frumos, am nevoie de diagnosticul corect si complet al medicului oftalmolog, nu ce ati inteles dvs. Altfel nu va pot ajuta.

    • Buna ziua, doamna doctor, revin la dumneavoastra cu un mesaj…v-am trimis mesaj pe 13 ianuarie in legatura cu problema fratelui meu, Vod-fpl,(MESAJUL DE MAI SUS) se pare ca in acea saptamana, la controlul periodic a perceput lumina aparatului, si de atunci s-a imbunatatit perceptia, a fost iarasi internat cateva zile si i s-a dat urmatorul diagnostic:OD HIPHEMA RECIDIVATA HEMATOCORNEE, SECHELE TRAUMATISM HEMOFTALMUS. Se mai poate recupera cu un transplant? Multumesc

      • Sunt necesare investigatii speciale, de tip ERG, PEV, ecografie. As dori sa stiu cat are acum tensiunea intraoculara. Daca pacientul a descris o data FPL, aceasta nu se modifica. Ori nu era FPL, ori este si acum.

  • Sarut manacu ochiul stang de 3-4 saptamani vad ceata(ca si cum as avea o folie de celofan)sunt ingrijorat si nu stiu ce sa fac !!!?

  • Buna seara,doamna doctor,am si eu diagnosticul maladia Recklinghausen si in urma unui control oftalmologic am fost depistata cu noduli irieni la ambi ochi.As dori si eu sa aflu unde pot sa ma adresez in cadrul spitalului de urgenta oftalmologie bucuresti, pentru mai multe investigatii.Multumesc

  • Doamna doctor, va multumesc pentru raspuns.Nu lucrez,am asigurare de sanatate de baza gradului de handicap accentuat.Am fost depistata cu noduli irieni pe data de 22.01.2014 la controlul oftalmologic din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Bucuresti.Nu am primit nici un sfat din partea nimanui.De la aflarea acestui diagnostic sunt foarte speriata si nu stiu ce sa fac,nimeni in Craiova nu a auzit de acest diagnostic.As dori din suflet sa-ma primiti cat mai repede la spitalul de urgenta Oftalmologic Bucuresti pentru cu consult la dumneavoastra si sa va urmez indicatiile pe care mi-le dati.Va multumesc din tot sufletul.

  • Bna seara! Ma numesc Andries Felix si am 25 de ani. De la varsta de 11 ani port ochelari pentru miopie. La 11 ani parintii mei m-au dus la un control oftalmologic deoarece stateam foarte aproape de Tv, nu ca nu vedeam ci din cauza ca asa imi placea. Oftalmologul mi-a dat o reteta de ochelari pe care ai mei mi-au cumparat-o. Din momentul in care am inceput sa port ochelarii am constatat ca nu mai vedeam bine fara,asta dupa cam 2 zile de puratat. Pur si simplu nu mai aveam vederea buna de dinainte de purtatea ochelarului. Asta s-a vazut la scoala si in general peste tot, vedeam perfect din ultima banca iar dupa nu mai vedeam bine nici din prima banca fara ochelar. Repet asta la o zi, doua dupa ce am purtat ochelarul. Din acel moment am fost dependent de ochelar, si de fiecare data cand schimbam ochelarul si vederea mea se deprecia. Pana la varsta de 23 de ani(04.2012) nu am avut probleme cu dureri de ochi sau cresteri excesive de dioptrii. Avea -3.75 (OD), -4.50(OS) si asteptam sa se stabilizeze cum ma tot asigura oftalmologul. Problemele au inceput sa apara acum un an de cand am inceput sa lucrez la calculator cand deodata vederea mea a scazut brusc. In data de 12.2012 am facut control si am primit alti ochelari cu urmatoarele dioptrii -4.25 (OD), -5.25(OS). A fost o perioadata ok apoi din nou am simtit nevoia sa schimb ochelarul pt ca nu vedeam ok. In 04.2013 dupa alt control imi crescuse la OD la -4.75 si am schimbat lentila cu aceasta dioptrie. Intre timp au inceput sa apara durerile de ochi pe care le am si acum cand va scriu. Dupa cateva luni am ajuns din nou la oftalmolog acuzand dureri de ochi si din nou calitatea vederii mele scazuse. Am puratat si lentile de contact dar din nou nu a fost ok si am revenit la ochelarii vechi. I-am purtata pana acum o saptamana cand pur si simplu ma dureau ochii in fiecare zi si nu mai vadeam chiar deloc cu ei si durerile s-au intesificat. Am primit urmatoarele dioptrii pe ochelar -5.50 cu 0.50 cilindru (OD) si -6.25 cu 0.50 cilindru (OS). La aparat diotriile erau mai mari.
    Am o saptamana de cand ii port si nu vad bine nici cu acest ochelar. Simt ca imi tot cresc dioptriile. Cand spun ca nu vad ma refer la cifrele de la semafor, scrisul din magazine, preturi, cand ma uit la un film. etc. Va rog frumos ma puteti ajuta cu un sfat, pot veni la un consult, ma pot opera? Sunt foarte ingrijorat cand imi dau seama ca de la zi la zi eu vad din ce in ce mai prost si ma dor ochii zilnic.
    Aceasta este povestea mea si va rog sa ma credeti pe cuvant.
    In asteptarea unui raspuns. Va urez multa sanatate si o seara frumoasa.

  • Buna ziua.
    Fetitei mele in varsta de 4 ani si 9 luni ii lacrimeaza ochii la lumina si soare.
    Medicul oftalmolog care a consultat-o ne-a recomandat picaturi de “lubristil” la nevoie. Se pot administra aceste picaturi si la copii, dat fiind faptul ca din prospect nu a reiesit acest lucru?
    Va multumesc anticipat.

  • buna seara d-na doctor. am 22 de ani si de mai multi ani am fost diagnosticata cu keratita herpetica.mai intai am avut la ochiul stang, acum acesta nu imi mai prezinta probleme si in prezent ochiul drept este foarte rosu si inflamat.am urmat tratamentul postat de dvs cu virgan, trium si zovirax dupa schema. in urma acestuia dupa primele 2 zile ochiul s-a inrosit si mai rau si s-a inflamat foarte tare. este normal o astfel de reactie sau ar trebui sa intrerup tratamentul?

  • Buna ziua,cu toata admiratia care o am pt dumneavoastra,atat ca medicul care sunteti cat si ca om (din ceea ce vad pe micul ecran)imi permit sa va rapesc din timpul care este atat de pretios si sa va cer un sfat pt problema mea.Recomandati-mi va rog frumos un medic bun ( as prefera Clujul,este mai aproape)pt o explorare sclerala si eventual o extractie de corpi straini intraoculari posibil cu afectarea vitrosului. Asta am inteles ca ar trebui efectuata dupa ce am facut 2 radiografi in locatii diferite cat si un CT unde nu se evidentiaza nimic. Medicul curant a luat aceasta decizie la analizarea ochiului la microscop .Posibil sa fie metal,o bucata de colorant super intarit sau chiar portelan. Totusi nu se vedea poarta de intrare pe unde ar fi patruns.Nefiind pe deplin convisa in urma acestor investigatii am amanat interventia.Dupa revenirea acasa am observat ca simpt corpul strain in locuri diferite ex:seara intr-un colt al ochiului dimineata in celalalt colt adica se deplaseaza dintr-un loc in altul,asta cred eu. Va rog recomandati-mi un medic bun in chirurgia vitrosului la care sa merg cu incredere. Incidentul s-a petrecut in 25 martie.Viitorul pe care eu il doresc este ca eu sa va vad (nu doar sa va aud)la televizor si va aprob pt atitudinea care o aveti fata de viata in general.

    • Despre ce incident este vorba? Ce vi s-a spus la oftalmoscopia directa? Va recomand sa va prezentati la Cluj la un medic care se ocupa de chirurgie vitreo-retiniana (departamentul de retina). Daca exista un corp strain intra-vitrean si mediile sunt transparente se poate pune in evidenta la oftalmoscopia directa. Ce intelegeti prin faptul ca “simtiti corpul strain”? Puteti descrie?

  • Doamna doctor va rog din suflet sa-mi dati un sfat. In data de 06.11.2012 am fost operata de dezlipire de retina la Cluj ‘am vazut imagini ca niste clepsidre dar dupa 3 luni cand mi-a fost luat siliconul n-am mai vazut nimic.Au urmat alte 2 operatii urmate de esec total.In 06.o8.2013 am fost operata la clinica pe care o conduceti dar se pare ca nici aici nu am avut sanse.In data de 04.02.2014 am fost operata din nou fara succes tot acolo .Diagnosticul la externare;Decolare retiniana regmatogena operata-ulei silicon extras pseudofakie.Toata stima si respectul pentru doamnele doctor de la ecograf care mi-au facut ecografia si am aflat ca la OD e glob hipoton, edem coroidian .Am facut tratament cu;edenorm’tropicamida’fenefrin.Sunt disperata ca OD lacrimeaza mult este inrosit .Oare e cazul de oftalmia simpatica ce-mi poate afecta si OS??????

  • Stimata doamna doctor ma numesc Boer Lucian scriu in numele tatalui meu deoarece el nu vede.El este diagnosticat cu glaucom in stare avansata (glaucom primitiv cu unghi deschis).
    Am o mare rugaminte,sami raspundeti la mesajul acesta daca se poate opera s-au sasi recapete vederea.Are tratament cu ganfort o picatura pe zi si azopt doua picaturi pe zi.Sunt in clasa a VI-a si am nevoie de ajutorul lui tata.Iar mama e bolnava cu inima si cu asm.Asteptam sa ne acordati si noua cateva minute din timpul dumneavoastra liber.
    Va multumim din suflet si va dorim sanatate si viata lunga.

    • Din pacate vederea pierduta prin glaucom nu se poate recupera dar daca tratamentul este corect (tensiune si parametri buni), se poate mentine pe loc ceea ce are, sa nu scada mai tare.

  • Buna ziua doamna doctor am si eu o intrebare an fost operata de retina Si acu mi sa dezlipit iara si nu vad cu ochiul stang mau manat de aici din oras la urgenta la bucuresti mau operat de doua ori si miau zis ca nu mai poate sami faca nimic miau zis ca am dezlipire totala de retina si miau pus si un silicon in ochi si au zis ca nu mai mil scot mi lau lasat in ochi am un an si patru luni de atunci ce ziceti mai pot sa fac ceva la ochi asi vrea un sfat va multumesc

  • buna ziua doamna doctor am o rugaminte am 38ani si miopie forte acum o luna am fost diacnosticata cu keratita am facut tratament mia trecut dar am ramas cu ochiul vad fff rau si tot mereu imi apare iritatia {am-10},nu stiu ce sa mai fac ca dianostic imi scrie doar atat keratita oare sa urmez si eu tratamentul de la d-voastra de la keratita hepatica?va multumesc anticipat

  • D-na doctor vreau sa va multumesc pt timpul acordat,asi vrea sa va spun cu ochiul sting vad bine doar cu dreptul vad ca prin ceata in special dupa o zi de munca (lucrez mai mult pe calculator)si seara imi apare problema la ochi.Pana acum 2 luni nu am avut nici o problema de 20ani port lentile de contact dar acum nu mai pot am incercat dupa o luna de tratament dar la cateva zile iar mi sa inrosit ochiul(dar sa stiti ca nu imi curge nimic dar se inroseste si chiar vedeam cu el)Am facut tratament cu tropicamida ,indocolezie si xanternet gel si zinnat ,flamexin pe gura 7 zile.Am fost la control si a zis d-na doctor ca e ok iar ca nu vad cu ochiul e de la pic,intradevar ca mia revenit dar tot nu e bine iar topografie nu mia facut.acum pun picaturi cu sesivit sol nu stiu ce sa fac sufar tare mult si din cauza ca nu mai pot purta lentilele de contact oare niciodata?Va multumesc din tot sufletul meu daca ma puteti ajuta

    • Puteti purta foarte bine ochelari cu dioptriile corespunzatoare. Veniti duminica 8 iunie la ora 12:30 la spital cu aceste mesaje imprimate si cu multa rabdare, sa va vad. Puneti pana atunci doar seara Corneregel.

      • va multumesc mult mult pt timpul acordat nu pot sa cred ca mai exista astfel de medici pt ca toti cer bani pt orice .Dar imi pare tare rau ca nu pot veni la d-voastra va iubesc de la tv dar sunt din alba iulia si am un prog. ff incarcat lucrez si am si gemeni de4 ani si un baiat de 10 ani nu pot pleca de acasa.Va multumesc din suflet mult mult de tot.

        • Imi pare rau ca nu puteti veni.

          • va multumesc din suflet sunteti cel mai bun om MEDIC din cati am auzit si intalnit sa faceti atatea lucruri bune fara sa cereti bani mi se pare ireal ,sa va DEA DOMNUL MULTA MULTA SANATATE .

            • Va multumesc mult, si dumneavoastra!

              • Buna ziua, stimata doamna! Am un baietel de 3 ani jumate diagnosticat cu astigmatism hipermetropic slab. As vrea sa ma clarificati cit de grava este situatia si daca este de fapt. Am consultat doi medici si cel de-al 2-lea ne-a prescris ochelari OD cilindrul +075 axa 100, OS +1 axa 80.
                Investigatia facuta de primul medic a arata urmatoarele :
                visus OD 0.75 spf0.00D cyl 0.00D ax 0=75
                OS 0.75 spf0.00D cyl 0.00D ax 0=0.75

                autorefractometria
                OD spf 1.25D cyl 0.75D ax 109 K1 42 K2 43 ax85
                OS spf 1.50D cyl 1.50D ax 84 K1 42 K2 43 ax85

                Trebuie sa mentionez ca medicul al doilea, a luat decizia dupa ce ne-a prescis pt 3 zile atropin sulfatis de 0.3%

                mersi mult
                Apropo, de cind baiatul meu poarta ochelari,o saptamina sa fi trecut, se plinge ca il dor ochisorii si il surprind deseori scarpininduse la ochi… E o reactie normala la ochelari ???
                mersi anticipat!

                • Normal era sa incepeti prin a-mi spune ce simptome avea copilul si de ce ati fost la medicul oftalmolog. Nu ati precizat de unde sunteti, nu stiu de ce. Vreau sa stiu si cat vede copilul la optotip, la aceasta varsta ar trebui sa colaboreze si sa stie sa spuna.

  • buna ziua cu ochiul st vad bine dar cu cel drept la care am avut keratita acuta am ramas cu prob. dupamasa dupa o zi de munca vad ca prin ceata .La control mia zis ca e ok si mia dat niste pic.sesivit dar eu tot am probl.topografie nu am facut asi vrea sa incerc tratamentul d-voastra pt keratita dar am zis sa va intreb ca ,cu ochii nu e de joaca.va multumesc

    • Buna ziua,

      Stimata Doamna Doctor in primul rand as vrea sa va multumesc pentru ajutorul oferit in legatura cu desfundarea canalelor lacrimale ,interventia a fost una de succes fetita nu mai are nimic iar Dna Dr. Miruna Ciubota este un medic extraordinar.Va multumim din suflet.In al doilea rand as vrea sa va mai deranjez in legatura cu o problema de cand am luat cu totii in iarna conjunctivita de la fetita ,soacra mea a ramas cu probleme la ochiul stang,a fost la diferiti medici care i-au precizat ca a ramas cu pete pe cornee dar nu se stie daca sunt in profunzime sau nu,ultimul tratament a fost Xanternet si Optive dar inca vede in ceata cu ochiul.Daca ne puteti ajuta cu o parere unde am putea sa mergem.Va multumim.O zi placuta.

  • Buna ziua,stimata Doamna Doctor sun un baiat din Republica Moldova care vreau sa va cer sfatul in legatura cu afectiunea de care sufar la nivelul ochilor,mam informat si am aflat ca sufar de peneguecula.Vreau sa va intreb daca trebue urgent sa ma operez sau nu,si am auzit ca boala reapare???? Astepr un raspuns urgent!!! Multumesc mult))

  • Buna ziua,

    Am mers la medicul oftalmolog din Caracal si mi a spus ca am conjunctivita acuta.Mi s a dat o reteta cu nettacin 1 pic*3/zi, indocollyre 1 pic *3/zi si ser fiziologic.Astazi m am trezit cu ochiul foarte umflat si am mers la doamna doctor si a spus ca am o forma de conjunctivita care da in keratita si mi a intrerupt tratamentul acela si a spus sa pun virgan 1 pic de 3-4/zi.As vrea sa stiu daca tratamentul este in regula sau ce este de facut in continuare.Va multumesc!

  • Buna ziua. Am avut un corp metalic strain in ochi si am fost la medicul oftalmolog si mi s-a extras.Mi-a prescris xanternet 6 pic pe zi. Dar pleoapa este umflata ochiul rosu si vad in ceață. Este normal sa am aceste simptome dupa extragerea corpului străin? In cat timp ar trebuii sa imi treaca si daca nu ar trebuii sa merg inapoi la medic? Mulțumesc.

  • Buna ziua. De 3 săptămâni mi se zbate ochiul stang vizibil tare..pleoapa inferioara.il pot vedea cum se zbate… . am luat calciu si magneziu dar tot nu trece. Oare e ceva grav sau va trece? Sa merg la medic pentru asta sau va trece de la sine? Mulțumesc.

  • Bună seara, din cauza faptului că tot timpul am ochii roșii, lucrez la calculator câte 8ore pe zi,am fost la un control oftalmologic, unde mi s-a făcut fundul de ochi și mi s-a spus că am atrofie corioretiniana cu vizibilitatea vaselor “corioretiniene” mari, sper că am scris corect diagnosticul. Sunt foarte îngrijorata din câte am înțeles această boală o au persoanele în vârstă și că e atipic pentru vârsta mea. Pot face ceva pentru a stopa sau ameliora boala, există tratament, ce am de făcut? Va mulțumesc.

  • Buna ziua, am foarte mare nevoie de parerea Dumneavoastra.
    Am fost cu fetita mea in varsta de 5 ani la un control oftamologic de rutina ca in fiecare an doar ca anul acesta am mers la alt medic si controlul s-a facut si cu picaturi(mentionez ca pana acum controalele fara picaturi au fost fara nici o problema) iar rezultatul a fost urmatorul:Astigmatism hipermetropic compus,OS Anizometropie,orto, versii paralele,VOD+VOS+1fc litere
    TWfc D,A+,sTEREO fc D,A 40″,expol ant normal,FO AO normal
    Ref fp OD+0.75 sf,OS+1.25 sf
    Ref cy OD+2.0/0/0, OS +3.25/0/0
    Masuratori cu picaturi
    Q+2.00.0.25 103
    Q+2.00+0.00 0
    Q+2.00+0.00 0

    <R1 7.71 43.75 4
    <R2 7.57 44.50 94

    <CYL -0.75 4
    Q+3.00+0.25 80
    Q+3.25+0.00 0
    Q+3.25+0.00 0
    <03.25+0.00 0

    <R1 7.67 44.00 24
    <R2 7.56 44.75 114

    <CYL -0.75 24

    PD 53
    I-sau recomandat ochelari +1.25 la ochiul stang pe care trbuie sa ii poarte in permanenta.
    Este corect asa?
    Va multumesc din suflet!

  • Imi cer scuze..prima este pentru ochiul drept iar a doaua pentru ochiul stang.
    Multumesc!

  • Va mutumesc din sulet pentru raspuns!
    Medicul a spus ca trebuie sa ii poarte tot timpul pentru a nu dezvolta ochi lenes. Ea are 5 ani, se mai poate corecta acest astigmatism hipermetropic comps?
    Va trebui sa poarte toata viata ochelari?
    Multumesc din nou, sunteti minunata!

  • Buna ziua stimată doamnă doctor,fetita mea in vârstă de 4 anișori purtam diagnosticul de hipermetropie si ptoza palpebrala
    Primul control l-am facut la 9 luni si am primit diagnosticul,la 2ani am primit ochelari iar valoarea dioptriei in prezent este +1,50 sunt dezamăgită ptr ca doctorul a spus ca la varsta de 9 luni nu va mai purta ochelari ,iar la ultimul control in decembrie a completat ca toata viața va purta ochelarii.Vreau să cred ca se se va vindeca boala si nu vor apărea complicatii,de aceea va întreb ,se va vindeca?va multumesc mult!

  • Buna ziua.Am un baietel de 2 ani,diagnosticat la 1an si 6 luni cu in flamatie a vitrosului si dezlipire de retina ochiul drept,ni s-a spus ca nu poate fi operat.La 2 ani a facut uveita,tratata cu hemisuccinat de hidrocortizon,netildex,indocolir,tropicamida ,timp de 2 saptamani,apoi yellox timp de 1 luna.Dupa,ochiul a devenit hipoton si fotofob,avand si luxatie de cristalin in vitros.Urmam tratament cu maxi-dex si indocolir,ochiul ne mai fiind inflamat.Dar ni s-a zis ca este un ochi oprit in evolutie.Mentionez ca a facut toate analizele recomandate pentru a descoperi cauza ce ar fi putut duce la toate diagnosticele puse si au iesit normale.Va rog sa-mi spuneti ce alte in vestigatii am mai putea face si unde ? Dar am mai vrea sa stim daca poate exista o legatura cu ochiul sanatos? Va multumesc anticipat!

    • Vreau sa stiu cine l-a tratat. Este corect, vederea nu poate fi recuperata si evolutia este imprevizibila. Astept sa-mi spuneti cine l-a tratat.

      • Prima data cand am descoperit problema am fost trimisi la IOMC Bucuresti de unde am fost dati afara,pe motiv ca este prea mare copilul (1an si 6 luni).Ni s-a recomandat sa mergem la Spitalul de urgentae oftalmologice Bucuresti unde ni s-a pus diagnostic de uveita posterioara,cel mai probabil de cauza traumatica.Copilul nu a avut ochiul rosu niciodata pana atunci.Analizele au infirmat orice cauza infectioasa sau parazitara.La 2 luni a facut uveita anterioara si intermediara pe fondul infectiei din sfera orl(copilul facand si otita bilaterala si faringo-amigdalita).Tratamentul a fost facut sub supravegherea unui medic oftalmolog din Bacau(noi fiind din Onesti).Dupa o luna si jumatate de tratament ochiul a deveni fotofob si hipoton,spunandu-ni-se ca a intervenit un traumatism, chiar minor.De la spitalul de Urgente Oftalmologice ni s-a zis ca nu mai tine de dansii si ar trebui sa incercam din nou la IOMC.Noi am vrea sa stim unde am putea merge pentru a investiga eventuala cauza si ce trebuie sa facem pt a proteja ochiul sanatos(la un moment dat ni s-a spus chiar despre protezare pentru a preveni orice transmitere).Vrem sa facem tot ce se poate pentru a mentine situatia macar la acest nivel,dar nu stim unde sa ne adresam.Va multumim pentru ca ne ascultati!

  • Buna ziua! Va rog daca se poate sa ma lamuriti in legatura cu problema la ochi a fetitei mele nascuta prematur la 35 de saptamani. La varsta de 3 luni am observat ca ochiul stang sta mai plecat fata de cel drept iar cand mananca acesta clipeste. Inainte de 3 luni nu a avut nici o problema la ochi ba chiar am dus-o la controlul pentru retinopatie de prematuritate si a iesit foarte bine. Am dus-o la neorolog la 6 luni si i s-a pus diagosticul Sindromul Marcus Gunn. Cand a fost efectuat controlul, problema cu ochiul putea fi detectata doar cand fata manca sau privea in anumite unghiuri.Am dus-o din nou la oftalmolog si mi-a confirmat diagnosticul. Acum la 8 luni, observ ca problema s-a agravat si ochiul pare sa stea usor plecat mai tot timpul.Dimineata la trezire o gasesc cu urdori la ochiul cu problema iar in timpul zilei acesta este mai umed decat celalalt ochi.Pare sa lacrimeze usor.Din punct de vedere neurologic este foarte bine, nu are intarzieri de mobilitate.S-a nascut totusi cu spina bifida oculta. Spuneti-mi va rog ce este de facut? Neurologul mi-a zis la control ca daca ochiul o sa ramana plecat in permanenta atunci devine o problema patologica. Tin sa mentionez ca am avut o sarcina foarte complicata cu bebe si am fost tot timpul sub medicatie
    Multumesc!

  • Buna ziua!Atat eu cat si sotul meu avem astigmatism cu miopie Ce sanse sunt ca si copilul nostru sa mosteneasca aceata boala?Va multumesc!

  • Buna seara.
    Va scriu in legatura cu aceasta afectiune, desi nu eu sunt bolnav, ci fratele meu.
    Istoricul este complicat. In anul 2010, a facut un transplant de cornee la ochiul drept. Grefa nu a pus probleme, dar in anul 2011 a suferit un accident auto in urma caruia ochiul respectiv i-a fost afectat grav (pierdere cristalin si desprindere cornee). La momentul respectiv nu s-a intervenit si asupra plagii la ochi, intrucat a fost supus altor interventii chirurgicale.
    Din pacate, dupa cateva luni a facut si o depresie, motiv pentru care ochiul accidentat a ramas in stadiul respectiv. In prezent, vederea a inceput sa ii fie afectata si pe ochiul sanatos. In urma ultimului consult oftalmologic a fost diagnosticat cu cataracta.
    Va rog sa imi dati un sfat in acesta problema.
    Cu deosebit respect,
    Petre Stoica

  • Buna ziua stimata doamna, in urma unui incident am fost diagnosticat cu os plaga corneo-sclerala postraumatica cu evacuare partiala de continut(mentionez ca nu mai am cristalinul)Plagile corneene sunt suturate, iar saptamana viitoare se vor scoate restul de fire. Ce sanse sa imi recapat vederea as avea? Va multumesc!

  • Bună ziua,in 2004 am fost operat de catre dumneavoastra la ochiul drept implant de cristalin fiindca mi-a intrat o sârmă in ochi,si acum nu mai pot vedea literele de pe panoul oftamologic. Ce este de facut?

  • Buna seara. La vârsta de 3-4 ani, am suferit un accident( mi-a sărit un arc in ochi) care a dus la un traumatism destul de urat și inestetic. In urma tuturor operațiilor,nu am reușit să îmi recapăt vederea. Se poate intervenii chirurgical pentru a modifica aspectul estetic al ochiului, insa fără a-și creează probleme celuilalt?

  • Buna seara doamna doctor,

    Am si eu următoarea problema: de aproximativ un an si jumătate, ochiul drept, la care am si astigmatism hipermetropic dioptrie +1 si pentru care port ochelari, de 13 ani doar la citit si calculator si de 1 an si jumătate permanent, a început sa lăcrimeze si sa faca o secretie albicioasă si apoasa. Am fost la multe clinici, medllife, oculus, westeye, alcor si chiar la spitalul oftalmologic de urgentă. Întrucât la analiza secreției nu ieșea nimic, mi s a spus ca poate este o conjunctivita netratată, sau ca este un virus care rezista tratamentului( in timpul tratamentelor lacrimarea se mai ameliora, dar apoi începea iar) si apoi populează iar. Am fost si la ORL si la Alergologie si nu a iesit nimic. Acum sunt in stadiul sa fac o ecografie de sinusuri si am recoltat si exsudat faringian. Ultima opinie este ca, canalul lacrimal se înfunda( ca de desfundat a fost desfundat de mai multe ori) si ca ar trebui o operație prin care sa mi se faca alt canal..Nu as vrea sa ajung la operație, dar nu stiu ce sa mai fac.. ochiul curge/secreta incontinuu…la ultimul control mi s a spus ca am facut dioptrie -0.5, si la ochiul sănătos, la care nu avem nimic.
    Ca si medicamente am luat: betabiopthal picături si unguent, netildex, l-optic, clearsin, vita pos unguent, flumetol, ocuflash, vigamox, alergorom, ciplox, optamol si cred ca au mai fost si altele. Ca si medici am fost: la Dna Radocea Robertina, Dnul Ștefaniu Ioan, Frone Mugurel, Cozma Cristina, Frone Emilia.

    Exceptănd aceasta problema, ma gandeam daca m as putea opera sa scap de ochelari.

    In măsura in care timpul va permite, am rugămintea daca puteti sa ma ajutați cu părerea dvs si sa ma îndrumați pe mai departe.
    Va Multumesc frumos si va doresc toate cele bune!

    • 1. Ar fi o MARE GAFA operatie de micsorare a dioptriilor pe un ochi cu asemenea probleme! Pot aparea complicatii grave si ireversibile!
      2. Ati facut un mare abuz de medicatie si dupa parerea mea este o grava “insuficienta” conjunctivala care trebuie combatuta. Antibioticele in exces mucoasele. Va recomand sa va spalati cu apa rece si sapun, sa puneti Sensivit 3/zi si sa luati vitamina A 2 capsule/saptamana timp de o luna, apoi reveniti.

      • Buna ziua, doamna doctor si Multumesc din suflet pentru răspuns.
        Mai am o întrebare, însă: in urma analizelor se sânge si a radiografiei de sinusuri, s a ajuns la concluzia ca as avea o sinuzita ușoară si o infecție in corp,inclusiv urinară(neutrofile scăzute si leucocite marite), dar nu stiu daca asta afectează si ochiul.
        Mi s a prescris, Nazomex, Aerius, Celebrex, Ciprinol si Omeprazol si mai luam eu vitamina D.
        Întrebarea este daca pot sa le încep si pe cele prescrise de dvs, sau sa aștept sa le termin pe acestea mai intai?
        Multumesc mult încă o data.

        • Nu are nicio legatura cu starea oculara. Faceti tratamentul pe care vi l-am recomandat. Ce bi s-a dat e prea mult dupa parerea mea si infectia in corp trebuie depistata. Nu sunt de acord sa luati niciun antibiotic pana nu stiti unde e infectia.

          • Am inteles. Referitor la infecție, voi megre mai departe sa investighez.
            Cat despre ochi, voi începe chiar astazi tratamentul recomandat de dvs.

            Multumesc mult de tot!

            Numai bine!

            • Buna seara doamna doctor,

              De o săptămana, am început tratamentul cu Sensivit si vitamina A,
              însă nu am niciun semn de ameliorare, dimpotrivă, ochiul lăcrimează si secreta incontinuu.
              Ar fi posibil sa vin la un consult, la dvs?

              Multumesc mult pentru ajutor!

  • Toata stima doamna doctor pentru tot ce faceti.Va rog sa imi dati un sfat.Sunt diabetica de 19 ani cu insulina, de un an mi-a fost indicata operatia de cataracta cu schimbare de cristalin la o consultatie de rutina.Am facut operatia cu succes la Od dar la OS mentionez ca am vazut foarte rau cu mult mai rau decat inaintea operatiei.Am ramas cu sensibilitate la lumini, vedere dubla.La control dupa 2 zile de la operatie mi-a fost descoperit edem macular,ceea ce inaintea operatie nu a fost diagnosticat.Iar acum am diagnostic de retinopatie diabetica proliferativa, edem macular,astagmatism.Ce e suparator faptul ca vad foarte rau dupa operatie ca printr-o punga cumva in ceata si dublu, campul vizual nu ar fii pierdut zice medicul.Ar fii ceva de facut? Ce ma indrumati sa fac?

    • Daca polul anterior este normal (cornee, iris…), puteti beneficia de o injectie specifica, dar pentru asta trebuie sa va indice medicul oftalmolog. E clar ca ce s-a intamplat este efectul operatiei din moment ce spuneti ca inainte vedeati mai bine.

      • Cumva triamcinolon? La cluj mi s-a indicat triamcinolon de catre dr Dorin Nicula si la Alba avastin si laser.Credeti ca laserul m-ar ajuta? Ar imbunatatii vederea? Injectiile cu avastin una pe luna timp de 3 luni? Ce parere aveti?

        • Injectia care trebuie facuta este de Triamcinolon sau triamcinolon cu Avastin, depinde de staduil retinopatiei. In principiu, este necesara o singura injectie. Laserterapia (care nu are legatura cu edemul macular) se face in stadiile incipiente ale retinopatiei diabetice, si acest lucru il poate hotari si practica numai un medic supraspecializat in asa ceva.

  • Buna seara doamna doctor,fetița mea de 7 ani fara 2 luni ă fost diagnosticata cu AO : Anizometropie ; Esoferie: Od:MIOPIE MEDIE CU ASTIGMATISM AMBLIOPIE PROFUNDA Sf-3,50 cyl0.00 ax 0 KR SF -5.50 CYL -1.75 AX 139
    TROPICAMIDA SF -4.50 CYL -1.75 AX 142
    OS: ASTIGMATISM HIPERMETROPIC PTOZA PALPEBRALA
    KR. SF -0.50 CYL 0.00 AX 0 DP 55
    TROPICAMIDA SF +0.75 CYL +0.50 AX 87 DP 55
    Corectie vizuală testată distanța. Od Sf-6.50 cum-2.75 ax. 140
    Os: SF. . CYL -0.25 AX 146 add. Dl 54
    Prescripție ochelari: OD SF -3.00, CYL -1,50, AX 142
    OS 0.00, CYL+0,50, AX 87
    As dori din tot sufletul o consultație la dumneavoastră. Putem veni oricând si asteptam cat este necesar. Mulțumesc anticipat,Cristina.

    • Nu pot sa cred ca ati fost de abia acum la oftalmolog. Eu fac propaganda de peste 20 de ani ca ORICE copil, cît ar parea de normal, sa fie dus la consult oftalmologic la vîrsta de 3 maximim 4 ani. Exact pt problemele astea. Pt că după virsta de 6 ani, recuperarea vederii NU mai este posibila prin nici o metodă iar copilul ramine cu handicap vizual definitiv. Am spus asta pe toate posturile tv, reviste, radio, fb. Dar vad cu mare parere de rau ca pt unii e degeaba. Consecintele ambliopiei : nu va putea conduce masina niciodată si nu va putea lucra in transporturi, armata, politie. Ce-i veti spune cind va fi mare ca nu ati dus-o la timp si cind va afla ca daca ati fi dus-o la 3-4 ani putea sa aibă vedere normală?! Imi pare foarte rau pentru fetita dvs! E inadmisibil asa ceva!!!
      Iar ptoza trebuia operata de mult! Nu pot înțelege ce ati putut face cu acest copil si de ce nu i-ati oferit posibilitatea de a fi un copil normal, cind se putea daca ati fi facut ce trebuia.

  • Buna seara, mulțumesc pentru raspuns. Am uitat sa precizez ca, Am fost cu fetița la oftamologie de la vârsta de 6 luni, la acel cabinet am fost luată în bătaie de joc spunându-mi se ca :” vrei sa o punem la panou sa citească litere.” Apoi o altă doamna doctor mi-a spus că este prea mică sa vin la un an. Am fost la un an, răspunsul a fost ” copilul nu are probleme de vedere. Si asa am fost an de an cu ea. Nu imi doream un copil cu probleme de vedere . Apoi am plecat intr o altă localitate pentru un control amănunțit deoarece aici in oraș am fost foarte dezamăgită. Mi-aș dori din suflet daca dumneavoastră ,ați putea să îmi explicați ce anume as mai putea să fac acum. Diagnosticul si prescripție de ochelari este de cand avea 5 ani. Aș dori daca s-ar putea un control facut de dumneavoastră. Va mulțumesc!

    • Noi nu ne ocupam de prescripții de ochelari, e un spital chirurgical.
      Programati-va la Dr. Doina Dinu, e cel mai bun medic oftalmo- pediatru și regret că nu ați stiut să mergeți la ea pana acum. Sper că nu aveți copii mai mici ca fetița. Ar avea și ei, cu mare probabilitate.

  • Bună ziuă, mulțumesc pentru raspuns. Cum as putea sa fac o programare la doamna Dr. Doina Dinu? Un număr de telefon se poate. Mulțumesc

  • Bună seara!
    Sun zilnic la Spitalul de urgenta pentru programare – dezlipire de retina, dar nu răspunde nimeni sau telefonul este închis
    Ce e de facut?
    Mulțumesc frumos!

    • De cata vreme este dezlipirea? Aveti pe site-ul spitalului numerele de telefon pentru programari ale tuturor medicilor din departament. Trimiteti pe mailul meu o poza dupa biletul de trimitere.

  • buna ziua dna doctor
    in urma cu doua saptamani in timp ce citeam .nu am ma.vazut cu ochiul stang,o pata neagra a aparut,am fost de urgenta la medc. di agnosticul EDEM MACULAR MEDICAMENT.NEVANAC 3 ML 1 PCATURA PE ZI VEDEREA A REVENIT PARTIAL,VAD LUMINA,
    DISTING FIGURILE DAR NU POT CITI.MULTUMESC ENORM PENTRU UN SFAT BUN.

  • Bună ziua. Datorită faptului că ma prins flama de sudură de două ori, plus mi-a sărit un span în ochiul drept, văd puțin neclar cu acesta. Văd chiar și la distanțe mari dar puțin blurat iar la un test de vedere nu am reușit să văd litere pe rândul pe care mi la indicat doctorul ci cu două rânduri mai sus. Deoarece au trecut peste 5 ani de la cele întâmplate credeți că mai pot recupera ? Vă mulțumesc pentru timp și eventualele recomandări.

 

Pentru a trimite documente medicale sau poze, folosiți adresa de e-mail doctor@monicapop.ro.